Semne de intebare: Primavara in mega city
Anul acesta, primavara m-a luat pe nepregatite. Obisnuita deja cu lungile luni de iarna canadiana, iarna care se prelungeste adeseori parca la infinit, facandu-te sa iti pierzi speranta ca iti vei mai scoate vreodata hainele usoare de la “naftalina”, asteptam resemnata si anul acesta un martie friguros si mai capricios decat “Babele” si “Mosii” de acasa.
Dar nu, iata ca primavara cu parul despletit si mirosind a pamant reavan in care dorm ghioceii si toporasii, cu glas de cantec de pasari care inalta imnuri de recunostinta catre cerul albastru, insasi primavara, primavara cea adevarata, a sosit. A sosit asa cum se cuvine, in luna martisorului, parand hotarata sa ramana si sa ne conduca cu pasii ei lini catre torida vara.
A sosit plina de prospetime in mega-orasul secolului al douazeci si unulea, incalzindu-i cladirile reci din beton, sticla si otel, atingand cu degetele ei usoare copacii, mangaind firele de iarba inca plapande, incuranjandu-ne pe toti sa zambim... A sosit plina de inocenta si puritate, intr-o lume care adesea nu mai crede in nimic, nici macar in frumusetea pe care ea o aduce. A zambit usor vazandu-ne alergarea frenetica de zi cu zi, si, cu o suflare de zefir, ne-a spulberat grijile si indoielile si ne-a transformat scepticismul intr-un suras de copil. Si-a arcuit mirata sprancenele vazandu-se inconjurata de atata modernitate, dar, ridicand din umeri, a pasit pe sub stalpii de telefoane si a asternut un covor de flori, si a sters din aer, cu o singura miscare a mainii, zgomotul suparator al miilor de convorbiri pe celular si le-a inlocuit cu un tril. Ne-a indemnat sa ne incetinim pasii si, in loc sa gonim nebuneste incercand sa comprimam timpul, sa ne oprim si sa respiram aerul inmiresmat. Am inteles atunci ca trebuie sa incetam, fie si numai pentru cateva minute, sa mai privim la ecranele reci si indiferente ale televizoarelor si computerelor, si sa iesim in parcuri si sa sa privim la chipul ei cu ochi senini. Ne-a ajutat sa ne redescoperim, ca pe un miracol, propria fiinta, cand, la auzul unui cantec, am realizat mirati ca noi suntem aceia care il fredonam. Intr-o lume in care bunatatea, dragostea, candoarea, sinceritatea par a nu-si mai avea rostul, primavara a adus totusi cu ea aceste comori si ni le ofera cu mainile intinse, intr-un gest de suprema daruire, bucurandu-se pentru fiecare zambet de recunostinta primit inapoi ca o rasplata, picurand o lacrima pentru cei care s-au incapatanat sa isi pastreze ironia din privire si gerul din suflet, dar pastrand speranta ca si aceia se vor intoarce odata la ea ca pe vremea cand erau copii. Si poate ca ea ii va pedepsi pe cei indiferenti in felul sau bland, astfel ca povara pedepsei va fi usoara, caci cine poate rezista sa nu intinereasca in inima cand vede zapada mieilor?
Visurile noastre se pot avanta acum spre soare duse de sagetarea in zbor a vreunei pasari imbatate si ea de bucuria pe care primavara a instapanit-o.
... Primavara a venit, si asta e tot ce am vrut sa va spun.
Eliza Ghina / Richmond Hill
|
Eliza Ghinea 4/3/2007 |
Contact: |
|
|
