Ion Rotaru : Elogiul cartii
Despre copilăria si tineretea mea pot spune cu mândrie că este într-un fel asemănătoare cu a lui Marin Preda: eram un copil de tăran care visa să scape de neagra tărănie.
Cu toate că initial mă resemnasem să mă fac învătător în satul meu, odată cu socializarea agriculturii tatăl meu a găsit de cuviintă că, muncind la colectivă, nu vom putea trăi, iar eu trebuie să iau drumul spre oras.
Aveam în cap două solutii pentru viitorul meu. Îmi plăcea foarte mult să citesc, studiam chiar și când păzeam vacile; astfel m-am gândit să fac filologia, dar acest gând mi-a zburat repede din cap pentru că am văzut că din filologie nu pot trăi la nivel înalt. Tata mi-a spus să mă fac avocat și uite așa am plecat la Iași să mă înscriu la Facultatea de Drept. Dar n-a fost să fie: poate așa a vrut Dumnezeu care mi-a scos în cale pe un bătrân avocat, tatăl unui prieten al meu, care mi-a spus, arătându-mi geanta plină de dosare, că în viitorul apropiat avocatura se prăbușește, iar avocații vor fi puși la perete.
Astfel că i-am spus tatălui meu că nu mai vreau sa mă fac avocat si doresc sa fiu profesor de matematică pentru ca mintea mea zbura deja mai departe și, în ideea că matematica este o disciplină care nu se învață tocmai ușor, mă gândeam că voi putea da meditații si voi câștiga un ban în plus pe lângă ce îmi putea trimite tata din ce câștiga trudind la colectivă. Si iată-mă în 1947, urmând cursul de Axiomatică al prof. Dan Barbilian (Ion Barbu) pe care îl iubeam mult, dar metodele lui de predare a cursului mă scoteau din minți și eram îngrozit pentru că nu înțelegeam nimic. Dar cum în toate relele există și ceva bun cu specificația să știi unde să cauți, mă împrietenesc cu Neculce și trec la filologie (1947-1952), iar după absolvire primesc un post de profesor într-un sat de care nu am auzit în viața mea. Și uite așa, am fugit de țărănie dar roata vieții m-a aruncat din nou spre țărână. Însă acum eram cu studii și, aveam locul meu asigurat la catedră. Nu eram deloc mulțumit, dar iată că Dumnezeu ajută tuturor și au apărut razele soarelui si pe ulița mea căci am avut norocul să trec examenul de aspiratură cu brio. Imaginați-vă că la nivel de țară erau două locuri pe care le-am prins eu și Dumitru Micu de la Cluj. Apoi a urmat teza de doctorat și multe alte confruntări cu viața care nu m-au speriat și iată-mă la 80 de ani depănând împreună cu dumneavoastră, parcă de la coadă la cap, ghemul vieții și, simțind firul în mână, îmi amintesc că prea multe satisfacții n-am avut în tinerețea mea. Însă vă pot istorisi în câteva cuvinte care a fost cea mai fericită zi din viața mea. După ce am trăit câțiva ani în Franța studiind, m-a apucat dorul de țară și am început să scriu Istoria Literaturii în spiritul primului dezgheț. Au fost scoase de sub lumina tiparului peste 50.000 de exemplare care s-au cumpărat imediat. Întors în țară, am ieșit la o plimbare pe străzile Bucureștiului și, foarte surprins am fost în momentul când am ajuns în fața unei librării unde am văzut persoane care stăteau la rând ca să cumpere Istoria scrisă de mine. La un moment dat un cetățean care urma să ajungă la rând exclamă măi, o fi ceva de capul lui Rotaru ăsta care a scris Istoria Literaturii și tocmai atunci, probabil datorită înghesuielii, unul dintre geamurile ce susținea tejgheaua librăriei s-a spart. Oricum nu mă cunoștea nimeni și, fără să spun cine sunt, am intrat și am întrebat vânzătoarea cât costă sticla căci doresc să o plătesc eu. A primit un răspuns pe măsura întrebării trebuie luată de unde se vinde si pusă la loc.
La cei 80 de ani ai mei, după o viată destul de agitată în care am trecut prin mai multe rele decât bune, le spun tinerilor si celor care vor veni când poate eu nu voi mai fi, că astăzi este în vogă proasta educație, incultura, apetența pentru divertisment, că lipseste cu desăvârsire educatia în familie si educatia religioasă.
În scoli, astăzi, religia este de fapt tratată ca istoria Bibliei, dar trebuie înteles că educatia religioasă reprezintă complexitatea învățămintelor pe care tinerii trebuie să le asimileze din Cartea Sfântă. Haideți să vedem ce este astăzi în Europa (Franța, Italia, Germania etc.) unde lumea s-a săturat de televiziune. Occidentul s-a săturat dar si la noi se va ajunge la sațietate peste câtiva ani. Astăzi însă, tăranul român nu mai poate lucra ogorul din cauza televizorului. Televiziunea, care cultivă foarte tare divertismentul (de tip Vacanța mare) le răpeste copiilor timpul necesar citirii unei cărti. Să analizăm putin si să vedem ce poate întelege un tânăr care stă în fața unui ecran și priveste totul simplificat și subminat de concurența comercială, astfel pierzându-se din vedere esentialul; aceasta fără să mai spun că în mai toate filmele este cultivată pornografia.
Nu în ultimul rând doresc să subliniez că astăzi scoala nu este bine clădită: sunt foarte multi licențiati doar pentru a poseda o diplomă (gem cataloagele de note mai). Dar să ne amintim că multi dintre marii nostri scriitori nu au avut patalamale dar au realizat opere de artă nemuritoare.
Desi se afirmă că literatura si arta cuvântului vor pieri în următoarele decenii, sunt convins că ele vor renaste din propria cenusă, precum Pasărea Phoenix, mai înfloritoare si mai înzestrate, folosind ascutimea mintii, dar aceasta probabil peste o jumătate de secol, când se va lepăda cu siguranță televizorul si internetul si se va reveni la cărti.
În ceea ce mă priveste, eu cred că sunt un profesor de literatură română, nici mai mult dar nici mai puțin. Ca profesor de literatură română pentru mine limba si literatura română sunt o singură disciplină țelul vieții mele a fost să scriu o amplă sinteză a literaturii române. De aceea am dorit să fac un infolio gen Călinescu care să cuprindă toate cele sapte volume de până acum.
Am conceput acesta lucrare pornind de la începuturile literaturii române, începuturi pe care le pun la sugestia lui Călinescu odată cu poetul Pontului Euxin, Publius Ovidius Nasos; apoi poposesc la cărțile patristice, fac referire la marii cărturari moldoveni și ardeleni, precum și la domnii iluminați gen Dimitrie Cantemir, trecând la valențele folclorului și nu în ultimul rând vorbesc și despre limba slavonă ca piedică în dezvoltarea culturii românești, înaintând, printre scriitori de felurite mărimi, clasici și mai mărunți, până la evenimentele din Decembrie 1989.
M-am gândit să fac și o a doua ediție, a cărei încheiere va fi decisă biologic, extinsă în spațiu și ca spațiu, o ediție care cuprinde scriitorii români de peste granițele actuale ale României și mă gândesc aici la scriitori din Basarabia, din nordul Bucovinei, din sudul Dunării și de pe valea Timocului cu referiri cât se poate de largi la Diaspora români din vestul Europei și de peste Ocean oprindu-mă la cei 15 ani de tranziție postdecembristă. În această lucrare există chiar și un capitol intitulat Subliteratura, capitol în care vorbesc despre multitudinea de cărti de factură îndoielnică, uneori chiar si pornografică, apărute pe la anumite edituri. Acesta lucrare se află actualmente sub tipar.
Astfel, fără să dau dovadă de o falsă modestie, pot spune că prin opera mea mă așez în prelungirea lui Călinescu. Prima oară m-am gândit să continui opera lui prin preluarea istoriografică a literaturii române de acolo de unde o lăsase el, adică din anul 1940. Am constatat însă că îmi este aproape imposibil să fac acest lucru deoarece nu găseam liantul, elementul de legătură între opera lui și ceea ce doream eu să fac. Aceasta poate și pentru faptul că eu consider că esteticul, vorbind despre el ca frumos, face parte din cultură și, tocmai de aceea, concomitent, fac și istoria culturii românesti.
Marele savant si istoric Nicolae Iorga definea cultura română ca fiind o cultură de factură militantă, pentru că noi ne-am aflat mereu în calea unor mari imperii, devenind mai apoi o insulă de latinitate într-o mare pravoslavnică. Eu, prin întreaga mea operă, am încercat să îmbin această cultură cu frumosul, cu beletristica.
|
P.P. 3/30/2007 |
Contact: |
|
|
