Se si poate : Nu demolarea ci constructie
Daca recititi extrase luate aproape la intamplare, din articolele numerelor trecute ale Observatorului,
spontan si fara vreun efort veti avea o opinie clara: oamenii din jurul revistei Observatorul sunt o echipa de oameni cumsecade.
Oricine citeste revista realizeaza instantaneu ca de-a lungul celor 16 ani de existenta pe pamant nord american Observatorul si-a impus sa fie cumsecade, nu numai de forma (cati nu se lauda ca sunt cumsecade!), ci de-adevaratelea.
Intr-o lume pe dos, Observatorul se comporta cu o senina cumsecadenie, promovand cultura si educatia, bunul simt si blandetea, ceea ce ar putea face pe unii sa creada ca oamenii revistei sunt o trupa de profesori pensionari, care incearca sa-si omoare timpul in mod placut.
Noi, care stim exact ce inseamna “CUM SE CADE” si tragicele sale consecinte, vom spune promt ca Observatorul nu promoveaza cumsecadenia ca un scop in sine, ci aceasta apare ca o consecinta a programului pe care revista sau cenaclul il urmeaza, mai mult sau mai putin bine, cum il tin puterile.
Observatorul are in vedere patru elemente fundamentale:
1. Credinta in Dumnezeu
2. Respectul fata de Adevar
3. Iubirea de tara
4. Aprecierea pentru Canada, tara de adoptiune
Revista noastra considera ca rugaciunea si credinta in Dumnezeu, astazi, in lumea noastra pe dos, sunt mai necesare ca oricand. Si nu e vorba aici de bigotism sau mai stiu eu de ce alte “isme”.
Speram in acest sens ca slujitorii bisericii se vor lupta sa infirme vechiul proverb romanesc de “a face ce spune popa, nu ce face popa“, caci ne este imposibil sa intelegem ca vreun preot sa transmita cuvintele lui Hristos, in biserica, si sa considere aceasta doar un job. Asa cum nu credem ca Biserica trebuie sa faca vreun compromis cu lumea moderna.
Consideram ca smerenia si rugaciunea prin care taiem avantul egoului si infumurarii atat de caracteristice zilelor noastre (priviti in jur!), duc la acea aparenta de cumsecadenie de care vorbeam.
Observatorul are un respect deosebit pentru adevar. A fi onest si a spune lucrurilor pe nume, fara patima, fara injurii, inseamna a avea stima pentru cititori, dar mai ales pentru adevar. Nu dorim sa inventam evenimente, dar daca ele se intampla, oricat de dureros ar fi pentru egoul unora, e bine ca ele sa fie spuse, caci altfel cum am putea indrepta si ce rost ar mai avea revista noastra? Cumsecadenia de dragul cumsecadeniei e litera moarta. De aceea suntem oricand gata de a transmite opiniile cititorilor si a relata evenimente, fara maguliri sau atacuri inutile.
A respecta adevarul nu inseamna cearta la colt de strada, caci punctele de vedere sunt variate si noi le prezentam ca atare, ci inseamna a ne mentine la un standard care sa poata fi referinta pentru altii.
Iubirea de tara promovata de Observatorul ( revista sau cenaclu ) nu are nimic in comun cu laudele patriotarde si demagogice, nici cu criticile agresive si vindicative.
Noi intelegem foarte bine ca tara, adica acel pamant la nord de Dunare, a existat cu mii si mii de ani inainte de a fi noi si va exista si dupa noi. Tara a fost si va fi acolo mereu.
Dar ceea ce face aceasta tara vie este populatia care o umple si o foloseste. Or, stim prea bine ca, la ora actuala, aceasta populatie trece prin clipe grele. Sa ne intelegem bine. Nu e vorba atat de bunastarea materiala, chiar daca sunt multi saraci, ci de sufletul natiei.
Si Observatorul are datoria, cu slabele sale puteri, cu cumsecadenia sa, sa nu ocoleasca adevarul, si sa incerce sa recladeasca sufletul romanesc. Nu este o chestiune de eficienta; nu e vorba de a ne pune intrebarea daca are vreun rost, daca va avea un efect. Nu e pentru noi sa judecam aceste lucruri.
Noi avem datoria sa ne concentram cumsecadenia in a denunta minciuna si rautatea, ticalosia si coruptia, si a pune in loc ceea ce a mentinut sufletul romanesc peste veacuri.
Stim ca marele Caragiale, dupa multiple incercari, a renuntat dezamagit sa mai reformeze mentalitatea contemporanilor sai, dar aceasta nu schimba cu nimic datoria noastra. Ni se pare insa foarte important ca sa nu ne limitam la critica. A critica e usor.
De aceea, Observatorul ( revista sau cenaclu ) e convins ca nu demolarea ci constructia este ceea ce conteaza.
Uitati-va la meciurile mari de fotbal. Cat de usor tinerii imbatati de cine stie ce demoni distrug automobile, dau foc si demoleaza. Cat e de simplu pentru teroristi sa distruga, sa produca ruine.
Dar ia sa-i vedem pe aceeasi construind un templu, o scoala, un scaun, rezolvand o ecuatie de gradul II, realizand ceva!
Iata pentru ce revista noastra considera cu toata seriozitatea ca e mai necesar sa promovam cumsecadenia si sa fim constructivi, decat sa criticam pe rupte.
In fine, e bine sa apreciem tara de adoptiune, desi unii, prea obisnuiti numai cu critica, prefera sa se creada importanti si sa-si imagineze ca, fara ei, Canada nu ar putea exista. Acestia ar fi bine sa-si imagineze o situatie similara in Romania si sa se gandeasca cat de maniosi ar fi romanii sa vada strainii venind la ei acasa, vorbind pocit romaneste si luandu-le locurile de munca etc.
Canada este o tara de emigranti, trebuie sa ne cunoastem si sa ne respectam vecinul , colegul de serviciu, pe cel cu care intram in contact. Sa respectam ordinea si legile acestei tari de adoptie.
Poate ca programul prezentat pare pretentios. Nu este. El exprima ceea ce orice om obisnuit ar trebui sa urmeze in viata de zi cu zi. Sunt unii care cred ca a fi crestin inseamna a merge duminica la biserica, dupa care putem pacatui dupa plac.
Sunt unii care cred ca din cand in cand pot sa ia o vacanta de la datoria de a fi oameni.
Sunt atatia care iti bat joc de fiinta lor, care este o minune de realizare.
Observatorul a ajuns la 17 ani de existenta iar cenaclu revistei la 11 ani.
Sa speram ca relele lumii nu vor reusi sa le invinga.
|
Observator 3/26/2007 |
Contact: |
|
|
