Orase si locuri spirituale din Romania ; ALBA IULIA si MANASTIREA ARNOTA
ALBA IULIA
Orașul dublei Uniri
Situat în partea central-vestică a României, municipiul Alba Iulia, reședința județului Alba, se află plasat în culoarul larg al văii Mureșului, pe dreapta cursului inferior al râului Mureș, în zona de confluență cu râul Ampoi, la poalele sudice ale Dealurilor Aiudului, la 222-247 m altitudine. La 1 iulie 2001, municipiul Alba Iulia avea 71 534 locuitori, din care 34 609 de sex masculin și 36 925 de sex feminin. Din totalul populației, 94% sunt români, 3% maghiari, 2% țigani și 1% alte minorități (germani, evrei ș.a.). Extins pe o suprafață totală de 10 365 ha, rezultă ca pe fiecare kmp trăiesc circa 688 locuitori, ceea ce reprezintă de peste 10 ori densitatea județului Alba, care este de 66,3 locuitori pe kmp. Alba Iulia reprezintă unul dintre importantele noduri feroviare și rutiere ale țării și, totodată, un principal centru economic, cultural-științific, de învățământ, religios și turistic al țării. Unitățile economice, cu capital de stat, privat sau mixt, produc utilaje miniere și de transport, utilaje pentru industria materialelor de construcții și pentru industria de prelucrare a lemnului, matrițe și scule, produse refractare, încălțăminte, obiecte din porțelan fin, covoare plușate și mochete, preparate din carne și lapte, vinuri (în special șampanie și vin spumos), băuturi alcoolice ș.a. În municipiul Alba Iulia își desfășoară activitatea 10 școli generale, trei licee (Liceul militar Mihai Viteazul, Liceul de Muzică și Liceul Sportiv), Colegiul Horia, Cloșca și Crișan, Seminarul Teologic Ortodox, Seminarul Catolic, două instituții de învățământ superior (universitățile 1 Decembrie 1918, înființată în 1991, și AISTEDA), cu 10 facultăți, 7 761 studenți și 190 cadre didactice (în anul de învățământ 2000-2001), un teatru de păpuși (fundat în 1952), un muzeu (Muzeul Național al Unirii) cu colecții de arheologie, istorie și etnografie (inaugurat în 1887), în interiorul căruia se află Sala Unirii acolo unde, la 1 Decembrie 1918, s-a semnat actul Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, 30 de biblioteci (între care cea mai mare este bibliotec județeană Lucian Blaga, fundată în 1943, cu circa 160 mii volume), o Casă de Cultură, cinci cinematografe, trei spitale, 23 de dispensare umane, un leagăn de copii și 36 de lăcașe de cult, aparținând cultelor religioase ortodox, romano-catolic, greco-catolic, reformat, unitarian, baptist, protestant, mozaic ș.a.
Istoric. În arealul municipiului Alba Iulia au fost descoperite vestigii neolitice, datând din mileniul 5 î.Hr., aparținând culturilor arheologice Vinca-Turdaș, Petrești și Coțofeni. În punctul La Vii au fost scoase la iveală obiecte din Epocile bronzului (coliere, fibule ș.a.) și fierului (un pandantiv din bronz în formă de secure), la 4 km NE de Alba Iulia, pe terasele de pe stânga Mureșului, în satul Teleac din comuna Ciugud, au fost identificate urmele unei cetăți de pământ, datând din Epoca fierului, întărită cu val de pământ și șanțuri, extinsă pe 30 ha, iar la 12 km NV de Alba Iulia au fost descoperite vestigiile unei așezări dacice preromane, numită Apoulon, amintită de Ptolemeu în scrierile sale. În secolul 2 d.Hr., această așezare a fost cucerită de către romani, care au construit, în apropiere, cel mai mare castru din Dacia (30 ha), cu ziduri puternice din piatră, în care și-a stabilit sediul Legiunea a XIII-a, Gemina. În apropierea castrului roman s-a dezvoltat repede o așezare civilă (vicus sau civitas) cu numele Apulum, formată din veterani, funcționari imperiali, negustori, meșteșugari ș.a. În timpul împăratului roman Traian (98-117), aici s-au pus bazele organizării unui mare centru urban, devenind, după câteva decenii, un important centru administrativ, economic, militar și de transport copie fidelă a vieții romane imperiale. Această așezare a fost ridicată la rangul de municipiu în timpul împăratului Marcus Aurelius Antoninus (161-180) și numită Municipium Aurelium Apulense, iar mai târziu, în vremea împăratului Marcus Aurelius Commodus (180-192) i s-a acordat statut de colonia (Colonia Aurelia Apulense). După retragerea armatelor și administrației romane din Dacia (în perioada 271-275), populația autohtonă și-a continuat viața neîntrerupt, dovadă fiind vasele de lut, opaițele, fibulele, brățările ș.a. (datând din sec. 3-6) descoperite pe teritoriul actualului oraș. În perioada migrației popoarelor, Apulum și-a pierdut treptat rolul de centru economico-social, dar a început să pătrundă treptat creștinismul (atestat de descoperirea unui opaiț de lut, datând din sec. 4 d.Hr., în formă de pară, cu extremitatea alungită, prezentând o cruce). O parte din slavii care au trecut prin această zonă, în a doua jumătate a sec. 7, s-au stabilit aici exercitând o puternică influență asupra lexicului uzual, printre care și numele de Bălgrad atribuit localității, de la care a derivat ulterior alte denumiri, ca de pildă Fehervar (în limba maghiară) și Weissenburg (în limba germană). În sec. 9-10, aici exista un centru fortificat, probabil reședința unei formațiuni politice românești, cunoscut în izvoarele istoroice de mai târziu cu numele de Alba Iuliae, în care funcționa o Episcopie care depindea de Bizanț. Localitatea apare menționată documentar pentru prima dată în 1097, iar apoi în 1177 ca reședință a unui comitat și a unei Episcopii romano-catolice. În 1241 a fost devastată de invazia tătarilor, iar în 1291, regele Andrei III al Ungariei a convocat o dietă la Alba Iulia, care a emis o diplomă pentru nobilii saxoni, secui și români. Românii au refuzat desnaționalizarea și catolicizarea forțată, mulți dintre ei trecând munții în Țara Românească și Moldova. Prigoana împotriva cnezilor români a continuat chiar și sub formă oficială, așa încât, vechea denumire de Bălgrad fiind schimbată cu aceea de Alba Transilvana (1299, 1303). Tot în sec. 13, localitatea a devenit oraș. În sec. 15, orașul a fost numit Alba lui Gelu (după numele vechiului voievod român care a condus o formațiune politică în sec. 9-10, care cuprindea regiunea dintre Porțile Meseșului și izvoarele Someșului), apoi Alba lui Gyula (Jula) de la care a derivat apoi Alba Iulia. În 1516, Episcopia romano-catolică a început construirea unei noi cetăți care a durat până în sec. 17. În perioada 1542-1690, Alba Iulia a fost capitala principatului autonom Transilvania. La 1 noiembrie 1599, voievodul Mihai Viteazul a intrat triumfal în Alba Iulia, realizând prima unire politică a celor trei țări române (Transilvania, Moldova și Țara Românească) sub cârmuirea sa. În sec. 17, Alba Iulia a fost un important centru al tipăriturilor românești, aici apărând (în 1648) prima traducere integrală, în limba română, a Noului Testament, prin grija mitropolitului Simion Ștefan, în prefața căruia se formula necesitatea unei limbi scrise comune pentru românii din toate provinciile. Distrus de turci în 1658, orașul a fost refăcut ulterior, pentru ca în 1699 să fie înglobat, împreună cu întreaga Transilvanie, în Imperiul Habsburgic. În 1711, Curtea de la Viena a aprobat construirea unei noi fortificații la Alba Iulia, ale cărei lucrări au început în 1714 și s-au terminat în 1733. La 28 februarie 1785, la Alba Iulia, în locul numit Dealul Furcilor, au fost torturați, prin frângerea cu roata, Horea și Cloșca, doi dintre cei trei conducători ai Răscoalei țărănești din Transilvania din anii 1784-1785. La 18 noiembrie (pe stil vechi), respectiv 1 decembrie 1918 (pe stil nou), la Alba Iulia a avut loc Marea Adunare Națională, la care au participat peste 100 000 de români veniți din toate ținuturile Transilvaniei și Banatului, la care Vasile Goldiș a citit textul rezoluției de Unire a Transilvaniei cu România:
Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie 1918, decretează Unirea acelor români și a teritoriilor locuite de dânșii cu România. În septembrie 1940, locuitorii orașului au participat la o mare demonstrație de protest împotriva Dictatului fascist de la Viena din 30 august 1940 prin care Germania hitleristă și Italia fascistă cedau partea de NV a Transilvaniei Ungariei horthyste. La 17 februarie 1968, Alba Iulia a fost declarată municipiu și a devenit reședința județului Alba, iar la 30 noiembrie 1994, Parlamentul României a desemnat municipiul Alba Iulia ca Cetate simbol a Unirii tuturor românilor. În prezent, municipiul Alba Iulia are în subordine administrativă 4 localități componente: Bărăbanț (menționată documentar în 1299), Micești (1299), Oarda (1290) și Pâclișa (1265). La Pâclișa a fost descoperit (în 1997) un tezaur monetar, alcătuit din 300 de monede romane datând din sec. 2 d.Hr.
Monumente: Cetatea Alba Carolina, extinsă pe 70 ha , a fost construită în stil Vauban, în anii 1714-1733 (pe locul unei cetăți din sec. 9-10), după planurile arhitectului italian Giovanni Morando Visconti, din inițiativa împăratului Carol VI de Habsburg, sub comanda feldmareșalului austriac de origine franceză, Eugeniu de Savoia. Cetatea este un fort de plan heptagonal, cu ziduri groase, cu 7 bastioane și mai multe porți monumentale, în stil baroc, împodobite cu basoreliefuri care înfățișează figuri și scene din mitologie, realizate de Johann Konig. Pentru a face loc de construire a acestei cetăți a fost distrusă, printre altele, și mitropolia ortodoxă ctitorie din 1595-1601 a voievodului Mihai Viteazul. În perioada construirii cetății, orașul a fost consemnat în unele documente oficiale atât cu denumirea de Karlsburg (după numele împăratului Carol VI de Habsburg), cât și cu acela de Alba Carolina;
- Catedrala romano-catolică cu hramul Sfântul Mihail, cu elemente de structură și decorație gotice, a fost construită în anii 1246-1291, cu adăugiri și prefaceri succesive ulterioare (reparată în anii 1718-1739, 1907-1917, 1950-1953). În această catedrală se află sarcofagul cu moaștele voievodului Iancu de Hunedoara. În prezent, la această catedrală se află sediul Arhiepiscopiei romano-catolice Alba Iulia;
- Catedrala ortodoxă sau Catedrala Reîntregirii, cu hramul Sfânta Treime, a fost ridicată în anii 1921-1922 după planurile arhitectului Victor Ștefănescu, în stilul vechilor biserici românești, cu o turlă centrală, de 58 m înălțime, flancată de patru turle mai mici. Biserica a fost restaurată în 1993-1994 și resfințită la 19 iunie 1994. Turn-clopotniță, înalt de 52 m. În această catedrală, la 15 octombrie 1922, au fost încoronați ca rege și regină ai României, Ferdinand I împreună cu soția sa, Maria;
- Bisericile Adormirea Maicii Domnului (1783), Sfinții Apostoli Petru și Pavel (1787), Sfânta Treime (1795) și Buna Vestire grecească (1783);
- Palatul princiar (sec. 13-18), fostă reședință a principilor Transilvaniei și a voievodului Mihai Viteazul;
- Palatul Apor (sec. 17), în stilul Renașterii târzii, cu influențe baroce;
- Biblioteca Batthyaneum, întemeiată în 1784 de către Ignatius Batthyaneum (episcop catolic al Transilvaniei), cu circa 70 000 de volume, din care 1 230 sunt manuscrise și cărți vechi tipărite înainte de anul 1500, unele unice în lume (exemplu: Codex aureus, datând din sec. 8 d.Hr., pe foi de pergament), 19 000 de documente, 596 incunabule ș.a.;
- Obeliscul închinat lui Horea, Cloșca și Cișan, realizat în 1937 de sculptorul Ion Negrulea;
- Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, operă a sculptorului Oscar Han, dezvelită în 1968;
- Statuia Lupa capitolina, donație făcută în 1993 de către orașul Alessandria din Italia.
Mânăstirea ARNOTA
Acest sfânt lăcaș, cu cinci călugări care duc o viață de obște, păstoriți de ieromonahul Dometie Grigore, este unul dintre cele mai importante monumente de artă religioasă din România, situat în arealul comunei Costești din județul Vâlcea, la 54 km NV de municipiul Râmnicu Vâlcea. Așezământul monahal, cu biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost construit în anii 1633-1636 prin grija domnului Matei Basarab, pe locul unei biserici mai vechi, cu dată necunoscută. Biserica mânăstirii Arnota, dominată de două turle, are fațadele împărțite, printr-un brâu median de cărămidă aparentă, în două registre cel superior cu ocnițe adânci, iar cel inferior decorat cu arcaturi (succesiune de arcade). Picturile murale interioare, între care se remarcă tabloul votiv cu portretul ctitorului, au fost executate în 1644 de Stroe zugravul din Târgoviște. În 1694, pe latura vestică a bisericii a fost construit un pridvor deschis, cu coloane de cărămidă. Biserica a fost renovată și repictată (fără a se înlocui pictura originară) în anii 1705-1706 din inițiativa domnului Constantin Brâncoveanu. În perioada 1852-1856, ansamblul monastic a fost restaurat prin osârdia domnului Barbu Știrbei, demolându-se chiliile vechi și construindu-se altele noi, din cărămidă. Complexul mânăstiresc a mai fost renovat în anii 1907, 1935 și 1954-1958 (s-au făcut consolidări și s-au executat instalații de încălzire și de apă curentă). În pronaosul bisericii se află înmormântați Matei Basarab (mort în 1654) și tatăl acestuia, vornicul Danciu. Mânăstirea Arnota are un interesant și valoros muzeu de artă religioasă.
Prezentarea se va face in ordine alfabetica. Vezi arhiva .
|
Dan Ghinea - Toronto 4/3/2003 |
Contact: |
|
|
