Miracolul Unirii dintre Basarabia si Romania
Vrăjmasii nostri stau la hotare —
vrăjmasi cât frunză si iarbă,
la spatele nostru si înăuntrul Tării noastre,
dar cel mai mare dusman este în mijlocul nostru.
Acesta este NEUNIREA.
Fratii mei! Biruiti acest strasnic dusman
si noi vom birui totul.
Pan Halippa
(Din cuvântul rostit la Congresul Ostasilor Moldoveni
20 octombrie 1917)
Oricât nu s-ar scrie despre Marea Unire de la 1918, oricâte dovezi si argumente nu s-ar aduce în favoarea unor legităti ale istoriei, care au dus la crearea României Mari, totusi nici cea mai doctă argumentare n-o să spulbere senzatia de miracol.
Anul 1917 punea în fata României nu seculara problemă a reîntregirii, ci elementara problemă a supravietuirii.
Armatele germane au redus dimensiunea tării la o bună parte din teritoriul Moldovei de odinioară, prefăcând Iasul în capitală temporară. Emisarii regali, printre care, la acel moment foarte activ s-a dovedit a fi poetul Octavian Goga, căutau insistent un loc în Rusia, unde s-ar putea refugia Casa Regală în cazul când armata germană ar fi ocupat si Moldova. Imaginati-vă ce s-ar fi întâmplat cu regele României si suita sa dacă ar fi nimerit în cazanul revolutiei ruse...
Frontul Român începuse să dea fisuri grave în urma revolutiei din februarie, în urma anarhizării treptate a armatelor ruse, fenomen care culmina cu dezertarea în masă a unitătilor militare. Si aici e cazul să remarcăm alt miracol, refacerea armatei române, care în 1916 suferise o criză, cum mai rar se întâlneste în istorie. Dar cu ajutorul aliatilor si a eroismului ostăsesc, în scurtă vreme ostirile au compensat uriasele pierderi, răsturnând cumpăna războiului la Mărăsesti, Mărăsti si pe râul Oituz. Deci este firesc ca miracolul renasterii să-l legăm direct de renasterea armatei române, care a reusit treptat să acopere golurile create de dezertarea unitătilor rusesti.
Nici până astăzi nimeni nu poate explica de ce Chisinăul si de ce anume Basarabia a dat tonul nesperatului act de unire. Cauze sunt multiple si explicatii există nu mai putine, dar sunt momente peste care trecem prea usor fără să subliniem niste accente principiale.
Basarabia în 1917 intrase constient în revolutie si, dacă la început lupta era antimonarhică, apoi începând cu luna aprilie accentul s-a schimbat radical spre o miscare constientă de eliberare natională. Orice revolutie înseamnă, în primul rând, o eliberare de dogme si conventii. De aceea emisarii basarabeni cereau guvernului român aflat la Iasi să unească Basarabia, fiindcă ei nu mai aveau frică de colosul imperial, nu mai aveau teamă de frontierele arbitrare. În sufletul lor deja se degajase acel fior de adevărată libertate. Insistenta cu care erau refuzate ofertele lor tăgăduieste faptul că demnitarii de atunci, inclusiv conducerea militară, percepea în profunzime evolutia evenimentelor care se produc.
Istoria anului 1917-1918 ne-a dat o lectie unică si irepetabilă, cum din mai multe forte slabe, dezbinate se poate forma un flux politic puternic si bine orientat. Unul dintre magicienii care a reusit să facă combinatia de racordare a intereselor politice, nationale, sociale la un singur ideal a fost Constantin Stere.
Multi participanti la aceste evenimente, ulterior au încercat să-si asume lor toată gloria pentru cele produse în martie 1918. Asa, spre exemplu, ex-prim-ministrul Alexandru Marghiloman în memoriile sale afirma că, de fapt, unirea s-a făcut la Bucuresti, la Chisinău au fost făcute doar formele. Si asemenea mostre de judecare simplistă a unor fenomene complexe găsim si în alte cărti. Datoria noastă este să punem în valoare adevăratele mobile si resorturi ale fenomenului unificator, care se pare că în această parte a Europei pare să aibă o frecventă tot mai mare. De la Mihai Viteazul de la 1600, la 1859, la 1918 s.a.m.d.
Istoricul Alexandru Boldur în studiul Unirea. Analiza psihologică a evenimentelor.1918-1928 (Chisinău, 1928) conturează trei teze diferite care au avut sustinători si care si-au găsit argumentarea respectivă în literatura de specialitate: „…Unii spun: rolul principal în Unire îl jucau factorii din Regat, adică armata si acei oameni care reprezentau Regatul, în special Stere, Marghiloman s.a. Altii spun: însemnătatea primordială o avea propaganda, pe care o duceau ardelenii. Stere, reprezentantul Regatului, accelerând procesul normal, numai l-a denaturat. În fine, altii cred, că Unirea se datoreste mai întâi de toate basarabenilor. Prima părere este reprezentată de Cazacu (dr.Petre Cazacu– Iu.C.).”
Aceiasi părere este sustinută si de toti adversarii Unirii, adăogând, ce-i drept, multe nuantări negative si de la ei, si mai ales modificând întelesul primordial pe care-si construieste argumentarea fostul director general al Directoratului Republicii Democratice Moldovenesti P.Cazacu.
A doua părere este apărată de ardeleanul Onisifor Ghibu, participant nemijlocit la evenimentele unirii în sectorul cel mai greu --Basarabia. Si, în fine, a treia părere o găsim elucidată în cărtile istoricului bucovinean Ion I.Nistor, participant si el la evenimentele ce s-au petrecut mai întâi la Chisinău, apoi la Cernăuti. Dar calitatea de martor ocular nu este si argumentul forte că detii pozitia cea mai obiectivă. De aceia e bine să examinăm opiniile unui analist impartial, care în situatia noastră, este istoricul Alexandru Boldur si cităm din studiul mentionat anterior:
„…D.(P.)Cazacu în cartea sa Moldova dintre Prut si Nistru apără punctul de vedere că rolul hotărâtor este jucat de armata română si calitătile personale ale lui Stere(vezi pag. 264,316-317). În mod foarte hotărât a declarat dânsul aceasta la banchetul din 29 martie 1918, unde a spus: „ Unica revolutie ce s-a tinut în Basarabia a fost Unirea. A fost un act revolutionar, dar national. Cei doi factori care au contribuit la înfăptuirea lui sunt: dl.Stere si armata română(//Sfatul Tării, 1918, din 3 aprilie). Si ca un corolar arată nehotărârea basarabenilor, „ atitudinea îndoielnică a unor elemente fată de intrarea armatei române”, tendinta de a crea o republică neatârnată etc.(Moldova dintre Prut si Nistru, pag.272, 273, s.a.)
Dacă la Cazacu ideea de prevalare a factorilor regăteni asupra celorlalti se toceste prin însăsi expunerea mersului evenimentelor acelui timp, în schimb la adversarii Unirii această idee se ascute până la limită. După părerea lor, (Miliukow si autorii din lagărul stâng), Basarabia a fost cucerită, anexată si totul ce se petrecea în Sfatul Tării ar fi fost numai o comedie si trădare.
Onisifor Ghibu apără ideea că însemnătatea principală în evenimentele Basarabiei o avea propaganda ofiterilor ardeleni printre basarabenii care studiau la Kiev. Acest element el denumeste „ motorul principal si hotărâtor al evenimentelor din viata Basarabiei(Onisifor Ghibu.De la Basarabia rusească la Basarabia Românească.—Cluj, 1926). Basarabenii de la Kiev s-au pus repede pe punctul de vedere national, pur românesc. „Dacă în Basarabia – continue dânsul – n-ar fi actionat în aceste vremuri extrem de critice si alti factori decât cei basarabeni, întreaga miscare natională de până aici ar fi rămas o simplă aventură naivă…Sfatul Tării n-avu norocul să se poată constitui pe baze pur nationale…Si aceasta din cauza amestecului revolutionarilor „ basarabeni veniti de la Petrograd sub conducerea d-lui Inculet”. Dar totusi mai la vale dânsul recunoaste, că însusi înfiintarea Sfatului Tării purta caracterul national si chiar românesc. Sufletul Basarabiei se îndrepta spre marea idee natională datorită „întelepciunii si patriotismului armatei române pe de o parte, iar pe de alta a unirii sfinte plămădite în jurul României Nouă”. Mersul de mai departe al evenimentelor dânsul îl redă în modul următor: în ziua de 5 martie regele a primit demisia guvernului Averescu. Stere a crezut că e momentul favorabil „pentru a ruga puterile centrale să se milostivească a întări ele drapelul românesc pe zidurile Chisinăului”. Puterile centrale au convenit ca România, în schimbul Ardealului, Bucovinei, Banatului si a Dobrogei să-si anexeze „sub o formă convenabilă si localnicilor” Basarabia. Restul era făcut de Stere. „Ajutat de marea putere de persuasiune pe care o posedă, izbuti în timp de două zile să determine pe deputatii moldoveni ai Sfatului Tării să voteze Unirea. Autorul personal crede, că Unirea a fost „fortată”. Ar fi fost cu totul altceva dacă ea ar fi avut loc în mersul normal, la acea dată când a avut loc unirea Ardealului si a Bucovinei, adică nu în atmosfera „politicianismului -sectar al Vechiului Regat”, dar al „românismului integral biruitor”. Atunci si Unirea ar fi fost votată în unanimitate, si nu cu 2/3 din voturi, după cum a avut loc la 27 martie 1918(Onisifor Ghibu.Cum s-a făcut Unirea Basarabiei.—Sibiu, 1925).”
Si în fine, cea de a trei teză este expusă de un istoric doct, care are la activ o Istoria Basarabiei, opus care în 1924 era deja la a patra editie.
Părerea lui Ion I. Nistor este următoarea. „De formă Basarabia era un stat independent, în realitate însă noua republică n-avea nici organizarea cuvenită si nici conditiile de dezvoltare necesare pentru propăsirea unui stat. Fiecare om cu judecată îsi putea da seama că proclamarea republicii nu era decât un expedient vremelnic”. Unica cale de a rezolva problema era numai Unirea. „Gândul acesta nemărturisit, trăia ascuns în cutele cele mai lăuntrice ale sufletului fiecărui moldovean adevărat…La privirea steagurilor biruitoare si a ostasilor eroici grupati sub adumbrirea lor, precum si în urma propagandei de trezire si desteptare a constiintei nationale, ce se făcea pe o scară foarte întinsă, de o pleiadă întreagă de intelectuali români din vechiul Regat, din Ardeal si din Bucovina, se trezi si în sufletul moldovenilor dintre Prut si Nistru si în deosebi ale conducătorilor lor ideea consolidaritătii nationale si dorul de a se reîntoarce în sânul patriei-mame.(Nistor, Ion.Istoria Basarabiei.—Cernăuti, 1923). Despre rolul lui Stere nu este nici un cuvânt.”
Toate aceste idei, care se completează si se contrazic, converg spre un singur numitor comun. Marele rol în înfăptuirea Unirii la jucat o generatie întreagă, care si-a asumat toate responsabilitătile pentru acest pas fundamental în destinul României si al provinciilor înstrăinate; generatie care a lipsit la apelul istoriei la începutul anilor '90 ai secolului XX, când conjunctura istorică, politică, diplomatică a fost extrem de favorabilă pentru repararea marilor nedreptăti comise împotriva Basarabiei si Bucovinei de Nord de Colosul Rosu din Est..
Revenind la perioada Unirii din 1918, suntem obligati să fim obiectivi si să spunem lucrurilor pe nume. Catalizatorul principal al acelor fundamentale evenimente a fost C.Stere, care era constient de apropierea unor faze istorice propice pentru întregirea tării. Anticiparea evenimentelor dovedeste că marele om politic basarabean era constient de evolutia dramatică a evenimentelor. Mărturisirea făcută de o altă personalitate a epocii, publicistul bucovinean George Tofan fortifică această pozitie:
« Când Stere, în anul 1916, a vizitat Ardealul s-a înapoiat la Iasi prin Bucovina si întâlnindu-ne la Suceava ca unui vechi colaborator al revistei Viata Românească, mi-a spus, printre altele:--“La revedere, dragul meu, să te văd în curând guvernator al Bucovinei si să stii de la mine că drumul Ardealului duce prin Basarabia »(Viata Basarabiei.-1939, nr.4.,p.42)
Argumentarea necesitătii de Unire a românilor într-un stat national C.Stere o expune consecvent si curajos, chiar în ziua de 27 marie 1918, în sedinta care urma să voteze Unirea. Trecutul lui revolutionar, deportarea, ocna, puscăriile tariste, drumul lung al pătimirilor îi acordau un drept moral prioritar să judece traectoria istorică a Basarabiei:
„Socot că vorbesc cu domniile voastre ca cu oameni care se conduc de ratiunea oamenilor de stat, care înteleg situatia, si socot că sunt oameni care nu sunt multumiti cu hotărârea luată, dar eu vă rog să vă gânditi, în fata cărei dileme trebuie să stea Statul Român, dacă Sfatul Tării ar respinge ideea unirii?
Domnilor, se poate ca România să renunte la drepturile sale istorice, la idealurile nationale si chiar la dreptul de viată, fiindcă fără a avea acces la mare, România nu poate trăi. Să presupunem că din dorinta de a complace îndoielilor si constiintei minoritătilor Guvernul Român, devenind trădătorul întregului trecut al poporului românesc, ar renunta la aceasta. Ce ar iesi din aceasta? Toate poftele vecinilor ar duce în mod inevitabil la aceea, că România, sacrificându-si viitorul poporului său, ar pune Basarabia în fata unei necesităti crude: să fie ruptă în bucăti de către vecini.
Este admisibil aceasta pentru Basarabia? Si dacă România nu poate renunta nici la drepturile sale istorice, nici la idealurile nationale, nici la interesele de stat, care-i dictează să-si găsească iesire la mare, ea va fi nevoită să anexeze Basarabia fără consimtământul nostru sau bazându-se pe alte elemente ale societătii, anume acele elemente, care de multe ori în viata istorică a Basarabiei aveau singuri dreptul de a vorbi în numele ei. Si dacă unirea s-ar face sub auspiciile elementelor doborâte de noi, la ce ar duce aceasta?
Tot sângele, toate suferintele din care a iesit Basarabia liberă ar fi zadarnice.
Această dilemă, domnilor, stă înaintea noastră si, ca fiu al Basarabiei, eu zic că o asemenea hotărâre ar pune asupra noastră o mare răspundere în fata urmasilor nostri, cărora poate le va fi sortit să trăiască din nou toată groaza trecutului nu prea îndepărtat. Poate oare un pretext oarecare, o oarecare creatiune logică să justifice această răspundere?
Fac apel, domnilor, la constiinta domniilor voastre, la răspunsul domniilor voastre!”.
Această alocutiune C.Stere a rostit-o în limba rusă, ca minoritarii să n-aibă dubii că n-au înteles corect ceva din cele expuse. Indirect factorul lingvistic a fost utilizat ca un argument suplimentar al unei pozitii bine chibzuite si echilibrate, care nu mai lasă loc pentru echivoc. Partea a doua a cuvântării sale el a rostit-o în româneste, pe întelesul clar al consângenilor:
“Unul din reprezentantii minoritătilor, un rus, a spus că, dacă se va face unirea Basarabiei cu România, toată intelectualitatea rusească va pleca de aici. Eu respect acest sentiment, fiindcă toate sentimentele sunt legitime, dar omul la care sentimentele de legătură cu această tară sunt atât de slabe si subrede, poate să aibă acelasi mod de judecată, ca si populatia băstinasă?
Poporul românesc n-a venit în Basarabia din afară, el aici s-a născut, aici a fost acel cazan, unde au fiert si s-au topit toate acele elemente din care s-a născut poporul român. Noi n-avem unde ne duce si pe noi nimeni nu ne poate alunga din casa noastră.
Un veac fără sfârsit, noi, plecati, tăcuti, constienti de slăbiciunea noastră, noi am dus jugul, un veac întreg limba noastră a fost interzisă, un veac întreg cartea în limba natală a fost persecutată, ca o otravă revolutionară; sacrificii imense făceau aceia, care doreau să-si însusească începuturile culturii nationale.
Si acuma, când noi vroim să intrăm ca stăpâni în casa noastră, reprezentantii minoritătilor n-au dreptul moral de a închide usa în fata noastră. Nu uitati, domnilor, că nu numai chestiunea dreptătii nationale, ci si chestiunea dreptătii sociale, cere să avem tăria si hotărârea de a lua asupra noastră răspunderea. Astăzi voi puteti da poporului pământul cerut de el în conditiunile acceptabile pentru el si nimeni nu poate garanta, că mâine voi veti putea avea această posibilitate.
“Constiinta proprie a domniilor voastre să vă lumineze”.
După o sută de ani putea fi redresată o greseală istorică si acestei generatii îi revenise greaua misiune s-o facă.
Procesele verbale stenografiate fixează obiectiv o realitate dintr-o sedintă, dar adevăratele trăiri si emotii nu ating pana stenografistelor sedintei, pe când noi dorim să cunoastem reactia firească a unui om din sală, a unui personaj din multime căruia, în rând cu altii, se adresa profesorul iesean.
Martorul acelei evolutii spectaculoase a lui Constantin Stere, tăranul Ion Codreanu, prietenul si pământeanul lui de la Soroca, peste aproape douăzeci de ani îsi amintea, mărturisindu-i avocatului si publicistului R.Marent, impresiile sale. Acesta la rândul său le-a dat publicitătii: „Nu-l văzusem pe Stere din primăvara anului 1906, când iată evenimentele anului 1918 mă aduc la Chisinău, fiind ales deputat în Sfatul Tării. După cum se stie, Stere a tinut, înainte de săvârsirea unirii, numeroase cuvântări, care au făcut asupra tuturor luptătorilor o impresie profundă. Erau două partide în joc. Unul “Blocul Moldovenesc” care mergea laolaltă după cum îi era si titulatura, activând pentru votarea Unirii, si celălalt partid: “Fractia Tărănească”. Partizanii acestei organizatii sovăiau, nu aveau o atitudine precisă, erau mai mult contra, decât pentru. Ei bine, Stere a avut marele merit că a putut să rupă majoritatea membrilor care făceau parte din “Fractia Tărănească” si să-i alipească la “Blocul Moldovenesc”, reusind ca Unirea să fie votată cu o mare majoritate, fiind doar câteva voturi contra. Unirea s-a înfăptuit gratie marelui concurs, pe care l-a dat Basarabiei, în acele momente grele, Constantin Stere. Doi factori au contribui la îndeplinirea evenimentului de la 27 martie 1918. Unul, armata Română, care a impus ordine si a adus liniste în toată Basarabia, si al doilea factor a fost Stere, care a adus linistea în toate sufletele frământate si dornice de o viată nouă, de o viată românească. În această privintă sunt si mărturii scrise de D-nii Bogos, doctorul Petre Cazacu si profesorul Onisifor Ghibu de la Cluj. Unirea era în aer, însă meritul realizării ei si votarea din Sfatul Tării se datoresc lui Stere.
…Sedeam într-un colt si ascultam cu evlavie, cum Stere, vorbea si cum argumenta pentru reusita votului, iar, după ce si-a terminat cuvântarea, zărindu-mă, a venit lângă mine, m-a recunoscut si, întinzându-mi mâna, m-a întrebat, ce părere am despre cele rostite de dânsul? I-am răspuns numai două cuvinte si anume: - “Bine, bine”.
Răposatul mi-a răspuns, la rândul său: - “Stiu că este, dar voiesc să cunosc părerea D-tale sinceră; cu alte cuvinte, refrenul”.
I-am răspuns din nou: Am să vă spun altă dată si refrenul.
Multi ani după această întâmplare, Stere, aducându-si aminte de această scurtă convorbire, mă tachina, întrebându-mă “refrenul”.
Am luat parte la toate sedintele Sfatului Tării în care s-a votat reforma agrară atât de necesară si de dorită pentru tărănimea basarabeană. Am putut să cunosc, si cu acest prilej, si alte însusiri pe care le avea Stere, nu numai acelea de orator, de mare omenie si l-am admirat si mai mult si l-am respectat pentru felul lui de a fi, admiratie pe care i-am păstrat-o si o păstrez cu sfintenie, înainte. ”
(R.Marent Cu mos Ion Codrenu, despre Constantin Stere. Amintirile lui Ion Codreanu despre Constantin Stere.// Viata Basarabiei. , 1939.- Nr. 4)
Nota Observator;
La cenaclul revistei din 25 martie a.c vom prezenta si cartile;
- Generatia Unirii de Iurie Colesnic
- Limba Romana in Basarabia ( 1812 - 1818 ) de Lidia Colenic - Codreanca
|
Iurie Colesnic 3/20/2007 |
Contact: |
|
|
