Studii traditionale : PIELEA DE URS (I)
Ovidiu descria cu insistenta caracterul hiperborean al Daciei: “Asadar mi-a fost sortit sa vad Scitia si tinuturile care se gasesc sub axa lui Lykaon” sau “ma gasesc intr-un tinut foarte apropiat de Ursa Erymanthida” sau “getii din zona inghetata a fecioarei din Parrhasia”. “Ursa Erymanthida” sau “fecioara din Parrhasia” nu este alta decat nimfa Kallisto, insotitoarea neobosita a zeitei Artemis, razboinica neintrecuta (“mereu cu mana cand pe sageata, cand pe arc”), o dublura a Artemisei insasi. Mitul Kallistei este deosebit de interesant caci arata situatia privilegiata la care ajunsesera razboinicii (la hindusi, casta ksatriya), revolta acestora fiind sugerata prin chiar “pacatul” fecioarei Kallisto, ce va naste de la Zeus un copil, Arcas, si apoi drept “pedeapsa” va fi transformata de Hera in ursoaica. Ursoaica este simbolul propriu al castei razboinicilor, aspectul feminin de “fecioara” aratand clar ca puterea temporala este feminina in raport cu cea spirituala (ursoaica este feminina in raport cu lupul sau mistretul), dar evidentiind si aspectul bhakti (“calea amorului”) al initierii cavaleresti. Faptul ca Zeus o face pe Kallisto Ursoaica “stapana cerului” (cum zice Ovidiu in “Metamorfoze”), asezand-o la “extremitatea axei lumii”, deci in Polul superior (ea este Ursa Mare), dovedeste pozitia fruntasa dobandita de casta razboinicilor in urma revoltei, si sa subliniem ca adevarata ursoaica este desigur Artemis (insusi numele ei se pare ca indica acest lucru). Artemis era reprezentata in timpurile stravechi sub forma de ursoaica, fiind venerata sub numele de Artemis Brauronia (ceea ce ar sugera un pleonasm, ambele nume indicand de fapt ursoaica); dupa unele date traditionale, Artemis era socotita o zeita venita din tara hiperboreenilor. La celti se cunoaste o zeita Artio, considerata, conform numelui, “ursoaica”.
Kallisto reprezinta doar un aspect al Artemisei. Cum spune Guénon, Ursa Mare a fost inainte constelatia Mistretul, schimbarea numelui ilustrand revolta castei razboinicilor. Lupta ursoaicei contra mistretului apare limpede la celti; totusi, se pot discerne urme ale colaborarii celor doua puteri in Ciclul Graalului unde Merlin (mistretul) este sfatuitorul regelui Arthur (numele Arthur derivand din celticul arth = “urs”, Arthur fiind identic cu Arcas sau Arcturus), aceleasi raporturi armonioase existand intre Deceneu si Burebista. Amintirea “revoltei” a fost imortalizata printr-o scena standard in care mistretul este atacat pe la spate, cu ferocitate, de un carnivor, scena ce o aflam in arta straveche; astfel, de pilda, desenele de pe fundul pocalelor descoperite in mormantul princiar de la Agighiol (presupus get, din sec. IV a. C.), arata un mistret atacat de un animal fabulos, probabil lup (dar combinat cu pajura si avand solzi de balaur). %n alte coordonate spatio-temporale, scena se repeta avand ca protagonisti taurul si leul, taurul (autoritatea suprema) fiind atacat pe la spate de leu (casta razboinica); vezi, de pilda, reliefurile de la Persepolis din vremea lui Darius I. Fiul fecioarei (deci avatara, copil divin) se numeste Ursul (Arcas < gr. arktos, arkeios = “urs”, “al ursului”, de unde “arctic” = polul nord), el devenind steaua cea mai reprezentativa din constelatia Bouarului si aflandu-se in aceeasi casuta zodiacala cu constelatia Fecioarei. Fiul lui Kallisto, Arcas, este regentul noului ciclu, cind Ursoaica se transforma in Urs si dobandeste o pozitie polara, de Manu, “tara lui Arcas” nemaifiind “tara mistretului” si nici macar “tara lupului”, ci Arcadia, “tara ursului”, acea Arcadie cintata de toti, de la antici pana la ocultistii moderni, ca o regiune ideala, asemanatoare cu paradisul “varstei de aur”, dar de fapt doar un reflex al Hiperboreii. Este foarte curios ca, asa cum hrana mistretului (ghinda si jirul) se referea la taramul primordial (Paradis), tot asa se va intampla si in cazul ursului: el este adesea numit si “mancator de miere”, or mierea era una dintre caracteristicile Paradisului. La chaldeeni, cuvantul sar inseamna atat rege cat si albina; in traditia romaneasca, albina este vicarul lui Dumnezeu; in fine, in povestea lui Samson, mierea apare ca un simbol al autoritatii spirituale si al intelepciunii. Cu privire la Arcadia, semnalam ca misterioasa pictura a lui Nicolas Poussin, Et in Arcadia ego, a ajuns implicata la ora actuala intr-o istorie suspecta ce a produs mare valva si a facut sa curga multa cerneala.
Am pomenit si de lup, alaturi de mistret si ursoaica, dar de el ne vom ocupa mai la vale. Sa spunem numai ca ursoaica Kallisto este fiica lui Lykaon, primul rege al Arcadiei, or acest Lykaon, al carui nume se refera atat la lup cat si la lumina (gr. lykos = “lup”, lyke = “lumina”), este substitutul lui Apollo Lykos (sau al lui Zeus Lykaios ce era venerat in Arcadia), asa cum Kallisto este substituta Artemisei. Revolta castei ksatriya urmareste dobandirea prerogativelor supreme, nu numai sacerdotale, si de obicei lupta s-a dat intre Ursoaica si Mistret, dar s-ar putea ca moartea tragica a lui Lykaon sa fie o aluzie la victoria razboinicilor asupra sacerdotiului; este interesant ca unul dintre urmasii lui Arcas si rege al Arcadiei s-a numit Lykurgos (“lupul alb”) acesta fiind bunicul Atalantei, cea crescuta de ursoaica si cea care va da prima lovitura mistretului din Calydon, ca si cum ar fi doua cicluri in care apar revolte similare, si aceasta continuitate genealogica este mai mult decat remarcabila. S-au pastrat la greci si alte povesti similare: Tezeu ucide scroafa Crommyoniana, o fiara uriasa si feroce, un mistret urias; tot asa, Heracle captureaza mistretul din Erymanthus. La romani, in basmul “George cel Viteaz”, transmis de Ispirescu, eroul se va imbraca in “haine ca de urs” si, ajuns intr-o padure, se va lupta cu un fioros mistret, pe care-l va omori si ca urmare va deveni imparat. %nseamna ca dacii au fost, dupa Ovidiu, sub obladuirea Lupului, dar si a Ursoaicei, si chiar daca afirmatiile poetului sunt “figuri de stil”, ele reflecta, chiar involuntar, o situatie reala. Merita notat aici, desi vom reveni, ca tatal lui Lykaon a fost Pelasgos, ce purta piele de mistret (Pausanias VIII.1.2), sugerandu-se o descendenta mistret – lup – ursoaica.
Trecerea de la “varsta de aur” spre cele de “argint”, “arama” si “fier” (a caror amintire se mai pastreaza in basmele noastre) nu trebuie gandita ca o continua lunecare linara si lina, ci ca o intrepatrundere de cicluri secundare, fiecare ciclu secundar prezentand prin analogie un inceput de “aur” si un sfarsit de “fier”; de asemenea, trecerea de la un ciclu la altul (principal sau secundar) a fost caracterizat prin bulversari ale mediului cosmic cu corespondente in mediul social, in cazul din urma avand loc tocmai aceste “revolte” de rasturnare a puterii legitime, exemplul cel mai elocvent fiind, cum spuneam, lupta Ursoaicei (razboinicii, regii) impotriva Mistretului (autoritatea suprema, %mparatul), dar si cea impotriva sacerdotiului, la celti mistretul reprezentand tocmai autoritatea spirituala (druizii). Odata cu descendenta ciclica, n-a fost greu ca, din superbie, regele lumesc sa se creada %mparatul Lumii, incercand si chiar reusind sa inlature autoritatea spirituala, eveniment nenorocit prin care cunostintele pur intelectuale s-au pierdut, fiind inlocuite cu cele cosmologice, fizice, singurele accesibile castei ksatriya. Orice revolta este urmata de o substituire “in jos” (“josnica”), caci uzurpatorii nu puteau decat sa-i imite pe cei de drept, fara a avea si cunostintele necesare; nu rareori ksatriya revoltati au pretins ca partea de invatatura detinuta de fapt de la brahmana, le revine ca un bun propriu, declarandu-le superioare fata de cunostintele autoritatii spirituale depuse. Pe de alta parte, au fost si cazuri cand uzurpatorii, marturisindu-si ignoranta, au inglobat sacerdotiul invinsilor, cum au facut romanii cu etruscii sau aztecii cu toltecii.
“Revoltele” respective s-au oglindit in felurite schimbari, incluzand alterarea reprezentarii si semnificatiei simbolurilor sacre, sau a limbajului. %n Romania, de pilda, venirea comunismului a insemnat trecerea la scrierea cu i din i, ce a inlocuit pe a din a, ca apoi, odata cu rasturnarea puterii comuniste, sa se revina la a din a. Tot asa, a fost inlocuita palaria “domneasca” cu sapca “proletara”. Fapte similare s-au petrecut pe vremea Revolutiei Franceze, cand s-au schimbat pana si denumirile lunilor. De aceea, numele ursului apare ca o alterare a numelui mistretului, in sanscr. (v)riksa insemnand “urs”, iar in limbile nordice bor s-a transferat de la mistret la urs, “taramul mistretului” devenind “taramul ursului”. %n traditia hindusa, numele Ursei Mari este sapta-riksa, cuvantul sanscrit riksa fiind numele ursului, identic lingvistic cu celticul ar(c)th, grecescul arktos si chiar latinescul ur(c)sus. Engl. boar, “mistret” devine bear, “urs”, germ. Eber devine Bär. De remarcat ca Hiperborea este acum “taramul ursului”, de aceea Arctica, desemnand Polul Nord, provine din gr. arktos, “urs”.
Prof . Mircea A. Tamas / Toronto
|
Mircea A. Tamas 3/19/2007 |
Contact: |
|
|
