Caiete de emigrant : Atrocitati Culinare
Era noaptea tarziu. Ma intorceam in Hong Kong din China continentala. Avusesem o zi grea si lunga…
Dupa ce-am trecut prin filtrul granicerilor chinezi care ma-ntrebasera tot felul de prostii, m-am imbarcat pe feriboat aciuindu-ma comod pe-o canapea tapitata cu vinilin murar si lucios. Am privit imprejur, si ca de obicei, am inceput sa ma joc singur, incercand sa-mi imaginez cate ceva despre fiecare din cei aproape douazeci de tovarasi de drum…Majoritatea erau femei, aratand obosite sub povara multitudinii de pachete, saci si sacose de care erau inconjurate. Cred ca multe carau tigari; pe continent erau mult mai ieftine decat in Hong Kong. Fetele lor nu spuneau nimic. Zambetul chinezesc formal, si atat…
Luminile Honk Kong-ului erau mai vi decat oricand. O noapte aproape senina. Rar in timpul sesonului polios, cand ceata devine aproape permanenta. Ici si colo in intunericul golfului desluseai siluetele dizgratioase ale jong-ilor fara lumini de pozitie. Contrabandisti banuiesc. Deaodata o lumina puternica a sagetat noaptea urmata de urletul infiorator al unei sirene de politie navala…Am avut dreptate.
Colegul meu , bastinas, imi spune ca sant tarani de pe continent care aduc fara autorizatie pe insula, caini pentru coreeni, maimute si pisici pentru chinezi precum si alte dihanii considerate comestibile, pretuite ca trufandale.
Sub englezi, in Hong kong au aparut tot felul de asociatii umanitare si de protectie a animalelor care au influentat guvernul local sa mentina interdictia anumitor ritualuri “salbatice”…
Cativa ani in urma, la Shanghai am fost expus la un asemenea “ ritual salbatic” urmat de o atrocitate culinara, ca sa zic asa… Furnizorii nostri de motare electrice de la o firma chinezeasca, ca sa-mi arate respectul cuvenit partenerului de afaceri, m-au dus la un fel de restaurant rustic langa vechiul aeroport. La inceput am asistat la cateva dansuri rituale, intr-o curte interioara, sub o luna mare si stralucitoare, interpretate de un grup de mascati pe o mica scena improvizata in mijlocul perimetrului marginit de ziduri terminate cu un fel de acoperis tip pagoda. Nu ma pricep la arhitectura chinezeasca, dar cred ca era echivalentul unei vile “ a campagna”, si nu un restaurant ori han tipic. Imi promisesera un festin traditional ca-n orasul interzis. Contrar obiceiului local de a sta pe jos sau pernite commode la masute joase, au asezat o masa normala cu scaune decente pe prispa conacului, loc de unde curtea se vedea in intregime. Stiind ca-mi place Martel Cordon Bleu, mi-au oferit unul ca aperitiv. Frantuzeste ar fi trebuit sa fie un digestive, da’ l-au incurcat cu obiceiul rusesc al vodcii. Furnizorii chinezi se intereseaza despre tine si obiceiurile tale in amanunt cu meticulozitate, in detaliu, obicei care-mi aminteste de organizatii inegurate-n amintirea bastinii mele. M-au provocat la o discutie despre spectacolul cu dansatori. M-am lasat prins… Pe mine ma impresionase placut dansul unei maimute albe. Masca reprezentand animalul, purtata de dansator/dansatoare, avea o fata mica cu niste ochi mari si stralucitori imprejmuita cu un fel de barbuta de un alb stralucitor. Dansatorul/dansatoarea maimuta se unduia agil pe muzica de melopee cantata pe-un instrument cu corzi ( habar n-am cum se numeau harfele si mandolinele alea), ca o lebade Ceaikovskiana , infiorand, imprastiind sentimental unei morti chinuite, suspinul unui suflet distrus de o nemarginita jale…
Seful furnizorilor chnezi, aliniati ierarhic la masa, cel mai inalt in rang la dreapta oaspetelui, restul in ordine descrescatoare la stanga si la dreapta, iar cei mai neansemnati la doua masute laterale, ma sculta cu o fata impenetrabila de inchizitor benevol, pastrator de taine si detinator de puteri necunoscute mie. Deja obisnuit in ultimile luni cu expresiile lor faciale, n-am bagat de seama un rictus numit zambet, pe care mi l-am amintit mai tarziu…impovarat de remuscari, cand am analizat situatia faza cu faza; la rece. Si-a urmat asa zisul zambet de un “ham” si mi-a promis ca daca am rabdare o jumatate de ora o sa inteleg totul mai bine…Am schimbat subiectul. Am inceput sa vorbim de ale noastre, motoare electrice, strategii de afaceri, tot felul de anecdote specifice industriei de automobile. Am fumat pe rupte am baut ca inecatii si tot restul. Dupa o vreme am fost intrerupti de un mandolinist local, imbracat colorat ca un clown si cu o thichie patrata si plina de zurgalai. Clownul a inceput sa zdrangane o melodie dramatica, tinandu-si ritmul cu miscari de cap, ceva asemanator cu zgomotul unei ploi de gheata Canadiene presarat cu duduit de tobe venind din spatele unei cortine de hartie colorata , aparuta intre timp, iluminata a la “umbre chinezesti”. Doi chinezi cu pantaloni galbeni din matase artificiala si cu brauri rosii de catifea, cu bustul gol, purtand un cos de nuiele albe de marimea unui butoi de bere, au intrat in curte privindu-ne cu fete impietrite. La semnul chinezului sef, au ridicat capacul cosului. Sub capacul de nuiele era un alt fel de capac, din inox stralucitor cu o gaura la mijluc prin care era trecut un cap de maimuta, la fel cu cel al mastii dansatorului/dansatoarei. Platoul de inox avea doua manere laterale. Indivizii cu brauri rosii au luat platoul pe sus si l-au asezat pe un trepied in fata noastra. Acum se vedea si trupul firav al maimutei albe. Picioarele-I atarnau zbatandu-se spasmodic, labutele I se impreunau ca-n rugaciune sau se propteu in gulerul metallic incercand disperat sa-l scoata. Maimuta striga gutural, sfarsind intr-un geamat lugubru. Fata maimutei cu ochii larg deschisi ma urmareste si-acuma…Sant sigur ca a inceput sa planga. In mintea mea miscarile dansului vazut inainte prindeau sens. Unduirile tremurande, convulsile intermitente accentuate de timbale … Lacrimile maimutei se prelingeau pe fata mica adunandu-se-n barba alba si de acolo picurau pe platoul de inox.
La un semn al sefului gazdelor, unul din chinezii cu pantaloni galbeni a scos o toporisca argintie si rotind-o deasupra capului a despicat fata maimutei din crested. Creierul palpitand inca a inceput sa sangereze. Din neant au aparut doua frumuseti locale cu o manichiura perfecta care au smuls indemanatic creierul viu din teasta maimutei. Asistenta aplauda , iar chinezii macelari se-nlinau ca actorii la rampa. Mi-am adus aminte de bancul cu Ceausescu si Idi Amin despre creierul de…Am inceput sa rad isteric. “D’you like it?” m-a intrebat gazda . “Of course mother fucker, I got the meaning of the dance.” Am iesit afara ca din pusca fara sa ma mai uit inapoi. Mi-am si uitat tigarile si bricheta acolo.
Mai tarziu, compania pentru care lucram si-a cerut scuze pentru obtuzitatea mea , impolitetea de nescuzat rezultat al sechelelor nationalist sovine din existenta mea precanadiana, care ma faceau insensibil la diversitatea culturala a lumii, sensul si profunzimea semnificatiei obiceiurilor locale.
O sa dorm mai mult maine. Am ancorat in portul de calatori . Poate ma odihnesc si scap de obsesia mortii tanarului American decapitat de Al Queida , inregistrata video si postat pe internet pe care mi-au aratat-o colegii din Senzen astazi…primul somn, primul vis, un clown cantand la mandolina Internationala iar in spatele lui o maimutica alba colectand banii de la spectatorii fara fete…
Sant tare obosit. Am mancat prea mult…
George Serb / Toronto
|
George Serb 3/14/2007 |
Contact: |
|
|
