Pe teme de psihologie ( X VIII ) ; Familia
Fiind martie, luna in care se omagiaza femeia – femeia sotie, femeia mama, femeia formator de caractere si factor social important, am considerat sa ne referim la familie, grup social in care femeia are un rol bine definit.
De la afirmarea psihologiei ca stiinta, in continuare si in contemporaneitate, familia este socotita ca “un adevarat laborator de formare a persoanei” (N.Margineanu), reprezentand jumatate din intreaga influenta a mediului asupra individului uman – si aceasta pentru ca actiunea ei se exercita de foarte devreme asupra copilului si pentru ca este prima cale – si pana la intrarea la gradinita, apoi la scoala, singura cale – prin care se produce socializarea copilului, deschiderea orizontului lui de cunoastere si dezvoltarea afectivitatii. Mai mult, si atunci cand intervin si alti factori sociali, acestia actioneaza, in buna masura, prin intermediul familiei.
Sunt numeroase cercetarile, opiniile cu privire la influenta familiei asupra personalitatii copilului, dar ne propunem acum sa ne oprim doar la cateva aspecte.
Mai intai, asupra relatiilor dintre parinti si copii. In majoritatea cazurilor, tinerele familii isi doresc mult un copil, asa incat intreaga atentie a parintilor se orienteaza asupra primului nascut, ca sa nu mai vorbim de cazul cand acesta ramane singurul copil. {n alte situatii, parintii inconjoara cu mai multa dragoste parca pe copilul mai mic – sau pe cel mai mic, atunci cand sunt mai multi copii, acesta devenind “puisorul” preferat, bucurandu-se de rasfat din partea parintilor. Nu excludem nici cazul cand ultimul nascut este mai neglijat sau este tratat cu mai multa severitate. De aici, constatarea ca atitudinea parintilor este diferita de la familie la familie. Sunt parinti care, iubindu-si netarmurit copiii, ii rasfata pe toti, dupa cum sunt si parinti care isi neglijeaza copiii, indiferent de numarul lor, ca pe niste copiii vitregi si nedoriti.
Pentru a nu se ajunge la exagerari nici intr-un sens, nici in altul, la o educatie defectuoasa atat prin rasfat, cat si prin neglijare si dezinteres, va trebui ca parintii sa exercite o autoritate fireasca, nefortata asupra copiilor, sa-i obisnuiasca sa respecte normele de comportare si de actiune statornicite in familie, in conformitate cu cerintle societatii din care aceasta face parte. Nu vom starui acum asupra foarte cunoscutelor metode ce stau la indemana parintilor in opera educativa pe care sunt chemati sa o desfasoare – pedeapsa si recompensa. Ne-am referit la acestea, cu ani in urma, in paginile publicatiei noastre, la necesitatea graduarii acestor metode potrivit cu faptele sau cu situatiile in care se afla copiii. Vom spune numai ca educatia in familie nu poate avea bune rezultate nici numai prin pedepse si nici numai prin recompense, ci printr-o combinare adecvata a lor ce tine de pregatirea parintilor pentru misiunea ce le incumba, de tactul lor, de situatia economica si sociala a familiei, precum si de firea, de temperamentul copiilor.
Se aplica uneori in mod exagerat pedepse – si aceasta de catre parinti rai la suflet, cum se spune, inraiti din cauza unor imprejurari de viata vitrege sau exagerand dintr-un anume puritanism, din dorinta de a-si forma cat mai bine copiii din punct de vedere moral. Copiii sunt pedepsiti cu asprime chiar pentru greseli mici, copilaresti sau chiar fara motiv, de pilda atunci cand parintii au neplaceri personale, fara legatura cu comportarea copiilor sau cand sunt neintelegeri intre soti. Consecintele acestui mod de a proceda al parintilor sunt fie resemnarea, fie revolta. {n primul caz, copiii apar ca niste invinsi, complet supusi, trecand drept niste copii buni, cuminti, disciplinati in mediul apropiat familiei si in scoala, dar intampinand greutati mari in insertia sociala, atunci cand trebuie sa se descurce in vartejul vietii. Adesea pot deveni niste ratati si pot ajunge uneori la depresii sau alte boli psihice. Asa cum aratam mai sus, este posibil, insa, ca urmarea aplicarii gresit- excesive a pedepselor sa fie, in cazul firilor puternice, greu modelabile, revolta, boicotarea sau chiar parasirea familiei, impotrivirea fata de tot ceea ce inseamna ordine si disciplina, uneori inclinarea catre anarhie, atitudine ce se continua si in viata adulta, neputand sa conduca la nimic bun.
Alti parinti pot aplica, insa, in mod exagerat si recompensele. Din dragoste fata de copii, din dorinta ca acestia sa nu aiba greutati in viata asa cum, poate, au avut ei, parintii respectivi, bine intentionati, dar intelegand gresit ceea ce trebuie sa faca, manifesta multa ingaduinta, indiferent de comportarea copiilor, pe care ii rasfata si ii feresc de orice efort si dificultate. Aceeasi “linie educativa” este urmata si in unele familii bogate – pentru copiii de bani gata. {n schimb, este de inteles si de apreciat atitudinea unor oameni de afacere, oameni bogati ai zilelor noastre, care isi trimit copiii, la varsta adolescentei, sa lucreze in vacante si / sau, partial, in timpul liber, pentru a-i obisnui cu viata ordonata, cu munca si a-i pregati astfel pentru viitorul lor social. De asemenea, este de retinut exemplul tinerilor proveniti din familii modeste, dar care le-au asigurat o educatie sanatoasa, astfel ca, prin eforturi proprii, au ajuns la o viata prospera, la onoruri si la pozitii inalte in societate. Este, credem, de prisos sa spunem ce se intampla in cazul invers, al rasfatului, al incurajarii lenei si libertinajului copiilor de catre unele familii.
In numarul urmator al “Observatorului”, vom continua sa ne referim la…cate ceva despre familie.
Prof. Silvestru MORARU
|
Sivestru Moraru 3/12/2007 |
Contact: |
|
|
