Ganduri senine; Vârstele critice
Când devine evident ca am îmbatrânit? Când, dupa o noapte dormita reglementar, ne priveste din oglinda un chip sifonat, cel pe care în studentie îl vedeam îngroziti doar dupa o noapte nedormita? Când aflam ca un atlet se retrage din sport, pe motiv de vârsta depasita, desi e cu cinci ani mai tânar decât noi? Când constatam ca se fac douazeci de ani de când tot sustinem ca „în curând ne lasam de fumat”? Când nu ne mai putem concentra, daca e zgomot în jurul nostru? Sau când ni se pare ca moda repeta mereu aceleasi tendinte, pe care le cunoastem deja la prima mâna, din propria viata?
Vom avea vreodata timpul si rabdarea necesare citirii tuturor cartilor cumparate în decursul vremii? Suntem îndreptatiti sa mai speram ca vom atinge vreodata maturitatea necesara pentru a parcurge din scoarta în scoarta „Ullysse”, de James Joyce, sau macar ceva din Virginia Woolf?
Suntem batrâni daca posedam casete cu Abba si Boney M? Daca în copilarie nu ne-am transformat într-o a doua Nadie Comaneci iar în tinerete n-am devenit prezentatoare de Stiri TV, e realist sa mai dam crezare parintilor, care ne profeteaza plini de încredere ca vom da lovitura cu noua noastra idee de afacere?
Cât de inevitabil e pericolul de a ne minti cu buna stiinta, de frica sa nu recunoastem ca trenul nostru a plecat de mult? Ne amagim atunci ca vecinica mea, care îsi împleteste codite, se îmbraca cu fuste mini si urmareste împreuna cu fiica ei serialele TV pentru adolescenti? Sau ne transformam în „venerabili cu experienta” si împartim gratuit lectii în stânga si-n dreapta, în situatii pe care n-am fost în stare sa le regizam la vremea lor în favoarea noastra? Facem precum Cocosila din Morometii, care le spune la toti rapid ca „e prosti”, pâna nu se prind ei ca nici el habar n-are? Merita sa ne întristam ca n-am profitat în anii optzeci de oferta de munca la, pe atunci, obscura firma care între timp a devenit multinationala? Sau mai bine preferam sa-i inventam „struguri prea acri”, pretextând ca oricum ne-am fi mâncat tineretile la firma cu pricina, muncind peste program? Ne pare rau ca n-am vândut actiunile, atunci când atinsesera valoarea dubla, acum când nu mai valoreaza nici jumatate? Sau ne bucuram ca, în aceeasi perioada din viata, am devenit parinti? Regretam ca nu mai suntem în stare sa facem „podul de sus” ca-n anii ciclului gimnazial, sau ne bucuram ca nu mai trebuie sa mergem zi de zi la scoala si sa sedem în banca ore în sir, ascultându-l pe profu´ de fizica cum se da mare?
Cât de tânara ma simt, când o bunica energica îmi întrerupe lectura pe terasa, la o cafea, reprosându-mi ca „eu, când eram la varsta ta, spalam, calcam, gateam, dadeam de mâncare la porci etc...”?
Sunt magulita când Doamna care urca în autobuz ma înghionteste zicându-mi „fa loc, pustiulica”, pentru ca m-a vazut doar în fuga din spate? Face asta doar pentru ca m-am îmbracat tinereste în blugi si port sapca cu cozoroc? Ma mai amuza trucul vânzatorului de la taraba, care ma tutuieste enervant, crezând ca-n felul asta ma convinge mai usor sa cumpar („cum îsi permite sa se traga cu mine de sireturi?” versus „oare chiar asa de tânara par?”)?
Se poate spune ca mai suntem tineri daca înca nu ne-am apucat de tricotat si nu ne lipseste nici un dinte din gura (decât o maseluta acolo, insignifiant)? Sau invers, se poate spune ca suntem batrâni daca am început sa tricotam? Suntem iremediabil batrâni, când nu ne mai ridicam sa ajutam la strâns masa si lasam pe altii s-o faca pentru noi?
Când vezi o floare înflorind superb, te apuca veselia sau te întristezi? Te lasi purtat de primul impuls tonic (esti tânar) sau te duce gândul la cât de fragila e viata (esti batrân)? Ai iesiri temperamentale necontrolate (esti tânar) sau provoci involuntar întreruperea discutiilor, când rasari lânga un grup galagios de copii (esti batrân)?
Urmaresti filme documentare si drame moderne frantuzesti (esti batrân) sau îti plac videoclipurile si filmele de actiune (esti tânar)? Esti tânar pentru ca îti place muzica lui Robbie Williams sau îti place muzica lui pentru ca esti tânar? Sau nu-ti place, si atunci, automat se cheama ca esti batrân? Sau nu stii daca-ti place, pentru ca nu ai idee care din muzici e aceea si cine e ala (esti cumva deja senil?)
Are cineva cunostinta, de ce ne interseaza pe toti sa definim cât mai exact, cât de tineri sau de batrâni suntem? Sa fie oare teama de capatul calatoriei? Sau frica de vreo pedeapsa, daca nu valorificam viata în mod optim? E necesar sa ne profilam în contururi cât mai groase, ca sa lasam cândva urme în memorie, daca nu chiar în istorie? Are fiecare o menire de împlinit, înainte de a i se termina combustibilul? Cum e mai bine: sportiv contra cronometru sau cumpanit cu rezervele, ca sa ne tina pâna cade cortina? Daca facem bine, îmbatranim mai încet? Primim bonusuri daca respectam regulile?
Oglinda oglinjoara, spune-mi oare...
Ciudat cum mi s-au rotunjit aproape toate propozitiile cu semn de întrebare la final. Veti crede ca intentionat am creat un suspans din atâtea întrebari, ca un crescendo care acum sta sa explodeze în asteptarea unei concluzii frumos ticluite, a unui raspuns universal, servit la sfârsit ca o revelatie. Cum n-as vrea si eu sa vin acum cu un final darâmator, care sa ne lase pe toti cu gura cascata?! Pacat ca nu exista.
Pacat?! Ba bine ca nu. Ce atâtea raspunsuri la toate? Ia sa mai caute si fiecare pentru sine, sa-si încreteasca fruntea si sa nu mai rasfoiasca în manuale, vânând
mura-n gura! Intrebarile enumerate aici sunt doar o parte din cele multe, care înca nu
si-au gasit rezolvarea. Cu toate astea, asa „neterminate” cum sunt, mie îmi plac. Nu le gasiti frumoase? Ele nu sunt ca raspunsurile, cu un singur sens. Nu, ce-mi place la ele e ca lasa loc pentru rezolvare în toate directiile, invadeaza spatiul în dimensiuni ametitoare, în toate directiile. De ce ar fi ele mai putin demne de respect decât raspunsurile?
Frumos a zis Rilke: „Învata sa-ti iubesti întrebarile. Poate ca, într-o buna zi, te trezesti ca ai trait, fara sa fi bagat de seama, direct în miezul raspunsului lor”. Ia sa vedem!
Va dorim îmbatrânire reusita! Stiu, nu e un proces tocmai placut, dar daca ne gândim la alternative...
Gabriela Calutiu / Benissa
|
Gabriela Calutiu 3/6/2007 |
Contact: |
|
|
