Note din afara : Ce e aia coruptie ?
" In România daca n-ai un dram de putere si un pic de bagabonteala, nu rezolvi nimic."
M.V. - mare politician român
In Bucurestiul nostru iubit azi negura nu s-a risipit. Ba chiar s-a întetit. Locuitorii lui cu greu mai reusesc sa desluseasca cine le e în fata: hot sau om cinstit, pramatie mare sau foarte mare, barbat sau femeie?
Dupa marele succes al integrarii europene (nu sunt primul care o spune), politicienilor li s-a parut ca a sunat de recreatie, asa ca au zbughit-o în curte sa tipe, sa spuna bancuri proaste si sa fumeze la WC. Ce coruptie? Ce e aia coruptie?
Imaginile din Parlamentul României sunt adesea mai triste decat cele din Marea Adunare Nationala de pe vremea Marelui Carmaci. Acolo toti erau speriati, aliniati si alienati. In Parlamentul de aztazi, mobilat si tapetat cu bani multi luati de la gura amaratilor, se doarme, se scuipa, se tipa, se barfeste, se rade si se minte din interese mici si mari sau din placere. Se voteaza "la misto". Asta ne spun imaginile înregistrate pe pelicula. Ce poate fi mai disgratios? Comunisti fanatici, comunisti vasnici, afaceristi, bisnitari, închipuiti, slugoi, se lafaie prin fotolii, se sicaneaza, se distreaza sau din plictiseala o sterg. Cei cativa oameni cinstiti ce ar vrea sa faca treaba sunt striviti, sunt sufocati.
Ce coruptie? Ce e aia coruptie?
Cum adica nu se pot castiga trei sute sau cinci sute de milioane de dolari în zece ani? Daca esti prost, da, nu se pot castiga. Dar daca ai un pic de "bagabonteala..."! Doamne sfinte! Cum îi mai rabzi? Cei ce vor sa detroneze un ministru de justitie intransigent îsi pun mana pe caciula ca sa alunge musca compromitatoare. Nu e asta cea mai limpede dovada a culpabilitatii lor? Intr-un asemenea balci, ca în orice balci, te poti astepta la orice: sa ti se fure portofelul, sa vezi vitelul cu doua capete sau omul fara minte. Ce am vazut zilele trecute face parte dintr-un asemenea repertoriu: filozoful Gabriel Liiceanu acuzat de plagiatura, de oportunism, de impostura, de fatarnicie. Probabil ca autorul acestui atac, ziaristul Ion Spanu, n-a adaugat si altele doar pentru ca îsi epuizase ima-ginatia sau îsi satisfacuse orgoliile sau stapanii. Putini oameni din cei ce se intereseaza de viata culturala a tarii ar putea lua în serios asemena bazaconii.
Departe fiind de scena nu pot decat sa încerc sa deduc motivele ce stau în spatele atacului. Primul, cel mai usor de identificat se gaseste în finalul randurilor publicate de ziarul Ziua:
"Apelurile lui Liiceanu, contrasemnate de grupuri mari de cetateni seamana prea mult cu adeziunile de care, dupa 1989, credeam ca am scapat, prin care licheaua articula cuvinte pe care nu le-a rostit niciodata. Cand esti plagiator, ipocrit, netrebnic si mincinos e de ajuns sa arunci o privire în oglinda pentru a te purifica ".
Este limpede deci ca pe Ion Spanu sau pe cei din spatele lui, îi deranjeaza ecoul pe care atitudinea civica a lui Gabriel Liiceanu îl are în societatea româ-neasca.
Daca Gabriel Liiceanu ar fi tacut malc, daca nu ar fi fost atat de transant ori de cate ori opinia publica a avut nevoie de opinia unei personalitati în marasmul ce pare a nu se mai sfarsi, ar fi fost probabil scutit de supararile domnului Spanu. Dupa 1989 nu mai e nevoie de adeziuni? Nevoia de adeziuni nu e ceva de care sa fim fericiti ca am scapat, cum ar fi de pilda poliomelita. Istoria lumii e facuta din adeziuni mai bune sau mai rele, mai mari sau mai mici.
Daca aderam multi, foarte multi la ideea de a pedepsi pe cei corupti, pe cei ce fura din banul public sau din buzunarul omului de rand, cred ca nu gresim. Daca aderam la ideea ca nu trebuie sa aderam la nimic, gresim.
Ca sa-si sustina, într-o maniera total aiuristica, acuzatiile, domnul Ion Spanu forteaza nota pana la totala ei distorsiune: numele Liiceanu ar putea avea radacini în cuvantul turcesc, macedonean, albanez sau bulgar care numeste licheaua. Mie, un coleg, mi se adresa, atunci cand vroia sa ma sacaie, cu "nea Casu". Drept sa-ti spun nu-mi prea placea cum suna.
Eu sau oricine altcineva am putea inventa ca numele Spanu deriva din "snapanu" sau "sarlatanu".
Are asta vreo relevanta? Bineînteles nu.
Vreau sa fiu convins ca tuturor acelor nebune acuzatii îndreptate împotriva lui Gabriel Liiceanu li se vor gasi raspunsurile în instanta. Randurile mele nu au avut în nici un caz intentia de a apara personalitatea lui Gabriel Liiceanu.
Sunt doar manifestarea îngrijorarilor mele fata de asemenea atitudini în lumea româneasca, în care se vede ca "bagabonteala" e pentru mult prea multi comportamentul cel mai benefic.
Sa-si fi imaginat domnul Ion Spanu ca e atat de incisiv si de ager încat a descoperit în personalitatea si opera celui pe care îl ataca, ceea ce nu fu-sesera în stare sa descopere Constantin Noica, Emil Cioran, Petre Tutea, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca si marele public care "contrasemneaza" apelurile filozofului. Se vede ca da.
Si se mai vede ca domnul Spanu crede cum îl sfatuia MV, ca facand ce a facut, a rezolvat ceva în România.
Viorel Neacsu / Toronto
|
Viorel Neacsu 3/5/2007 |
Contact: |
|
|
