Postul Mare
Mai întâi suntem datori sa multumim, din toata inima si din toata puterea noastra, Preasfintei si de viata facatoarei Treimi, Dumnezeului nostru, Preasfin-tei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si la toti sfintii cei placuti lui Dumnezeu, care se roaga pentru mântuirea noastra, ca am ajuns si anul acesta la poarta Sfântului si Marelui Post al Patruzecimii.
Ca sa va dati seama cât de veche este porunca postului, voi aduce în mijloc cuvintele Marelui Vasile, care zice asa: "Cucereste-te, smereste-te, omule, în fata batrânetii postului, ca de o vechime cu lumea este el!" Cea mai veche porunca data de Dumnezeu omului este porunca postului. De aceea nu figureaza în cele zece porunci, ca s-a dat mai înainte de cele zece porunci cu 4108 ani, cât a fost de la zidirea lumii pâna când s-a suit Moise pe Muntele Sinai sa primeasca tablele Legii.
Caci a zis Dumnezeu lui Adam în Rai: Din toti pomii Raiului sa mâncati, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mâncati, caci daca veti mânca, cu moarte veti muri.
Ati auzit porunca de post înainte de a fi rana? Înainte de a gresi Adam, i s-a dat ca doctorie postul. Sa nu mâncati. Ce înseamna? Post din cutare pom. Deci cea mai veche porunca din toate poruncile date de Dumnezeu omului este porunca postului. De aceea zice dumnezeiescul Vasile: "Fiindca n-am postit, am iesit din Rai si am fost izgoniti de acolo. Sa postim ca sa intram iar în Rai".
Postul este legiuit în Legea Veche în multe parti si obligatoriu. Cei mai mari sfinti ai lui Dumnezeu au postit foarte mult. Moise a postit 40 de zile si 40 de nopti când a primit Tablele Legii; Ilie iarasi a postit si a legat cerul 3 ani si sase luni; Daniel a postit în groapa leilor si dintii lor nu s-au atins de dânsul. Proorocul David auziti ce zice: Genunchii mei au slabit de post si trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului…, ca cenusa ca pâinea am mâncat si bautura mea cu plângere am amestecat-o si celelalte.
Vei auzi si la Isaia si la Ieremia si la Proorocul Ioil, care zic asa: Vestiti post, vestiti vindecare. Sa iasa mirele din asternutul sau si mireasa din camara sa! Aici arata ca postul se face si cu curatie.
În Legea Darului, pecetea tuturor proorocilor a fost Sfântul Ioan Botezatorul, care a trait numai cu acride si cu miere salbatica. Legea si proorocii sunt pâna la Ioan. De aici începe propovaduirea Evan-gheliei lui Hristos, Care, mai înainte de a începe misiunea Sa pe pamânt, S-a dus în pustia Carantania si a postit acolo 40 de zile si 40 de nopti, ispitindu-Se de diavol.
Postul l-a legiuit nu numai Mântuitorul, ci si apostolii. Auziti pe Pavel: Întru postiri, întru înfrâ-nari, întru privegheri, întru rugaciuni... Si arata ca totdeauna când mergeau la propovaduit, ei se înarmau cu postul si cu rugaciunea.
Dar ce sa zicem de milioanele de monahi si monahii, care au înfiintat manastirile din jurul Ierusali-mului, din Egipt, apoi din Sfântul Munte si manastirile din marea Rusie si din toate tarile ortodoxe, în care s-a pus tipicul si rânduiala canonica pentru celelalte posturi.
Trebuie sa stiti ca postul având originea lui înca din Rai si din Legea Veche si din Legea Darului, având traditie evanghelica si apostolica, el s-a pus în dumnezeiestile canoane obligatoriu, cu rânduiala pentru toata Biserica universala crestina în cele patru posturi de peste an, lunea, miercurea si vinerea si în zilele în care se posteste post negru, cum este ziua de 29 august, înaltarea Sfintei Cruci si celelalte.
Trebuie sa stim însa ca cel mai mare post si mai însemnat de peste tot anul, este postul mare la care am ajuns. Acesta-i postul patruzecimii, al proorocilor.
Ce am a va spune despre post? Postul nu este de un singur fel. El este de doua feluri: post trupesc, când cineva posteste sa nu manânce mult, sa nu bea mult si se înfrâneaza de anumite mâncaruri: de carne, de brânza, de oua, de lapte, de untdelemn si de altele. Si când cineva se înfrâneaza cu curatie trupeasca. Cei casatoriti trebuie sa duca viata curata si cinstita. Acesta-i post trupesc.
Iar postul duhovnicesc este mult mai înalt decât cel trupesc. Pentru ca nu ajuta nimic postul trupesc fara cel duhovnicesc. Si diavolii postesc si niciodata nu manânca, nici nu beau, dar tot diavoli sunt. Nici nu se însoara, nici nu se marita, dar tot diavoli sunt, pentru ca au inima înalta, plina de mândrie înaintea lui Dumnezeu. Si Solomon zice: Necurat este înaintea Domnului tot cel înalt cu inima si viclean, asa cum sunt diavolii.
Deci postul duhovnicesc este acesta: sa postim si cu limba, sa postim si cu ochii. Limba sa nu vorbeasca minciuni, nedreptati si cuvinte putrede si stricacioase; ochii sa nu priveasca cele spre sminteala; urechea sa se înfrâneze de a auzi cântece lumesti si de alte feluri; mâna sa posteasca, sa nu iscaleasca zapise nedrepte sau pâra, sau sa fure ceva, sau sa bata pe cineva, sau sa faca alta nedreptate cu mâna. Piciorul si el trebuie sa posteasca. Sa nu mergem acolo unde sunt pacate, sa nu ne duca la rautati si la faradelegi.
Mintea trebuie si ea sa posteasca postul cel mai mare. Postul ei este sa nu primeasca gânduri spurcate, gânduri rele, gânduri de ura pe cineva si toate gândurile care duc la pacat. Toate organele noastre sa posteasca de la cele rele, si atunci si postul nostru de a bea si a mânca este de mare folos.
Cine uneste postul acesta duhovnicesc cu cel trupesc, ajunge, cum arata Sfântul Isidor Pelusiotul, icoana a toata filosofia. Pentru ca el înfrâneaza si partea exterioara prin post, si cea dinauntru, sufletul, prin postul duhovnicesc si, unindu-se aceste doua feluri de posturi, îl fac pe om icoana si filosofie a tuturor faptelor bune.
Dar sa stiti ca nu toti pot posti la fel. Acum la începutul postului este rânduit de Biserica soborni-ceste, trei zile post negru; cine poate cinci zile, o saptamâna si mai mult. Dar Marele Vasile - cântarul cel mai desavârsit al cumpenei înfrânarii, ochiul Bisericii, gura cea de foc a Duhului Sfânt, stâlpul si lumina Sinoadelor Ecumenice, caci canoanele lui au fost aprobate în unanimitate de toate sinoadele, pentru scumpatatea si austeritatea lor -, spune asa: "Iar masura înfrânarii sa se ia dupa masura puterii fiecaruia". Este om batrân, bolnav, este om slab, este om nedeprins la post. Acela chiar de posteste mai putin, sa-i para rau ca nu se poate tine de ceilalti, si prin aceasta smerenie el se ridica unde trebuia sa se ridice prin fapta buna a postului.
Stai lânga unul tare cu trupul si el face 500 de metanii si tu de abia faci 100 sau 50 de metanii, fiind bolnav si slab, dar îti pare rau. Si acela nu se mândreste. Îsi face datoria lui, canonul lui de calugar sau de schimnic. Acesta l-a ajuns din urma cu smerenia inimii. Cine ne învata asa? Sfântul Parinte Isaac Sirul, ca zice: "Ajunge întristarea mintii si smerenia la monah mai mult decât toata osteneala duhului si a sufletului". Ai auzit ca smerenia îl înalta pe om spre Dumnezeu?
De aceea si la milostenie, când nu poti face milostenie multa - vorbim de credinciosii de la tara -, sa-ti para rau ca n-ai facut, si acea parere te ridica exact la masura celui ce a facut mari milostenii. La toata fapta buna, daca se smereste inima se împlineste cuvântul: inima înfrânta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi.
Deci Dumnezeu nu se uita numai la postul nostru exterior. Se uita daca avem dragoste, daca avem smerenie, daca avem parere de rau pentru pacatele noastre. Aceasta jertfa este mare; este jertfa cea cu duh umilit si inima înfrânta primita la Dumnezeu. Macar ca si rugaciunea este jertfa, ca zice: Jertfeste lui Dumnezeu jertfa de lauda si da celui Preaînalt rugaciunile tale. Si ma cheama pe Mine în ziua necazului tau si te voi scoate, si Ma vei preaslavi, si celelalte. Dar smerenia este cea mai înalta jertfa.
Iar daca vom pune baza numai pe postul trupesc si nu vom avea dragoste, smerenie, umilinta, asculta-re, taierea voii si daca nu vom avea între noi întelege-re si bucurie duhovniceasca, postul nostru este sterp.
Ai vazut ce scrie la Levitic? Si va fi tie postul al treilea si al patrulea si al cincilea si al saselea si al zecelea, postire sfânta, va fi tie de mare folos, dar sa dezlegati datoriile catre altii, sa iertati pe cei ce v-au gresit voua, sa faceti bine celor ce va urasc... si celelalte.
Ai auzit cum este postul primit? Evanghelia de astazi v-a aratat trei lucruri mari. De ce s-a pus? Alcatuitorul Sinaxarului a potrivit evangheliile dupa evenimentele anului tipiconal bisericesc. De ce s-a pus astazi evanghelia care ne arata cum sa ne rugam lui Dumnezeu, cum sa postim si cum sa facem milostenie? Ca Mântuitorul, neavând pacat, a postit 40 de zile si 40 de nopti pentru noi si pentru mântuirea noastra, ca sa ne dea noua pilda.
Domnul ne-a învatat si cum sa postim. Ce zice? Tu când postesti, spala fata ta, piaptana capul tau si nu te arata oamenilor ca postesti. Aceasta pentru ca pe vremea Mântuitorului erau foarte multi farisei si arhierei, carturari fatarnici care se smoleau, stateau pe la coltul ulitelor, posteau si se rugau sa-i vada lumea ca-s mari postitori.
Urâciune era postul lor înaintea lui Dumnezeu, ca-si luau plata de la oameni. Nu asa! Sa ne acoperim cât se poate în taina postul nostru cu bunatatea inimii si cu dragoste. Ati auzit pe Sfântul Teodor Studitul mai înainte? "Ascultarea si taierea voii este cea mai înalta postire din lume".
Ascultarea catre proiestos, catre econom, catre cei mai mari si unul fata de altul si fiecare la vremea sa este o mucenicie de buna voie si mare postire, pentru ca nu face omul voia lui.
Cartea Sfântului Teodor Studitul atât s-a citit în manastirea aceasta, de când sunt si eu pe aici - si iata ca cu mila Preasfintei Treimi sunt 55 de ani -, ca eu o stiu pe de rost, numai de câte ori am ascultat-o.
Ai auzit câta baza pun Sfintii Parinti pe taierea voii si pe spovedania sincera? "Deci nimeni sa nu umble în întunericul nespovedaniei!" Vai de acela care se duce la marturisire si crede ca nu-i Dumnezeu acolo si spune ce vrea el, nu ce-a facut! Altul vine si citeste pe-o carte, dar ce-a facut el nu spune. Sa nu crezi ca-L poti însela pe Dumnezeu! Ca cei ce n-au spovedania sincera, se vadesc singuri, ca diavolul îi ia si-i duce dupa capul lor tocmai prin acea spartura - ca nu-s sinceri înaintea lui Dumnezeu - si-i prapadeste!
Am vazut foarte adesea ca cei ce n-au spovedanie sincera o iau într-o parte. Diavolul îl ia de acolo de unde a putut si-l prinde. Pentru ca îl duce dupa mintea lui, îi zice: "Nu spune asta la duhovnic!"
Eu n-am nevoie sa va spovediti la mine! V-am spus de sute de ori ca eu nu mai pot. Dar care vreti sa veniti si cât mai pot eu, sa fiti sinceri la spovedanie. Pentru ca nu sunt eu acolo. Eu când ma duc la spovedanie, cât mi-ajuta Dumnezeu, cât as putea mai tare ma pârasc. Pentru ca stiu ca ma duc în fata lui Hristos. Si apoi pot sa-L mint pe Dumnezeu, Care citeste în inima mea pururea?
Ce zice Solomon? Ochii lui Dumnezeu sunt de milioane de ori mai luminosi decât soarele. Ce zice la Ieremia? Iadul este gol înaintea Mea, cum nu si inimile oamenilor? Ce zice Dumnezeu lui Iov? Cine este care poate sa ascunda de Mine sfatul inimii sale?
Cred eu ca Dumnezeu nu stie viclenia mea, rautatea mea? "Mai, dar sa nu stie cutare! Sa n-auda cutare!" Vai de noi, daca am ajuns asa! Vai de nenorocirea noastra si de rautatea noastra! Sfântul Ioan Gura de Aur zice: "Vai de acela care se teme de urechile si de ochii oamenilor!" Dar de urechea lui Dumnezeu si de ochii Lui cine se poate pazi? Te temi ca va auzi cutare? Ca stie cutare? Daca faci aceasta ca sa nu smintesti, ai un motiv; iar daca te pazesti de oameni, nu stie Dumnezeu? Asta-i mare viclenie, mare înselaciune!
Ca mâine plecam! Când ma uit la sfintiile voastre aici, îmi aduc aminte de acu 40-50 de ani în urma, câti parinti buni au fost aici!… Unde sunt parintii nostri cei vechi? Nici unul nu mai este! Din cei mai vechi, iata mai este Parintele Antonie, Parintele Ioil, saracul, care-si duce crucea lui, pâna Dumnezeu va rândui, asa cum o duce. Dar din ceilalti, masa întreaga, nu-i mai vad pe nici unul!
Mâine plecam si noi! Ei ne asteapta la cimitir, trupurile, iar sufletele lor, unde Dumnezeu le-a rânduit. Sa-i pomenim cu toata dragostea, cu toata smerenia. Sa ne aducem aminte de ei, de dragostea lor, cu care am facut ascultare, cu care ne sfatuiam, cu care am petrecut atâtea zile si ne mângâiam la praznicele mari. Uite asa la lasatul secului ne sfatuiam. Si-mi aduc aminte de osteneala lor si de râvna lor de atunci, si uneori eu stau uimit asa, câte zile mai am, ca si eu sunt bolnav si batrân si putred de viu, si cu inima si cu dantura si cu altele.
Ca mâine trebuie sa plec si n-am facut nimic înaintea lui Dumnezeu, dar îmi aduc aminte de dragostea lor si de credinta lor si nadajduiesc la rugaciunea parintilor si a fratilor, ca va face Dumnezeu mila si cu mine, ca celui mai de pe urma.
Ce vreau sa va spun, parintilor? Intram în Postul Mare. Cât de frumos este în biserica când suntem cu totii! Ne simtim ca în rai, când vezi ca toti sunt pe la strani, toti în biserica, altii la sfântul altar. Va rog din toata inima, ca întotdeauna v-am spus asa, sa dam mare întâietate si sa avem mare grija mai întâi de sfânta biserica.
Staretul nostru Ioanichie era bolnav, cu un ochi scos de hotii Balta, si statea cu epitrahilul de gât si cu un ochi citea la Psaltire zi si noapte. Si a mai trait vreo patru ani si mai bine dupa asta.
Ne chema la capul lui, când pe mine, când pe Parintele Ioil, si ne zicea:
- Dragii mei, ia veniti încoace! Ce-ti mai face, ce nu veti mai face, dar biserica sa nu o lasati!
Cea mai sfânta grija a avut de biserica. Douazeci de ani a slujit singur Sfânta Liturghie. Douazeci de ani! Si venea la noi aici în capul mesei si ne citea cartea Sfântului Teodor Studitul sau alt cuvânt si traia cu Sfânta Împartasanie. Asa staret, ca-l stia toata lumea.
Când vedea un frate tulburat în manastire, îi zicea: "Dragul meu, n-am nevoie de ascultarea ta! Ia Psaltirea si du-te în chilie! Sa postesti trei zile si sa citesti trei Psaltiri. Sa vezi ce are sa-ti zica gândul! Sa nu iesi de acolo pâna nu te-oi chema eu!"
Ce metoda dumnezeiasca! Fratele, daca citea la Psaltire si postea în chilie, se trezea, cunostea ispita si venea si se marturisea: "Parinte, nu ma mai duc din manastire! Parinte, de acum înainte îmi îndrept viata!" "Ei, vezi ca te-ai trezit? Vezi ca era de la vrajmasul?" Încerca sa-l aduca înapoi la asezarea lui duhovni-ceasca, sa cunoasca ca este în ispita. Avea mare grija de fiecare.
Fratii mei, daca n-ar fi oleaca de dragoste si mila unul fata de altul, degeaba am sta aici! Suntem o familie. Mie asa îmi este de drag când va vad pe toti si în biserica si la masa, ca vad ca Duhul lui Dumnezeu este cu voi, si Maica Domnului care ne-a adus aici. De aceea va rog sa fie dragoste, unitate, întelegere si sa va fie draga biserica.
Vor veni multi oameni în post, dar vin oamenii cu greutatile lor. Eu stiu, ca-s pe front acolo. Vin saracii toti cu cereri, toti cu greutati, toti cu necazuri si dau pomelnice. Omul vine si-ti aduce aici osteneala lui. Vin ca albinele; unul aduce alimente, altul aduce bani. Pomelnicele acestea sunt o greutate mare pe sufletele noastre!
În Pravila Mare spune asa: "Preotii care nu vor pomeni liturghiile sau pomelnicele date de credin-ciosi, sa fie anatema"; îi desparte de Hristos. Si de aceea îmi pare bine ca veniti la pomenit. Uite, vad preotii la pomenit si calugarii. Veniti cu totii la pomenit, ca sa se ridice povara de pe sufletele noastre. Pentru ca aici este o lucrare misionara.
Noi traim cu venitul credinciosilor, iar ei se mântuiesc prin rugaciunile noastre, ale Bisericii. Este o colaborare dintotdeauna a manastirii noastre. Asa si la celelalte manastiri din tara. Toate sunt asa. Si cei din Sfântul Munte stau acolo si se roaga. Dar sa stiti ca si aceia sunt ajutati tot de credinciosi.
Deci poporul se mântuieste prin manastiri, prin rugaciuni si liturghii si noi suntem ajutati de ei cu cele materiale. Apostolul Pavel spune asa: Daca voi ati primit de la noi cele duhovnicesti - cuvântul lui Dumnezeu si învatatura si toate celelalte rugaciuni -, ce mare lucru este de vom primi si noi de la voi cele trupesti? Hrana si îmbracamintea. Este clar!
Ai auzit ca si pe vremea aceea se proceda asa? Apostolii predicau, ca vrednic este lucratorul de plata sa, si poporul îi ajuta pe apostoli. Ce spune la Faptele Apostolilor? Veneau cu toate averile si le aruncau la picioarele apostolilor. Si apostolii au rânduit viata de obste: Toate erau ale Bisericii, iar ei zaboveau pururea în rugaciune si în frângerea pâinii, adica în împarta-sire.
Acum aceste obsti, care au ramas tocmai de la sfintii apostoli, se mai gasesc prin manastiri. De aceea zic asa: Noi sa ne facem datoria. Sa iubim Biserica si slujbele Bisericii. Care uraste Biserica, voi auziti cum cânta la antifoane: Cei ce urasc Sionul, rusina-se-vor de Domnul; ca precum iarba de foc, asa se vor usca!
Sa va fie draga Biserica, sa veniti la pomenit si sa veniti la slujbele Bisericii. Ca noi ne facem datoria si fata de noi la biserica si fata de atâtea mii si zeci de mii de credinciosi care cerceteaza manastirea asta în timpul anului. Si aceasta am vrut sa va aduc aminte si la începutul Postului Mare, pentru ca eu sunt si batrân si bolnav. Dar am stat cum am putut cu fiecare, ca au venit saracii pe jos, prin zapezi.
Aceasta va spun: Sa iubiti biserica si sa veniti cu totii la biserica, ca de la biserica nu numai ca avem mântuirea sufletului; dar tot biserica aduce si venitul, si cu venitul bisericii putem purta toata gospodaria si toate câte trebuie sa le îndeplineasca administratia pentru nevoile celelalte ale manastirii.
Aceasta v-am spus acum. Iar daca intram în post, de obicei, dupa cum spune tipicul, se pune un desteptator, un parinte, care sa-i scoale pe frati la biserica. Când eram eu clopotar, asa era: faceam si desteptarea, bateam si toaca, trageam si clopotul, iar paraclisierul se ocupa numai de altar.
Îmi spunea staretul Ioanichie: "Du-te si-i trezeste o data, mai treci o data si apoi, dupa ce-ai tocat si ai sculat soborul, du-te si te culca si te odihneste! Ti-ai facut datoria!"
Atât de mult tinea ca acela sa nu fie prea obosit, ca daca era obosit, saracul, adormea si el. Trebuie sa împartim ascultarile cu dreapta socoteala. Ma duceam si luam blagoslovenie, tocam în tochita de fier, tocam împrejur, tocam sus si trageam clopotele si ma duceam si-i sculam la biserica. Si ma mai uitam în biserica o data. Si-mi spunea: "Ia sa-mi dai o lista cu cei care n-au fost la biserica!"
Si daca pe lista era unul care a fost bolnav, sau a fost dus în vreo ascultare departe, nu-i zicea nimic. Iar daca vedea ca-l chemi o data sau de doua ori si nu vrea sa vina, apoi nu-i dadea mâncare. A doua zi statea în genunchi la masa si nu mânca în ziua aceea pâna seara, ca sa stie.
Si de aceea clopotarul sau desteptatorul, care va fi el saracul, daca scoala si se duce, are grija asta. Este o ascultare sfânta, ca-i desteapta pe toti la rugaciune. Eu umblam cu un ciocanas în mâna, mi-aduc aminte, si cu un clopotel. Si loveam de trei ori cu ciocanelul în usa si sunam clopotelul: "Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!" si el din chilie zicea: "Amin". "Parinte cutare, vremea cântarii, ceasul rugaciunii" si ma duceam de la dânsul.
Ia cititi la Sfântul Pahomie în secolul IV, cu toaca în usa si cu clopotelul. Ia cititi la Sfântul Ioan Scararul! Acum, daca vine cineva din partea noastra, sa nu se supere careva daca va bate în usa. El vine si îsi face datoria. Trece de la unul la altul. Si sfintiile voastre, care sunteti mai aproape unul de altul, daca v-ati sculat: "Parinte, hai la biserica, ca a sunat clopotul, a tocat! Hai sa mergem!"
Sa ne adunam la biserica, ca acolo este masa duhovniceasca a sufletelor noastre, mai mult decât la masa aceasta. V-am adus aminte si de biserica, pentru ca, cu nevrednicie, câte zile mai am o scânteie de viata, sunt si duhovnic la multi si am mare datorie sa va spun. Sa iubiti biserica si pravila la chilie si sa aveti mare grija de rugaciunea mintii.
Cea mai puternica rugaciune care te pazeste de gânduri rele si de razboaie este aceasta: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!" Ai vazut când ne-am calugarit? Ne-a dat metania. Ce-a zis? "Iata, fiule, sabia Duhului, ca esti dator în toata vremea si în tot locul sa zici: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!""
În zadar vei face mii de metanii si nu stiu câte zile de post si alte nevointe mari, daca nu-ti pazesti mintea! Paza mintii si rugaciunea mintii sunt legate una de alta ca trupul de suflet. Si vei vedea ca nu patrund în mintea ta gânduri rele si nici n-ai ispite, pentru ca unde se aude numele lui Hristos nu poate intra satana. Ce spune la Filipeni? Întru numele lui Iisus Hristos tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamântesti si al celor de dedesubt.
Deci daca ar vibra în mintea noastra rugaciunea aceasta, fie calugar sau mirean închinator, de unde esti, diavolul nu are putere sa intre în sufletul acesta, pentru ca aude numele Dumnezeului celui viu. Si Dumnezeul nostru este foc mistuitor, îi arde pe diavoli.
Dar pentru ca se leneveste mintea noastra si trândaveste, de aceea suferim atâtea înfruntari si atâtea ispite. Ne raspândim la altele si uitam rugaciunea. Vai de noi! Daca nu vorbim în mintea noastra cu Iisus Hristos, ajungem un maturoi al vrajmasului, batjocura, si ne duce unde vrea.
V-am facut atenti, ca sunteti multi care va marturisiti si la mine. Si macar ca eu nu am cu ce ma lauda, ca nu fac aceasta rugaciune, dar macar sa va trezesc pe voi, ca prin rugaciunea voastra sa ma mântuiesc si eu.
Si la începutul postului ati vazut ca s-a facut iertarea. Fiti atenti, fiecare cu chiliuta lui. Aceste trei zile si toata saptamâna aceasta mai cu seama, este vreme de liniste. Sa nu se vorbeasca. În tipic spune asa: "Cine va vorbi dupa Pavecernita un cuvânt, sa faca 50 de metanii". Ati iesit de la biserica, mergeti la chiliuta. Stai fiecare linistit în chilia ta; odihneste-te, roaga-te, citeste.
Asa si credinciosii care ati avut dragoste sa ne însotiti la aceste mari rânduieli si rugaciuni din saptamâna aceasta. Ati iesit din biserica, plecati la odaile voastre. Odihniti-va, cititi prin carti, rugati-va si nimic mai mult.
Marti dupa slujba se va pune molitfa de spove-danie pentru sobor si atunci vom spovedi soborul manastirii. Numai pe parintele Ambrozie îl mai avem liber din cei care pot marturisi, ca Varsanufie a intrat saracul de saptamâna. N-avem duhovnici sa se ocupe. Sunt batrâni prea tare si nu primesc la marturisire, ca nu pot. Singur parintele Ambrozie îl mai avem duhovnic pentru popor. Cu toate ca este atâta popor credincios care vine, trebuie dinainte sa spunem saracia noastra.
Eu cât pot ma ocup si cu soborul si cu voi, dar numai cât voi putea, ca eu am ascultare si de la Sfântul Sinod sa lucrez, sa scriu si altele cum v-am spus.
Eu zic asa, ca si la începutul acestei predici, sa multumim Preasfântului Dumnezeu si Preacuratei Lui Maici ca am ajuns pâna aici. Sa ne ajute Preabunul si Preaînduratul nostru Dumnezeu si Maica Domnului si toti sfintii care se roaga din Biserica biruitoare pentru noi, sa ajungem si noi pacatosii si la Sfânta Înviere. Iar daca vreunul pe drumul acesta pâna atunci se va duce la Domnul, sa-i dea Dumnezeu sfârsit bun si mergere usoara înaintea Preasfintei Treimi. Amin.
Parintele Cleopa
Postul Paştilor 1984
|
Parintele Cleopa 3/4/2007 |
Contact: |
|
|
