Dialog cu Iurie COLESNIC, scriitor, editor din Basarabia
Dragă Iurie Colesnic, după vreo cinci volume "Basarabia necunoscută", după un sir de alte titluri, care într-un fel sau altul tin de "secole trecute", scriitorul si cercetătorul Iurie Colesnic vine cu o nouă publicatie din aceeasi "cartusieră" -- "Generatia uniri. De unde această pasiune pentru generatia anului 1918, pentru că tema domină în cele mai multe lucrări ale tale, ce izvorăsc din arhive?
Palma asta de pământ a avut o generatie, ce s-a manifestat plenar la un moment de cotitură crucială a istoriei. Însăsi ideea de a studia acea generatie a apărut dintr-o necesitate: noi am cunoscut un an, care a recroit nu numai România, nu numai Europa, ci întreaga lume. În urma acestui an au dispărut niste imperii – cel tarist, cel Austro-Ungar si au apărut state noi, a apărut o nouă conjunctură economică, politică si socială în toată Europa. Si majoritatea actualelor frontiere au apărut tot după 1918. Dar să stii, până atunci călătoriile erau mult mai lesnicioase pentru fiecare persoană – era foarte simplu să obtii un pasaport si să pleci în orice colt al lumii. După 1918 au devenit necesare vizele. Ideea de a scrie istoria acelei generatii mi-a venit tot din necesitatea de a întelege cum s-a produs evenimentul Unirii (si ce se întâmplă cu generatia noastră). Nu a fost numai un act politic – a fost unul economic, social, a fost realizarea unui proiect al unei natiuni. Si nu e vorba numai de echipa basarabenilor, a bucovinenilor, a transilvănenilor, care au votat Unirea. Vorba e că această generatie, dincolo de scopul politic propriu-zis – formarea României Mari –, a avut un sir de scopuri bine determinate: reforma agrară, obtinerea dreptului universal de vot. Încă în 1902-1905, Stere a încercat să promoveze ideea unei reforme agrare pentru România, începută în 1918, la 27 noiembrie, si terminată la 1923. Tăranii au primit pământ – năzuinta de veacuri a generatiilor de oameni a devenit un vis împlinit. Votul universal, odată implementat, a permis schimbarea mentalitătii populatiei, a constiintei. O schimbare calitativă, de care avea nevoie România pentru a se integra în contextul european.
-- Dar adversarii Unirii spun că ea, Unirea, a fost un pas înapoi.
Prostii! Dacă nu era Unirea, Basarabia avea să fie stearsă de pe harta Europei de războiul civil, asa cum s-a întâmplat cu unele teritorii românesti în Ucraina, cum s-a întâmplat cu unele teritorii în Belarusi, în republicile caucaziene, si ne-am fi ales cu o spălare a intelectualitătii, cu distrugerea economiei si a industriei, cu un dezastru. Stiai că în 1925 la Chisinău se juca fotbal, existau echipe profesioniste? Pe când în Rusia abia se încerca renasterea nep-ului. Lumea de pe această palmă de pământ a fost salvată de acest fenomen, pe care l-au hulit ani de zile istoricii sovietici. Altceva cine si ce a învătat din această lectie – căci Unirea a fost si o lectie de istorie, pe care noi suntem datori să o studiem. Nouă, în 1990, istoria ne-a mai oferit o sansă, dar ne-a prins cu lectiile neînvătate.
-- Tocmai voiam să te aduc încoace. Istoria, în evolutia sa, se repetă, revenind cam la aceleasi cicluri, numai că la altă înăltime a spiralei. La 1990 toată lumea astepta o schimbare, spera la niste reforme. Principalele sperante erau dezrobirea de sistemul totalitar sovietic, împroprietărirea, alegeri libere. Însăsi alegerea primului Parlament al Republicii Moldova a fost o manifestare deschisă, plină de entuziasm, a dreptului de vot universal, nedirijat de nimeni. A fost o primă ripostă a alegerilor pe principiu de partid, pentru că nu le-au mai dirijat partidul, ci populatia. Cum s-a făcut că această schimbare ne-au furat-o nuscine?
Chiar dacă sunt diverse opinii, eu unul cred în ciclicitatea istoriei. Dar în acelasi timp mă miră faptul că noi gresim atât de des. Si comitem greselile pe care ar trebui să le evităm, iar dacă le-am comis, n-avem decât să ne punem gheată la cucuie si să mergem înainte. Nouă, ziceam, anul 1990 ne-a oferit o sansă similară. Imperiul s-a destrămat, iar odată destrămat, a apărut o nouă conjunctură care ne oferea sansa să ne găsim locul exact pe harta Europei. Sansa depindea nu numai de noi, zic astăzi toti oamenii politici, de unii singuri noi nu ne puteam uni, nu puteam lua această decizie atât de importantă. Povesti. Soarta unui om si-o decide el singur, soarta unui popor o decid liderii lui. Generatia de la 1918 a avut lideri, care au constientizat că rolul lor este de a lua decizii, de a le realiza si de a purta răspundere pentru ele. Ei erau constienti că fac un pas, că schimbă o situatie, că poartă răspundere pentru ceea ce fac. Cel mai greu moment în viata unei generatii este asumarea răspunderii. Dacă ea nu-si asumă răspunderea, nu se coagulează – există un grup de oameni care aspiră la ceva, militează pentru acel ceva, dar finalizarea întârzie sau nici nu vine.
-- Cu generatia de la 1990 – ce s-a întâmplat? Nu a avut lideri politici, nu si-a asumat o răspundere sau – eu uneori mă gândesc si la asta -- si-a trădat propriile idealuri? Or, acea generatie, care a luptat pentru limbă, alfabet, dezrobire sovietică, renastere natională, care a ales un parlament democratic, a aspirat la proprietate privată, la reforme, peste numai câtiva ani ne readuce la guvernare pe cei care le schimbă imnul, le trădează limba, idealul de proprietate etc...
Generatia de la 1990 eu o văd ca pe una romantică. Cu o cârmuire absolut romantică, fără o bună documentare stiintifică, istorică si de-aceea rezultatele sunt cele pe care le avem astăzi. Altfel nu a fost posibil să se întâmple. Orice miscare înainte de toate se sprijină pe teorie. Generatia de la 1918 a avut teoreticienii săi: lucrările lui Stere, doctrinele lui politice au fost lucrări teoretice care alimentau necesitatea aparitiei unei reforme agrare în România, argumentau aparitia votului universal. A existat si o luptă de idei (să nu uităm de C. Dobrogeanu-Gherea, aceeasi Brătieni, Nicolae Iorga s.a.), care de fapt se desfăsura în jurul a câtorva puncte ce au conturat idealul national la acel moment, dincolo de idealul politic. La 1990 idealul nostru politic stiam care-i – noi nu am văzut ce urmează dincolo de idealul politic, nu am putut construi o teorie clară de ce aveam nevoie. Am avut nevoie de reforma agrară, dar cum am făcut-o? Noi abia acum ajungem la niste nuantări clare si reforma agrară începe să dea rezultate. Am avut nevoie de o reformă politică – abia acum se profilează niste partide politice, pentru că de fapt ele încă nu există. Un partid politic există din momentul când alegerile au loc de jos în sus, si nu când liderul vine cu bani si-si face partidul său. Noi nu avem reforma învătământului – dacă am vrut licee, le-a creat ad-hoc, ca si cele 48 de universităti. Dar o institutie de învătământ în sine nu poate întruchipa învătământul în întregime, lipseste sistemul de învătământ. Noi am creat un sistem academic sovietic, pe care îl mentinem si care nu are perspective exacte, în lume asemenea sistem nu există. Continuăm să îmbinăm două lucruri, care nu se pot îmbina – inertia din sistemul socialist si romantismul schimbărilor din viata nouă. Până la urmă nu ne vom alege cu nici un rezultat, decât că vom obtine o struto-cămilă. Idealul actualei generatii trebuie conturat foarte clar: integrarea europeană. Dincolo de idealul politic pe care noi îl declarăm sau nu-l declarăm, îl visăm sau nu-l visăm. Dacă vom constientiza acest ideal, ne vom realiza ca generatie, dacă nu – rămânem pur si simplu mai departe niste oameni care cred în ceva, fac ceva...
-- Orice generatie, la părerea mea, se compune din populatie si lideri morali, intelectualii populatiei date. Acuma stau si mă gândesc dacă exodul populatiei noastre în Europa nu înseamnă un semn că trebuie să ne integrăm în Europa sau chiar un început de integrare. Am impresie că la noi întâi se integrează populatia, apoi clasa politică. În plus, entuziasmul national, patriotic al populatiei a dispărut îndată ce primele partide politice au esuat cu idealurile, cu strategiile lor si acum într-adevăr avem un sir întreg de partide în care lumea nu mai crede. Nu-ti pare că sistemul electoral partidist în general e într-o criză de moralitate, de identitate, spune-i cum vrei, nu numai la noi, dar si în lume?
Cred că trebuie să întelegem un lucru: noi am iesit din cămasa unui singur partid, nu am avut experientă de partide democratice, ceea ce este foarte important. Această trecere de la un partid totalitar la partide democratice am încercat să o facem cu am trece dintr-un “Zaporojet” într-un “Mercedess”. La nivelul constiintei acest lucru este imposibil, constiinta este materia care se schimbă cel mai greu sau niciodată. De-aceea partidele noastre sunt asa cum sunt, se află într-o perioadă de tranzitie. Liderii lor sunt si ei niste oameni ca si noi, care, chiar dacă doresc să schimbe ceva, foarte greu asimilează si constientizează acest lucru. Idealul european este pentru ei până când o declaratie. Da, oamenii nostri au plecat masiv în Europa, dar acolo ei sunt – să nu uităm acest lucru! – pe post de robi, ei fac tot lucrul negru al Europei.
-- Da , dar ei cunosc si realitatea europeană, experienta unei lumi civilizate. Multi dintre ei nu se vor mai întoarce acasă pentru nimic în lume...
Da, asta e o scoală, si eu consider această experientă unul din momentele pozitive. Dar în acelasi timp este o scoală foarte dură, care ne costă mii de vieti, care ne costă idealul nostru si plata este foarte scumpă. De-aceea răspunderea oamenilor care au rămas acasă pentru tara asta este si mai mare. Câteodată m-asi teme să cred că politicienii nostri au constientizat această povară. Pentru că, în fond, este vorba de o povară morală extraordinară, Cât despre integrarea europeană a celor de acasă, noi aici am impresia că nici nu ne-am apropiat de ea. Noi am făcut doar câteva declaratii, pe când integrarea presupune schimbarea noastră interioară.
-- Altfel zis, nu trebuie să mergem cu "Pohod na Europa", căci de fapt suntem pe acest continent, ci mai degrabă să constientizăm valorile civilizatiei europene aici la noi acasă. Cum să o răsădim si să o cultivăm?
Corect. Noi trebuie să ne racordăm la niste valori, să găsim un alt reper moral, pe care nu-l avem acum, un alt reper pentru economia noastră, un ideal national pentru statul nostru. Nu mai zic că noi suntem plini de probleme, povara cărora ne apasă mereu la pământ. Dacă nu scăpăm de ele, nu ajungem nicăieri. De-aceea eu cred că schimbarea idealului nostru national în optiune europeană ca obiectiv este foarte bună, dar nu e suficientă. E ca în matematică: este o conditie acceptată, dar insuficientă. Eu, de pildă, cu ce asi începe? Foarte simplu: cu un decret în care asi declara două limbi de stat: româna prima si engleza a doua. Este un pas foarte concret, de care avem nevoie pentru a ne integra – să cunoastem o limbă europeană. Restul le studiem, le utilizăm în măsura în care ele interesează populatia ce le utilizează. Este o idee poate năstrusnică, dar necesară.
-- Năstrusnică, si eu chiar îmi permit să nu fiu de acord cu două limbi de stat. După mine, ar trebui să existe o singură limbă de stat în relatiile oficiale, în rest să-i lăsăm omului optiunea democratică de a alege: unul se orientează spre cultură, artă, scris, va alege franceza si italiana, altul spre economie, spre niste stiinte exacte, va alege engleza sau germana. Engleza de fapt este o limbă a lumii economice, a oamenilor de afaceri, o limbă pragmatistă, mai săracă în culori, o limbă dacă vrei a unui imperiu. Vrem-nu vrem, engleza noi vom învăta-o si fără decret. În sfârsit, britanicii vorbesc engleza, dar cea mai întrebată în ultimul timp este varianta americană a englezei. La problemele noastre lingvistice (vorbim româna sau moldoveneasca) ne-ar mai trebui si cele ale variantelor de engleză?
Nu sunt de acord. Astea-s greselile pe care noi le comitem la fiecare pas – credem că omul nostru este atât de constient, încât el are să învete, are să facă... Nu-i adevărat. Cetăteanul nostru este un om foarte simplu, aproape primitiv, pe care dacă nu-l impui, nu-l obligi, n-are să prea facă treabă. De-aceea eu cred că numai printr-un decret, numai printr-o limbă de stat declarată noi vom face primul pas spre integrare. Al doilea decret stii care ar fi? Prin el eu asi aduce 5 mii de politisti din Germania ori din Anglia...
?!!!
... si asi dezlocui tot sistemul actual al ministerului de fortă. Fiindcă nu poti stârpi coruptia cu niste oameni care sunt coruptibili. Având a doua limbă de stat engleza, noi i-am putea foarte usor integra pe acestia în societatea noastră. Mai departe. Având politie care lucrează ca în Apus, vor veni si investitiile pe care le asteaptă Moldova. Si ele nu vin, fiindcă nimeni nu poate asigura aici securitatea persoanei, în primul rând.
-- Si nici garantia proprietătii private.
Până la proprietatea privată trebuie să avem garantia persoanei. Tipul venit de la Londra la Chisinău poate fi omorât, violat etc. – nu există garantia securitătii vietii lui. Al treilea decret ar fi unul de scoatere a impozitelor de pe întreprinderile mici. Lumea care lucrează astăzi peste hotare are niste bani pe care ar putea să-i investească. Investitia poate să o facă într-o firmă de familie, de prieteni – ei nu au capital să deschidă un hotel, un restaurant. Este normal ca aceste mici firme private să fie scutite de impozite pe câtiva ani, ca să-si poată pune pe picioare un mic business, să prindă gustul afacerii.
Si nu crezi că după acest decret marii monopolisti, oameni de afaceri îsi vor dispersa capitalul lor, se vor refugia cu el în numeroase afaceri mici, ca să nu plătească impozite? Si atunci de unde vom plăti armata de pensionari, bugetari, destul de numeroase deocamdată la noi?
Las’ să o facă, ei vor fi nevoiti să implice populatia la lucru. La noi problema numărul unu este formarea muncitorului, implicarea lui într-un serviciu si formarea omului nou. Din somer nu faci muncitor calificat – somerul moare somer, dacă el nu este integrat. Noi avem o armată întreagă de cetăteni, care, având studii superioare, practic au ajuns vânzători la piată, s-au descalificat. Nu poti altfel să-i integrezi. Au plecat în Europa cei care au vrut să plece, marea majoritate au rămas pe loc. Avem obligatia fată de ei ca să le găsim de lucru.
-- Care majoritate, dacă au plecat peste un milion de cetăteni, adică o treime, dacă nu jumătate din populatia aptă de muncă si cu spirit de initiativă, de antreprenor?
Noi am favorizat acest exod. Noi nu le-am creat conditiile necesare de muncă aici la început, si acest fenomen a fost o reactie firească a populatiei.
Mai multi spun că ar fi bine ca ei să muncească acasă, si nu prin străini. De acord. Dar, bine, cum puteam noi crea locuri de muncă în Moldova, când în agricultură sunt cuprinsi peste 60 la sută din populatia aptă de muncă, iar în lume de la 3 la 13 la sută? Chiar dacă am reduce procentul angajatilor în agricultură până la 20 la sută, celelalte 40 la sută unde-si pot afla aplicare bratelor de muncă?
-- Noi am editat o carte –“Istoria agriculturii mondiale”. Nimeni din conducătorii agriculturii din Moldova, nici o institutie de învătământ specializată nu a dorit să cumpere această carte. Spun că nu-i interesează, ei stiu că agricultura este baza existentei Republicii Moldova. E o prostie. Nicăieri în lume 60 la sută nu lucrează în agricultură. Nici în China. Noi am rămas la agricultura rudimentară, nu încercăm să facem o agricultură de performantă, ci vrem să păstrăm locuri de muncă în acest sector. Vrem si mai departe ca omul să-si câstige bucătica de pâine cu sapa. În 1990, când am dorit să facem un alt stat, suveran, eram obligati să vedem care este ponderea agriculturii noastre în economia natională. Ponderea reală, nu acea pe care o visau agrarienii si care de fapt a fost o amăgeală a populatiei. Ce-am făcut noi atunci în primul rând? Am luptat împotriva uzinei de compiutere – un război întreg să nu terminăm constructia acestei uzine. Că este sovietică si nu stiu mai ce. Toată lumea construieste compiutere, copii nostri au nevoie de compiutere, si noi suntem nevoiti să împrumutăm second-hand de peste nouă mări si tări, ca să le aducem copiilor nostri. Având pe masă 5-7 mii de locuri de muncă, de calificare înaltă, cu salarii respective, poate un om normal să ia o asemenea decizie? Noi am avut o uzină de tractoare, care producea niste monstri. Am fost obligati să băgăm în acea uzină de tractoare o tehnologie cât de cât nouă, care o au aceeasi japonezi. De ce să aducem tractoare din Japonia sau combine din Finlanda, Germania, dacă le puteam asambla aici pe loc? Acelasi lucru s-a întâmplat cu uzina “Alfa”, pe teritoriul căreia am deschis un milion de SRL-uri. Nu am putut asambla televizoare “Sony”? Noi nu am dorit să facem acestea, pentru că au existat persoane care au avut interes să nu facem asta. Din sansă noastră de a deveni cineva ne-am prefăcut pur si simplu în niste oameni care îsi caută de lucru. Eu nu zic că a fost o reavointă, pur si simplu am avut o conducere incapabilă să traseze niste scopuri si să rezolve niste misiuni. O conducere economică, democratică si politică, gresită, spre regretul nostru. Noi astăzi batem pasul pe loc numai din cauza asta. Toate deciziile luate au fost decizii de conjunctură, de lobysm local, decizii lipsite de gândire strategică.
-- Bine, hai să tragem linie. Ce-a fost a fost, am gresit, urmează să tragem învătăminte, cum ziceai, din greselile pe care le-am comis. Care ar fi calea de iesire din impas si cum? De acord, integrarea europeană. Care sunt pilonii acestei integrări – populatia asta care a plecat în Europa, a văzut ce-i aceea Occidentul? Generatia tânără, care vine la facultate si învată cu mai multă osârdie engleza si calculatorul decât chiar specialitatea? Pentru ea pare că s-au închis toate perspectivele aici, în Moldova, unde chiar părintii lor le-au pus zăvorul, făcând ultima optiune una rosie.
A fost o optiune care putea fi întrezărită chiar la 1990. După primele decizii gresite, era clar că noi, la etapa “X”, vom ajunge la optiunea rosie. Noi nu am constientizat pericolul că orice greseală va împusca în noi însine. Noi nu am stiut să formulăm clar pentru generatia noastră când si ce se va întâmpla: în 2000 se va întâmpla asta, în 2001 se va întâmpla alta, iar în 2002 cealaltă. În fine, noi n-am crezut în puterea noastră. Noi am povestit despre puterea noastră în piată, la miting, dar nu am crezut în ea.
-- Dar am avut-o?
Am avut-o. Noi nu ne-am asezat să discutăm serios si sincer unde ne aflăm si ce vrem să facem. Din 1990 până în 2004 noi am fost republica care trece prin top-shwoy-uri, când vin ba albii, ba rosii. Da omul normal nu are loc. De aici si pierderea omului moral, pierderea încrederii în sine, de aici si pierderea idealului national. Trebuiau scrise niste strategii, niste cărti de valoare, trebuiau implicati oamenii de stiintă, care să ne descrie perspectivele la nivel stiintific. Să aducem oameni din afară, care deja au făcut aceste lucruri, care au scos tări africane din glod până la gât si le-au făcut prospere. Am crezut că principala sursă la noi a fost si este pământul – o idee falsă total. Noi am avut o idee falsă total cum să trecem de la învătământul sovietic la cel liceal, ideea că pe noi toti ne iubesc si nimeni nu ne va da cu piciorul, în sfârsit, noi nu am fost gata să ne schimbăm din interior. Noi nu cunoastem care este idealul nostru, noi am rătăcit si trebuie să ne spunem pe fată despre rătăcirea noastră. Pentru că o greseală poate fi depăsită în momentul când recunosti că ai gresit. Când continui să insisti în această greseală, înseamnă că nu ai înteles nimic din ea. Inertia stagnării noastre de la 2001 încoace este insistenta în greselile noastre. Istoria a demonstrat că această variantă de dezvoltare a civilizatiei nu are nici o perspectivă, nu are rost să ne păcălim.
-- Bine asta a trebuit... nu am făcut. Acuma ce trebuie să facem?
-- Populatia care a plecat peste hotare, trebuie si suntem obligati să o folosim. Ea are o scoală si are un ban. Nu contează că-s sume mici, luate la un loc si adunate acasă, pot da nastere acelui capital de relansare, de care avem nevoie – varianta chinezească. China a dat credite din tară ca cetătenii ei să plece peste hotare să creeze acele vestite china-tawn, care mai apoi au adus investitii pentru China si care este azi o minune a economiei mondiale. Noi, dacă vom avea oameni destepti, nu vom pune impozite la intrarea banilor adusi de peste hotare – ar fi o prostie si asta. Va trebui să creăm conditii ca cetăteanul nostru să poată reveni peste 4-5 ani si să-si creeze, fără nici o frică, afacerea proprie. Pentru că el are să revină nu numai cu banul, dar si cu acea brumă de cultură, pe care a prins-o si datorită căreia nu se mai poate transforma înapoi în Ion de la tară. Fiindcă el deja stie spaniola, italiana sau franceza, dar mai ales că are si o cultură tehnologică anumită. Nu ne putem permite să învătăm la infinit, a venit timpul ca să aplicăm cunostintele obtinute. Fie si modeste, pentru că bruma de cunostinte, de practică străină va da acele rezultate de care are acum nevoie Moldova. Alt pilon, foarte important, consider că este schimbarea accentului politic. Optiunea europeană este azi sansa noastră. Si nu e numaidecât să-l facă alt partid – să-l facă acel partid care-si va asuma răspunderea. Dacă pot comunistii să facă acest lucru, eu nu am decât să-i felicit. Dacă pot altii să facă asta, să o facă. Dar să-si asume o răspundere nu demagogică, ci una clară, temeinică, punctând exact si clar procesul integrării. În plus, eu nu văd integrarea europeană fără intrarea noastră în NATO. De ce? Fiindcă vrem-nu vrem, Ucraina va intra în NATO si noi nu vom putea rămâne o insulă între Ucraina si România, două state NATO si o insulă de prosti. Desi avem o Constitutie care stabileste clar că suntem un stat neutru în acest context, noi va trebui să colaborăm cu NATO si trebuie să întelegem prioritătile acestei colaborări.
- Această colaborare poate avea loc (si are din câte stiu) în cadrul unui parteneriat de securitate. Atunci nu încălcăm Constitutia.
- Mă rog, poate fi si asa, esential să învătăm de la ei. Si asta este prima lectie pe care nu trebuie să o ratăm. A doua lectie, foarte importantă – petroiul legat de gâtul nostru, care se cheamă Transnistria. Nu ne va permite Rusia să scăpăm de acest petroi multă vreme. Si fără Europa noi nu vom fi în stare să solutionăm acest diferend, oricât am încerca varianta federalizării sau alte formule de împărtire, reîmpărtire – toate acestea sunt sortite esecurilor. Un exemplu grăitor este varianta Kosovo. Impunerea unei strategii din afară a esuat. Geneza conflictului trebuie căuta înăuntru si solutionat cu fortele din interior. O implicare din afară poate fi doar garantul solutiei.
- Implicarea din afară nu poate fi povestea noastră, care durează cam sute de ani? Noi am fost mereu o palmă de pământ, pe care marile puteri au jucat-o ca pe o monedă: Napoleon cu Alexandru I, Stalin cu Hitler. Jocuri care au schimbat, tragic, destinele meleagului nostru. Până si Unirea din 1918 este un rezultat al primului război mondial si al războiului civil din Rusia, al luptei împotriva ciumei rosii, nu?
-- Hai să-ti răspund în două cuvinte. Cedarea noastră în 1812 nu a fost altceva decât ocuparea Basarabiei de către Rusia, doi boieri au plătit cu capul această afacere. Unirea de la 1918 s-a produs nu numai din amenintarea cu ciuma rosie – a fost o conjunctură istorică, în care Basarabia a avut oameni ce au fost în stare să demonstreze că ea este autonomă de Rusia si poate avea un destin propriu. Cât priveste conflictul din Transnistria, numai plecarea Rusiei de aici garantează solutionarea conflictului. Cu garantie europeană, cu armate, cu NATO – mă rog, multe ar putea fi variantele. Atâta timp cât garantul este Rusia si conflictul l-a generat tot Rusia, rezolvarea nu o vom găsi. Alt pilon al integrării europene ar fi populatia care a rămas astăzi pe acest teritoriu. Dacă ea nu va constientiza necesitatea integrării, avantajele ei, dacă ea nu va depune un efort să învete a construi acea civilizatie, a produce o marfă competitivă pentru pietele europene, noi nu vom fi liberi niciodată. Ideea falsă de a produce mult pentru piata din Rusia este una dăunătoare în fond. Pentru că piata rusă este într-adevăr considerată o piată care înghite totul, dar nu de calitate. Si ea ne va tine la standardele economiei ruse, care nu au perspective. Noi trebuie să învătăm, fie si încet, dar sigur, a produce mărfuri de calitate: azi să producem un cui-două, dar cuie pe care dacă le ia în mână un neamt, să poată zice:
-Da, este un produs german”. Dacă vom face cuie pentru piata rusă, vom rămâne la nivelul Turciei, care produce absolut totul, si nimic de calitate.
-- Dar nu crezi că integrarea noastră europeană comportă si un anumit pericol? Din Europa, ne mai vin, din păcate, si anumite perversiuni, cum ar fi homosexualismul, transsexualismul, drogurile, care în Occident au căpătat o răspândire mai mare. Ori la noi se mai păstrează niste valori care le-a fetisizat în Europa – familia crestină, bunătatea sufletească, căldura rudeniei?
-- Ceea ce spui, vine, în opinia mea, dintr-o traditie de a ne complace în niste valori pe care le-am mostenit si le considerăm ca cele mai importante pe lumea asta. Natura basarabeanului este un pic orientală, dar de fapt el tare bine stie să-si urmărească interesele proprii. Ce înseamnă la apuseni libertătile pe care tu le consideri perversiuni? Este si acesta un semn al democratizări, decât că democratia întinsă până la maximum generează niste abateri, niste exceptii. Ele există, au o anumită justificare si vin, de altfel, încă din antichitate. Vreau să spun că poate nici nu este gresit asa ceva. Oamenii creati în felul acesta de Dumnezeu, n-au decât să-si găsească formula coexistentei lor.
-- Nu cred chiar Dumnezeu să fi dat pe Pământ homosexualismul...-- Dacă ele există de mii de ani, de unde s-au luat? Noi îi judecăm din punctul nostru de vedere, ei din punctul lor de vedere vor fi având dreptatea lor.
-- Dar bine, doi oameni de sex opus, dacă se iubesc, dau nastere vietii si continuă perpetuarea noastră pe lume. Însă doi oameni de acelasi sex pot da nastere vietii? Celelalte relatii sunt ceva împotriva firii naturii!
-- Dacă luăm în considerare fenomenul clonării – pot da nastere vietii. Dar dacă e să vorbim seros, eu cred că aceste exceptii pur si simplu trebuiesc în primul rând întelese, constientizate, si abia apoi judecate. Si noi nu trebuie să ne grăbim a le judeca.
-- Eu nu le judec, pur si simplu încerc să-mi apăr factura mea de crestin, de relatii familiale crestinesti. Nu pledez pentru o cruciadă împotriva acestor perversiuni, ci vreau ca apusul să-mi recunoască dreptul meu de a mă apăra, eu si familia mea, de asemenea fenomene.
-- Apusul nu ti le impune, ele vin de la sine. Noi am avut aceste fenomene, e drept că mascate, ne-am prefăcut că ele nu există. Oare în primul parlament, în care ai fost si tu deputat, nu am avut asemenea persoane? Nu putem să ne ascundem de aceste fenomene. Altceva este important: să constientizăm problema, să o controlăm si să-i găsim solutie, dacă ea ne deranjează.
-- Dumnezeu cu ele, aceste fenomene, si cu cei care le promovează. Dar uite, mai e o chestie care mă frământă: Europa (mă refer la Danemarca, Olanda) încearcă să împingă spre noi fermieritul primar, ea rezervându-si procesarea produselor agricole. Bine, au să vină la noi niste investori privati, vor aduce niscaiva tehnologii, vor găsi brate de muncă si materie primă ieftine, dar vor comercializa, în Europa, ba poate si la noi, produse finite scumpe. Vom avea un salt de salarii, mai mari decât acuma, dar nu chiar ca cel europene. Si nu-ti pare că noi vom ajunge angajati necalificati, robi, dacă vrei, ai statelor dezvoltate în chiar propria casă?
-- Vrem noi sau nu, civilizatia europeană are să vină si la noi. Ea are să vină cu elementele care ne plac si care nu ne plac. Are să vină cu teatrul, cinematografia europeană, pe care noi le avem aproape că la nivelul ei. Are să ne aducă si fenomenele negative. Problema este ca noi să reusim să ne ridicăm la nivelul acelor standarde, când vom întelege ce vor ei de la noi. Integrarea noastră fără întelegerea proceselor europene este imposibilă. Primul lucru care trebuie fortificat este constiinta noastră morală. Fiindcă un om care este sănătos moral nu are decât să treacă pe lângă fenomenele negative. Una dintre marile probleme pe care le-a generat căderea comunismului a fost disparitia omului moral, a personalitătii. Si a fost nevoie să dispară, pentru că în acel haos orice personalitate prezenta un pericol pentru cei care sperau să pună mâna pe tot la ce râvneau. În plus, în acel haos a fost foarte usor din nimeni să devii cineva. Rezultatele sunt pe fată: astăzi noi suntem obligati să căutăm acele personalităti, care ne reprezintă, să găsim acel grup de oameni, care pot contura un ideal spiritual si moral.
-- Si cine ar fi ei? Cineva din generatia noastră sau din cele care vin?
-- Trebuie să-i găsim în generatia noastră. Eu nu consider că noi generatia care deja s-a realizat, am certitudinea că generatia noastră încă nu si-a spus cuvântul său final. Dacă noi am ajuns să scriem această carte si să întelegem ce au făcut pentru neam înaintasii nostri si ce nu am făcut noi, înseamnă că avem întelepciunea care ne permite să ne găsim locul exact în sirul generatiilor.
-- Hai să încheiem cu cartea “Generatia Unirii”. Poti spune câteva personalităti, care ne-ar servi de model? Ce asi remarca eu din această carte? Personal, simpatizez foarte mult un sir de personalităti din acest volum, sunt si din cele pe care le urăsc (am inclus aici si dusmanii care s-au opus acestui fenomen). Dar tin să spun că au existat câteva personalităti, care au fost într-un fel figuri cheie, au conturat idealul politic, economic, idealul national. Pentru Basarabia această figură a fost Constantin Stere. Da, au fost si Pan Halippa, si altii, dar Stere a fost omul care a dat fizionomie acelui fenomen de revenire a Basarabiei la albia istorică firească. Pentru Bucovina această figură a fost Ion Nistor, el fiind omul care si-a asumat răspunderea si a plătit cu ani grei de ocnă, Si pentru Ardeal acest om a fost Iuliu Maniu. La Alba Iulia, la 1 decembrie a rostit niste cuvinte definitorii pentru acest proces: “Generatia noastră trebuie să se afle la înăltimea acestui moment istoric si să-si asume răspunderea pentru actul care-l face”. Aceste trei figuri mari le văd definitorii pentru acele vremuri. Si desigur, nu pot să nu spun un cuvânt de admiratie despre regele Ferdinand, care a fost întelept, a acceptat fenomenul care se produce, nu a încercat să facă variante, ci a mers exact pe făgasul normal a unui mare eveniment istoric. Încă personalitate, care s-ar părea că a fost în rândul doi, dar actuală, asi spune momentului de azi: Anton Crihan. Unul din omenii care au stat la baza reformei agrare din Basarabia, la elaborarea legilor ce au asigurat aceste reforme. Om care a adus facultatea de agronomie la Chisinău. Altminteri, când a fost să fie înmormântat la Chisinău, sicriul lui mai că nu a fost izgonit din incinta parlamentului tot de oamenii din agricultură. Merită un monument pentru tot ce a făcut.
-- Mai este un dusman al omului moral, cred eu: banul. Această inventie colosală, pe care uneori înclin să o socot drept prima armă atomică, a făcut o revelatie în relatiile de schimb marfă-marfă. Dar pe de altă parte, ea a devenit acum monedă de schimb nu numai pentru marfă, dar si pentru cele mai sacre valori, care nu s-ar cădea să se vândă. Cu el azi se cumpără si se vinde onoarea, cinstea, dreptatea, sentimentele cele mai intime, în sfârsit, viata omenească. Tu ce crezi despre asta?
-- Nu banul este un pericol, căderea omului este periculoasă. Banul este un instrument de schimb, iar un instrument nu poti să-l acuzi pentru faptul că este... un instrument. Problema rezidă în firea omului. Care este mobilul ce-l face pe om să devină robul banului? Propriile slăbiciuni: lăcomia, egoismul, zgârcenia, invidia s.a.m.d. Cum poate fi înlocuit acest om? Cu unul care pune asupra tuturor acestor păcate nobletea lui. Cu omul care are un alt ideal decât numai banul. Cu cel care câstigă banul nu pentru a face multi bani, nu pentru a corupe pe altul, nu pentru a se îndopa, ci pentru a trăi frumos. Pentru a se realiza pe sine ca personalitate. Problema noastră este că noi nu punem în fata omului noastră problema creării în sine a personalitătii, ci a unui individ social. Asta-i marea problemă a tuturor generatiilor: formarea omului. De aici vin toate: si realizările, si păcatele lumii.
Nota Observatorul.
Iurie Colesnic a fost oaspetele cenaclului Observatorul din Toronto.
El s-a prezentat aici cartea Generatia Unirii .
|
Observator 2/26/2007 |
Contact: |
|
|
