Bizarerii românesti
Cine a avut curiozitatea sa se uite la rezultatele ultimului sondaj dat publicitatii are nu putine motive sa cada pe gânduri. Cum s-o fi explicând, oare, ca o Alianta care si-a dat, practic, duhul mai e luata in serios de patru români din zece? Sau: ce anume ar putea lamuri inceputul de redresare electorala a partidului zis „social-democrat“? A fost suficient tapajul declansat de ideea de a-l suspenda pe Traian Basescu? Si, mai ales, cum ar putea fi justificata in mod decent ascensiunea unui partid care depinde exclusiv de buzunarul d-lui Becali? Când partidul „Noua Generatie“ a iesit din subsolul sondajelor am considerat „evenimentul“ o gluma. Vad, insa, ca m-am inselat. D-l Becali are azi toate motivele sa creada ca va putea da „reprezentatii“ si in parlamentul european.
Explicatia pe care mi-o dau eu - subiectiva si, deci, discutabila - e una singura: perplexitatea si chiar dezgustul provocat de felul cum au evoluat conflictele dintre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria, dintre presedintie si parlament, dintre liberali si democrati. Acum, presedintele si premierul se balacaresc in direct, la televiziunea publica. Si se acuza reciproc. Intreaga clasa politica arata, de altfel, ca un musuroi isterizat, iar românii se intreaba din ce in ce mai uluiti: Oare unde se va ajunge?
Intr-adevar: ce-ar mai fi de naruit din autoritatea institutiilor statului? Presedintia, guvernul, parlamentul, Parchetul sunt zilnic puse in discutie si aratate cu degetul. Ceea ce creeaza conditii ideale pentru extremism.
Faptul ca extremismul nu a profitat, pâna acum, din plin de starea de dez-onorabilizare a institutiilor noastre n-are, dupa parerea mea, explicatii de ordin intern. Ceea ce tine extremismul in limite, inca, rezonabile este contextul international. Suntem acum in Uniunea Europeana, iar Uniunea Europeana n-ar dori o Românie condusa de Vadim sau de Becali. Sincer sa fiu, ma indoiesc ca oficialii de la Bruxelles sunt foarte incântati de zelul pro-american al lui Traian Basescu, dar isi zic, probabil, ca modul bizar de a face politica al lui Traian Basescu e un „simptom local“. Suntem si membri ai NATO, iar NATO n-ar vrea, desigur, sa aiba surprize in România.
Am putea fi, asadar, linistiti, deocamdata, in privinta sanselor de a vedea extremismul zburdând pe creasta valului in sondaje, in ciuda „eforturilor“ pe care le fac d-l Basescu si parlamentul de a produce stupoare si lehamite. Partidul d-lui Becali, aparut din galeria echipei de fotbal „Steaua“ si din oportunismul câtorva personaje mai cunoscute care au simtit miros de bani, a ajuns doar pe la 11 la suta. Iar PRM ii tine trena. Nu sunt excluse, insa, surprizele urâte. Ma tem ca la viitoarele scrutinuri vor fi foarte multi români care vor prefera sa stea acasa, renuntând la dreptul de a vota. Caci sunt tot mai multi cei care se intreaba, excedati sau chiar exasperati: „Aceasta e democratie? Acest amestec de circ, demagogie, coruptie si tele-trancaneala?“ Norocul politicienilor e ca, de mai multi ani, emigratia functioneaza ca o supapa prin care se descarca o parte din alergiile populatiei. Dar cât va dura asta?
Octavian Paler/ Gazeta de sud
|
Octavian Paler 2/26/2007 |
Contact: |
|
|
