Amintiri : Din iarna aceea…
In fiecare iarna, an de an, amintirile cramponate pe ecranul mintii ma duc inapoi catre intimplarea aceea care a facut pe multi oameni de suflet sa stoarca o lacrima sau doua de durere… X …Am ratacit o vreme pe meleagurile sucevene, am colindat kilometrii prin Trusesti, Saveni, Darabani, Botosani. Pe atunci, eram tinerel si distantele faceau casa buna cu timpul. Si ca sa pun lucrurile la punct si ca un raspuns adresat mucalitilor si urmasilor lui Toma Necredinciosul, da, am baut din Sipot. Altfel cum ma puteam numi sucevean, cu toate ca ca tata se nascuse cu o generatie in urma prin locurile acelea batute cindva de oastea lui Stefan cel Mare. Intr-una din seri, in Radauti-Prut, o asezare de unde daca aruncai cu pietre loveai un granicer rus, un anunt pe o coala de hartie aproape alba, batuta de ploaie, spunea ca la caminul cultural va avea loc o sezatoare inchinata poeziei. Se afla acolo, spunea anuntul, fiii Sucevei, Nicolae Labis, Dragos Vicol, Eugen Mandric, carturarul invatator George Sidorovici, din Gura Humorului si altii. Lasa ca, luati cu treburi, nu prea multi se imbulzisera sa –i asculte dar pentru mine ocazia era ca un dejun rar si copios. Reprezentam ziarul regional si asa un manunchiu de poeti si scriitori cu un duium de talent nu se prea gasea pe tot locul si gazda era Eugen Mandric, fiu al Siretului. Daca o asemenea intrunire s-ar fi inmanunchiat la Bucuresti, vestea ar fi facut desigur vilva mare. Nu este obiectivul meu de a povesti aci cum s-a desfasurat seara aceea de pomina dar am sa ma opresc putin la Nicolae Labis baietandrul acela bine legat, de mai putin de 20 de ani, scund, brunet cu par bogat care ii cadea pe frunte mai des decit apuca el sa-l dea la o parte, o mustata deasa si cu ochi negrii sclipitori, adinc scrutatori, de o inteligenta vicleana. A cucerit inimile tuturora celor prezenti prin spontaneitatea glasului, talentului sau innascut, mester in ale condeiului. Talentul sau de poet, imaginatia sa, se revarsa ca dintr-un corn al abundentei si a fascinat cu uimitoare repeziciune pe tineri si batrani. Un asemenea talent il poti primi doar de la Creatorul insasi. Ne-am despartit in seara aceea intru tirziu si e adevarat ca paharul lui era totdeauna plin dar si harul sau. I-am promis ca vin la Falticeni, in drum spre Bucuresti si ca am sa schimb in mod special trenul la Dolhasca. - Te astept la Malini, mi-a soptit el, in Poiana Marului… Un inginer de la Ocolul Silvic m-a purtat dupa o vreme spre Malini si nu a fost greu sa-l gasesc. Locuia de fapt la Bucuresti dar,spunea el, “ma hodin’ numai in camera si patul acesta” la Malini. Nu a fost sigur ca m-a vazut vreodata dar din vorba in vorba ne-am regasit. M-a imbratisat, mi-a facut un “compliment” ca m-am cam ingrasat, dar tot volubil, placut ca interlocutor. Si vorbiram de toate, de faptul ca in vinele lui curge singele lui Ion Creanga, strabunicul lui, de cinema, de carti si de cunostinte comune. Avea acest Labis un larg asortiment de cunostinte si nu era usor sa-l faci sa nu mearga prea departe intr-un abis de amanunte. Pregatea o serie de versuri noi si a adus din dulapul camerei citeva foi de hartie, putin cam mototolite. Mi-a citit ceva, care a ramas cu mine ani si ani si, trebuie sa marturisesc, nu stiu daca a publicat vreodata versurile care imi rasuna si acum in minte: “Poate numai vintul,vinatul vint de prin munti,/Apele grele vuind pe cringuri, sub stele. /Sora mea dormi, nu mai umbla prin odai /Nu mai tremura perdelele,/ Nu mai facea sa-mi trezeasca si mai mult amintirile…” Sau asa ceva. Au trecut ani.Dar imi amintesc perfect de pasiunea pe care o punea el in recitarile propriilor lui versuri si il admiram cum soarbe fiecare cuvint, fiecare virgula, punct si litera. Parea parca un trimis al altor planete pe pamintul nostru si ma gindeam ce noroc am avut ca sa-i cistig increderea de a-l putea asculta, nu pe o scena, nu ca sa faca impresie, ci pur si simplu intr-un tet-a-tet, parca isi descarca sufletul, isi deschidea inima cuiva. Nu sunt sigur, poate ca abruptul lui sfarsit nu i-a dat vreme sa publice versurile acelea, le-am urmarit cindva, citind ce a mai semnat in ultima perioada a scurtei sale vieti. Le-o fi publicat sau nu, dar sunt convins ca mai e cineva care le-a savurat.
Nicolae Labis, un titan la propriu, poet erudit, intrat in istoria si patrimoniul literaturii romane la o virsta cind alti condeieri visatori abia bijbaiesc din departare in aspiratiile lor pline de sete catre consacrare, imi revine in minte fiecare iarna, an de an…
Harry Beer / Toronto
|
Harry Beer 2/19/2007 |
Contact: |
|
|