Dudul
Era un dud în fata casei noastre,
Un dud era, bătrân si rămuros,
Crescuse parcă în descânt de astre
Cu trunchiul drept, rotund si viguros.
Din dudu-acela, sprinten cătărat,
Eu am văzut pentru întîia oară
Cum se întinde-n jur frumosu-mi sat
Cu drumuri ce se pierd în zări de tară.
Si din acelasi pom cu vârfuri sure
Atâtea veri mâncai pe săturate
Zemoase dude, dulci ca niste mure,
De soare, ploi si seve parfumate.
Lungit adesea sub coroana lui
Priveam, prin crengi, spre bolta străvezie
Si gândul mă purta asa, hai-hui,
Pe aripi largi de vis si poezie...
...Dar unde-s, doamne, astăzi dudul, casa?
Doar vântul calcă pe aici tiptil,
Un loc pustiu în urma lor rămas-a
Si-o umbră-ntrebătoare de copil...
ION SEGĂRCEANU / Toronto
|
