Sublinieri : Vis
Chestia e daca vreau sa vorbesc despre VIS ( la plural ar fi vise) ca
manifestare a subconstientului atunci cand suntem cel mai putin
constienti-dormind- sau ma incumet sa vorbesc despre VIS ca visare,
ratacire, absurda uneori, in spatiul acela binecuvantat de Dumnezeu, al
posibilitatilor infinite chiar, de contactare a realului dar mai ales al
inscrierii imposibilitatilor in real, al traversarii “dincolo” in
teritoriul confuz fascinant al imaginilor compuse arbitrar, ilogic,
motivat, confuz, orbecaind in nestire dar manati de disperata nevoie de
a fi si mai ales de a stii ?
Visam fara explicatii, uneori inteligibil, alteori confuz, calatorim
fara nici o socoteala in toate directiile, plutim pe apele umflate,
pasim in nestire chiar atunci cand ni se pare ca ne cufundam, zburam,
imbolditi de o ciudata teama total nejustificata, dar intensa, paranoica
unori, dar trebuie sa scapam, ne aruncam inainte si inapoi cu o
curiozitate obsesiva, nu invatam nimic desi suntem intr-o cautare
continua, ne tavalim, in ierburi, iubim abisal, strigam cu disperarea
singuratatii, visam , visam, visam…….!
Si gata!
Serios?
Unde mai pui ca ne si ancoram in visele astea caraghioase, stam agatati
de intensitatea lor si, de ce sa n-o spunem, incercam interpretari,
traduceri rationale, semne, undele telepatice nu ne dau pace stim cate
ceva despre ele, coincid cu ceea ce ni s-a transmis ca traditie
verificata, pe “cuvant de onoare”si pasim in acest “web” de traduceri
care mai de care mai absurda : daca schimbi, incerci , cumperi pantofi
ai vesti proaste, proaste rau, innoirea garderobei completeaza senzatia
de catastrofa iminenta, ce sa mai vorbim daca visam copii mici, sugari,
vreau sa zic ce mai se prabuseste lumea. Da, dar daca zbori
e asta e alta poveste, starea euforica din vis este reflexul fericirii
care te gaseste asa subit, fara motiv, pur si simplu , plutesti deasupra
a tot si toate, te inconjoara nimbul puterii pe care, sigur, altfel n-o
ai, e ceva sa poti da cu tifla si mai ales sa consideri ca nimic nu-ti
poate intina satisfactia de a fugi din fata oricarei necunoasteri, a
oricarei tristeti, a oricarei spaime , a oricarei dureri, plutesti ireal
dar contactezi realul si in final te framanti in a intelege ceea ce
este, de fapt, de neinteles, un conglomerat de trairi converg in a-ti
creea o stare naturala de odihna sau neodihna, dupa cum iti da mana!
Pe urma, viata se desfasoara conform canoanelor zilnice, curge!
Simplu!
Simplu? Si VISARILE, nu visele, VISARILE ca relatie constienta intre
realul imediat si permisiunea depasirii lui, visarile ca sansa, pasire,
imprudenta, in spatiile miraculos posibile ale cunoasterii, visarile ca
aroganta, impertinenta indrasneala ori justificata aspiratie catre
inaltul, visarile ca definitie a ceea ce suntem fie ca pasim terestru
fie ca ne permitem zboruri astrale, visarile , ce facem cu ele?
Aiurea, ce sa vorbesti despre ce ii trece omului prin cap cam de cand se
naste si pana renunta, e un conglomerat de ganduri fantezice si pe baza
carora ne si desfasuram pe parcursul asta scurt, uneori cuprinzator,
alteori sec, golit de toate sansele sau nesansele si pe care
conventional il denumim viata, nu prezenta existentiala ci consum
personal: VIATA, zic.
Te zidesti intre carti, (ce-ti poate alimenta visarile mai abitir ca o
carte?) ti le pui capatai, te hranesti cu ideile, vorbele, formulele pe
care ti le ofera, navighezi printre intrebarile uneori criptice alteori
inteligibile , te simti asaltat de o lume pe care o iubesti la disperare
si de aia nici nu-ti trece prin cap sa o judeci, sa o pui la indoiala,
stai cocotat, o viata, pe miile de pagini concepute de altii si te lasi
furat, dizlocat, ratacitor intr-un univers la care ai aspirat de la
inceputuri, iti picura versuri pe gene “ostenite”, te bantuie eroic
dorinta de a invinge, calatoresti nostalgic pe mari pierdute-n spatiu,
iubesti fara retineri, te zbati fara oprire ... VISEZI !
Si nici vorba sa dormi!
Iti decorezi existenta cu cati”cai verzi pe pereti “ vrei, ii aduni in
herghelii daca te tin curelele, le dai drumul sa tavaleasca sub copite
cam tot ceea ce stii, ii vezi dezlantuiti si-ti plac, starea de euforie
a fortei pe care ti-o da imaginatia scapata din chingi merita ori ce
sacrificiu, visurile , VISARILE ( sa nu confundam!) ies pe usa afara si
le lasi sa-si faca de cap, ba mai mult, le urmezi indiferent cat costa
aventura asta :
Te duci la scoala, “nu se mai sta in ziua de azi la coada vacii, minte
ai asa ca…..”, ai vrea la disperare sa te faci actor, sa fii asa in
vazul lumii, cineva acolo…..”vezi de treaba, ce asta e meserie si nici
cine-stie-ce frumos nu esti, n-o sa faci mare branza…” asa ca aterizezi
la Politehnica, versurile alea secrete pe care le scri in noptile cu
luna zac in sertarul de la bucatarie unde sunt aruncate toate retetele
alea la care nimeni nu s-a uitat vreodata, te-nsori nu te-nsori nu e
deloc semnificativ, copiii ar fi daca i-ar da Dumnezeu, calci alaturea
cu drumul de multe ori dar ai steaua ta norocoasa si iesi basma curata,
obosesti, sigur ca obosesti tot tatonand ceea ce ai vrea sa faci si faci
numai ceea ce se poate, obosesti unori in asa masura ca vrei s-o iei
razna si o iei, pasesti intr-o alta lume de care ai tot invatat ai tot
citit si , slava Domnului, stii cam cum e si cand ai facut saltul si te
asezi ca de la inceput constati c-ai “ luat plasa”, nu e nici pe departe
ce-ai visat, constati o ratacire fara intoarcere si o iei de la inceput
si cand ai ceva timp sa “casti ochii” constati ca ai albit, doctorul
zice ca ai tensiune, trebuie sa-ti scada burta, “Bog Mac-ul” a devenit
nociv si , culmea, incepi sa te uiti “inapoi” si constati ca “visarile
dulci si senine” ( chiar daca nu totdeauna) te-au manat inhamat la o
caruta de imprumut si pe drum stiu eu ocolit, sa zicem!
A meritat?
Maria Cecilia Nicu, Toronto
|
Maria Cecilia Nicu 2/15/2007 |
Contact: |
|
|
