Pe teme de psihologie ( XVI) : Cunostinte, deprinderi, obisnuinte
Nu putem avea o viziune completa asupra personalitatii umane luand in considerare doar principalele sale caracteristici psihice – temperamentul, aptitudinile si caracterul, fara a ne referi si la activitatea individuala, in speta la componentele acestei activitati. Este vorba despre cunostinte, deprinderi, priceperi si obisnuinte. La inceputul oricarui curs de didactica, disciplina din sfera pedagogiei, se spune ca dascalii, profesorii au misiunea de a-i forma, de a-i inarma pe elevi sau studenti cu un sistem de cunostinte, priceperi si deprinderi care sa-i ajute efectiv in insertia lor socio-profesionala.
{n psihologie se afirma ca persoana umana este o realitate profund dinamica, in continua schimbare si devenire, din frageda copilarie pana la adanci batranete, existand diferente intre indivizi, precum si la acelasi individ, cauza trebuind cautata la factorii care determina dezvoltarea personalitatii, deci atat in ereditate, cat si in mediu si in educatie. “In masura in care fenomenul de cresterre, maturizare si declin e determinat de ereditate, spune psihologul roman Nicolae Margineanu, avem de a face cu procesul de maturizare ; in masura in care el e determinat de mediu, avem de a face cu procesul de invatare” – si mai departe : “Suptul, frica, mania sau instinctul sexual sunt fructe ale maturizarii ; invatarea unei limbi, insusirea unor obiceiuri sau adoptarea unor atitudini sunt rezultate ale invatarii. Primele vin oarecum din interior ; celelalte din exterior”.
Asadar, invatarea se produce in mediu, oamenii invata unii de la altii prin imitatie, sugestie sau simpatie, iar invatarea sistematica se realizeaza prin educatie. Mecanismul invatarii ca atare, desi aceasta se produce in mediu si prin educatie, depinde tot de creier si sistemul nervos, ca si maturizarea. De altfel, invatarea si maturizarea nu sunt procese strict distincte, nu sunt opuse, ci sunt convergente si chiar complementare.
De invatare in general, cu teoriile si aspectele ei specifice, se merita sa ne ocupam aparte in viitor, in cadrul rubricii noastre.
Venind direct la subiectul nostru, sa spunem ca dobandirea cunostintelor se obtine prin invatare sistematica, cu participarea, alaturi de procesele cognitive – senzoriale si superioare (memoria, imaginatia, gandirea), – a atentiei, afectivitatii si efortului voluntar, precum si cu aportul inteligentei. Din studiul proceselor enumerate mai sus, am vazut cum se poate ajunge la acumulari, la cunostinte. Nu trebuie sa uitam, insa, rolul aplicatiilor practice care confirma si lamuresc pe deplin ceea ce s-a studiat teoretic.
Deprinderile sunt componente automatizate ale activitatii ; ele se realizeaza tot prin invatare, sunt elaborate constient, se consolideaza prin exercitiu, dar, dupa deplina formare, se desfasoara fara control constient permanent. De mentionat ca formarea deprinderilor este conditionata de dorinta celor implicati in insusirea lor, de anumite cunostinte dobtndite anterior si de capacitatile adecvate ale persoanelor respective. Deci, pentru formarea deprinderilor, se dau explicatiile necesare privind semnificatia si importanta acestora, cadrul in care se pot insusi, succesiunea secventelor si miscarilor, fara a se omite conditiile de calitate pe care le presupun. {n acelasi timp cu explicatiile sau dupa acestea, se prezinta practic lucrurile, modelul de actiune care sa faciliteze reducerea timpului si asigurarea calitatii in desfasurarea deprinderilor. Se organizeaza apoi exercitiul pentru formarea si automatizarea deprinderilor. Controlul exercitat pe parcursul exercitiului de catre formatori (profesori, instructori, indrumatori), dar si autocontrolul subiectilor insisi urmaresc gasirea si corectarea erorilor, cunoscut fiind ca orice deprindere trebuie formata de la inceput cat mai corect, deeoarece este greu sa se revina si sa se restructureze ulterior. Se adauga, la aceste conditii, cerinta din partea celor care invata deprinderea, de a avea un minimum de aptitudini, o anumita indemanare, precum si interes pentru activitatea respectiva, iar din partea formatorilor se impune calitatea metodelor de invatare aplicate, precum si respectarea programului si ritmului de lucru stabilite.
{n formarea deprinderilor, se cere respectarea unor etape care sa asigure insusirea lor sistematica. Astfel, se incepe, asa cum am vazut si mai sus, cu explicatiile si demonstratia pentru familiarizarea cu specificul si continutul deprinderii. Urmeaza invatarea analitica, deci se desface intregul in parti (secvente, miscari) care se invata, succesiv, fiecare separat, pentru ca apoi, fiind realizata buna insusire a fiecarei parti, sa se obtina integrarea si viziunea globala a intregului continut (ca la invatarea pe de rost a unei poezii mai lungi in vederea recitarii corecte, cursive si nuantate). {n etapa urmatoare, a patra, se desavarseste integrarea, sintetizarea si se realizeaza si automatizarea caracterizata prin reducerea atentiei, a incordarii, a erorilor. {nvatarea se incheie cu etapa a cincea, a perfectionarii – deprinderea se desfasoara pe deplin corect, cu exactitate si in timp optim.
Se poate vorbi despre o clasificare a deprinderilor dupa cateva criterii. Astfel, dupa gradul de complexitate, se deosebesc deprinderi simple si deprinderi complexe. Dupa procesele psihice dominante in automatizare, deprinderile pot fi intelectuale (senzorial-perceptive, verbale si de gandire) si motrice – acestea din urma bine cunoscute si avute in vedere cand e vorba de exemplificari (conducerea auto, practicarea unor sporturi etc.) Dupa domeniul (tipul) de activitate, se cunosc deprinderile de joc, de invatare, de munca (cele trei tipuri principale de activitate legate de varsta, dar neexclus – nici unul din aceste tipuri – de la aproape nici o varsta), de comportare, de integrare sociala si cooperare. Referindu-se la cooperare si la invatarea prin cooperare, unii autori considera , pentru acest domeniu, deprinderile formative (deprinderi de baza, care asigura conditiile bunei functionari a unui grup de lucru – linistea, modularea potrivita a vocii, participarea activa a fiecarui membru al grupului si asigurarea alternantei), deprinderile functionale (mentinerea climatului de lucru necesar, cooperarea propriu-zisa – opinii, discutii, tonul potrivit), deprinderile verbalizante (stabilirea de legaturi logice, invatarea si expunerea rationala, utilizarea strategiilor si operatiilor mentale superioare) si deprinderile catalizatoare (formularea criticilor, replicilor, sustinerea unui punct de vedere, reformulari, motivatii).
Odata formate, deprinderile intra in legatura unele cu altele si se pot integra in activitati ale aceleiasi persoane. O forma a interactiunii dintre doua deprinderi asemanatoare, cu sens pozitiv, este transferul lor care inseamna ca o deprindere mai veche, consolidata, poate fi de folos in legatura cu alta deprindere in curs de formare. {n acest caz, elementele comune se integreaza in noua deprindere care se elaboreaza astfel mai usor (conducerea automobilului poate usura invatarea conducerii camionului sau autobuzului, de exemplu). Exista si cazul cand o deprindere consolidata, insusita anterior, ingreuneaza, incurca elaborarea unei deprinderi noi, acesta fiind fenomenul de interferenta a deprinderilor, cu sens negativ al acestora (sisteme diferite in constructia unor cladiri cu aceeasi destinatie, practicarea unor jocuri sportive diferite- ca reguli, durata si climat etc.)
Nu putem incheia prezentarea deprinderilor fara sa ne punem intrebarea – De ce trebuie sa avem deprinderi diferite si bine formate ? Raspunsul este ca intreaga activitate a unui om, impartita pe mai multe domenii si compusa din actiuni, nu se poate desfasura fara deprinderi ; ele asigura cursivitatea (eliminarea opririlor, a reluarilor), corectitudinea, rapiditatea activitatilor si actiunilor, ne scutesc in buna masura de efortul voluntar si de controlul constient, elimina balastul, elementele in plus, inutile, irelevante ; realiztndu-se schematizarea, se scurteaza timpul de lucru, posesorii deprinderilor putand sa-si indrepte atentia catre componentele activitatii care nu se pot automatiza.
Priceperile sunt componente ale activitatii umane care se constituie prin achizitionarea mai multor deprinderi, inlantuirea lor intr-o anumita ordine si, eventual, elaborarea mai multor variante de actiune. {n popor se spune, simplu, ca “priceperea este ceea ce stii sa faci”. Putem considera priceperile ca imbinari optime de deprinderi, beneficiind de o anume mobilitate interna (aminteam de unele variante de actiune) si facilitand astfel diverse restructurari utile in situatii noi. Priceperile si deprinderile sporesc maiestria si contribuie la cultivarea aptitudinilor si chiar a talentului unor oameni intr-un domeniu sau altul de activitate.
Obisnuintele sunt deprinderi legate de viata curenta, de regimul zilnic al fiecarui om, implictnd trebuinte, necesitati interne de a face ceva anume, de a avea anumite tabieturi, anumite preocupari in legatura si cu hobby-urile. Lipsirea de aceste lucruri, de asemenea actiuni conduce persoanele respective, in multe cazuri, la frustrari. Daca deprinderile sunt considerate neutre, obisnuintele se deosebesc de acestea prin polaritatea lor. Adica sunt obisnuinte pozitive (deprinderile de comportare civilizata, respectarea unui regim zilnic ordonat, frecventarea sistematica a unor programe culturale elevate etc.) si obisnuinte negative (fumatul, consumarea abuziva a alcoolului, lipsa unui program de viata ordonat, ca sa nu mai vorbim de consumul de droguri etc.) Sunt si obisnuinte negative care, la prima vedere, nu apar ca atare sau sunt socotite “nevinovate”. Asa este, de exemplu, dependenta unor copii si tineri – si nu numai – de televizor, acesta putand astfel sa devina, din prieten, dusman. Unii comentatori ai faptului incriminat au ajuns sa afirme ca “dependenta de micul ecran naste monstri” si sa compare aceasta dependenta cu consumul de droguri. Se prezinta numeroase filme “de actiune” cu violenta si sex, ori filme “de groaza”, cu totul nepotrivite pentru anumite varste. Sunt persoane care stau in intreg timpul liber de acasa numai in fata micului ecran, mananca acolo si amana alte lucruri utile (exercitii fizice, invatatul, unele lucrari gospodaresti s.a.). Riscurile sunt in primul rand pentru copii si adolescenti – cu psihicul in formare, pentru someri si alte categorii defavorizate social carora le maresc frustrarea, pentru suferinzii de anxietate si
pentru persoanele lipsite de vointa de a face alte lucruri – bune, ca sa nu mai spunem ca pentru oricine ramanerea indelungata in fata TV este daunatoare sanatatii.
Frecventarea cinematografelor la filme adecvate, dupa caz, intensificarea relatiilor cu membrii familiei, rudele, prietenii, “compania” animalelor de casa (pets), sporirea preocuparilor pentru arta, pentru practicarea sportului – se afla printre remediile potrivite.
Componentele activitatii la care ne-am referit – cunostintele, deprinderile, priceperile si obisnuintele – sunt importante in determinarea profilului personalitatii umane.
Prof. Silvestru Moraru / Toronto
|
Prof. Silvestru Moraru 2/14/2007 |
Contact: |
|
|
