The Group of Seven , Canada
Lawren Stewart Harris s-a născut în Brantford, Ontario, la 23 octombrie 1885. Era unul dintre mostenitorii averilor a două familii reunite: Massey si Harris, ceea ce i-a asigurat toată viata o independentă financiară utilă nu numai lui, ci si viitorilor săi colegi din Grup.
Educatia sa conservatoare si religioasă, din Toronto, i-a înlesnit experiente spirituale nu la îndemâna oricui. Studiile superioare le-a făcut la St. Andrew's College din Universitatea din Toronto. La nouăsprezece ani a plecat să se desăvârsească în domeniul artelor, timp de trei ani, în Germania. În 1908, a însotit un prieten scriitor în Orientul Apropiat, iar schitele realizate pe parcursul acestei călătorii i-au fost publicate de “Harper's Bazaar”.
Lawren Harris a fost unul dintre membrii fondatori ai Clubului de Arte si Litere. Acolo i-a întâlnit pe viitorii săi colegi cu care urma să înfiinteze Grupul celor Sapte. Foarte distincta sa formare, în raport de acestia, ca si situatia materială prosperă, făceau din prezenta lui în mijlocul lor o necesitate determinantă. De pildă, datorită entuziasmului si spiritului său organizatoric, i-a venit excelenta idee, pe care a tranformat-o într-o realitate, de a se creea o clădire cu studiouri pentru artisti (Studio Building), unde să poată lucra nestânjeniti toti membrii Grupului. În vederea constructiei acesteia, a depus trei sferturi din suma necesară, iar doctorul McCallum, despre care a mai fost vorba, un mecena al locului si momentului, a pus la dispozitie restul banilor.
În acea perioadă, picta în manieră impresionistă peisaje cu case.
Nevoia de schimbare i-a insuflat demisionarea din armată; fusese profesor la Camp Borden. Fostul cadru didactic avu una dintre cele mai neobisnuite idei. A convins, în 1918, conducerea căilor ferate centrale Algoma să-i îngăduiască folosirea unui vagon de servici autodeplasabil. Îl dotă cu mese, scaune, paturi de campanie, o sobă, rafturi pe peretii interiori, un canoe si o drezină destinată deplasării pe sine, pe distante mici. Îsi invită prietenii să-l însotească în multiple cuceriri ale Algomei, cheltuielile tuturora suportându-le el. A fost primul studio de pictură pe patru roti si altul nu stim dacă i-a urmat. Cu prilejul acestor călătorii si-a schimbat radical viziunea si stilul. Genul acesta de viată a continuat până în 1921. Peisajele sale din acea regiune, ca si de pe malul de miazănoapte al Lacului Superior, unde pictă împreună cu Jackson, din zona montană Rockies si Arctica Canadiană, au o putere mult mai mare decât îsi obisnuise el publicul până la contactul cu aceste teritorii. În sfârsit, îsi găsise peisajul ce să-l exprime cel mai bine.
Pregătirea sa universitară, ca si lipsa unor legături apăsătoare cu problemele existentei materiale imediate, e de bănuit a-l fi dirijat în optiunile filosofice si artistice către care se îndreptă. Convingerea lui era că în datoria artei intra exprimarea valorilor spirituale, atunci când urmăreai portretizarea lumii vizibile. Se depărtă de sensul conferit de prietenii săi realizării peisajelor canadiene, pentru el rolul personal si functia artei lui devenind revelarea fortelor divine din natură. Atari principii îl îndreptară pe nesimtite către abstract, un abstract filosofic motivabil, a cărui valoare consta în corectitudinea cu care se supunea ideei de bază.
Strădania de a incorpora în noile imagini ale tinuturilor nordice realizate de el sentimentele duhovnicesti pentru peisaj, îl convinse că, personal, era dator să dispară din opera sa dematerializată. Asadar, începând cu anul 1924, nu-si mai dată, nici nu-si mai semnă lucrările.
Aceasta nu înseamnă că, dacă se lăsa cucerit de idei atât de neobisnuite, ele l-ar fi depărtat de prietenii săi. Nu. Rămânea, pe mai departe sprijinul lor, liantul dintre ei, forta care îi stimula pe toti.
La 29 ianuarie 1970 a murit, lăsând în urmă-i nu doar o vastă operă deosebit de variată, ci si o comunitate artistică datorându-i, la drept vorbind, totul.
Pentru perioada initială, impresionistă, din opera lui Lawren Harris, as vrea să citez: “Încărcătura cu stâlpi de poartă”, tip de imagine foarte apropiat de sensibilitatea românească datorită plasării unei cărute încărcate cu respectivii stâlpi, proiectată pe cerul portocaliu orbitor al apusului, ceea ce îi răpeste o parte din claritate si ne îngăduie să o punem într-o paralelă sentimentală cu multe dintre lucrările lui N. Grigorescu, obisnuite formării noastre, reprezentând carele cu boi. Doar că aici, animale de tractiune sunt cai. “Smârcul castorului” (Beaver Swamp) îl plasează pe pictor în comunitatea de viziune a Grupului, de n-ar fi o blândete a acceptării sălbăticiei cu care se confruntă, confruntare ce nu rareori îi face pe prieteni să geamă, să icnească, să se grăbească să fugă departe de solitudinea dinainte-le. Aici, siluetele golite de frunze ale câtorva copaci din prim-plan îsi trăiesc treptata degradare umedă, într-o lume cenusiu-brună, în care, totusi, palpită – cine stie cât de adânc, către centrul pământului – pojarul unei tăvi cu jar auriu (reflectare a apusului), ca o făgăduintă a unui viitor posibil răsărit. “Montreal River” face un pas către noile preocupări ale artistului, cele urmărind mai curând ritmuri decât materie. Patru brazi întunecosi străjuiesc uleiul de pe baza inferioară, sumbri, pe când în fata lor, ca niste puieti rosii de zbenguială, alti patru măruntei primesc ultimile raze ale crepusculului ce-i cufundă într-altă dimensiune a existentei, aceeasi ca a vegetatiei de pe malul de care-i desparte fluviul. “Lake and Mountains”, precum se vede, nu mai comunică despre care lac este vorba, nici ce munti se ridică în jurul său. Adică agătarea de împrejurarea cartografică a dispărut. În schimb, peisajul abstractizat e selenar, iar norii ascund gestul împreunării unor mâini în rugăciune, acest univers alb si albastru. În “Maligne Lake Jasper Park”, autorul îsi sprijină întregul pe patru triunghiuri unite în unghiurile de vârf, cu bazele pe laturi, cu numeroase variante menite să turbure monotonia iscată. Finalmente, un tablou fără titlu, reprezentând un fel de ciupercă galbenă, cu un posibil soare amplasat în pălăria ei, cu câteva raze descinzând din el, întregul scăldându-se într-un violet ceresc, vesteste, poate, amiaza.
Nota Observator;
In forma tiparita veti gasi picturi ale celebrului pictor canadian
|
Mike Radulescu 2/12/2007 |
Contact: |
|
|
