Contrapunct in cotidian : In apararea timpului pierdut
Imediat dupa sarbatori mi-am cumparat un lector DVD. Toata lumea se mira ca înca nu aveam. Degeaba spuneam ca utilizam VSH-ul, mi se raspundea ca ultimele noutati se scot numai pe DVD. Eram deci în urma cu tehnologia si trebuia sa ma pun la punct. Dar poate ca nici acum n-as fi facut-o daca nu primeam un certificat cadou pentru magazinul de aparate electronice “Best Buy”. Ideea cu certificatele cadou e comoda pentru cel care îl daruieste, dar destinatarul e dezavantajat în libertatea de alegere, certificatul fiind valabil numai pentru un anumit magazin. În paranteza fie spus, din moment ce suma cadoului e deja dezvaluita în certificat, n-ar fi mai potrivit un cec pe care primitorul sa-l cheltuiasca când, cum si unde vrea? Dar, sa revenim la filme si DVD-uri, pentru ca de fapt ideea de a cumpara un lector DVD a fost provocata nu numai de certificatul cadou, ci si de vizionarea unui film în ziua de Anul Nou la un cinematograf din centrul Toronto-ului într-o sala “VIP”. Cum am ajuns acolo? Foarte simplu: am mers la un film în premiera si, în ciuda faptului ca noi trei din familie credeam ca în ziua Anului Nou nu merge nimeni la filme, biletele pentru filmul respectiv erau epuizate. Ni s-a spus ca putem viziona peste o ora acelasi film în sala “VIP”, la pret aproape dublu. Cum deja strabatusem cam 30 km ca sa ajungem la cinema si cum doream sa vedem si filmul si sala “VIP”, am acceptat. Experienta a meritat. Sala avea numai 30 de locuri, ecranul era mai mic decât cel normal, dar mult mai mare decât al unui TV si totul era aranjat ca pentru o proiectie privata. Fotoliile comode erau asezate în perechi de câte doua. Noi eram trei, asa ca unul din noi a stat în alta “pereche” de fotolii. Sala nu era în amfiteatru, dar, cu oarecare efort, vedeai de oriunde. Ni s-a spus ca pentru racoritoare sau floricele nu era nevoie sa “stam la coada” la contorul “public”, pentru ca vor fi disponibile în sala. Cum am ajuns, un angajat al cinematografului a luat comanda de la fiecare si la putin timp a revenit cu marfa, lumea platind consumatia plus bacsisul. Desi filmul s-a vazut bine si totul a fost ca un fel de “miniatura” de sala adevarata, nu sunt sigura ca voi repeta experienta. În schimb a revenit în discutie necesitatea achizitionarii unui lector DVD, dar nu obisnuit, ci cu posibilitate dubla de vizionare: atât a DVD-urilor americane cât si a celor europene. Din fericire, la “Best Buy”, unde aveam certificatul cadou, am gasit exact ce cautam. Am instalat aparatul cel mic sub televizor si am închiriat în aceeasi zi un film american pentru proba. Totul a mers perfect. Am vrut sa încercam aparatul si pentru filme europene în intervalul de 30 de zile permis pentru returnare, dar cum prietenii nostri care aveau filme românesti erau plecati în Florida, am luat niste filme rusesti de la altcineva. Ni s-a explicat ca nu e nici o problema, sunt mai multe optiuni, filmul poate fi vazut fie în limba rusa fara subtitrare, fie cu subtitrare în engleza, fie dublat în engleza. Când aud ca cineva îmi spune “e simplu, poti face si aia si aia”, atunci stiu ca ma pândeste un consum de timp. Si asa a fost. Întâi a durat o ora ca sa nimerim pe meniu varianta dorita, dupa aceea am oprit filmul si n-am mai stiut sa-l punem înapoi, alta jumatate de ora pierduta, pe urma discul în sine o fi avut ceva, ca nu mai functiona bine si am luat filmul de la început sa vedem daca nu cumva aparatul era defect. Nu, aparatul era bun, ulterior am aflat ca si altora li s-a întâmplat la fel si ca ar fi trebuit sa miscam discul în lacasul lui pâna ar fi functionat (poate). În plus, în zadar am vrut sa notez secventa de manevre pentru ca data urmatoare sa evit pierderea timpului, nu am reusit. Te jucai în sus si-n jos cu optiunile meniului electronic pâna nimereai exact peste ce vroiai, moment în care nu mai stiai etapele prin care ai trecut ca sa le poti nota. Am fost recent într-o vizita la niste prieteni care aveau un TV imens, plat, ultramodern. Ma întrebau daca stiam cum se regleaza imaginea. Nu stiam. Vazusem la altcineva un meci pe un asemenea TV, dar fetzele jucatorilor erau latzite. Gazda mi-a spus cu mândrie ca poate regla orice, si, pierzând cam zece minute (din meci), a aranjat imaginea altfel. Cum noua imagine nu mi-a fost pe plac, am propus revenirea la “set-up”-ul initial, dar gazda a raspuns ca era prea complicat, iarasi ar fi durat zece minute, asa ca l-a lasat cum era. Mi s-a spus ca filmele pe DVD pot fi copiate! Banuiesc ca e usor, dar si asta ar fi cu consum de timp: sa sa aleg, compar, sa copiez, sa verific, sa vizionez copia, prea mult! Ma întreb: cei care se lasa furati de frenezia tehnologica au mai mult timp decât mine, sau pur si simplu au alte prioritati? Magazinele ofera zeci de tipuri de echipamente electronice, iar vânzatorii garanteaza ca totul e simplu si ca se poate face “si aia, si aia, si aia”. Ei bine, eu tocmai de acest gigantic potential tehnologic ma feresc. Nu vreau sa mi se consume si farâma de timp liber ramasa dupa folosirea celor câteva “tehnologii avansate” ale existentei mele: telefon fix, mobil, computer, sistem de sunet, TV, video, DVD, foto digital, si înca vreo câteva. Ma declar, de bunavoie si nesilita de nimeni, o aventuriera în apararea timpului pierdut...
|
Veronica Pavel Lerner 2/7/2007 |
Contact: |
|
|