O carte de sinteză despre literatura română de dincolo de fruntarii
Scriam, nu cu multă vreme în urmă, despre spiritul Salonului International de Carte Românescă de la Iasi care presupune câteva determinante precum: adunarea laolaltă a cărtilor si oamenilor de carte din patru zări de românitate, abolindu-se astfel secventialitatea frontalieră a acesteia; comentarea si prezentarea hermeneutică a cărtilor, făcută de oameni de înaltă calificare filologică si har retoric ciceronian pe care organizatorii - conducerea Bibliotecii “Gh. Asachi” din Iasi - au stiut să-i atragă an de an către nucleul fierbinte al manifestării unde ei s-au rostuit ca într-un sui generis si benevol comitet de sprijin. De fapt, acestia au devenit niste adevărati “profesori de citit” ce au stiut să predea publicului – ah, acel public de cultură profesionist al Iasului ! - niste adevărate cursuri universitare despre cum trebuie citite cărtile. Si nu în ultimul rând, atragându-se acolo oameni ai cărtii din zonele exfrontaliere românesti, se petrece tot mai mult un fenomen de sincronizare culturală a acestor zone aflate prin forta lucrurilor si a realitătilor istorice si geografice, într-un orbis al miezului cultural românesc. În acest fel, în zilele Salonului se concentează la Iasi o mică Românie mare, sintagmă utilizată în acceptia ei primară, anterioară supralicitării politice actuale.
E de la sine înteles că, la fel cu orice reusită, si aceasta se datorează energiilor luminate concentrate în slujba acestui scop, energii apartinând lucrătorilor si conducerii bibliotecii iesene, în persoana directoarei Elena Leonte si, nu în ultimul rând, a amfitrioanei profesionalizate a Salonului, directoarea adjunctă Catinca Agache. Petrecându-se acest fenomen an de an, cu o tenacitate si consecventă de admirat, el a devenit o realitate culturală în sine, o adevărată institutie culturală cu traditie. Ce urmează de aici este un fapt aproape truistic si aflat într-o relatie de cauzalitate inerentă. Inspirându-se din realitatea atâtor repetări ale editiilor salonului, Catinca Agache nu a lăsat faptele să se piardă în neant fără urmări si a adunat esenta acestor informatii - realităti, relatii - în căusul unui nucleu de semnificare autonom si generator de noi semnificări si consecinte. In primul rând, ea si-a sustinut doctoratul pe tema literaturii române din afara tării si apoi a redacatat pe baza tezei o carte impunătoare cu titlul Literatura română în tările vecine (1945-2000) pe care a
lansat-o la Casa Cărtii din Iasi, în ultimele zile ale lui Ghenar 2007, când încă nu se stinseseră bine ecourile Zilelor Eminescu si ale Zilei Unirii Principatelor, adică evenimentele nationale fundamentale ale acestei luni.
Lansarea a fost in sine o sărbătoare, din stirpea saloanelor de carte, un fel de mini-salon adunând laolaltă acelasi public de elită ce face « crema » vietii culturale iesene si care constituie unul dintre motivele importante pentru care cineva se poate gândi că merită să locuiască în Iasi. Bibliotecari, universitari, oameni de presă scrisă, audio, video, cu flashurile lor impresionante si inhibante, scriitori mari, mici si mijlocii, jurnalisti, pictori, academicieni, critici de har, intelectuali pensionari ori dintre acei fără vârstă si care nu ies niciodată la pensie din statutul lor de personalitate, admiratori, cititori sau gură cască specialisti în comentarea sotto voce a întâmplărilor de high-life cultural s-au adunat laolaltă, fară deosebire de nationalitate, vârstă, religie si convingeri politice. Sala elegantă a librăriei, special amenajată pentru evenimente ale cărtii, a fost dintr-o dată învinsă de avalansa acestui public care s-a văzut, într-o mare parte a sa, nevoit să asiste de dincolo de usă la derularea actiunii. Dar nici acolo n-a fost sederea fără de folos căci peretii lobby-ului erau căptusiti cu scânteieri de artă strălucitoare si doldora de armonie, izvorâte din expozitia de pictură a pictoritei-poetei-medic Maria Mănucă, ce s-a alăturat întru sărbătorire a momentului autoarei cărtii lansate cu acest prilej.
Lansare care a fost din plin slujită de conclavul de vorbitori continând personalităti de « artilerie grea », începând cu miraculosul, nonagenarul si mult pretuitul de toti academician Constantin Ciopraga, continuând - pentru asigurarea unui echilibru geografic - cu academicianul de peste Prut, Mihai Cimpoi, apoi cu « girantul » acestei lucrări, prof. univ. dr. Dan Mănucă, conducătorul său de doctorat. Au urmat apoi “elementele de material didactic” cum s-a spus cu umor despre poetii basarabeni si bucovineni Vasile Tărâteanu,Valeriu Matei si Arcadie Suceveanu (prezenti în carte!) care au recitat, au apreciat, au comentat sau au oferit trandafiri celei sărbătorite, totul sub moderarea poetului Daniel Corbu, acum în ipostaza lui foarte serioasă de editor, reprezentant (nu s-a înteles foarte clar dacă director sau doar sot al directoarei!) editurii Princeps Edit, “vinovată” de editarea acestui tom si copărtasă la provocarea acestei atât de aglomerate adunări.
La sfârsit, “cu voia dumneavoastră, ultima pe listă” a cuvântat si autoarea acestor rânduri, anuntată drept «prietena autoarei » (si completându-se pe diferite voci de către componentii prezidiului: “si a noastră si a noastră, a tuturor!“) ; asa că am încercat să rostesc si eu câteva idei concluzive, nefiind loc de multă vorbă după atâtea discursuri grele de mult continut academic. Drept care, nereusind să spun prea multe din cele ce se cereau spuse, am purces la continuarea lor acum pe hârtie (vorba vine, de fapt, pe tastatură!) succedând lecturii si cercetării tomului în cauză.
Mai întâi se vede coperta pe care străluceste, pur si simplu, imaginea tabloului lui Iurie Matei, pictor basarabean cu grele «state de serviciu » în slujba artei, cu expozitii în multe colturi ale lumii si cu lucrări în galerii regale, despre care, îmi dau seama că se stie prea putin pe plaiurile mioritice, cum se întâmplă, de fapt, nu cu putine exemple de personalităti care fac faima românitătii dar nu sunt cunoscute de români.
Apoi urmează «grosul » cărtii de vreo 500 de pagini, organizate cu minutie si acribie pe capitole si categorii logice, urmărind derularea continutului care constă în concentrarea si înfătisarea panoramei sincronice, dar si diacronice, a fenomenului literar din teritoriile din jurul hotarelor tării, adică din Basarabia - numită ea si Republica Moldova -, din Bucovina de dincolo de sârma ghimpată, din Banatul de după chipiul grănicerilor de la… Bibliografia de la finele cărtii dar si din notele arborescente de la sfârsitul capitolelor aduce mărturie despre ce s-a înfăptuit în domeniu până la acest stadiu de către alti autori de sinteze precum Mihai Cimpoi, A.D. Rachieru, Grigore Bostan, Radu Flora si încă multi altii, de care autoarea de azi a tinut cont si i-a valorificat cu îngrijire, căutând a cuprinde « tot ce miscă » , bibliografic vorbind, în spatiul supus analizei. A căutat apoi si să dea capitolelor titluri inviorătoare si inspirate, ( « Grigore Vieru si dimensiunea mitică a iubirii », « Arcadie Suceveanu, poet al metaforei parabolice », « Ion Milos – poetul luminii care surâde » , « Vasile Tărâteanu-arcasul liricii bucovinene », « Slavco Almăjan, arhitectul unei mitopoetici originale » s.a.) punând astfel în relief numele monografiate, (căci capitolele constituie si mini-monografii ale celor studiati). În acest fel autoarea sparge posibila ariditate a unui op de sinteză (prea) doctoral-stiintifică, urmărind pe cât posibil si valorizarea în cadre axiologice a celor înfătisati, fie că se numesc ei Mihai Cimpoi, Arcadie Suceveanu, Nicolae Dabija, Grigore Vieru, Vasile Tărâteanu, Mircea Lutic, Ilie Tudor Zegrea, Ion Milos, Adam Puslojic ori Leo Butnaru.
Rezultatul este o imagine de ansamblu foarte bogată, precum basorelieful de pe o columnă, dar una dinamică, colcăitoare de viată, de unitate în varietate, de talent si originalitate artistică, dar si de luptă obstinată pentru păstrarea identitătii culturale si nationale, în împrejurări adesea defavorabile, în datele ei concrete, aflate dincolo de orice lozincă. Lucruri impresionante pentru oricine citeste cu bună credintă acest op si are dintr-o dată revelatia amplitudinii acestui câmp literar, (desigur si «câmp al bunurilor simbolice ») dar, de fapt, chiar câmp de luptă, la propriu, un areal pe care analistii din interiorul românitătii, din metropolele si centrele ei culturale, au avut mereu tendinta de a-l ignora ori, în cel mai bun caz, de a-l privi cu o condescendentă de frate mai mare si, desigur, mult mai destept ! Cartea poate fi, desigur, amendată în multe feluri si va fi, fără îndoială, căci nu cunoastem vreo lucrare de anvergură panoramică si care să nu fi provocat critici si contestări. Desigur, toate îndreptătite căci de când Nietzsche ne-a cucerit „dreptul la diferentă” chiar si în spatiul moralei, (ar trebui să) stim despre pluralitatea unghiurilor si îndreptătirilor etice. Dacă tot ne aflăm pe teritoriul bucovinean, să ne amintim, de pildă, de înversunatele critici si contestări ale lui Leca Morariu la adresa exegezei eminesciene a lui G.Călinescu si care pot găsi îndreptătire, citite cu obiectivitate si privite din unghiul eminescologului sobru de la Cernăuti. Dar asta nu a clintit cu nimic monumentul călinescian.
Asadar toate observatiile care se pot si se vor face acestui op îl vor completa, întregi si populariza, căci această carte a blondei si drăgălasei amfitrioane a Saloanelor iesene de carte (ce a demonstrat astfel că nu e numai atât, ci si o înversunată si avizată cercetătoare de sinteză!) va rămâne de referintă pentru oricine va dori (sau va fi nevoit!) să tină seama că literatura română are si alte arii de manifestare decât cele ale metropolelor din interiorul granitelor oficiale ale tării.
Si încă ceva de loc neimportant. Acum când soarta si rezultatul actiunilor (geo)politice a făcut ca granita Europei să treacă - cu gratie si indiferentă - prin trupul românitătii, aparitia acestei cărti are un rol simbolic compensatoriu, cu subsidiaritate polemică, de memento al dimensiunii spirituale reale si organice a acesteia.
|
Lucia Olaru Nenati 1/30/2007 |
Contact: |
|
|
