Sfintii Trei Ierarhi – initiatorii pedagogiei crestine
Cinstirea celor trei mari ierarhi ai Bisericii, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gură de Aur, în aceeaşi zi de 30 ianuarie, arată unitatea de credintă a tuturor creştinilor. Ei au fost unii dintre cei mai mari învătati ai crestinismului şi de aceea sunt ocrotitorii spirituali ai şcolilor teologice. Prin viaţa lor plină de sfintenie, prin înalta lor cugetare la cele dumnezeiesti, prin activitatea lor în Biserică, ei sunt şi astăzi modele de trăire spirituală si de împletire a stiintelor cu teologia.
Marii sfinti învătati ai Bisericii au avut dintotdeauna alături de ei mii de credinciosi care îi căutau pentru a se împărtăsi din învătăturile lor şi pentru a fi îndrumati duhovniceşte. Tainele urcuşului duhovnicesc au fost întotdeauna cunoscute sub îndrumarea unui părinte spiritual, iar legătura creată între ucenic şi învăţător nu s-a rupt nici după moarte. Sfinţii pe care astăzi îi sărbătorim au fost, pentru creştinii care i-au cunoscut, nu doar simpli părinţi spirituali, ci sălaşuri vii ale dumnezeirii.
Cine este cel mai mare
Istoria Bisericii arată că în timpul domniei împăratului Alexios I Comnenul (1081-1118) s-a iscat o dispută şi o ruptură în acelaşi timp între creştinii de atunci, dar mai ales între teologii vremii. Disputa a pornit de la întâietatea pe care ar trebui să o aibă în Biserică personalităţile marilor ierahi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul sau Ioan Gură de Aur, socotiţi cei mai mari sfinţi teologi ai Bisericii. Unii socoteau că Vasile ar trebui să fie în fruntea celorlalţi, alţii îl considerau pe Ioan cel mai potrivit pentru întâietate, iar alţii îl susţineau pe Grigorie. Această dispută a fost rezolvată însă într-un mod benefic pentru Biserică: cei trei mai ierarhi şi-au arătat voinţa lor de a fi socotiţi egali în faţa lui Dumnezeu prin arătarea lor unui episcop, Ioan al Evhaitelor, în vis. Episcopul a convins pe contemporanii săi că visul a fost exprimarea dorinţei celor trei sfinţi de a nu mai fi pricina atâtor certuri. Episcopul Ioan s-a gândit că sărbătorirea celor trei sfinţi în aceaşi zi a lunii ianuarie ar fi cea mai bună soluţie pentru rezolvarea conflictului, întrucât ei sunt sărbătoriţi separat pe 1 ianuarie Sfântul Vasile cel Mare, pe 25 ianuarie Sfântul Grigorie Teologul, iar pe 27 ianuarie Sfântul Ioan Gură de Aur. De atunci şi până astăzi sărbătoarea celor trei mari ierarhi de la 30 ianuarie a devenit una din cele mai mari sărbători ale Bisericii, o sărbătoare a unităţii creştinilor, o sărbătoare a împăcării.
Sf. Vasile, „mâna care lucrează“
Datorită însemnătăţii deosebite a acestei sărbători, care uneşte unii din cei mai mari teologi ai Bisericii, şi datorită încărcăturii spirituale pe care o are prăznuirea celor trei mari sfinţi, Congresul Profesorilor de Teologie, la prima şedinţă din 1936, la Atena, a hotărât ca sărbătoarea să fie în acelaşi timp sărbătoarea tuturor şcolilor de Teologie din lume.
Cei trei mari ierarhi sunt autorii unor lucrări teologice deosebite, care până astăzi constituie adevărate capodopere pentru creştinism. Astfel, Sfântul Vasile cel Mare (329-379), prin lucrarea sa „Despre Duhul Sfânt“ a combătut ereziile vremii legate de Duhul Sfânt (macedonianismul) şi a exprimat învăţătura Bisericii despre Persoana Duhului Sfânt. Această lucrare a fost folosită de către Părinţi întruniţi la Sinodul II Ecumenic (Constantinopol 380) pentru a combate învăţăturile false despre Duhul Sfânt. Prin lucrarea „Reguli monahale“, Sfântul Vasile cel Mare a pus bazele monahismului, arătând cum trebuie să trăiască monahii la mănăstiri şi a organizat mănăstirile vremii după aceste „Reguli“. Pentru activităţile sale practice, pentru modul în care a organizat comunitatea păstorită de el, Sfântul Vasile cel Mare a fost numit „mâna care lucrează“.
Primul care vorbeşte despre „teologie“
Sfântul Grigorie de Nazians (329-390), numit şi Teologul datorită gândirii sale profunde, dar şi pentru că a fost primul dintre scritorii creştini care a folosit în scrierile sale termenul de „teologie“, a rămas cunoscut creştinilor prin scrierile sale „Despre Sfânta Treime“, şi în special „Cele cinci cuvântări teologice“. El a ţinut aceste cuvântări la Constantinopol, în biserica Anastasia (Învierea), în perioada scurtă în care a fost episcop de Constantinopol la alegerea poporului (379-381) şi a combătut în acest fel părerile eretice conform cărora n-ar exista Sfânta Treime, iar Dumnezeu ar fiinţa într-o singură Persoană. Prezent ca episcop de Constantinopol la Sinodul II Ecumenic din 381, ţinut în oraşul în care el păstorea, Grigorie a prezidat lucrările Sinodului pentru o perioadă scurtă şi a susţinut alături de cei 150 de episcopi prezenţi finalizarea Simbolului de Credinţă început la Niceea în 325 şi combaterea ereziilor legate de Sfânta Treime, cum ar fi apolinarismul, arianismul, semiarianismul şi mai ales pnevmatomahii, adică cei care contestau divinitatea Duhului Sfânt.
Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407) a rămas cunoscut întregii creştinătăţi prin celebrele sale Omilii, adică predici la anumite cărţi ale Sfintei Scripturi, dar şi prin cuvântările aspre la adresa luxului de la Curtea Imperială care ignora starea materială precară a oamenilor de rând, ori prin combaterea păcatelor grave care se săvârşeau aici. Darul său de a vorbi atât de frumos şi de convingător i-a adus acest renume de „gură de aur“ sau „gura care vorbeşte neîncetat“. Tratatul său „Despre preoţie“ scris în perioada în care era diacon (380-386), este şi astăzi una din cele mai importante lucrări legate de Taina Preoţiei.
Şcoala şi Biserica
Sfinţii Trei Ierarhi sunt cele mai bune exemple de Sfinţi care au cumulat în educaţia lor filosofia şi ştiinţele profane cu teologia. Născuţi în familii creştine, ei au primit de la părinţi nu doar îndemnul şi gustul pentru carte, dar şi înclinaţia spre rugăciune, spre cultul Bisericii, spre meditaţiile teologice. Prietenia Sfântului Vasile cel Mare cu Sfântul Grigorie Teologul, închegată în vremea în care cei doi corifei ai teologiei studiau la Atena, sub îndrumarea marilor profesori ai vremii, şi păstrată până la sfârşitul vieţii, se fundamenta pe aceleaşi preocupări: studiul şi rugăciunea. Cei doi tineri au cunoscut operele marilor filosofi, au luat contact cu ştiinţele vremii, dar toată munca lor de cunoaştere se încununa cu prezenţa lor la biserică: „Ne osteneam amândoi şi fiecare urmărea nu să aibă întâietatea, ci cum să o acorde celuilalt. Fiecare socotea succesul celuilalt ca pe al lui propriu. Se părea că avem un suflet care locuia în două trupuri… Una era lucrarea amândurora, virtutea şi faptul de a trăi pentru nădejdile viitoare“. Sfinţenia vieţii lor, precum şi dăruirea lor în actul educativ au uimit pe toţi studenţii din Atena, încât mulţi îi invidiau, dar cei mai mulţi îşi petreceau timpul în jurul lor, ascultându-i şi încercând să-i imite.
Chiar dacă după finalizarea studiilor, cei doi au practicat retorica sau avocatura, ei şi-au dat seama de lucrarea la care sunt chemaţi de Dumnezeu, adică la zidirea Bisericii Sale, şi au primit monahismul, ajungând ierarhi de seamă ai Bisericii creştine.
Prin toate acestea, ei sunt adevărate modele pentru tinerii de pretutindeni, mai ales că, în lucrările lor, au trasat principalele idei ale pedagogiei creştine: scopul educaţiei creştine este cultivarea virtuţilor şi formarea personalităţii sub incidenţa principiilor creştine.
Sfântul Ioan Gură de Aur are meritul de a fi dus Şcoala Catehetică de la Antiohia la cel mai înalt nivel cunoscut până atunci. Înfiinţată în a doua jumătate a secolului al III-lea de către Dorotei şi Lucian de Samosata, Şcoala de la Antiohia Siriei, în care se studia Sfânta Scriptură prin metoda istorico-gramaticală şi logică a textului, a cunoscut faima prin operele şi activitatea omiletică a Sfântului Ioan Gură de Aur, numit şi Hrisostomul.
Mereu aproape de oameni
Aceşti mari ierarhi ai Bisericii au rămas cunoscuţi şi pentru apropierea lor faţă de credincioşi, pentru eforturile depuse de ei pentru a ajuta pe creştinii pe care îi păstoreau. Astfel, Sfântul Vasile cel Mare, cu ajutorul unor donaţii şi cu bani obţinuţi din vinderea averii moştenite, va întemeia un aşezământ, numit Vasiliada, în care creştinii sărăciţi de o necruţătoare secetă să găsească adăpost şi mâncarea necesară traiului zilnic.
Ajuns pe scaunul de episcop al Constantinopolului, Sfântul Ioan Gură de Aur critică luxul de la Curtea Imperială, lucru care i-a şi adus exilul, şi organizează o serie de activităţi filantropice: organizarea unor spitale, azile de bătrâni, ajută tinerii căsătoriţi, ori copiii să meargă la şcoală.
Cunoscut pentru profunzimea gândirii sale teologice, Sfântul Grigorie de Nazians a fost mereu aproape de oameni prin cuvântul său plin de înţelepciune cu care îndruma spiritual pe creştinii care căutau cale spre Dumnezeu şi îi ferea pe aceştia de falsele învăţături.
Opere încă actuale
Cu toate că cei trei mari ierarhi, sărbătoriţi astăzi, au trăit şi au scris cu atâtea secole în urmă, operele lor sunt şi astăzi actuale prin diversitatea problemelor tratate şi prin profunzimea ideilor cuprinse în ele.
Apariţia ereticilor a determinat Biserica să ia atitudine şi să exprime adevărata credinţă. Sinoadele Ecumenice au avut acest scop, de a formula oficial învăţătura de credinţă a Bisericii şi de a condamna ideile false. Mărturisirile de credinţă ale acestor Sinoade au la bază operele marilor scriitori ai Bisericii de atunci, printre care se numără şi cei trei mari ierarhi cinstiţi astăzi.
Scrierile lor nu tratează numai probleme legate de credinţă, ci cuprind o multitudine de aspecte ale vieţii sociale, ale educaţiei, ale cultului sau ale vieţii cotidiene. Astfel, Scrisorile Sfântului Vasile sunt expresia cea mai fidelă a unităţii Bisericii de pretutindeni; prin ele episcopul din Cezareea Capadociei a ţinut legătura cu toate centrele creştinismului, a dat sfaturi duhovniceşti ucenicilor săi din alte cetăţi, a adus pacea acolo unde disputele diverse au tulburat viaţa Bisericii şi a unit comunităţile creştine în acelaşi cuget şi-n aceleaşi simţiri. De asemenea, împreună cu prietenul său Grigorie, va scrie, în singurătatea Mănăstirii întemeiate de el pe malul Pontului, primele Filocalii, care conţineau scrieri ale lui Origen.
Poemele Sfântului Grigorie de Nazians constituie cea mai bună metodă de a combate ereziile. Dincolo de valoarea lor artistică, poeziile acestuia exprimă în versuri învăţătura Bisericii şi atitudinea ei faţă de învăţăturile false ivite în sânul ei. Această modalitate de a combate ereticii pe care Sfântul Grigorie a folosit-o reprezintă şi astăzi una din cele mai bune metode prin care tinerii pot primi educaţia creştină.
Omiliile tematice ale Sfântului Ioan Gură de Aur cuprind sfaturi pentru toate categoriile de oameni valabile şi astăzi. Spre exemplu, în Omilii asupra căsătoriei, marele ierarh arată importanţa iubirii ca o condiţie esenţială a căsătoriei şi îndeamnă pe tineri să o păstreze pentru tot restul vieţii: „Dragostea dintre bărbat şi femeie este puterea care ţine societatea laolaltă. Bărbaţii vor ridica armele şi chiar îşi vor jertfi viaţa pentru această iubire. De aceea ea trebuie păstrată până la mormânt.“
Autori de Sfinte Liturghii
▲ Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură sunt autorii a două Liturghii pe care Biserica le oficiază astăzi. Prin aceste Liturghii alcătuite de ei, aceşti mari ierarhi sunt mereu prezenţi în viaţa Bisericii. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur se săvârşeşte de cel mai multe ori în timpul anului, fiind cea mai cunoscută de credincioşi. Lipsa unor mărturii la contemporanii, istoricii, biografii acestui Sfânt Părinte cu privire la alcătuirea Liturghiei a făcut ca autenticitatea acesteia să fie contestată. Dar s-a demonstrat că rugăciunile sacerdotale ale Liturghiei, aparţin Sfântului Ioan Gură de Aur care, preluând o tradiţie mai veche, le reformulează cu propriile sale cuvinte.
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârşeşte de zece ori pe an, fiind diferită de cea a Sfântului Ioan Gură de Aur prin rugăciunile pe care le citeşte preotul în Altar şi prin anumite cântări specifice. Până în sec. al X-lea Liturghia Sfântului Vasile cel Mare era Liturghia slujită în mod curent în Biserica Ortodoxă, fapt dovedit de amplasarea ei în manuscrise - în perioada aceea fiind aşezată în cărţi înaintea Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur. ▲
Sfinţii Trei Ierarhi şi românii
▲ Cei trei mari Sfinţi sărbătoriţi astăzi au avut contact şi cu populaţia creştină de la Dunăre, din provincia Scythia Minor (Dobrogea de astăzi), o zonă care deşi îndepărtată de marile centre ale creştinismului (Antiohia, Capadocia, Constantinopol, Ierusalim, Roma) a primit Evanghelia încă din primul secol creştin şi a avut centre creştine timpurii, cum ar fi Episcopia Tomisului, atestată încă din secolul al IV-lea.
Mărturiile istorice atestă faptul că episcopul Teotim al Tomisului, pomenit în 392 de Fericitul Ieronim în „De viris illustribus“ şi de istoricul Sozomen, care îi face un portret moral, a cerut Sfântului Ioan Gură de Aur să trimită în Episcopia sa misionari pentru credincioşii de la Dunăre.
Corespondenţa Sfântului Vasile cel Mare cu episcopul Bretanion al Tomisului, prin scrisorile 164 şi 165, prin care Sfântul Vasile cel Mare cerea moaştele Sfântului Sava Gotul şi prin care confirma primirea lor şi mulţumea ierarhului tomitan pentru ele, arată legăturile existente între Capadocia şi provinciile de la Dunăre. De asemenea, se presupune că guvernatorul provinciei Scythia Minor, Iulius Soranus, ar fi fost rudă cu Sfântul Vasile cel Mare. Toate aceste legături cu marele ierarh, au determinat ca mitropolitul Ţării Româneşti să poarte şi titulatura de „locţiitor al Cezareii Capadociei“.▲
▲ Anul acesta se împlinesc 1.600 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului. Cu acest prilej, în perioada 12-14 noiembrie 2006, s-a desfăşurat la Bucureşti, în aula Palatului Patriarhal, Congresul Internaţional de Teologie: „Sfântul Ioan Gură de Aur - Exeget al Sfintelor Scripturi. Exeget al Iubirii Dumnezeieşti“, organizat de Patriarhia Română, Secretariatul de Stat pentru Culte şi Facultatea de Teologie „Patriahul Justinian“. ▲
Sursa: Ziarul Lumina, Articol din editia de Marti, 30 Ianuarie 2007,
|
Stefan Marculet 1/30/2007 |
Contact: |
|
|
