155 de ani de la nasterea lui Ion Luca Caragiale
"In noaptea de 29 spre 30 ianuarie 1852,in satul Haimanale(astazi I.L.Caragiale),judetul Prahova,se naste Ion Luca Caragiale,fiul lui Luca St. Caragiale si al Ecaterinei"-asa incep toate notele biografice privind viata si activitatea marelui dramaturg,nuvelist,pamfletar,scriitor,director de teatru,comentator politic si ziarist roman.
"Cuvântul “românism” a cãpãtat sens datoritã privirii sale pãtrunzãtoare. Umorul bazat pe o îndelungã ºi finã observaþie surprinde firea românilor în ipostaze fireºti pânã la absurd, cu o uºurinþã ce poate pãrea de multe ori superficialã. Povestitor unic, Caragiale a inventat lumi care nu se confundã doar cu realitatea vremurilor. Personajele sale ne sunt de cele mai multe ori mult mai aproape decât ne place sã credem. Politica despre care scria în epoca sa pare furatã din evenimente actuale, iar bunul simþ la fel de pus în pericol. De altfel, prietenul lui Creangã ºi Eminescu a murit la Berlin, fãrã cuvinte de laudã pentru þara natalã pe care o lãsase în urmã.
Cel mai mare dramaturg român scria în adolescenþã poezii si visa sã devinã actor. Familiarizat de unchii sãi, Iorgu ºi Costache, cu lumea magicã a scenei – unul era profesor de mimicã ºi declamaþie la Conservatorul Dramatic, celãlalt avea o trupã ambulantã – Ion Luca abandoneazã studiul actoriei, dar se angajeazã la Teatrul Naþional ca sufleur ºi copist. În aceeaºi perioadã ºi tot pentru a se întreþine, Eminescu avea aceiaºi ocupaþie, fapt care face ca viitorii mari autori sã se ºi întâlneascã.
Dupã ce a apãrut cu pseudonim în revista de satirã “Ghimpele”, Ion Luca Caragiale începe la 21 de ani prodigioasa sa activitate literarã ºi jurnalisticã. Trei ani mai târziu va redacta de unul singur, timp de douã luni, “foiþa hazlie ºi popularã” “Claponul”, iar în 1878 va scrie alãturi de Slavici ºi Eminescu în “Timpul”. În redacþie se nãºteau dispute aprinse, mai ales între Caragiale ºi Eminescu. Acesta din urmã dorea o implicare directã a gazetãriei în viaþa socialã, în timp ce Caragiale prefera ca armã de nãdejde împotriva tuturor relelor din jur o ironie aparent detaºatã. Se spune cã a înnobilat publicistica româneascã, lãsind articole cu valoare de opere literare sau reinventând genuri precum pamfletul, într-o manierã valabilã ºi astãzi.
Primele sale piese, “O noapte furtunoasã” ºi “Conu Leonida faþã cu reacþiunea”, sunt susþinute necondiþionat de “Junimea” ºi de liderul acesteia, renumitul critic Titu Maiorescu, în faþa atacurilor care, se pare, erau motivate tocmai de apartenenþa lui Caragiale la miºcarea ieºeanã. Urmeazã „O scrisoare pierdutã”, reprezentatã cu mare succes, în prezenþa Reginei, pe 13 noiembrie 1884. Din cauza unui conflict personal cu Maiorescu, Caragiale se va rupe destul de zgomotos de „Junimea”, atacând-o într-o serie de conferinþe celebre. Spre sfârºitul vieþii va încerca însã, de la Berlin, împãcarea cu mentorul sãu, datoritã cãruia a fost, pentru o stagiune, directorul Teatrului Naþional."(MARI ROMANI-Un Program realizat de TVR)
Cum se stie,Academia Romanana nu l-a primit printre membrii sai decat post-mortem si a facut-o abia in 1948, la propunerea lui Mihail Sadoveanu,dar valoarea operei sale rezida in timp pentru ca:
"negresit, este un mare creator, opera lui e vie, limbajul lui este înca actual si modelele lui de existenta continua sa functioneze într-o oarecare masura. Mai ales în viata politica. Acest fapt se explica nu prin faptul ca românul este, prin natura lui, încurca lume, demagog, cârtitor, ci dintr-un motiv mai direct: geniul comic al lui I L Caragiale a fixat câteva situatii de existenta si un numar de caractere care, indiferent de sistemul politic si de evolutia societatii se repeta."(Acad.Eugen Simion,presedintele Academiei Romane-Cuvant de deschidere a sesiunii oficiale a Programului national 2002-Anul Caragiale).
Desi,"scria in adolescenta poezii",a scris putine poezii si in general adecvate stilului sau satiric.
BOUL SI VITELUL (1907)
(Este o parodie dupa fabula lui Grigore Alexandrescu,cu subtile,dar sugestive schimbari de situatii)
"Un bou,ca toti boii putin la simtire,
In zilele noastre de soart-ajutat...
Invata la scoala cartea de citire
Si ajunse boul un bou invatat.
Mare lucru-n lume e si invatatura!
Tine loc de multe,chiar si de talent...
Printr-o buna scoala,rafinezi natura:
Din vitel poti scoate un bou eminent.
Nu incape vorba,intre animale,
Un asa specimen greu sa mai gasesti...
Sa citeasca zilnic feluri de jurnale,
Rumegand atatea stiri politicesti.
Astfel,eminentul,in curent cu toate,
Iata,pe nepotu-i tanar l-a-intalnit:
-Unchiule cum merge?-Excelent nepoate!
Cea mai gre problema s-a si rezolvit.
-Unchiule,iar glume!-Ba de loc baiete!
Sunt de-acord cu totii,foarte sigur stiu...
Sa m-asculti pe mine,eu citesc gazete;
Tu nu stii nimica,esti un ageamiu.
Ma-indoiam eu insumi:m-am convins in fine,
C-am scapat de-acuma de orice nevoi:
Nu sunt deopotriva voitori de bine
Si au multa mila cei mai mari de noi.
N-au pierit zadarnic,asta primavara,
Dintre noi atatia ca la zalhana!
Drepturile noastre sfinte triunfara:
O s-avem izlazuri,daca ni le-or da...
A ramas vitelul ca un gura-casca,
Fericit ca-n fine sacra speta-a lui
O avea de-acuma din belsug sa pasca
S-o purta mai lesne greul jugului."
Perceput mai ales ca un farsor,maestru al ironiilor,I.L.Caragiale a avut o latura ascunsa pe care o exprima tot cu ajutorul umorului sau inegalabil:
"Eu sunt un sentimental,Domnule !"
|
Claudiu Coman 1/27/2007 |
Contact: |
|
|
