Un Pic de Romanie in Monterey, California (Scurt interviu cu familia Sunseri)
O violenta tuse “astmatico-sufleteasca” m-a facut sa-mi reconsider prioritatile acestei ierni de California. Se pare ca am fost atit de ocupata cu viata incit am uitat sa traiesc...
Betonul solid al marei Metropole ma tinea prizoniera intr-un cocoon plin de poluare sociala si atmosferica, cu “graffiti” cizelat adinc in psihicul local. Singura scapare era prin crapatura de sus, spre cerul de un senin obosit insa de o libertate fara de granite.
Deodata, m-am hotarit ca omoplatii sa nu-mi mai fie sechele de pe urma retezarii viselor mele ci aripi portocaliu cu negru, precum aripioarele fluturasilor Monarch care migreaza cu sutele de mii , in fiecare iarna, spre Monterey, California.
Vinturile Santa Ana ma indemnau spre vest, departe de imoralitatea sufletelor uscate de catre nisipurile desertului Mojave. Un dor cumplit de trecutul experientelor mele de o inalta spiritualitate imi sustinea altitudinea dorintei de a revizita un loc de rai artistic, unde oceanul mentine ritmul simfonic al stincilor “Rhythm of The Rocks”, unde copilaria se alimenteaza cu o continua si curioasa delectare a animalelor marine “Whale Watching”, “Pelican Can Can”, “Sardine Song”, Sea Lion Shuffle”, “Tidepools” (titluri de cintece originale – MaryLee Sunseri), unde caprioare salbatice se plimba prin curtea din mijlocul padurii precum iubitorii frumosului admirind sculpturile artistului, si unde, in mod literal,ciini (Charlie) dorm in copaci…
Era timpul reintilnirii: Frank Sunseri- sculptor, pictor, poet, si sotia lui, MaryLee Sunseri – artista, cintareata si compozitoare de cintece pentru.copii.
Am parcat masina dealungul unui gard inalt de fier forjat ce sclipea intermitent cu razele apusului de soare deasupra Pacificului. Portile trecutului s-au deschis larg precum bratele calduroase ale frumosului.
Deodata m-am oprit mirata. Oare ce auzeam era soapta naiului romanesc plingind printre frunzele de dafini din Monterey, California ? Nu, era imposibil asa ceva!
Inima a inceput sa ma doara de dorul plaiurilor Moldovenesti, de codrul bogat unde numai eu si bunicul meu culegeam ciuperci in vacantele de vara, unde riul chicotea plin de patravi jucausi si o fetita blonda se pierdea fericita printre florile salbatice ale unei lumi unde nimica rau nu i se putea intimpla . Si totusi auzeam vintul fluierind din naiul romanesc printre pinii de California…
Usa cabanei familiei Sunseri era deja deschisa. Eram asteptata pentru acest scurt interviu. Am intrat intr-o camera comfortabila, plina de instrumente muzicale, unde pina si lemnele din focul caminului pocneau pe jaratec intr-un incintator ritm melodios. In curtea din spate, in padurea de linga ocean, era atelierul lui Frank, locul unde talentul si inspiratia devin palpabile printr-o originala serie de sculpturi.
Ne-am asezat linga caminul infierbintat ca acum cincisprezece ani cind i-am vizitat ultima oara, numai ca acuma doua fotolii erau goale … parintii mei.
Iolanda Scripca: Dupa cum a spus celebrul sculptor roman Constantin Brancusi: cei care considera creatia mea “abstracta” sint niste imbecili…ceea ce ei numesc “abstract”este ,de fapt, Realismul in cea mai pura forma, realitatea care nu este reprezentata de forma exterioara ci de catre idea ce sta la baza acesteia – esenta creatiei.
Frank, poti sa explicit cititorilor care este esenta minunatelor tale sculpturi ?
Frank Sunseri: Consider sculpturile mele “Free Form” si nu abstracte deoarece ele nu sint abstractii ale realitatii, ci sint noi realitati in adevaratul sens al cuvintului. Sint “cojite” cu incetinitorul din subconstientul mintii mele reprezentind nimic altceva decit o forma pura, eleganta, echilibrata sculptata din superbul material al Naturii insasi.
’Piatra vorbeste…si apoi eu sculptez.”
Deodata m-am oprit mirata. Oare furtuna stirnita pe Pacificul intunecat cinta la nai ? Flacarile din camin aruncau umbre si lumini mingiind cele doua fotolii goale…
- Anda, imi pare rau sa aud de decesul parintilor tai
- Multumesc, MaryLee! – si am inchis ochii…
Un val melodios ma scufunda-n trecutul vrajilor cu fete de fete pure si frumoase de pe plaiurile Romanesti, unde vitele de vie pocnesc de sanatate si caii zburda fara grija clatindu-si coamele in blondul cascadelor de griu…si m-am facut una cu pamintul meu de-acasa, m-am aruncat pe roata olarului de la Voronet si m-am tatuat cu multicolorul permanent al frumosului sufletesc. Un placut asurzitor m-a facut sa deschid ochii…Frank Sunseri tocmai isi termina cintecul la naiul romanesc.
- Anda, iti aduci aminte ce ne-au daruit parintii tai acum cincisprezece ani, cind ne-ati vizitat?
Da! Acuma stiu…era naiul daruit familiei Sunseri…si m-am uitat la cele doua fotolii care, acuma, nu mai erau neocupate.
Am fost foarte impresionata sa aflu ce poate sa faca un artist adevarat cu un simplu cadou daruit din suflet: nu numai sa recreeze in pic de spirit romanesc prin fabricarea altor naie de mare frumusete si calitate dar sa le si personalizeze cu cintece originale improvizate direct din sufletul aristului.
Frank Sunseri, ca artist American, ce simti inauntrul inimii atunci cind cinti la naiul rominesc?
Frank Sunseri: Simt o mare afinitate pentru cultura romineasca. Aprecierea pasionata a rominilor pentru arta si muzica este un atribut care multi americani nu o posedeaza.
Cind mi-am atins buzele de naiul rominesc si am suflat, am avut aceeasi senzatie ca si atunci cind am pus prima incizie in blocul de piatra. Ambele erau ca amintiri de demult regenerindu-se din sufletul meu. Precum sculptura, cintecele izvorasc simultan din sub-constientul mintii mele. Deasemenea, daca devin constient de mine insumi melodia nu se mai desfasoara.
Frank Sunseri, cind am vizitat atelierul tau de creatie am observat niste picturi distincte: setul de trei “ Chaos Corners” si “ Martian Moonscape”. Erau o combinatie de pura veselie de culori si libertate de expresie. Poti sa descrii momentele dinaintea atingerii pensulei de hirtie. Erai mai aproape de Divinitate sau mai aproape de lipsa de control?
Frank Sunseri: “ Procesul artei consta in readucerea ordinei din haos. Nimica nu este mai lipsit de control decit un sevalet cu o hirtie goala sau un bloc perfect de marmura nestirbit.
Dupa parerea mea, finalizarea unui obiect de arta reprezinta un pas mai aproape de ordine, de natura, si, da, un pas mai aproape de Dumnezeu.
MaryLee Sunseri, v-am admirat inca de la prima noastra intilnire - Sinteti doua suflete artistice menite de a convietui in acest univers. Ati colaborat vreodata in vreuna din formele artistice?
MaryLee: “ Eu si Frank colaboram destul de mult … in bucatarie…si, peste tot, in jurul micutei noastre cabane se pot vedea urmele efortului nostru de a ne face spatiul practic, organizat, simplu si efficient pentru a ne concentra in domeniul artei si muzicii.
Citeodata cintam la mandolina impreuna, asa, numai de placere, iar sotul meu intotdeauna ma incurajeaza cind pictez. Deasemenea, Frank m-a acompaniat, cu improvizatii la nai, in cintecul “ The Rice Harvest Lullaby” din albumul meu “ Rhythm of The Rocks”
Cind calatorim impreuna impartasim locurile, peisajele si sunetele superbe ale Naturii, apoi venim la noi acasa unde incepe procesul creatiei.
Intunericul ma indemna afara din cabana. Am spus “La Revedere” prietenilor mei, am aruncat o ultima privire jocului de umbre si lumini de pe cele doua fotolii si am lasat un pic de suflet romanesc in Monterey.
Se spune ca atunci cind nu mai ai parinti ai incetat sa mai fii copil…!?!
Stelele se fugareau cu siretele deznodate de-a lungul parbrizului masinei mele precum notele muzicale din cintecele pentru copii ale lui MaryLee. Am accelerat de-a lungul Pacificului cu capota derulata in intregime ca tata sa ma stropeasca pe fata cu ceata groasa marina iar mama sa-mi dea un permanent caraghios din viteza masinii.
Simteam ca traiesc din nou si ca nu-mi mai este frica de intuneric. Peste citeva ore am luat-o la dreapta spre iesirea din autostrada inapoi spre Realitate. Am iesit din masina cu nasul si obrajii rosii, cu parul incilcit, cu un zimbet plin de sotii…si cu o valiza plina burduf de puritatea eterna a copilariei.
N.R.
Ascultati-l cintind pe Frnk Sunseri la: www.sunserigallery
Naiele sunt inspirate de cadoul parintilor Iolandei . Fiecare instrument este creat cu talent si pasiune de catre Frank Sunseri. Acestea sint finisate manual aplicindu-se ulei de portocala si ceara de albine de cincispreze ori.
|
Iolanda Scripca Gingras / San Diego 1/25/2007 |
Contact: |
|
|
