O noua carte a Gabrielei Calutiu - Sonneberg
Cine este Gabriela Căluyiu-Sonnenberg
E un adevărat privilegiu să-ti fie prietenă o persoană ca autoarea acestui volum, Gabriela, născută Călutiu, căsătorită Sonnenberg, cu domiciliul în sudul Spaniei. Eu mă înscriu printre acesti privilegiati. E o fiintă specială, tonică, luminoasă, ia în serios tot ce face, cu multe cărti citite si bine alese, vorbitoare curentă de mai multe limbi si cu un doctorat luat imediat după derminarea facultătii. E înzestrată cu o deosebită inteligentă, mostenire de la părintii ei, (Candit si Georgeta) profesori de limba română din Tălmaciul Sibiului, amândoi intelectuali cu chemare apostolică, cei care au educat-o în spiritul aplecării smerite asupra buchiei de carte. Dar o frumoasă zestre a primit si de la înaintasii familiei ei, precum bunica (Eugenia – “Mama Gene”), mama tatălui, care acum se află în pragul celor 100 de ani si este renumită pentru întelepciunea ei transmisă în duh arhaic. Grăitoare pentru acest neam de oameni înzestrati cu darul întelepciunii sunt cuvintele pe care le-a spus o vecină pe vremea când tatăl ei era încă un copil: “Tisă Genie”, capul copilulului dumitale parcă a mai fost la un rând de oameni”. Această mostenire a Gabrielei Călutiu Sonnenberg a facut din ea o elevă si o studentă eminentă. După absolvirea facultătii a fost retinută la catedra de Turism a Facultătii de Comert iar doctoratul a fost obtinut cu mari laude. Având o personalitate puternică, fire caldă si plină de farmec, întâlnirea cu ea îti face ziua luminoasă si îti lasă convingerea că si ziua de mâine va fi la fel. Cu cât o cunosti mai bine, cu atât mai mult creste afectiunea si admiratia pentru ea, indiferent de distantă sau de vârstă, asa cum s-a dovedit si între noi două. Distanta dintre Canada si Spania, tările în care trăim, este destul de grăitoare iar ca si diferenta de vârstă. Gabi putea să fie copilul meu născut nu chiar la prima tinerete. O stiu cam de 20 de ani si chipul ei este neschimbat, întipărit parcă până la nesfârsit.
Foarte grăitor a fost si modul în care a remarcat-o domnul Dumitru Puiu Popescu, directorul ziarului “Observatorul”, cea mai prestigioasă publicatie de limba româna din Canada, recent distinsă de guvernul canadian cu un valoros premiu, în semn de apreciere pentru cea mai bună revistă de altă limbă decât cea oficială. Fără să o cunoască personal sau să-i fie recomandată,domnul director a îndrăgit-o si i-a acordat aleasa pretuire chiar de la primele scrieri pe care i le-a publicat.
Devenind colaboratoare a revistei “Observatorul”, scrierile semnate de ea s-au transformat într-un deliciu pentru multi cititori, mai ales pentru cei cu gusturi rafinate.
Care este secretul? Având o minte extrem de organizată până la cele mai fine detalii, mânată de plăcerea de a surprinde semnificatii neasteptate din lumea înconjurătoare, din frumusetile lumii, ca si din scânteierea gândirii umane, trăieste intens prezentul, mereu uimită si mirată de spectacolul vietii si conferă existentei o aură de vrajă. Sufletul i se umple continuu de noutăti pe care le iscodeste cu ascutimea mintii.
Domeniul scrierilor ei este larg, asa cum se poate trage concluzia la lecturarea acestei cărti. Ea scrie despre oameni, despre aspectele controversate ale românilor, despre lumea nimicurilor importante din viata noastră, despre lumea tiparului, sau despre locurile vizitate.
Desi este vorbitoare curentă a mai multor limbi, îi place să scrie în limba română: “Nu zic că n-ar fi bune si frumoase si altele, (LIMBI) dar dacă nu sună si înăuntru, la nimic nu le-a folosit. Rămân acolo pe post de instrumente de comunicare si atât.”
Fiecare scriere este un unicat încântător, absolut original si reconfortant.“Critica vârstei dure” este alcătuită în întregime dintr-o suită de interogatii răscolitoare, pe care îti vine să le citesti pe îndelete, ca o decantare, cu pauze care îti dau răgazul coborării pe verticală, în adâncul fiintei, acolo unde s-au depus trăirile si sensurile adânci de viată. După lungul sir de ingenioase întrebări, în final, autoarea, parcă răsucindu-se pe călcâie, taie brusc sirul acestora schimbând tonalitatea: “Ce atâtea răspunsuri la toate? Ia să mai caute si fiecare pentru sine, să-si încretească fruntea si să nu mai răsfoiască în manuale, vânând mură-n gură! Întrebările enumerate aici sunt doar o parte din cele multe, care încă nu si-au găsit rezolvarea. Cu toate astea, asa „neterminate” cum sunt, mie îmi plac. Nu le găsiti frumoase? Ele nu sunt ca răspunsurile, cu un singur sens. Ce-mi place la ele e că lasă loc pentru rezolvare în toate directiile. De ce ar fi ele mai putin demne de respect decât răspunsurile? Frumos a zis Rilke: «Învată să-ti iubesti întrebările. Poate că, într-o bună zi, te trezesti că ai trăit, fără să fi băgat de seamă, direct în miezul răspunsului lor». Ia să vedem! Vă dorim îmbătrânire reusită! Stiu, nu e un proces tocmai plăcut, dar dacă ne gândim la alternative...”
Nu de putine ori, debutul scrierilor îsi are sursa în vreo întâmplare oarecare sau pleacă de la un rând citit undeva întâmplător, un anunt la radio sau la TV pe care apoi construieste o lume de gânduri, stabileste legături nevăzute de altii si apoi ti le descoperă cu savoare, într-un mod surprinzător, dând explicatii seducătoare.“Într-un articol stiintific se anuntă descoperirea recentă a unui al cincelea brat în spirala Căii Lactee. Pentru o mai bună întelegere de către cititorul profan e redată alăturat imaginea binecunoscută a nebuloasei văzută de sus, puzderie fascinantă de lumini si luminite într-un vârtej aspectuos, pe fundalul cerului imens si negru” (Cerul instelat si…noi)
Din zborul înalt al sferelor ceresti, prin câteva întorsături de cuvinte te aduce cu capul pe pământ, apoi coboară în lumea străfundurilor de gânduri printr-un labirint plin de capcane si de surprize. E încântătoare vocatia descoperirii legăturilor si semnificatia lucrurilor si a faptelor pe care le socotim derizorii. În călătorii descoperă anumite detalii peste care multi ar trece cu vederea. Descoperă simboluri, construieste un mod de viată nou al lucrurilor, o adevărată lume subterană de idei, ca apoi să te azvârle în astrele ceresti doar prin câteva bătăi de aripi, ca apoi să te întoarcă si să te pună cu picioarele pe pământ.
“Cazul Georgică” subliniază delicios acea “comunicare unilaterală” cu tot felul de inscriptii răspândite sub diverse forme în preajma noastră si cu care noi ne confruntăm zilnic fără să o fi solicitat.
“Omul, aflat în imposibilitatea de a comunica cu cauzatorul nelinistii sale, initiază pe cont propriu un dialog cu lumea întreagă, sperând ca pe calea asta ocolită să găsească răspuns la întrebările care-l macină. Poet, ce mai! Bravo celor care nu se dau bătuti niciodată. În definitiv, sunt niste optimisti.
Unele înscrisuri sunt atât de savuroase încât, dacă dispar, le simtim lipsa. Spre exemplu: nu mi-a fost usor să constat deunăzi că administratia locală a dispus zugrăvirea proaspătă a podului pe care trona de-o vesnicie o delicioasă declaratie de dragoste în grafitti: „te iubesc, vulpeo!”.
Nu poti să te abtii de la un zâmbet pentru românii ajunsi în Spania, aducând cu ei limba si năravurile. Dar amuzamentul merge si mai departe:
“Sau, zice autoarea, ce mă voi face dacă într-o bună zi, când voi vizita din nou muzeul de arheologie, nu voi mai găsi pe interiorul usii toaletei damelor, scris cu pixul, «Matame Pablito, porque no te puedo olvidar!» (Omoară-mă Pablito, căci nu te pot uita!), semnat Lucrezia?! Ce vrei mai multă sinceritate si spirit autentic sută la sută, din rărunchi? Ce păcat că Pablito nu va frecventa niciodată WC-ul pentru dame de la muzeu! Lucrezia rămâne neconsolată. Miscător - nu-i asa? “
Îti lasă impresia că ti-a pus în fată un microscop si descoperi uimit o lume în miscare prin asociatii neasteptate, o lume pe care o vazusesi si tu cu ochii mintii si o trecusesi la periferia preocupărilor si a interesului. Este acea lume cu puzderia de amănunte aparent nesemnificative care ne populează viata si mintea, clipe care s-au depozitat uneori fără să fim constienti de ele în ungherele cele mai ascunse ale fiintei noastre, o lume despre care nu se vorbeste decât în treacăt, formulată doar în câteva cuvinte. Prin analogiile pe care le face, ea le îmbracă în alte vesminte de cuvinte si lasă deschisă poarta spre alt regat imaginar, scotându-te din lumea omogenă, cu inerenta banalitate cotidiană.
Ne convinge că lumea este o organizare rafinată în care nu poti să prevezi monotonia si suficienta si creează o stare a spiritului mereu surprinzătoare si provocatoare. Este o lume frumoasă …“Frumoase sunt toate, mai ales cuvintele pe care uneori n-avem curajul să le spunem răspicat, volatile ca parfumul fin sau ca un moment de inspiratie în fata unui om cu care mai că te-ai încumeta chiar si să taci la dublu”. (Tăcerea la dublu)
Comunicarea este plină de vivacitate. Autoarea se adresează cititorului în mod direct, provocându-l la un dialog imaginar din care auzi numai o parte, iar tu ca cititor prins în dialog, îti dai răspunsul.
“Vrea cineva să mă contrazică sau să completeze ceva? Nici o problemă: astept reactia. Evident redactată curat, sub formă de text.“
De fapt, comunicarea directă cu cititorul este nota dominantă a scrierilor autoarei Gabriela Călutiu Sonnenberg. Unele articole se deschid cu o astfel de provocare la dialog: „Pun pariu că, desi nu ne cunoastem, avem o cunostintă comună. Vă dau cateva exemple, ca să vedem dacă o recunoasteti...”
“Dura lex si fiat lux” începe: „Dacă ne întâmpină cineva cu mottoul de mai sus, nu-i de mirare că ne duce gândul la un nou tip de material plastic (plexiglas?), sau la o marcă de masină de provenientă italiană (Fiat). Sau parcă mai era ceva? În cazul în care aveti bănuiala că ar putea fi vorba despre două citate din limba latina, felicitări! Faceti parte dintr-o specie, cam rară din păcate: omul cu notiuni de latină.”
Oralitatea stilului face trimitere la acea lume tihnită de odinioară si cu plăcerea taifasului.
“Pai cum să nu bagi de seamă că trăim, asa moderni cum suntem, înconjurati de latină (ante-, contra-, non-, extra-, ultra-, meta-, trans-) si de greacă (geo-, astro-, crono-, demo-, macro-, polit-, termo-, zoo-) etc? Până si etc-ul e un etcetera latin în miniatură! Sufixele astea ne sunt atât de aproape încât nici nu putem concepe viata noastră fără ele. Păi cum să le desemnăm drept limbi moarte când ele nu sunt nici măcar limbi străine? Ba mai mult, sunt aproape universale, de vreme ce se regăsec la fel de bine în italiană si-n finlandeză ca si în engleză, germană, poloneză sau albaneză.” (Dura lex si fiat lux)
“Nu, dragii mei, nu ne paste drama înghesuielii într-o lume strâmtă, înconjurati de semeni indiscreti, voraci si atroci, râvnind la bunurile noastre! Mai degrabă plictisitorul, clasicul sindrom al însingurării, al genericului „ce film e ăsta si ce caut eu aici?”
................................................................................................
“Conform proportiilor corpului uman, Statuia Libertătii ar avea măsura 3600 la picior. Faceti ce doriti cu informatia asta!“ (Planeta Dodoloată)
Prin ineditul mod de a leaga si dezlega fire nevăzute, prin reliefarea semnificatiilor pline de rafinament ale acestei lumi privite ca o sursă de banalităti, prin încântarea pe care ne-o oferă plimbându-ne în lumea largă si punând în frază sugestia bunului povestitor, cel cu urechea deschisă afară si cu ochiul întors în interior, autoarea ne oferă una dintre acele cărti pentru care facem ferma promisiune că ne vom întoarce la ea.
Profesor Elena BUICĂ
N.R.Observatorul
Cartea Gabrielei Calutiu - Sonneberg - Vine Seninul - va apare la Editura Amarol la sfarsitul lunii Ianuarie a.c.
|
Elena Buica 1/19/2007 |
Contact: |
|
|
