Mostenirea Eminisciana
Asa a denumit Constantin Noica zestrea culturala pe care o mostenim de la
Eminescu.
Filozoful se refera la cele 44 de manuscrise ( 8000 - 9000 de file ) ce s-au pastrat, " ca o marturie unica in cultura europeana", si intareste cererea unor personalitati din trecut, intre care N.Iorga si G. Calinescu, de a se publica intocmai caietele lui Eminescu. "... Ca si folclorul nostru, Eminescu este un fenomen originar...La scara culturii noastre, functia lui Eminescu poate fi mai vie decat cea a lui Shakespeare in Anglia sau a lui Goethe in Germania, caci el nu e un simplu poet, nici un suflet nenorocit, ci o constiinta de cultura completa... Nici un rand din Eminescu nu trebuie lasat nepublicat ! " Iata dimensiunea geniului eminescian pe care ganditorul Noica, intr-un glas cu alte mari personalitati ale culturii romanesti, o releva, o reaminteste, o inoieste !
De ziua poetului nepereche , la un veac si cateva decenii de la temeinicirea tezaurului sau poetic, de adanca gandire, ori virulent, ori de un farmec inegalat, se cuvine sa intoarcem spre Eminescu, nu o simpla amintire, ci flori de mare sarbatoare, de prea plina mandrie nationala, ca pentru " un geniu de care nu incetezi sa te miri", cum frumos spunea Emil Cioran.
Din ce stanca rara a izvorit aceasta fantana de emotii poetice, de se revarsa la fel de
dulce, de fascinanta, de ademenitoare, din generatie in generatie? Un raspuns il da
chiar Eminescu, intr-un "crez " ori poate un presentiment al geniului sau din amintitele
caiete :
"... Capul unui om de talent e ca o sala iluminata, cu pereti si oglinzi. De afara
vin ideile intr-adevar reci si indiferente - dar ce societate, ce petrecere gasesc ! "
Descoperindu-si de timpuriu vocatia, poetul ii inchina viata, mistuit de focul inspiratiei,
al sugestiei profunde, al limbii alese, potrivite pe ritmuri si rime de mare mestesug.
" De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,/ Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari./
Pot sa mai renviu luminos din el,/ Ca Pasarea Pheonix ? " Se destainuieste de timpuriu
cel care avea sa devina Marele Eminescu, ca poet, nefericitul Eminescu, ca om !
Criticul si profesorul universitar de literatura George Calinescu, de o patrunzatoare
intuitie, intr-o carte de capatai si in prelegeri care au electrizat amfiteatre intesate,
ne-a "spus " captivant si prea adevarat povestea vietii poetului, cu luminile si umbrele ei,
pe cat de indepartate de curgerea muritorului de rand, pe atat de inaltatoare in destinul
unei minti geniale. Asupra, peste toate, daruirea impatimita pentru lucrul sau.
Cand Eminescu era obsedat de idee, de inspiratie, se inchidea in casa cu zilele,
multumindu-se cu un colt de paine si o bardaca de apa. Rodul acestei jertfiri l-a scuturat
Marele Eminescu peste noi ! Nefericitul Eminescu si-a deplans din cand in cand, amar
si trist, insingurarea rezultata : " Departe sunt de tine si singur langa foc,/ Petrec in minte
viata-mi lipsita de noroc./ Optzeci de ani imi pare in lume c-am trait,? Ca sunt batran
ca iarna, ca tu vei fi murit. "Fizic, Eminescu a trait numai 39 de ani, bogata sa creatie, cele 44 de volume adunandu-se pe intinsul a numai 15 ani.
Spiritual, prin scrisul sau, prin poezia sa, din poala unui codru "ce se leagana
fara ploaie, fara vant", de inspiratie folclorica, pana pe culmea capodoperei sale
" Luceafarul ", cu slefuiri dibace, cu alegorii maiastre si profunzimi filozofice,
Marele Eminescu va trai ani fara numar, peste nenumarate generatii,
prin noi si dincolo de noi !
|
Sabin Popescu 1/15/2007 |
Contact: |
|
|
