Noi, Eminescu si Unirea
Ninge în sufletul meu cu fulgi de lumină. Ei vin să mă armonizeze cu gândurile din apele eternitătii, reflectate în lumea noastră prin constelatia Vărsătorului. Clipa fizică repetă de 148 de ani nasterea natiunii române într-un stat unic. Armonie (AR-MON-I-E) este o uniune, căci adevărul unu ( mono)- ie; doar asa pacea si linistea se pot asterne, când contradictiile îsi găsesc locul într-un singur adevăr. Apele s-au învolburat sub torentul cuvintelor răutăcioase din Republica Moldova. Ele reflectă poate teama celor care le-au rostit, căci ei stiu că în vâltoarea vremurilor, vârtejul unirii atrage, nu aruncă părti din el. Undeva, o frază a sunat poate ciudat, dar poate nu-i asa: "În al saptelea an al noii ere casa se va reuni". Unii tot vorbesc de era Vărsătorului; or fi basme sau sperante?... Viata ni le va lămuri. Acum, uniti în cuget si simtiri, ca în clipele realizării unirii, întelegem forta evenimentelor derulate sub forta cuvântului, ce poate avea multe simboluri - asa cum se prezintă si în Biblie. Dumnezeu ne-a hotărât destinul (Psalmul 139); tot asa Unirea din 24 ianuarie 1859 ne-a fost predestinată. De la prima unire cunoscută din vremea lui Burebista, evenimentul a fost revitalizat prin urmasii săi cei mai de seamă care au rămas vii în constiinta neamului. Stefan cel Mare si Sfânt, Vlad Tepes, Mihai Viteazu si Alexandru Ioan Cuza, în viziunea mea formează o adevărată Cruce a neamului. Asa cum lumina si întunericul, ziua si noaptea, femeia si bărbatul, formează un întreg, tot asa crucea - prin cele două axe (vertical si orizontal) formează o unitate. Crucea apare pe vase (cele mai reprezentative fiind la Cucuteni) cel putin din neolitic (mileniul sase-cinci îHr). "Crucea este specifică cusăturilor", ca punct si motiv popular românesc; ea ne transmite din perioada arhaică sensurile magico-religioase, cu care erau încărcate iile lucrate de femei - în care gândurile si sentimentele de iubire si protectie pentru fiu sau bărbat se impregnau în material. Prin aceasta, în acele epoci, bărbatii erau protejati si aveau curaj în fata dusmanului. Gândul este o fortă; de aceea religia ne avertizează să nu gresim nici cu gândul. În acest context crucea are si sensul de finalizare, de a pune punct, de a pecetlui.
Toate popoarele au creat mituri pentru fii lor cei mai viteji. Marele poet Mihai Eminescu, întelegând puterea cuvântului si gândului a folosit invocarea pentru întărirea fortei spirituale a celor doi eroi si strămosi ai neamului, Stefan cel Mare si Sfânt, respectiv Vlad Tepes. Si sufletul nostru se încarcă de sinmtămintele lor atunci când îi invocăm.
Stefane Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta...
Cum nu vii tu, Tepes-Doame, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarti în două cete: în smintiti si în misei.
De-i suna a treia oară
Toti dusmanii or să piară.
Până si "grafic" cele două poezii (Doina si Scrisoarea a III), prin lungimea versului pot forma, ca si domnitorii invocati, o cruce - prin axul puterii de a apăra tara, Stefan, si prin balanta dreptătii din mâna lui Vlad (primul care a întronat dreptatea si cinstea rămase în amintirea poporului - prin cana de aur de la făntâna publică pe care nimeni nu cuteza s-o fure). Teritoriile Moldovei se întind mai mult pe directia Nord-Sud , iar ale Valahiei de la Vest la Est. Mihai Viteazu, apărător si unificator al neamului, se alătură lui Stefan cel Mare si Sfânt, iar Alexandru Ioan Cuza, ca domn al României, bun legislatori rămas în constiinta neamului prin sintagma "Ocaua lui Cuza" se alătură lui Vlad Tepes în lupta pentru ordine si dreptate.
|
Camelia Tripon 1/13/2007 |
Contact: |
|
|
