Caiete de emigrant - POVESTIND CU FAIYAEZ
...am inchiriat cu Faiyaez un Citroen de la Novotel si asa cum hotarasem seara trecuta o sa ne petrecem sfarsitul asta de saptamana la Kourou , vreo 75 de kilometrii de Cayenne, vis-a-vis de l’Iles de Salut. Dimineata senina , deja fierbinte si umeda, promitea un voiaj placut, probabil fara evenimente. Iesind din hotel, pe scari, ne-a oprit receptionerul, un creol placut la infatisare incercand sa-l imite pe Fabio in aparitie: “ Domnilor, daca calatoriti singuri va rog sa cititi acest pamflet recomandat de CIA pentru toti Americanii” “Noi nu santem Americani am- raspuns, noi santem Canadieni”“Oricum - acontinuat “Fabio”- e pentru Nord Americani” “Multumim!”
Drumul era minunat, de-o-parte oceanul verde-galbui de alta jungla verde intunecat cu frunzele inca pline de roua, in care razele rasaritului se reflectau transformand picaturile-n margaritare. Erau doar doua benzi, mai inguste decat in Canada. Circulatia era inca linistita, ici si colo o furgoneta Renault, cateva Vespa “amenajate” cu cosuri pentru peste sau fructe, conduse in majoritate de mulatrii sau sud asiatici , venind din sens invers spre Cayenne la piata de Sambata.
“Ce stii despre locurile astea Faiy?”-l-am intrebat pe Faiyaez. “Mai nimic.- a raspuns- Eu m-am nascut la Albina in Surinam. Cand am implinit 5 ani, pe tata l-au mutat la vama in Paramaribo. Am stat acolo pana la 16 ani, cand am emigrat in Canada. Nu m-a interesat niciodata istoria, geografia sau chestiile astea. Sant sigur ca tu stii mai multe, voi Romanii le stiti pe toate... si nu e sarcasm, e doar invidie” “Nu e chiar asa, da’ am avut o scoala buna acolo, dura si nefolositoare dupa standardurile vestice” “...da...ignorantii sant mai usor de convins de politicienii verosi de-aici...” “... nu te grabi sa judeci Faiy - am zis - nu uita ca conduc intr-o forma sau alta lumea iar viata lor, si-acum a noastra, e mult mai usoara si placuta decat oriunde altundeva. E ceva ce inca noi nu intelegem, dar ei au inteles. Copiii nostrii vor fi cei care vor stii” Faiyez izbugnii in ras: “Ti-aduci aminte George cand mi-ai tradus -si pocit, cu un accent straniu pronunta intr-un singur cuvant-Cinestiecunoaste”
Un autobuz militar cu insemnele legiunii straine franceze ne depasi in tromba, mult peste viteza legala de 80Km/H, obligand o Vespa din sens contrar in santul domol al drumului. Chinezul de vreo 16 ani care-o conducea ridica pumnul si striga “Cochns, fils de pute”. Strigatul lui gutural
mi-a adus aminte de-o lectura la orele de franceza despre o eroina din rezistenta franceza care se adresase cu aceleasi cuvinte ocupantilor germani ai Parisului. Mi-am zis caragialesc “frantuzisme” si-am inceput sa rad.
“De ce razi?-s-a intrigat Faiyez-puteau sa-l omare idiotii. A am uitat, e doar un chinez amarat” M-am suparat “Inceteaza, n-are sens. Era cu totul altceva. Facusem o legatura in timp cu ceva, poate similar in circumstantialitate” “Scuza-ma !-incerca el”
De-acum soarele se ridicase bine pe cer. Lumina ne venea din spate facand retrovizoarele sa straluceasca. Faiyaez era un pic deranjat de asta la condus. Caldura se-ntetea cleioasa din cauza umiditatii. Aveam geamurile deschise pentru ca masina n-avea aer conditionat. Era un model de la inceputurile anilor ‘90. Am ajuns la Kourou intr-o ora si ceva. Vremea era minunata, iar noi muiati de sudoare. Ne gandeam la un loc cu aer conditionat pentru branch si-o bere. Am oprit la prima benzinarie din Kourou. Am facut plinul, timp in care l-am intrebat pe benzinar, un est indian simpatic de-un loc bun. Ne-a trimis la Gabrielle, pe faleza. Am insistat pentru aer
conditionat. Indianul a raspuns ca e aproape de plaja unde e racoare, iar in plus au tururi cu pirogi in insula Dracului. Am renuntat. “E bine sa stii franceza - a remarcat Faiyaez” “Da”“Ce ti-a zis- a continuat” I-am spus. A inceput sa rada: “Aerul conditionat e pentru americani. Aici e Franta, si-n plus curentul e o avere. Astia au numai un baraj hidroelectric undeva in vest in jungla pe langa Pic Courdeau” M-am lamurit si-am tacut resemnat. El ducea caldura mult mai bine decat mine; eu sufeream cumplit. “Faiy de unde au emigrat ai tai in Surinam?” “ Nu stiu. De ce?” “Numele-ti suna Arabesc si eu stiu cativa Sirieni cu numele asta...” “ Asa banuiesc si eu, dar tata n-a avut niciodata curiozitati...bunica era hindu, pana la tata vorbeau punjabi sau olandeza. Mama era o corcitura din Indonezia, olandez cu malaiezian, probabil veniti aici in bagajul vreunui functionar olandez ca servitori...Sincer nu stiu. Arat ca un Arab?” “ Cu indulgenta...-am raspuns” A inceput sa rada cu toti dintii lui albi si perfecti ...Cine stie ce pirat din Bab-el-Mandeb si-a gasit linistea in splendoarea asta - m-am gandit improvizand.
La Gabrielle ne-am asezat la o masuta aproape de mare. O briza placuta ne racorea fetele, parfumandu-ne cu mirosul de alge iod si sare ca la Mamaia la Cazinou. In background la megafoane se canta o melodie de-a lui Enrico Marcias “La plage de Solenzara”.” Cantecul asta i-l canta tata lui mama cand stateam la Panamaribo. Toadeauna visase sa emigreze in Quebec. Vorbea franceza binisor.” “Si de ce n-ati mers acolo?” “A ascultat de seful lui, un Canadian naturalizat Olandez dupa razboi care l-a sfatuit sa vina la Toronto” “ Sa se duca!” “However...ne-a chinuit sa invatam engleza” A inceput sa rada galgait: “ Iti spun ceva, da’ nu-mprastii la colegi...” “Promit.”
Valurile se desirau intr-o spuma alba pe plaja aurie pe care se vanzoleau cativa legionari francezi vorbind ruseste delectandu-se cu rom de trestie de zahar. Cateva mulatre le tineau companie. Pestii le supravegheau de pe faleza rezemati de Vespele lor fumand. Doi jandarmi albi se intretineau nu departe de ei intr-o franceza cu accent Alsacian. Aratau aproape la fel de natangi ca jandarmii din Saint Tropez ai adolescentei mele gadilate de umorul lui Louis de Funes. Si era un soare stralucitor ca la Oran in vremea Strainului lui Camus, pe care Bush l-a citit in zece zile ca sa-si imbunatateasca discursul de la Bruxelles, si sa-i impresioneze pe francezi.
“...in eforturile lui, tata, ca sa ne pregateasca pentru marea schimbare, ne-a gasit corespondenti de varsta noastra in Canada si ne predindea sa scriem lunar scrisori in engleza pe care mama le corecta minutios. Mama preda engleza la o scoala privata. Era inaintea unui Craciun; fetita cu care corespondam eu locuia in Edmonton. In scrisoarea ei imi descria iarna grea de-acolo. Imi spunea cum zapada acoperea totul groasa de un picior si era feerica. Pana aici toate bune, dar eu nu vazusem zapada niciodata. Cuvantul insa il stiam, pentru ca pe vremea aia o firma americana, lansase o crema emolienta foarte la moda aici la tropice si folosita de doamnele din inalta administratie numita “SNOW”. Copil fiind m-am ingrozit. Imaginam substanta aia grasa bazata pe lanolina acoperind totul inclusiv pe mine. Idea s-a asociat cu “distins”“modern” “superior” in acelasi timp senzatia acestor “calitatii” era unsuroasa. Probabil de aia am ramas un taranoi cum zice soru’mea...” Am ras amandoi.
Legionarii trageau de mulatre. Unul din pesti a sarit pe plaja controversat si-a-nceput sa argumenteze cu ei, Jandarmii s-au urcat in jeep-ul lor si-au demarat in tromba parasind preventiv scena. Rusii l-au inconjurat pe peste incepand sa-l loveasca a la Thi boxing cu picioarele urland: “Cerno Curva”. Priveam blazati si eu si Faiyaez fara nici o intentie sa ne implicam. “Auzi?! Da’de ce m-ai adus aici?” “ Ca sa mergem cu piroga in insula Dracului” “Da ce facem acolo?” “Sa vedem piatra lui Dreyfuss.” “ Cine-i asta, in nemteste suna- Omul cu trei picioare. Foarte trivial. O fi fost patron de bordel...” “Nu a fost un prizonier celebru intr-un fel de Guantanamo Bay Francez.”
George Serb
|
George Serb / Toronto 1/13/2007 |
Contact: |
|
|
