...vanturile valurile...(4) Nicapetre; vorbire despre arta si artisti,
Tovarasul Ovidiu Constantinescu, Domnul Ovidiu Constantinescu, Ovidiu Ingineru, Ovidelu ori cel mai bine spus, Ovidiu Gang era prezent in Bucuresti, oriunde in Bucuresti prin anii saptezeci si dupa asta inca vreo cativa ani, prin galeriile de arta, la Institutul de Arta, pe la atelierele artistilor de pe Aleea Pnngratii, pe la studiourile de arta cinematografica la Buftea. Foarte vizibil pe Bulevardul Magheru. Student fiind in anul al doilea la Grigorescu l-am vazut pe Ovidiu prima data in laboratorul de anatomie a Profesorului Ghitescu, sus pe rotativa, model, bun model pentru demonstratii pe viu a morfologiei muschilor corpului uman. Model perfect pentru asa ceva. Poza si prin atelierele de la Pangratti pentru taranii si mai ales otelarii lui Baba. Era fiul unui profesor universitar, nu stiu amanunte, ajuns la facultatea de inginerie unde a urmat cursurile trei ani apoi s-a petrecut brusc ceva in cutia lui craniana si a lasat-o balta cu studiile universitare. Vagabonda pe bulevardele capitalei si vorbea despre orice cu oricine, cam agresiv la vorba si idei. Nu stiu prin ce intamplare dar ajunge prieten cu un fost antrenor la echipa de hochey de pitici, ajuns model si el la Grigorescu, Nea Florica Zarzavat, maistru, din vorba caruia Ovidiu nu iese. Meseria de model prin atelierele de pictura ii da posibilitatea sa umble fleandura pe ori unde voia, sa nu fie obligat dimineata la ora fixa sa semneze imputita aia de condica, sa cunoasca lume buna, sa se bage-n vorba peste tot, sa faca diverse alte mici servicii artistilor ori nu conteaza cui, care desigur ii asigurau libertatea de actiune, si ceva bani de buzunar... ciubucar. Mosteneste de la tatal sau o mica colectie de tablouri, nu le-am vazut vreodata, si o masina veche de pe timpul nemtilor, alba si decapotabila, ceva de genul masinilor cu care batea bulevardele Bucurestiului si Sinaia Printul Nicolae. Ajunsa un harb dar necesara pentru filmele lui Sergiu Nicolaescu cu nemti si legionari asa ca Ovidel si masina lui mai mult impinsa face figuratie la Buftea, uneori chiar ajunge pe bulevard nu numai pe ecran. Ovidiu la volan, fa-ti idee neicusorule! Surpriza mare; la Biblioteca Italiana venisajul expozitiei Calectia Ovidiu Constantinescu. Mi-a scapat. Dupa asta Ovidel se da rotund pe bulevarde si prin cafenele si-i vine ideea sa se faca vanzator de arta. Tot umbla el fleandura peste tot, dece n-ar bate atelierele maestrilor si ale absolventilor la Grigorescu sa culeaga de la pubela cartoane incepute si abandonate, incercari neizbutite ale maestrilor la care poza, dece sa pozeze el si sa fie bun la toate prin ateliere pentru un banut, mai bine pentru o schita, un tablou abandonat, un tablou intors la perete si uitat acolo, ajuns sa nu mai fie in interesul pictorului. Vorbe are destule, s-a educat in domeniu ascultand prin cafenele, prin diverse intalniri ale artistilor care vorbesc despre creatie si framantarile lor in domeniu, iar clienti va gasi el pentru astfel de productii artistice, ar fi un inceput desigur, ca mai pe urma Aliosa de dezvolta si va ajunge momentul sa aiba galeria lui proprie, dece nu? Sufla un vanticel de libertate cumva in domeniul creatiei prin anii imediati depunerii lui Dej la mausoleu. Zis si facut; tinerii artisti sunt si ei de acord si desigur fiecare tinde sa aiba macar pe unul care sa umble cu tablourile lui la subtioara in cautare de clienti. Lasam dracului comisia oficiala de achizitii a ministerului, a gospodariei de partid, a utemeului, lasam dracului Galeriile Fondului Plastic, vindem din atelier, vindem prin dealeri, Ovidiu este inceputul. Artistii cu morga si scortosi, unii dintre ei siguri de a fi achizitionati de beneficiarii oficiali rad de ideile astea si de Ovidiu si-l numesc in batjocura Ovidiu Gang. Gang pentruca in regimul trecut, cat si ani buni dupa instalarea noului regim, pe Bulevardul Elisabeta, acum Bulevardul 6 martie, 6 a III-a, cum i se zicea in argou, existau vitrine si ateliere de pictori si fotografi, ateliere de restaurare de mobila veche si rame, anticari ascunsi cumva prin gangurile de pe bulevard. Intre noi fie zis, artistii tineri, absolventi la Grigorescu, tablourile erau expuse in vitrine aici, pictura care se gasea aici era cotata pictura mediocra, de un gust neelevat, dubios, ghiar pictura de prost gust, pictura ce se poate achizitiona prin ganguri ori prin vitrinele cu vechituri si obiecte frumoase pentru interior de la Gara de Nord, la Talcioc, pe Lipscani, tablouri ce pot sta pe peretii locuintei sa inveseleasca, sa-ti aranjeze casa, cu pretentie de pictura in ulei pe panza, originala, cu semnatura in original a autorului. O povestioara asemanatoare o stiu de la pictorul targovistean Const Nache ce-l intraba pe un pictor in fata tablourilor din vitrina dughenei lui; Bre Nea Mateescule matale chiar ai clienti pentru pictura d’asta? Maestrul raspunde: baiatule, marfa ne vanduta si femee ne... nu exista! Langa numele de botez Ovidiu se adauga, deci, si Gang, adica toata manevre lui Ovidiu, lansata cu nobile intentii este stigmatizata de elita de la Pangratti. Elita ca elita, mai da-i dom’le’n... dar tinerii au idei novatoare, o idee macar a prins si era cat p’aci sa ajunga elita; Grupul de la Comana: Ciocoiu, Catrinescu, Cismaru, Ressu, Constantinescu, Costinescu, Secrieru, Ciobanu, Caltea, Ilfoveanu daca nu ma insel, si altii pe care nu-i mai tiu minte. Comana este o manastire aproape de Bucuresti, poti ajunge si cu rata, peisajul este calm, cu inserari linistite, fara cosuri de fabrica, aproape rustic, daca ar mai trece si un car cu boi... Treaba nu-i usoara, nu-i usoara de loc. Ce te faci cu paleta maestre, verde langa verde, acordat cu un alt verde, pe fund de verde, tabloul ajunge sa fie o plictiseala, nu o armonie, o cadere cu succes nu un succes. Dusmanii atat asteapta sa te puna la colt. Dar nu renuntam cu una cu doua. Baietii au abilitatea sa-i atraga si sa-i gadile cu pozitia mentori-sustinatori ai ideii pe Pacea, Marginean, Salisteanu, Gheorghiu, din conducerea uniunii. Iata o idee mult asteptata, o idee constructiva, o idee patriotica, aici este clenciu, Revigorarea Peisajului Romanesc. La o astfel de galagie Ovidiu nu poate lipsi. Ovidiu Gang se agita, propovaduieste ideea, ca un apostol al lui Cristos, noua religie, Revigorarea Peisajului Romanesc, iata viitorul picturii romanesti. Sa ne amintim de clasicii nostrii, sa-i dam la spate pe alde Chintila, Ilie Pavel, Uta Chelaru, Sevastre, Setran, Bitan, Toma Roata, Radu Stoica ce ne invadeaza simezele Dallesului cu plestile lor de panze vapsite din abundenta cu miniu de plumb, cu schele, tevi, lozinci. Astea sunt influente vadite ale artei sovietice, ce are asta cu peisajul nostru romanesc cu spatiul nostru mioritic? Se fac expozitii in galeriile Uniunii din Bucuresti, Tovarasul Pacea sustine cuvantul de deschidere, publicul aplauda tentativa, Ovidiu Gang ajunge, iata, in elementul sau, voci din public se intereseaza de cam cat ar costa asa ceva, Ovidiu ajunge expert in domeniul peisajului romanesc. Ovidiu Gang este in dilema, sa ceara preturi de Gang ori de Dalles. Daca de gang, atunci n-am facut nici o branza, daca de Dalles atunci lumea se sperie si peisajul romanesc revigorat va ramane spanzurat pe mai departe pe peretii galeriei, pe peretii atelierelor. Trebuie sa ne adaptam situatiei create ce nu trebuie sa dea chix. Dar pe nesitite revigorarea sa vestejit. Oricum evenimentul a avut loc, lumea vorbea, ministerul si uniunea nu a fost impotriva, ceva s-a castigat. Ovidiu ajunge sa nu mai fie ganghist ci expert. El insusi nu-si mai incape’n pene, ceva promisiuni de vanzare sunt, timpul va lucra pentru el. Vine cu o noua bomba; o galerie de arta romaneasca contemporana la Helsinki. Are o promisiune din partea unei romance ce locuieste de mult peste granita, maritata, cu un finlandez si care face comert cu arta. Viziteaza tara de bastina si-i promite lui Ovidel ca-l va ajuta pentru realizarea visului lui; galerie de arta romaneasca in Helsinki. Toata lumea stie de planurile lui, face demersurile pentru pasaport. As, cu toate ca Ceausescu incalzeste relatiile cu apusul. Se aude ca Ovidel este totusi peste granita, dar nu ca stegar al artei romanesti in West ci trimis dincolo de securitate, obligatoriu, ca sa termine astfe cu Sindicatul Oamenilor Liberi al Doctorului Cana din care facea parte si expertul de arta. In ’80 aflandu-ma in trecere prin GaraTermini la Roma, ma aud strigat; Dom’ profesor, dom’ profesor Balanica... astfel ne denumea el pe noi toti absolventii de la Grigorescu, probabil ca in mintea lui a fi profesor insemna culmea prestigiului, Ovidiu Ingineru Gang vindea pe sub mana tigari americane de contrabanda.
Nicapetre / pentru observatorul roman-canadian, ianuarie 2007 /Toronto
|
Nicapetre 1/10/2007 |
Contact: |
|
|
