DAN PERJOVSCHI in dialog cu GABRIELA ADAMESTEANU
Cum ajunge un artist plastic din Sibiu sau Baia Mare un artist
international?
In 1993, cu ocazia Festivalului International de Performance din Timisoara,
mi-am tatuat pe umar numele tarii: Romania. Pe vremea aia nu ma puteam
defini altfel decat ca o vita aflata in proprietatea lui Iliescu si a
statului mineresc. Zece ani mai tarziu, cu ocazia unei expozitii
internationale despre Balcani, la Kassel, in Germania, mi-am scos
chirurgical cu laserul Romania de pe umar. Uite asa am ajuns artist
international.
E o chestie de mentalitate. Iti definesti singur apartenenta si interesul.
Vrei sa pictezi cerbi pentru vecinii de la bloc? Picteaza sanatos, fii
fericit, dar inseamna ca esti un artist de bloc. Vrei sa te adresezi unui
public international? Bine, incepi prin a renunta la cerbi. Pe urma renunti
la pictura. Eu glumesc... Eu ma consider artist international chiar cand
desenez intr-un ziar romanesc pentru un articol in limba romana despre o
problema absolut romaneasca.
Am un partener de viata extraordinar. Am trait o revolutie, o eclipsa
totala de Soare si anul doua mii. Am muncit, dar am si gandit. Si, pe urma,
vorba aia, am avut noroc. Mult noroc.
In alta ordine de idei, uite ca in timp ce eu plecai din Sibiu (vorba
vine), iata, Sibiul devine capitala culturala europeana. Musai sa ma
intorc, nu?
Mai are vreun sens arta in secolul 21? Mai intereseaza publicul?
Precomanda pe Internet pentru volumul 6 din seria Harry Potter a fost de un
milion de exemplare. Vernisajul de presa al Bienalei de la Venetia a
insemnat 7.000 de oameni in 3 zile, toti directori de muzee, critici de
arta, artisti sau ziaristi de cultura. In fiecare zi Muzeul de Arta
?Ludwig? din Koln e plin ochi. Daca judeci dupa cifre publicul pare
interesat. Daca insa cauti calitate... Festivalul de la Cannes s-a deschis
cu epopeea SF hollywoodiana pentru speriat digital copiii Star Wars.
Cultura a ajuns industrie culturala, cuvintele-cheie sunt proprietate
intelectuala si copyright. Nu ce, nu de ce, ci cat. Am de luptat in acelasi
timp cu ideea de elita si cu ideea de arta populara sau populista, cu aia
care cred ca prin ei vorbeste Sfantul Duh si cu aia care asteapta saltul
calitativ al depasirii planului, cu cei care se cred maestri si cu cei care
se cred cool. Si cu rinocerii, si cu lupii. Musai ca lupta asta sa aiba un
sens.
Preotii au fost inlocuiti de DJ-i
Ce inseamna arta in Romania? Ce inseamna arta in spatiul international?
Care este diferenta?
Cand primarul PSD a gasit planurile Coloanei Infinite a lui Brancusi,
liderii PSD au vrut s-o cloneze si s-o dea cadou FMI. Noroc ca aia au
refuzat ?cadoul?. Pai, daca asta i se intampla lui Brancusi, atunci eu ce
pretentii sa mai am?
Bugetul Ministerului Culturii e permanent zero virgula ceva si, in acelasi
timp, legea sponsorizarii e cretina, iar statutul (social, financiar) al
artistului lipseste. In clipa de fata arta din Romania este o platforma
pentru orice altceva (politica, pozitie sociala, bani, moda, panas pentru
nou imbogatiti etc.) decat arta. Latura critica s-a topit. Cercetarea s-a
incheiat. Partida are mereu aceiasi castigatori. A trebuit sa cada Nastase
in barba sa inceapa injuraturile la muzeele ctitorite de dumnealui. Tinerii
artisti, ca sa se simta liberi (sa-si asculte muzica favorita), se lasa mai
intai pipaiti de SPP-isti la intrarea in muzeu, grafittistii agrementeaza
la comanda si in mod organizat strazi care cica nu arata estetic destul de
bine.
Eu am trait vremea curentului ortodoxist, cand la vernisaje veneau preoti
si mirosea a tamaie. Acum preotii au fost inlocuiti de DJ-i. Nu exista
bugete de mobilitate, nu sunt burse individuale, sunt prea putine spatii de
expozitii, nu exista laboratoare de productie, in schimb avem cel mai mare
muzeu de arta contemporana din regiune. Si cu toate astea zic ca arta este
ceva interesant, acum se intampla toate, si conflictul de generatii, si de
medii, si de viziuni, nationalisme, internationalisme, fundamentalisme, si
i din a, si only english. Se duc batalii, doare burta de nervi, fruntea s-a
botit de cute, racnim, nu ne mai auzim unul pe altul. E bine. Arta conteaza
inca, altfel nu ne-am omori asa de tare. Au aparut noi generatii, noi
institutii, alte idei, reviste impecabile, bienale, curatori, artisti.
Exista energie, exista probleme. E bine.
Eu cu Lia suntem de vreo patru ani in programul numit dizzydent, care vine
de la englezescul dizzy adica ametit. Ne balanganim incoace si incolo,
nestiind cui sa ne mai opunem, ca prietenii ne-au devenit dusmani, iar
dusmanii ne-au ramas dusmani. International, arta este inca un teritoriu al
libertatii (chiar daca banii vorbesc cam mult). Aici poti spune mai multe
si mai apasat decat, sa zicem, in presa. Se petrec multe cacaturi, dar se
petrec si lucruri miraculoase, inteligente si rafinate, ca sunt pur si
simplu fericit ca sunt artist.
Ce este cu micul scandal de la Bienala de la Venetia de anul acesta? Cu
artista din Republica Moldova, care ar fi pus injuraturi la adresa UE si a
Romaniei, cu fiica secretarului de stat custode acolo?
Artista din republica Moldova este de fapt o scriitoare pe care statul
german (motor al Europei) a invitat-o intr-o bursa la Schloss Solitude
taman pentru aciditatea scrierilor sale. Textul domniei sale a fost
reprodus in reader-ul alcatuit de teoreticianul german de origine romana
Marius Babias si care a insotit conceptual proiectul artistului Daniel
Knorr (vezi 22 no 801). Si pavilionul si reader-ul chestioneaza critic
constructia europeana exact dupa ce ?nu?-ul francezo-olandez a declansat o
furioasa (si necesara) critica identitara.
Unul din cei mai vocali critici mi-a daruit (saru-mana), cu niste buni ani
in urma, un dictionar al artistilor contemporani din anii ?70, spunandu-mi
ca pe el nu il intereseaza. Ma intreb ce fel de expertiza are domnia sa
acum dupa ce-a ratat si dictionarele din ?80, ?90 si ?00...
Ceilalti critici pur si simplu nu inteleg ce e aia o bienala de arta
internationala si nici ce se intampla astazi la nivel mondial. Ne dam cu
totii in Romania mari iubitori de avangarda clasica sau ?NU?-uri
ionesciene, dar cand ceva diferit se petrece sub ochii nostri repede bagam
capul sub plapuma conservatoare si bolborosim injuraturi patriotice.
Eu am fost membru in comisia care a selectat acest proiect si nu numai ca
imi asum decizia, dar sunt si mandru de ea. Am vazut reactia presei de
specialitate internationale si am discutat cu profesionisti ai domeniului.
Credeti-ma, Romania nu a aratat de mult atat de bine, inteligent, poetic,
curajos.
Despre fiica secretarului de stat habar n-am. Dar la Venetia nu exista
custode, ci niste tineri care trebuie sa pazeasca pavilionul intr-o caldura
infernala. Presupun ca despre asta-i vorba...
Ma uit la TV, citesc ziare, beau cafele. Misto proiect
Ce faci acum? Ce-o sa faci in viitorul apropiat?
Acum sunt la Koln la Muzeul ?Ludwig?, unde desenez direct pe perete despre
lumea, orasul, cultura in care traiesc. Expozitia se cheama Desene
gol-golute si s-a deschis pe 28 iulie. Camera e enorma, lumea sta pe
scaunele lui Franz West si se holbeaza la pereti. Unii rad in hohote. Altii
se incrunta. Atentatele de la Londra, globalizare, G 8, ajutor rock pentru
Africa, Europa si ce mai inseamna asta, somajul german, Domul din Koln etc.
etc. In ultimii ani am dezvoltat urmatoarea strategie: ma deplasez in locul
unde are loc expozitia. Ma duc cu mainile in buzunar. Traiesc acolo (cu
casa, masa platite de organizator) in functie de buget, dar minimum o
saptamana, citesc ziare, beau cafele, discut cu oameni, ma uit la
televizor, pe Internet (misto strategie nu?). Pe urma desenez pe pereti tot
ce am aflat. Numai asa inteleg eu lumea, daca o desenez. Dupa aia n-o mai
uit. Inventia si revolutia mea se intampla pe centimetrii aia patrati cat
tine un desen. Imi place la nebunie sa desenez. Sa transpun in linii simple
o chestiune foarte complicata. Sa razi la prima si sa te incrunti urgent
dupa aia.
In acest moment, exista in lume ziduri desenate de mine la Fundatia
Gulbenkian din Lisabona, la Centrul de Arta Contemporana Le Quartier din
Quimper, care-i capitala Bretaniei, un zid in Biblioteca Academiei de Arta
din Lyon (asta a ramas de anul trecut, ca le-a placut studentilor si
directorul s-a hotarat sa-l mai lase) si un zid desenat in casa
directorului revistei de arta IDEA din Cluj (asta a zis ca daca se muta il
sterge cu smirghelul). Celelalte spatii desenate de mine anul asta la
Fundatia Generali din Viena, la Muzeul de Arta Moderna din Paris si la
Stuttgart Kunstverein au fost sterse. Ce sa-i faci, proiecte temporare
facute cu carioci permanente.
Asta-i spilul. Unele se acopera, altele se descopera. Mut desenele dintr-o
parte in alta, unele subiecte dispar, altele sunt complet noi... In cadrul
proiectului din Quimper apar o data pe saptamana in cotidianul L?Ouest
France, iar aici, in Germania, tot o data pe saptamana in Tageszeitung. Era
sa uit de 22. In 22 apar de atat de multa vreme, ca ai senzatia ca asa e
hartia lor de ziar. Gata imprimata cu smecheriile mele.
Imi place presa, ziarele sunt pentru mine o prelungire a galeriei in
spatiul public. Trei dimensiuni comprimate-n doua, cubul alb devenit pagina
alba. De aia folosesc desenul care arata a caricatura. O data ca-mi place,
si a doua ca e mai populara (cel putin la prima vedere o pricepe mai multa
lume, cu exceptia directorilor artei romanesti, care n-o pricep cu nici un
chip). Eu fac caricaturi pe peretii muzeelor, asta fac. Si, culmea, mai
sunt si platit pentru asta. Nu e ceva magic?
Din Koln merg la Bienala de la Istanbul. Pe urma musai sa-mi i-au o pauza
sa-mi pun mintile la loc. Asa ca pe toamna nu imi propun mare lucru, decat
sa fac ordine in camara (aia din cap, nu aia din subsol), sa vad ce borcane
de gem s-au stricat si ce zacusca a inflorit...
Cand cititorii vad desenele mele in ziar, simple, copilaresti si din doua,
trei linii, se gandesc poate ca e o chestie facila. Nu e. Dupa o zi de
lucru ma simt stors si fara de umor. Imi revin greu, ca dupa o betie. De
obicei, dupa un proiect mai mare cad la pat bolnav. Lia stie. Nu-ti spun
asta sa ma compatimesti, ci numai sa intelegi de ce-am intarziat atata amar
de ani la serviciu.
Cine te consacra, Romania sau Occidentul, ca artist? Sau ambele
colaboreaza?
Ar fi frumos sa zic ca te consacri singur. Dar nu zic decat cu jumatate de
gura. Ce mi-a iesit in tara mi-a dat curaj in afara, iar ce chestii am
facut afara mi-au dat destula obraznicie sa rezist inauntru. Spatele meu
mi-au fost succesele si presa. Altfel, ma haleau cu fulgi cu tot.
Eu cred ca locul unde traiesti este important. Intotdeauna mi-a pasat de ce
se intampla in Romania si, crede-ma, am investit in context si bani, si
energie, si mult, foarte mult timp. M-am implicat enorm cu Lia in soarta
scenei artistice si a comentatorilor ei, uneori mult mai mult decat o
permite o abordare sanatoasa. Am raspandit informatie, am facut activism
cultural, am facut cafele, am cazat, am imprumutat bani, am ajuns un soi de
agentie de recomandari si contacte. Am ajutat pe multa lume si am fost
ajutati de putini. Dar nu regret nimic. Facem de multa vreme o adevarata
rezistenta prin cultura (de cercetare) la cultura (de salon si compromis).
Realitatea este ca, in Romania, Occidentul te consacra.
Anchetele despre cultura romana contin doar literati
Suntem sau nu o tara provinciala in arta? Daca da, de ce? Se poate iesi din
provincie la centru?
Cu cat vrem sa dovedim ca suntem mai internationali, cu atata suntem mai
provinciali. Iesi din provincie cand iti pasa de altii si nu doar de tine.
Cand intelegi ce se vorbeste si cand ai ceva de spus. Dar pentru asta
autismul si amnezia nu sunt indicate. Din pacate, mediul cultural romanesc
e bantuit de boieri si de cei care vor sa le ia locul. Si restul nu mai
conteaza. Uita-te ce subiecte se discuta la noi, cine le discuta si pe ce
ton. Pe mine intotdeauna m-au amuzat anchetele despre cultura romana care
nu contineau decat literati, de parca noi astia, ?caricaturistii?, nu
existam. Bai, am mai luat si noi premii... Da se poate iesi la centru. Eu
de exemplu tocmai iti scriu dintr-unul.
Cum se poarta autoritatile cu arta romana, cu artistii? Dar ceilalti?
Oroveanu zice ca i-am muscat mana cu care m-a hranit. Asa se poarta.
Suntem aroganti fara motiv dupa modelul liderilor nostri
Semanam cu cei din regiune sau cu nimeni? Semanam mai mult decat am vrea.
Toate mostenirile au fost grele. Numai ca, in timp ce noi zeflemim ceafa
bulgareasca, ei au mai multe evenimente francofone decat noi, cat timp
pazim Ardealul de unguri, ungurii iau Premii Nobel, iar de cand ne uitam la
moldoveni de sus, din fostul Bancorex, astia au spart comercial topurile
muzicale occidentale. Suntem dupa modelul liderilor nostri, aroganti fara
motiv. Eu am expus la Cetinje, Novi Sad, Zagreb, Sofia, Belgrad, Skopje,
Ljublijana, dupa cum am expus si la Timisoara, Cluj sau Sibiu, invatand
enorm din toate aceste locuri si respectand fiecare context in parte. In
unele cazuri activitatea mi s-a parut eroica si mai interesanta ca la New
York sau Londra. Cred cu tarie ca, daca am invata sa ne gestionam cu
respect energia culturala (si nu numai), am putea face regional lucruri
interesante. Din pacate, Micile Antante n-au mers niciodata...
Tocmai ai castigat concursul pentru afisul de la Les Belles Etrangeres.
Care este reteta sa invingi la concursuri internationale? Am inteles ca
afisul tau a placut din primul foc.
N-am nici o reteta. Decat ca prezint ceva in care cred. Nu e prima data
cand imi iese ceva. Si cand am castigat, si cand am pierdut, am aplicat la
fel de serios. Faptul ca Belles Etrangeres Roumanie va avea chip creat de
mine imi place. Imi place scrisul, imi plac cartile. Despre asta am desenat
si asta a placut. Am trimis trei idei. Una a fost aleasa. Brici.
Care sunt artistii tai preferati - internationali si nationali -, ce iti
place din arta actuala? Ai avut un model? Maestru?
Nu am maestri. Cand mi se pun in carca Tzara sau Saul Steinberg, ma scutur
grabnic. Eu am crescut si m-am format fara modele. Mai iute am invatat ce
sa nu fac... Rezonez cu anumite pozitii artistice, admir anumite lucrari,
sunt interesat de anumite proiecte. Pot sa dau o sumedenie de nume sau sa
povestesc lucrari si proiecte de prin anii ?60 pana azi, dar nu stiu daca
insiruirea e relevanta. Nu separ nationalul de international. Un film al
lui Ion Grigorescu, o instalatie a lui Mike Nelson, un text de-al lui
Babias, un film al lui Farocki pentru mine sunt la fel de interesante.
Astazi se produce enorm si in valmasagul asta gasesti idei extraordinare,
solutii superbe si rezolvari atat de inteligente, ca-ti face placere a fi
contemporan cu ele.
Cand vad cum aici, la Koln, eu, un roman, ma pot intelege prin arta cu un
surinamez, american, spaniol etc., mi se pare magic.
supliment Cultural nr. 19-20
|
Obs 12/28/2006 |
Contact: |
|
|
