Lumea pe dos - BRADUL
In Divina Comedie, sunt mai multe semne ce vestesc Paradisul terestru, dintre care merita pomenit un arbore ciudat, avand forma unui brad inversat, cu ramurile lungi sus si cele mici la baza, plin de fructe gustoase si în simbioza cu un izvor curat si limpede; apoi un alt arbore, încovoiat de fructe si provenind ca vlastar din Arborele cunoasterii binelui si raului.
„Un alber, che trovammo in mezza strada,/ Con pomi, ad odorar, soavi e buoni;/ E come abete, in alto, si digrada/ Di ramo in ramo, così quello in giuso/ Cred’io, perchè persona, su, non vada,/ Dal lato, onde ’l cammin nostro era chiuso,/ Cadea dell’alta roccia, un liquor chiaro,/ E si spandeva, per le foglie, suso” (Purg. XXII, 131-136). Dante se afla în cercul al saselea unde sunt pedepsiti lacomii. Trebuie sa accentuam ca lacomia, lupoaica cea teribila, este o caracteristica tipica a finalului ciclic, a lumii infernale sau “pe dos”; si nu întamplator în basmele romanesti încercarile initiatice pun în antiteza alesul, cumpatat si milostiv, cu profanul, lacom si rauvoitor; în Fata babei si fata mosneagului, drumul spiritual cuprinde ca etape pomul cu roade si fantana sau izvorul, acestea hranind si potolind setea eroinei si, din contra, fiind interzise fetei babei, lacomia întruchipata. Este remarcabila similitudinea între basm si episodul dantesc, caci lacomii din cercul al saselea sunt pedepsiti sa sufere de foame si de sete, fara a se putea înfrupta din roadele pomului si apa izvorului. Dante ofera mai multe exemple de cumpatare, printre care si cel al “varstei de aur”: “Lo secol primo – quant’oro fu bello –,/ Fe’ savorose, con fame, le ghiande,/ E nettare, con sete, ogni ruscello” (Purg. XXII, 148); aceasta cumpatare trebuie pusa în raport cu legea ciclica, în sensul ca, în Varsta de aur, oamenii erau întelepti si setea (sau foamea) de cunoastere le era satisfacuta, în timp ce în Varsta de fier, lacomia este si un semn al ignorantei, al setei de cunoastere neîmplinite, sete (si foame) potolita doar cu bunuri corporale, devenind astfel si mai intensa.
Acum, cu venirea Craciunului, ne putem desigur intreba: agitatia noastra e legata de o lacomie spirituala sau de una pur materialista, o alergare dupa bunuri de consum in majoritate inutile? Este bradul nostru de Craciun un brad pe dos, al lumii pe dos, sau un brad drept care sa ne aminteasca de Nasterea Mantuitorului si de darurile aduse de Regii Magi, daruri incomparabile, simbolizand cele trei functii ale lui Iisus (rege, preot, profet).
Pilda samaritencei este exemplara: “Iisus i-a raspuns: Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarasi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba înca apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apa, care va tasni în viata vesnica” (Ioan 4:13); aceasta apa este apa vie, bautura nemuririi ce izvoraste din Arborele Vietii (simbolizat de bradul de Craciun) aflat în centrul Paradisului, izvorul ce uda arborele inversat din Divinia Comedie fiind un substitut, un aspect justitiar al ei. “În timpul acesta, ucenicii Îl rugara sa manance si ziceau: Învatatorule, mananca! Dar El le-a zis: Eu am de mancat o mancare, pe care voi n-o cunoasteti… Mancarea mea este sa fac voia Celui ce M-a trimis, si sa împlinesc lucrarea Lui” (Ioan 4:31-34). Hrana spirituala este mancarea duhovnicitului, lacomilor de bunuri lumesti fiindu-le interzisa aceasta hrana pana cand nu vor transforma pacatul lor într-o “lacomie” divina, adica pana cand, purificati, nu-si vor elibera “vointa buna” însetata de divin.
Arborele si izvorul din poemul lui Dante au virtuti duhovnicesti, exprimand Vointa celesta, caci desi mireasma lor mareste chinul penitentilor, în acelasi timp ea sugereaza placerea ce-i asteapta dupa purificare, ca raspuns al comuniunii vointei lor cu cea divina. Spune Evanghelia dupa Marcu: “si în ceasul al noulea, Iisus a strigat cu glas tare: Eli, Eli lammasabactani, adica; Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?… si unul dintre ei a alergat de a umplut un burete cu otet, l-a pus într-o trestie si I-a dat sa bea”; setea lui Hristos înainte de moarte este setea “lacomilor” înainte de ispasire.
Al doilea arbore din Purgatoriul dantesc este înconjurat de pacatosi (lacomii) ce încearca fara succes, precum Tantalus, sa-i atinga ramurile încarcate de fructe ademenitoare. Un glas necunoscut îi atentioneaza pe drumeti sa se fereasca de copac, caci este vlastar al Evei. În basme, zmeoaica se preface în copac otravitor. Este interesant ca acest pom apare ca unealta de pedepsire a lacomilor. Faptul ca Dante afirma înrudirea copacului cu cel al cunoasterii, aflat în Paradis, indica clar ca celalalt arbore corespunde Arborelui Vietii.
Despre acesti arbori, Coomaraswamy discuta pe larg într-un studiu intitulat The Inverted Tree, reluat de René Guénon în L’Arbre du Monde. Coomaraswamy si Guénon arata ca la arborele inversat radacinile reprezinta Principiul, iar ramurile manifestarea, dar alaturi de aceasta semnificatie exista si altele legate de sensul invers al analogiei. Aceasta analogie inversa se remarca si la Dante, cei doi arbori inversati din cercul lacomilor aparand drepti în varful muntelui Purgatoriului; astfel, acesti arbori, ce par a fi aspecte diferite ale Arborelui unic, “sunt inversati numai dedesuptul punctului unde are loc rectificarea si regenerarea omului” (Coomaraswamy). Paradisul terestru (varful muntelui), desi apartine lumii, este de fapt dincolo de ea, reprezentand o discontinuitate; Paradisul terestru este “varful fiintei contingente”, el fiind suprafata apelor, planul de reflexie în care ce este sus se reflecta invers în cele de jos. Deci, atata vreme cat suntem în lume, arborii Paradisului sunt vazuti inversati, iar cand trecem dincolo de lume, ei apar drepti. În traditia hindusa, se vorbeste despre un arbore “cosmic” si unul “supra-cosmic” ce pot fi considerati ca avand trunchiul comun si reprezentand “o esenta si doua naturi” în Brahma.
“Caderea” omului în lume este una cu capul în jos (este de remarcat ca nasterea fizica se produce similar, cu capul înainte, de fapt “în jos”, spre lume). Deci el ramane “inversat” atata timp cat traieste în domeniul individual; a manca din Arborele binelui si raului înseamna o “cadere” cu capul în jos, si numai prin realizare spirituala, prin “rectificare”, omul redobandeste statura dreapta, tintind spre înaltimi, spre ceruri. O buna ilustrare este oferita de scrierea apocrifa Faptele lui Petru, în care Sf. Petru îsi justifica dorinta de a fi rastignit cu capul în jos, deoarece – spune el – “primul om a cazut cu capul în jos” si de atunci toate pe pamant sunt cu susul în jos, fiind nevoie de o rectificare, mai bine zis de o integrare în Unu pentru a pune capat lumii pe dos. Într-o alta versiune (Pseudo-Marcellus), din sec. IX, Sf. Petru declara: “Iisus Hristos a venit jos pe pamant din ceruri, a fost rastignit pe pamant cu crucea stand dreapta, si acum el m-a chemat pe mine, de pe pamant în ceruri. De aceea, crucea mea trebuie sa fie o cruce inversata, ca pasii mei sa se îndrepte spre ceruri. Nu sunt demn sa fiu rastignit ca Domnul meu”.
{tiu ca multi au ajuns sa considere Craciunul un fel de sarbatoare prilejuind o binemeritata vacanta la schi si o cascada de cadouri – deci un motiv de a face cumparaturi. {tiu ca multi nu isi bat capul sa vada ce reprezinta cu adevarat bradul si si mai putin daca e drept sau inversat. Dar sunt suficienti oameni buni care au Craciunul in suflet; acestora le sugerez cand colinda in jurul bradului sa mediteze ca ceea ce fac nu constituie nici pe departe asa-zisele “obiceiuri de Craciun”. Expresia “obiceiuri de Craciun” e o diversiune. %n realitate, Craciunul este o rupere de nivel cand oamenii au sansa induhovnicirii nascandu-se din nou impreuna cu Hristos.
Craciun fericit !
|
Mircea Tamas 12/22/2006 |
Contact: |
|
|
