POVESTE DE CRACIUN ( In loc de predica )
“Din nou, crestinatatea se pregateste sa-L primeasca in staulul sau interior pe pruncul Iisus Hristos; dar ce gaseste El acolo? O lume autonoma, chinuita de boli, de razboaie, plina de blasfemii rau mirositoare…Temelia staulului lumii se clatina, intunecandu-se! Pruncul Iisus nu mai are unde sa se nasca! El insa trebuie sa se nasca! Altminteri, cand fiecare persoana nu va mai fi "Maica lui Hristos" (aspectul mariologic al Bisericii), atunci, si numai atunci va veni implacabil sfarsitul…! Sa ne curatim, deci ieslea sufletului nostru pentru a-i face loc iarasi loc pruncului Iisus Hristos si El ne va umple inimile de sfintenie! Fie ca sa ne impartasim cu adevarat din steaua care a rasarit!
POVESTE DE CRACIUN
(In loc de predica la ultimul Craciun liber ! -inainte de tavalugul UE)
"Cu totii-L asteptam pe pruncul Hristos, El Insusi este nerabdator sa vina, lumina stelei de la rasarit ne transfigureaza neincetat, pestera inimii noastre este gata, simturile noastre, ca niste biete animale ne anunta ca totul este aproape...la usi. Mintea slavosloveste cu bucurie. Sa ne-mpartasim din darurile acestei Taine mai presus decat orice taina si sa ne facem vrednici de chemarea Pruncului Sfant! Sa-L incalzim cu aburul viselor noastre alb-verzi, zamislitor de Taina netainuita! "
Demult, demult de tot, intr-o seara de basm, cu stele mari, sclipind ca niste ochi de copii, cu luna plina care se oglindea in lacul de argint de la marginea padurii, intr-o mica casuta, de unde fumul urca nestingherit spre cer; se faceau ultimele pregatiri ale bradului de iarna, ce stralucea plin de mister in mijlocul camerei. Mici mogaldete zburlite se agitau nerabdatoare; era ajunul Craciunului, seara in care venea Mosul, aducand daruri celor cuminti si nu numai. Totul parca inghetase in asteptare, trebuia sa se petreaca ceva neobisnuit - venirea blandului Mos Craciun, cu sania sa trasa de zurgalai, caci niciodata nu intarziase, dar, in asta seara, parca totul respira cu o nerabdare mai mare ca de obicei. Copiii isi mai turtira odata nasurile pe geam, aburindu-l, privind afara, doar, doar, o sa zareasca ei primii sania de argint stralucitoare, trasa de cerbi mari, dar cerul nu le raspunse decat cu privirile mirate ale stelelor si cu un usor fosnet al copacilor. Tacere! Tacere! Tacere! Intorcandu-se la brad, mai privira la orologiul vechi din perete. Arata ora 11 noaptea. Cascara… of! mai este o ora! Stinsera luminile si incaperea fu inundata de lumina globuletelor si a flacarilor ce ardeau linistite. Umbrele bradului se jucau fara griji pe perete, dansand de zor. Totul era intr-o amorteala dulce. Nici nu bagara de seama cand somnul ii fura in imparatia lui. Se facea ca erau in palatul lui Mos Craciun, iar sus pluteau nori pufosi, stralucitori. Erau intr-o incapere larga, cu coloane marete, totul in jur stralucea. Dintr-un colt se desprinsera, deodata, doua pasari de foc, purtand in ciocuri o mantie mare, rosie. Copiii amutira, uimirea li se opri in gat si, de aceea, nu putura scoate nici un sunet. "Ea este! O recunosc…e mantia lui Mos Craciun", gandi o mogaldeata si se pitira mai abitir in spatele unui stalp imens, plin de sclipiri misterioase. Un mare fluture alb de zapada, cu o coada de luna incepu sa o perie cantand un colind. Copii ramasera ca vrajiti de acel cantec, pana cand o larma ce crestea, crestea, ii trezi din reverie. Ca la un semn, doua usi mari fura date la o parte si incaperea aproape se umplu de animale. Erau acolo de tot felul. In mijlocul lor, cine altul? Mos Craciun zambitor, cu barba alba, stralucitoare pana in pamant. Radea, vorbea, asigurandu-i ca are sa se duca la toti copii cu daruri nemaivazute. "Deci el este Mos Craciun" - gandi cel mai mic - "El Insusi Dumnezeu, deci El rasplateste la toti, daruindu-le cadouri …aha!" Pasarile maiastre ii tinura mantia, iar el se imbraca razand voios, nasturii sclipira recunoscandu-si stapanul. Era frumos Mos Craciun! Si toti cei de fata aprobara cu un suspin de bucurie. Avea barba mare si deasa caci, de mult, de foarte mult timp, el calatorea, imparastiind daruri, chiar daca cei mai mari nu mai cred in el, nu se supara, ci vine mereu nelipsind niciodata. In atotstiinta Sa stie ca, celor mari le aduce mai mult daruri sufletesti, bucurii si impliniri, totodata impreuna cu gandul lui ca totul e o poveste caci altfel risca sa se descopere, de aceea vine in miez de noapte, atunci cand nimeni nu se mai asteapta. Dar copii il cunosc, de ei nu se fereste. Oricat ar fi de greu, El tot aduce macar o raza de stralucire si bunatate in inima tuturor, dar stie sa dea totul tainic, fara ca nimeni sa nu banuiasca, zambind din coltul lui de sus, atunci cand cineva se bucura si ii canta un cantecel, de Ajun. Deodata copii inghetara nemaifiind capabili sa faca nici un gest, nici chiar sa respire - cineva ii privea fix, parca de multa vreme. Un iepuras cu blana de argint si ochii ca smaraldele, ii privea mirandu-se cum de patrunsese cineva aici, in imparatia Cerurilor si chiar acum cand Dumnezeu lua haina de Mos Craciun pregatindu-se de plecare!
Aici, nu avea voie sa patrunda nimeni nici chiar gandul oamenilor, caci se suparase de cand observase ca oamenii "asa-zisi mari", nu credeau in El. In ascuns El le soptea celor "cu inima de piatra", pe care nu-i mai sensibilizeaza nimic, nici chiar Craciunul, si in grijile lor aberante, in alergatura lor dupa bucurii ieftine si trecatoare, uitasera ca, in Ajun, vine Mosul cu daruri, si chiar de bucuria unui brad impodobit. Deoarece nu se mai puteau bucura de frumos; li se inchisera portile ratiunii si le trimise bufnita cu gandul ca nu este decat o minciuna "Venirea Mosului", buna de adormit copiii. Cine mai crede astazi in Mos Craciun? Cine are o inima de piatra nu poate fi bun, nu poate trai in pace cu ceilalti. E un om pierdut. - vai de el!
Acestea gandind, iepurasul merse direct la ei, hotarat sa afle de ce au venit aici. Ei, speriati, se inghesuira unul in altul, pitindu-se mai apoi unul in spatele celuilalt. Iepurasul argintiu, care citea gandurile oamenilor intr-o clipa, intelese ce e cu ei si se puse pe ras. Cand se mai potoli, ii lua frumos pe un nor ce plutea lenes in apropiere si le promise ca le spune povestea Mosului; se asezara frumos in jurul lui, iar El, ridicandu-se in doua labute, isi drese vocea, ca un predicator care se respecta si incepu astfel: "Atunci cand, inca vremea, era abia zamislita, Bunul Dumnezeu, a hotarat in sfatul Sau vazand copiii si lumea cum stau numai in suparari, ca e bine sa trimita pe cineva, care, in taina, ferindu-se de priviri indiscrete, sa le aduca celor cuminti daruri, fiecare dupa puterea sa de intelegere. Astfel ii intreba pe cei din jur, cine se ofera … din randuri facu un pas inainte un mos cu barba alba …nu, nu era Mos Craciun…ci Mos Nicolae, facatorul de minuni. Dumnezeu zambi si ii dadu putere, sa puna in ghete, in taina, unde, numai cel ce le poarta stie, mici daruri. Si Mos Nicolae se duse … si se tot duse…
Dupa un timp oarecare, Bunul, iar privi spre pamant si vazu ca iarna grea se lasa si oamenii tot erau cu fruntile inourate. Ce sa faca? Privi in jur si vazu o sanie mare, de argint - ea intruchipa maretia celui ce avea sa-l poarte si de aceea era si sanie - sa vina pe furis fara zgomot, repede. Da! Se hotari:…INSUSI EL VA VENI LA OAMENI CU DARURI.! Imbraca haina mare, rosie ca purpura, stiind ca rosul e culoarea dragostei. El cu dragoste veni la oameni. Dar mai era ceva, cine sa-l aduca jos pe pamant? Se uita peste toate creaturile sale si alese 12 cerbi mari, care straluceau minunat - ei reprezentau cele 12 neamuri ale lumii, dar ºi cele mai importante stele, de aceea straluceau de-ti luau ochii.
La inceputul vremilor El se arata la toata lumea si ii dadea exact ceea ce avea nevoie uneori nu numai atat ba chiar insutit. Apoi, se hotari ca e mai bine sa se arate numai copiilor si celor ce cred in El iar celorlalti nu. De aceea vine la miezul noptii, spre rasplata tuturor, dupa faptele lor. Pentru el nu conta ca e iarna- adica suparare si tristete ci stia sa faca prin puterea Sa totul sa straluceasca; de aceea porunci bradului sa nu se mai vestejeasca nici iarna si le sufla copiilor dragostea pentru el, incalzindu-le inimile lor mici, pe care tot el, Bunul, le facuse. "Si ce daca cei mari nu cred, treaba lor, eu cred, eu l-am vazut!" zise cel mai mic. "Haideti sa vedeti cum desface el plicurile viselor si din el ies dorintele bune, ale tuturora. El le asculta cu rabdare pe toate si apoi le implineste, punandu-le in "sacul vointei".
Pleaca inconjurati de norul care era acum numai ochi si urechi la vorbele lor. Pe drum, insa, iepurasul nazdravan le povesti ca mai are Mosul un secret, pe care chiar si cei mici nu il stiu toti…la miezul noptii, la cumpana dintre ani, dar exact atunci portile Imparatiei Lui se deschid larg la toti si oricine gandeste la el si isi pune o dorinta i se implineste, dar aceasta e mare taina si, daca nu o faci, degeaba incerci sa o intelegi. Cel mai mic, zis si Ciufulici, casca gura de uimire si isi aduse aminte ca are si el o dorinta, care il ardea ca o flacara in pieptul sau mic si isi facu o cruciulita pe mana sa nu uite. Dar, tot vorbindu-le, iepurasul mergea mai repede ca norul cel azuriu si astfel ei ramasera in urma, iar iepurasul se indeparta pana ce se pierdu intr-un labirint plin de oglinzi. Coborara de pe nor usor si o pornira pe jos. Lenesul nor adormi, intr-un somn dulce, ce te duce, visandu-se copil… La un colt dadura nas in nas cu cine credeti? Chiar cu Mos Craciun, incarcat cu jucarii si fericiri. Mosul le zambi binevoitor, poftindu-i cu el in sanie. Dintr-un salt fura in bratele Mosului. Acesta rase si se aseza in mandra lui sanie. Totul se puse in miscare si ei privind la puzderia de stele care ii salutau, se cocolosira si mai bine…era minunat! "De n-ar fi vis…"gandi unul dintre copii. Spectacolul era intr-adevar frumos! Ei zburau, pe deasupra pamantului, pentru ca nu trebuie sa-i simta nimeni. Vazura cum caleasca incetineste in dreptul fiecarei case si Mosul le arunca pe horn daruri. De ce tocmai pe horn? Pentru ca acolo e ultimul loc care nu e inchis, fiind cel mai tainic; poate avem si noi in noaptea asta minunata, deschis cosul inimii noastre si Mosul ne va revarsa cu siguranta bunatatea in ganduri curate, facandu-ne mai iubitori de frumos…mai copii… "Aici stati, nu?" zise Mos Craciun. Ei insa, nefiind capabili de nici un raspuns, muti de frumusete si de uimire, dadura incetinel din cap, in semn de incuvintare. Sus de tot in tarie, le zambea ca o mama, mandra luna. "Haideti sa va pun si pe voi aici, langa jucarii si sa va las pe horn”. Ei facura cu mana, Mosului, plini de zambete, cu inima plina de bucurie si cu lacrimi de fericire, promitandu-i ca o sa fie cuminti. Mos Craciun zambi in bunatatea lui, si-si dadu seama ca mai castigase doua suflete - asta e rasplata Lui - bucuria celorlalti si fagaduinta ca vor fi mai cuminti, mai buni - ASTA E MENIREA LUI , IAR ACUM, CA SI ALTÃ DATÃ REUSISE!
Plesni din biciul veacului si zurgalaii se pornira pe cantat, iar cerbii alergau, in fuga cea mai mare printre stele… Primul se trezi cel mai mic, se afla tot langa brad, luminile si umbrele se bateau de zor pe perete. Inca mai avea nasul inghetat "A fost un vis?" Nu putea sa inteleaga! Se duse repede la geam: "Cu siguranta ca da! "Dar cand voi sa se intoarca vazu caleasca …hat departe, gonind si auzi un ultim clinchet zburdalnic. Cuprins de o emotie nemaiintalnita ingana: "Deci …a fost adevarat! Am fost cu Mos Craciun, am vazut cum da daruri la copii, am calatorit printre stele…hei sculati-va! "Se repezi la ceilalti. Somnorosi frecandu-si ochii acestia tocmai la timp, caci usa fu deschisa si in prag aparura parintii lor cu daruri si cu un tort mare plin de lumanari… "- Uite ce mi-a dat Mos Craciun, copii!" Inca putin naucit, cu inimioara lui care batea tare, cel mic le povesti dintr-o suflare tot ce petrecusera, toata aventura lor… Parintii zambeau si il mangaiau pe crestet spunandu-i… "Da ..da ..acum haideti sa mancati tortul de ciocolata". Se priveau amintindu-si ca si ei fusese "pacaliti" cu venirea Mosului, cand erau mici, dar acum…. Zambeau cu "aerele oamenilor mari", atoatestiutori. Bineinteles ca nu credeau asemenea nazdravanii si nascoceli copilaresti. Stiau ei prea bine ca ii lasase dormind si dimineata le arata jucariile cumparate de ei din timp, spunandu-le ca e de la Mos Craciun. Ar fi fost o rusine sa se prefaca ca si ei cred in El, ei aveau alte treburi mai importante si erau "prea seriosi" pentru asa ceva. Micul aventurier se mahni ca ai lui nu-l cred dar resemnandu-se, pleca spre masa ca sa mai apuce si el o bucata din tortul care fie vorba-ntre noi ii lasa gura apa. In drum spre bucatarie trecu pe langa usa parintilor lui si fiind intredeschisa nu rezista sa nu traga cu urechea… Printre multe altele nu intelegea vorbele: "pretul jucariilor cumparate; cat a costat bradul; etc". Intelese ca ei discutau despre "pacaleala cu Mos Craciun" Pe cat asculta mai mult, baietelul se inspaimanta si mai mult, avea oare parinti cu "inima de piatra?", cum spusese Mosul, care nu cred in El? Of, cred ca asta e! Mahnindu-se si mai tare, pleca abatut, cu capul plecat, asezandu-se, parca cu nici un fel de chef, la masa (pofta ii pierise). Puse mana, in sfarsit, pe lingurita…si … si minune mare pe mana stralucea o mica cruciulita aurita …era…era…semnul lui, facut acolo sus in Imparatia lui Mos Craciun, a lui Dumnezeu! Deci totul e real. Cu inima calda si cu lacrimi limpezi de copil, saruta semnul cu patima si o zbughi in cealalta camera, unde stralucea bradul, se opri langa geam si inchise ochii strans…era momentul solemn cand un mic copil isi punea o dorinta mare…acum fix la miezul noptii, la cumpana dintre ani, portile Cerului se deschid pentru a primi rugaciunile si dorintele celor ce le rostesc.
Poate vreti sa stiti si voi ce dorinta si-a pus. Nu-i asa ca sunteti si voi curiosi? Ei bine, …sa va spun: isi dorea ca nimeni, nici parintii lui, nici un copil din lume, sa nu aiba "inima de piatra" Si atunci de sus din genuni, Dumnezeu, Mos Craciun de fapt, ii zambea din Imparatia lui Cereasca, implinindu-i vrerea. Aceasta cerere a unui copil care de fapt era dorinta intregii omeniri, pe care din dragoste, El o zamislise. De aceea oricine in aceste zile de basm, sa aibe inima de copil, sa redevina copil, uitand de griji, si nevoi , macar acum facand un bine-primit repaus din alergatura sa, atat de "serioasa" si parca prea matura ca sa nu mai aibe "inima de piatra". Demult, intr-o mica padure un copil se ruga …iar rugaciunea lui lumina ca o stea minunata lumea, impartind caldura, dragoste, nu in ultimul rand daruri, daruri din partea lui Mos Craciun.
Voi cum sunteti dragilor? Voi credeti in el? In Mos Craciun?…Oricum la sfarsitul sfarsitului nu prea conteaza pentru ca El crede in voi si va asteapta,va asteapta cu sacul plin de impliniri…si dac-ati sti voi cate are sa va dea…!
Oricine pentru altii,
Acelasi pentru cei care ma stiu,
Pr. Iulian Gavriluta,
"De suntem prea seriosi sau prea ocupati te rugam nu ne lua prea tare in seama, ci uita-te la noi, la sufletele noastre atat de pustiite si de goale acum si nu te supara pe noi…, binecuvanteaza-ne cu darurile si bucuriile tale…, te rugam Mos Craciun!"
Craciun lin, romanesc!
Multi ani frumosi!
|
Pr. Iulian Gavriluta 12/22/2006 |
Contact: |
|
|
