Let's rock! ( LIV )
Motto: “C'est ma vie, c'est ma vie
Je n'y peux rien
C'est elle qui m'a choisi
C'est ma vie
C'est pas l'enfer,
C'est pas le paradis"
Salvatore Adamo – C'est ma vie
Bazele grupului britanic Status Quo s-au pus la Londra in anul 1962. Mai intai grupul format de Francis Rossi si Alan Lancaster s-a numit The Scorpions, apoi si-a schimbat numele in The Spectres. Au urmat la rand Traffic, Traffic Jam si, catre sfarsitul lui 1967, The Status Quo, nume sub care au lansat primul lor Top 10 single "Pictures Of Matchstick Men". Compozitia initiala a grupului a fost: Francis Rossi – chitara solo, voce; Alan Lancaster – bas, voce; John Coghlan – tobe; Rick Parfitt – chitara, voce; Roy Lynes – clape. {n anul 1977 grupul a inregistrat un succes notabil cu piesa Rockin' All Over The World, de pe albumul cu acelasi nume. Compozitie a lui John Fogerty (fost Creedence Clearwater Revival), Rockin' All Over The World este una din cele mai indragite melodii ale grupului Status Quo. Albumul a atins locul cinci in topul britanic iar single-ul a urcat pana pe locul trei in septembrie 1977. Versurile sunt tipice Fogerty dar intreaga compozitie este deosebit de antrenanta, cu cele doua solo-uri de chitara ale lui Rick Parfitt si Francis Rossi. „Oh, here we are and here we are and here we go / All aboard and we're hittin' the road / Here we go / Rockin' all over the world // Well gidy up gidy up and get away / We're goin' crazy and we're goin' today / Here we go / Rockin' all over the world // And I like it, I like it, I like it, I like it / I li-li-li-like it, li-li-li-like it / Here we go / Rockin' all over the world.” De Rossi mi-a placut ca semana, la vremea aceea, cu fratele lui tata in tinerete. Azi, din compozitia initiala a grupului a ramas numai
Rossi si Parfitt. Grupul mai are si azi succes in Europa, mai ales in Anglia si Olanda. Luna aceasta, Status Quo sunt in turneu in Marea Britanie. Daca va e dor de un slow rock si sunteti curiosi sa-i mai vedeti pe Status Quo cei de odinioara, incercati la You Tube: http://www.youtube.com/watch?v=gXcOX-Nlsb0.
{n 1977 grupul lui Paul McCartney, Wings, a lansat melodia Mull of Kintyre. Melodia mi-a placut in mod deosebit si totdeauna am lacrimat (in secret) la auzul ei. Desi n-am nimic scotian in sange, sunetul cimpoiului are pentru mine o atractie irezistibila. {mi aduc aminte ca pe cand aveam vreo sapte ani, am auzit pentru prima data la radio cantec de cimpoi si mi-a placut tare mult, iar tata mi-a explicat cum arata instrumentul si cum se canta. Versurile melodiei lui Paul vorbesc despre un anume loc din Scotia cu un peisaj minunat si o atmosfera placuta, incarcata de duioase aduceri aminte: „Mull of Kintyre / Oh mist rolling in from the sea, / My desire is always to be here / Oh mull of kintyre // Far have I traveled and much have I seen / Dark distant mountains with valleys of green. / Past painted deserts the sunsets on fire / As he carries me home to the Mull of Kintyre. // Mull of Kintyre / Oh mist rolling in from the sea, / My desire is always to be here / Oh Mull of Kintyre // Sweep through the heather like deer in the glen / Carry me back to the days I knew then. / Nights when we sang like a heavenly choir / Of the life and the time of the Mull of Kintyre”
Se spune ca melodia este un omagiu adus de Paul McCartney meleagurilor Kintyriene unde el impreuna cu Linda aveau o ferma. Melodia lui Paul a fost un mare succes (locul intai pentru noua saptamani in topul britanic) si discul e considerat al patrulea in topul celor mai bine vandute single-uri din Marea Britanie. La Televiziunea Romana melodia a fost prezentata, chiar la momentul succesului, de nimeni altul decat Cristian |opescu! Cam tot pe atunci am descoperit in rezervele lui socru-meu o sticla de Hundred Pipers si de atunci, de cate ori ascult Mull of Kintyre am o dubla nostalgie...
Iata ca am ajuns cu amintirile despre muzica rock la finele anului 1977, an in care am devenit tata si an cu care mi-am propus de la bun inceput sa inchei seria Let’s rock. Cu alte cuvinte, cum zicea fraza de incheiere din filmele de desene animate ale lui Disney, „That’s all folks!”. Mi-a facut placere sa-mi aduc aminte, impreuna cu dumneavoastra, cititorii, despre ceea ce a incantat pe ascultatorii de „muzica tanara” a anilor '60– '70. Desigur, a vorbi despre muzica e tot asa de natural ca si respiratul pe gura. Pana se vor inventa ziarele sonore, insa, ne descurcam cum putem.
Am incercat, de-a lungul celor 54 de eposoade, sa va fac partasi la pasiunea mea, Muzica. Ea m-a fascinat din totdeauna si a fost pentru mine o chestiune de atmosfera, ca de altfel, pictura, dansul si, desigur, cinematografia. Muzica m-a insotit mereu in momentele de bucurie dar si de tristete. A fost, si mai este, vorba lui Bernard Pivot, drogul meu favorit: poti sa-l iei in orice doze si nu conteaza ca da obisnuinta. {ncercati si dumneavoastra. Alegeti un moment cand va simtiti puternici si relaxati, cand nimic si nimeni nu va poate atinge ca sa va faca rau. Gasiti-va un coltisor confortabil in atmosfera calda a camerei preferate, puneti-va castile pe urechi si savurati muzica si versurile. Lasati sunetele sa va curga prin trup, lasati-va imaginatia sa vagabondeze. {nchieti ochii si visati, nu va fie teama sa va rupeti, pentru o vreme, de realitate. Va fi ca si cum v-ati privi din afara, cu franturi de imagini, senzatii si crampeie din viata perindandu-se prin fata ochilor mintii. Lasati-le pe toate sa va patrunda, nu le rezistati, intampinati-le cu caldura si cu inima deschisa; este, de fapt, viata dumneavoastra. Dar nu va opriti la nimic anume. Nu uitati, totul e doar un vis, un joc. }i totul e trecator: „all things must pass, all things must pass away…”
Pentru ca sunt si eu doar un om obisnuit, atras de cele pamantene, am fost curios sa aflu mai multe despre muzica pe care am indragit-o si – odata ce am capatat acces la texte – despre ce ziceau, de fapt, acei cantareti in versurile lor. Astfel mi-a venit ideea de a va reaminti si dumneavoastra, prin intermediul acestui serial, mesajul creatorilor de muzica efemera, mici amanunte privind povestea numelui formatiilor lor, cat de mare le-a fost succesul, si ce s-a mai ales de ele dupa atata amar de vreme. A fost, pentru mine, un placut prilej de aducere aminte. Daca si pentru cativa dintre dumneavoastra „still crazy after all these years” a fost la fel, ma simt multumit, asa cum se simte oricine cand vede ca nu e singur.
A fost, in acelasi timp, ca un pacat marturisit: odata ce te-ai spovedit, te simti mai usurat... Intr-o perioada de entuziasm am raspuns unuia dintre cititorii care au avut amabilitatea sa-mi scrie, ca ma gandeam sa adun aceste amintiri despre muzica intr-o carte. Acum nu mai sunt sigur ca o voi face vreodata. Motivul il explica – mult mai frumos decat as fi putut-o spune eu vreodata – Ray Bradbury in povestirea „I Get the Blues When It Rains (A Remenmberance)”: „There is one night in everyone’s life that has to do with time and memory and song. It has to happen – it must spring up with spontaneity and die away when finished and never happen again quite the same. To try to make it happen only makes it fail. But when it does happen, it is so beautiful you remember it for the rest of your days. Such a night happened to me (...).”.... „The years have gone, (…) the rest of us have grown somewhat beyond middle age, we have loved and lost in our careers and sometimes won, and we still meet on occasion (…), with some new faces among us, and (…) we remember (…) that night, which was loving and warm and fine, and all the sappy songs meant nothing but somehow meant everything.”
Inchin aceste amintiri celor dragi, in primul rand familiei mele si prietenilor mei, tuturor dorindu-va un Craciun fericit si un An Nou cu sanatate si belsug.
La multi ani!
Florin R. Matache
frmatache@hotmail.com
|
Florin Matache 12/17/2006 |
Contact: |
|
|
