Valoarea teologica si spirituala a colindelor
Colindele s-au păstrat din generatie în generatie ca ceva scump fiintei neamului românesc, răsunând an de an în preajma sfintei sărbători a Nasterii Pruncului Iisus, în ajunul sărbătorii Sfântului Vasile si a Anului Nou, reprezentând acel clasic sine qua non al acestei sărbători.
De sute de ani, copii, flăcăi sau adulti, în functie si de zona geografică a tării, se pregătesc din timp cu multă sârguintă pentru a vesti celorlalti concetăteni, prin colinde, minunea din pestera Betleemului, unde s-a născut Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. În versurile lor duioase si pline de căldură descoperim sensurile adânci ale unei trăiri religioase autentice, bazată pe mărturia nezdruncinată a dreptei credinte. Prezentând dogma ortodoxă îmbrăcată în straiul idilic al colindei, colindătorii împlinesc o frumoasă operă de catehizare, gustată mai ales în rândul credinciosilor de la sate.
Parte integrantă a folclorului religios, colindele reprezintă o valoare nepretuită, mai întâi prin originea si vechimea lor, fiind una din formele de manifestare ale acestui folclor. Că sunt foarte vechi o demonstrează prezenta în colindele si-n plugusoarele noastre a numelui "Bădicii Traian", ceea ce aminteste de perioada formării noastre ca popor si de strămosii nostri. Refrenul "Leru-i Doamne, ler", păstrate în colinde, provine din latinescul Holeluiah Domine, vechi cuvânt bisericesc, des întâlnit în cărtile de cult.
Sub raportul măiestriei artistice, a versului si a melodiei, colindele noastre ocupă un loc de seamă în creatia poporului român, formând un tot unitar cu doinele, baladele si cântecele de vitejie, cu basmele, proverbele si zicătorile. Putine popoare ale lumii au însotit "taina cea din veac ascunsă si de îngeri nestiută" a întrupării Fiului lui Dumnezeu cu o prezentare atât de caldă si duioasă, cum am făcut-o noi, românii !
În ceea ce priveste continutul, colindele sunt deosebit de importante datorită învătăturilor de credintă pe care le exprimă.
Una din primele dogme prezentate de colinde este aceea a păcatului strămosesc, care a determinat întruparea Mântuitorului. Rând pe rând, plângerea lui Adam, tânguirea sa amară, zapisul încheiat de acesta cu diavolul, reprosul făcut Evei, toate sunt redate cu sentimentul uman si crestin al părerii de rău fată de greseala primului om. Dumnezeu îl izgoneste din rai pentru că i-a încălcat voia, mâncând din pomul oprit :
"Eu din rai, Eu te-am datu
Mere dulsi că mi-ai mâncatu
De păcat te-ai încărcatu ... "
Alături de reliefarea zbuciumului sufletesc al lui Adam, colindele arată că el nu-si pierde nădejdea, rugându-se lui Dumnezeu astfel :
"O, Doamne, pe mila Ta
Întoarce-o spre faptura mea
Si nu mă lăsa scârbit
Ca să fiu pân-la sfârsit ..."
Una din cele mai importante dogme crestine - întruparea Mântuitorului - este prezentată în toată complexitatea ei, într-un limbaj splendid, corespunzător sărbătorii. Actiunea se petrece în Betleemul Iudeii, în Tara Sfântă si începe cu pelerinajul Sfintei Fecioare în sânul naturii, căutând loc să nască. Nasterea trupească a lui Iisus este confirmată de aparitia stelei care călăuzeste pe magi, de închinarea păstorilor, de bucuria îngerilor, dar si de tulburarea lui Irod si de uciderea pruncilor, determinând fuga în Egipt a Sfintei Fecioare cu Pruncul, pentru a-I salva viata.
Din dorinta de a-L face pe Pruncul Hristos mai al nostru, la un moment dat actiunea se petrece la noi, Sfânta Fecioară căutând loc să nască "lângă Mures, lângă Tisa" . Mai apoi, pentru a scăpa de furia lui Irod, Sfânta Fecioară nu mai fuge în Egipt, ci în muntii nostri falnici :
"Pruncu-n brate că-si lua,
Cărăruia-si de-apuca,
Cărăruia drept în munti
Drept în munti, la munti cărunti ..."
Ce frumoasă asemănare putem face între băjenia românilor în codrii lor seculari, în vremuri vitrege, atât de minunat prezentată în doine si balade, si textul colindului mai sus citat! Noaptea sfântă a nasterii lui Hristos este o noapte de taină, plină de miscare, freamăt si mister, încât pare că însusi Dumnezeu se amestecă printre veselii colindători, vestind, odată cu glasurile copiilor, cu inimile ca potirele de trandafiri, cea mai tainică dintre taine: întruparea Fiului lui Dumnezeu. În versuri care merg la inimă, colindele vorbesc de cerul deschis, de îngerii care vestesc nasterea, de coborîrea lui Dumnezeu pe o scară de lumină pentru a binecuvânta lumea. Micii colindători, cu obrajii rumeni de ger, dar cu căldură în glas si în priviri, trezesc gazdele, anuntându-le că :
"Noi umblăm si colindăm
Si pe Domnul căutăm,
Din seara ajunului
Hai Leru-i, Ler
Până-ntr-a Crăciunului ...
Hai Leru-i, Ler ..."
Minunea nasterii Pruncului din Fecioara Maria găseste în versul popular al colindei o exprimare sinceră si nefortată, cu sentimentul celei mai adânci credinte si întelegeri. Poezia cerească a colindelor, prin gingase imne de preamărire, aduce pe Hristos, pe Sfânta Sa Maică, pe îngeri si pe sfinti, printre noi, apropiind cerul de pământ.
Bazate pe Sfânta Scriptură si pe Sfânta Traditie, colindele ne spun din cine se va naste Hristos :
"Din Fecioara Miriam
Din neamul lui Avraam,
Din sământa lui David
Din Duhul Sfânt zămislit ..."
Sau
"Că s-a născut făr de tată
Din cea Fecioara curată ..." ori
"Hristos s-a născut curat
Din Maica făr' de bărbat ..."
Rând pe rând, colindele prezintă evenimentele din viata terestră a Mântuitorului : pătimirea, răstignirea, moartea si învierea din morti, prezintă divinitatea si mesianitatea Sa, pentru a ajunge la altă dogmă importantă, aceea a răscumpărării din robia diavolului, în scopul mântuirii :
"Dumnezeu fiind din fire
Ai luat chip de omenire
Si te-ai dat la răstignire
Pentru-a noastră mântuire ..."
Scopul mântuirii este clar în mintea poporului dreptcredincios :
"Ca să facă mântuire
De la vesnica pieire
A lui Adam cel căzut
Cu tot neamul de demult ..." sau
"Fiind Tu împărat mare
Te-ai lasat la munci amare
Si Te-ai dat la chinuire
Prin a Ta bunăvoire.
Si Te-ai dat la răstignire
Ca să ne dai mântuire ..."
Alte colinde prezintă rolul Crucii în istoria mântuirii :
"O, Iisuse, nume dulce
Ne-ai scăpat prin Sfânta Cruce
De osânda strămosească
Si din mâna diavolească..."
Colindele prezintă, de asemenea, date privind evenimentele de la sfârsitul lumii si viata viitoare.
Alături de Mântuitorul Hristos, un loc central îl ocupă Maica Domnului. Dogma ortodoxă despre Prea Sfânta Fecioară este înfătisată în colinde. Fecioara Maria este numită : Curata, Preacurata, Preanevinovata, Lumina preasfântă s.a.
În nemuritorul colind de stea, autorul anonim afirmă:
"Că astăzi Curata
Preanevinovata
Fecioara Maria
Naste pe Mesia ... "
În versuri de o rară frumusete, Sfânta Fecioară este prezentată ca Maica lui Hristos, ca mijlocitoare între cer si pământ, ca rugătoare a întregului neam omenesc.
Valoarea colindelor românesti constă si în rolul important pe care l-au jucat în apărarea credintei noastre ortodoxe în vremurile când prozelitismul eterodox căuta să rupă unitatea noastră de credintă, pentru a încerca apoi si dezmembrarea celei nationale. Colindele au fost si au rămas mijloacele populare cele mai eficiente pentru apărarea Ortodoxiei strămosesti pe întreg cuprinsul Patriei.
Colindele reliefează si unitatea simfonică panortodoxă si legăturile multiseculare cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, atunci când mută locul nasterii de la Betleem la Constantinopol, numit si Taringrad :
"La poarta la Taringrad, Ziurel de ziuă,
S-a născut mare-mpărat, Ziurel de ziuă"
Dar colindele noastre sunt importante si pentru ideile patriotice, pe care le prezintă, ca : originea, viata si obiceiurile, dragostea netărmurită pentru glia străbună, vitejia si eroismul poporului român. Într-unul din colinde, pământul scump al Patriei este numit "asezare stămosească" si "mosie dumnezeiască" :
"Dumnezeu s-a desteptat
Mâna stângă-a scuturat,
Trei inele I-au picat.
Rânduneaua le-a luat
Si le-a dus în depărtare
Să le-aseze la hotare
Unu-n Tara Nilului
Altu-ntr-a Iordanului,
Unu-n Tara Românească,
Asezare strămosească,
Mosie dumnezeiască ..."
Legendarul domn Sf. Stefan cel Mare, în imaginatia populară, se închină Pruncului născut la Betleemul Iudeii :
"Atunci Stefan, Domn cel Sfânt,
Despre Pruncul auzind,
El pe dată a plecat
Cu toti I s-au închinat..."
Unele colinde cântă si evenimente ca lupta pentru neatârnarea neamului, eroului asezndu-i-se pe mormânt :
"Busuioc, mărgăritar
C-a murit pentru Ardeal
Pe plaiul muntilor
În desisul brazilor,
În mijlocul florilor
Apărând un tricolor ..."
În sfârsit, dar nu în cele din urmă, colindele sunt importante pentru bogatele lor idei social-morale pe care le exprimă, ca : pacea, dreptatea socială, ospitalitatea, cinstea, bunătatea, dărnicia, dragostea de semeni si altele.
În pragul celei mai sfinte dintre nopti, a noptii de taină, când îngerii se pregătesc să arunce din cer scara de lumină pe care Însusi Dumnezeu va coborî pe pământ si în inimile noastre, când în fiecare casă de crestin arde candela sub icoana împodobită cu busuioc si stergare românesti, când pe lavite s-au copt gutuile, cetele de colindători încep să brăzdeze ulitele satelor si ale copilăriei noastre. Să le deschidem tainitele cămărilor si potirul inimilor, si după ce ne vom usca pe furis lacrima scăpată printre gene, pricinuită de emotia reîntâlnirii cu Pruncul Iisus, să ne reamintim că El înseamnă bucurie, că ne-a adus si ne aduce de două mii de ani pacea, fericirea si bucuria, si să-I cântăm împreună cu sfintii îngeri : "Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pământ pace, întru oameni bunăvoire !" (Lc 2,10)
|
Pr. Prof. Dr Cezar Vasiliu / Montreal 12/15/2006 |
Contact: |
|
|
