Icoane cu suflet
Am aflat, prin intermediul presei electronice despre subiectul atat de controversat al icoanelor in scoli, subiect care divizeaza in mod ingrijorator ginta vorbitorilor de limba romana din lumea intreaga. Subiect extrem de delicat…Cate religii atatea ideologii si cati enoriasi, tot atatea pareri. Ce sa facem? De partea cui ne asezam, de partea unei Europe care s-a si conturat laica, sau de partea pastrarii traditiilor noastre crestin-ortodoxe? Care este calea justa, cea care nu risca sa compromita linistea interna si intrarea Romaniei in Europa? Ce spune linia trasata de Consiliul european? Cata pondere are crestinismul in Europa noua si care este directia spre care tind majoritatea statelor care alcatuiesc acest nou grupaj al tarilor europene? Nu este un secret pentru nimeni faptul ca Europa nu s-a cristalizat pe o axa culturalo-religioasa. Centrul ei de cristalizare a fost o cauza eminamente economica, cea sociala zbatandu-se inca sa iasa din starea larvara.
Scoaterea icoanelor din scoli? Care icoane? In anii 1990, erau portretele lui Ceausescu, iar inainte erau cele ale lui Dej, Marx, Engels si Lenin. Eu atat am cunoscut in viata mea de elev sau de student. Cu toate acestea, credinta nu mi-a scos-o nimeni din suflet si nici icoanele din casa, iar la gat purtam mereu o cruciulita, pe care o ascundeam, fiindca era interzisa la vedere. Dar acest lucru nu m-a impiedicat sa am prieteni romani atei, evrei, polonezi si unguri. Cand veneau in casa mea, nu se mirau si nici nu se simteau jigniti de icoanele de pe perete, sau de crucea de la gat.
Asadar am aflat simultan ca, dupa 1990, icoanele fusesera reintroduse in scoli si ca exista acum propunerea ca ele sa fie scoase afara. "Cine le-a introdus in scoli si cine vrea acuma sa le scoata de acolo?" – iata ce m-am intrebat imediat dupa aflarea vestii.
Din presa electronica aflu ca acele icoane care sunt puse sub acuzare, le-au adus parintii si copiii. Daca asa stau lucrurile si nimeni nu le-a impus cu forta, ar trebui sa se tina seama de opinia donatorilor, dar si de aceea a beneficiarilor acestor obiecte de cult, prin anchete, chestionare, sau – de ce nu? – un referendum organizat cel putin la nivel de scoala, daca nu la nivel national.
In acelasi timp consider ca icoana are o mare importana in modelarea sufletului tinerilor de pe bancile scolii, doar daca este dublata, in procesul educational, de "icoana vie" a dascalului care este luat ca model. Iata ce are o importanta covarsitoare. Elevii au nevoie de icoane cu suflet, doar pe acelea le vor urma, pe celelalte, le vor privi doar sau le vor ignora poate. Un suflet insuficient format nu vede dincolo de icoana. Cand insa acel suflet va fi pregatit, va cauta singur icoana, sursa si invataturile si o va intelege, o va iubi si o va urma.
Asa s-ar pune probleama pentru romanul din afara, care a pierdut contactul cu tara si care traieste doar in mod virtual in Romania, neputand cunoaste exact realitatea, decat prin intermediul stirilor din presa.
Dar daca ne punem in pielea romanului care traieste intr-o Romanie cu traditie ortodoxa, din care religia a fost extirpata de regimul comunist, atunci problema trebuie privita altfel. Eliminarea icoanelor din scoli este un precedent pentru completa laicizare a invatamantului, fara drept de alternativa (in Belgia, exista scoli catolice alaturi de cele de stat, cu profil laic).
Grija celui care a propus scoaterea icoanelor din scoli, ar trebui sa fie nu inlaturarea lor, ci dublarea acestor simboluri stramosesti cu "icoane cu suflet", cultivarea calitatii acestor modele vii, care vor forma sufletele oamenilor de maine. Sadoveanu, supranumit "Ceahlaul prozei romanesti", face portretul de neuitat al invatatorului sau, pe care il zugraveste ca pe un "dascal-apostol", care i-a semanat in suflet "atata credinta si atata foc!" (Domnu Trandafir). Dascalul este semanatorul care are datoria sfanta sa puna in sufletele copiilor "credinta si foc", acele lucruri durabile ce le vor fi sprijin de-a lungul intregii lor vieti. Se regaseste oare profesorul iconoclast in acest portret al dascalului-apostol? Cu siguranta, nu!
Dar acei "Domni Trandafiri" care fara indoiala, sunt in numar mare in scolile romanesti, sa isi impuna vointa! In acest chip se va evita poate o copie a greselilor occidentului, unde elevii isi batjocoresc dascalii in scoli, isi ucid colegii, lumea se mira o secunda si apoi merge mai departe. "Ei si?!" Lumea s-a regrupat deja pe noul vapor Europa si priveste in larg, neluand seama nici la norii care stau sa cada si sa tulbure calea, nici la faptul ca vasul scartaie si inainteaza cu greu prin nisip, sperand sa ajunga pe apa. Dar va stii el sa "umble pe apa"? Pe Hristos l-au aruncat din barca, sperand sa-l innece. Mergem inainte! Dar cum?
In goana dupa favorurile prezentului, grabiti sa intre in Europa oricum, fie si "pe branci", romanii ar putea inclina balanta intr-o directie nefasta. In acest sens, declaratia comuna a Papei Benedict XVI si a Patriarhului Bartholomeu I al Constantinopolului, - care s-au intalnit pe 30 noiembrie a.c., de ziua Sfantului Andrei, protectorul Romaniei – acest document cu o mare valoare ecumenica, este fara echivoc si poate servi drept sursa de inspiratie in gasirea unui raspuns la intrebarea care framanta astazi pe romani "ce facum cu icoanele din scoli?". Iata un extras semnificativ:
"En Europe, tout en demeurant ouverts aux autres religions et à leur contribution à la culture, nous devons unir nos efforts pour préserver les racines, les traditions et les valeurs chrétiennes pour assurer le respect de l'histoire, ainsi que pour contribuer à la culture de la future Europe, à la qualité des relations humaines à tous les niveaux."
("In Europa, ramanand deschisi celorlalte religii si contributiei lor la cultura, trebuie sa ne unim fortele pentru pastrarea radacinilor, traditiilor si valorilor crestine pentru a asigura pe de o parte respectul istoriei, iar pe de alta parte pentru a contribui la cultura viitoarei Europe, a calitatii relatiilor umane la toate nivelurile").
Citatul de mai sus, reaminteste de testamentul unui mare om politic, Robert Schumann, considerat Tatal Europei (titlu acordat de primul Parlament european). El a lasat un testament pe care putini il mai iau astazi in seama, din pacate. Este vorba despre cartea sa "Pour l'Europe" (1963), care se adreseaza tinerei generatii prin texte care pot servi drept model in definirea reperelor noii culturi si democratii europene. R. Schumannn atrage atentia absolutei necesitati a unei Europe "reconciliate, unite si puternice", bazata pe fraternitate crestina. "Democratia nu se improvizeaza; Europei i-a trebuit peste un mileniu de cristianism pentru a o slefui. (...) Democratia va fi crestina sau ea nu va fi deloc. O democratie anti-crestina va fi o caricatura care va cadea in tiranie sau in anarhie". Prin aceste fraze, dar mai ales in fraza urmatoare, cu valoare profetica, acest mare politician vizionar ne previne asupra pericolului unei Europe din care sunt inlaturate valorile crestine:
"Acest ansamblu (...) nu va putea si nu va trebui sa ramana o intreprindere economica si tehnica: ii trebuie un suflet, constiinta afinitatilor istorice si a responsabilitatilor prezente si viitoare, ii trebuie o vointa politica in slujba aceluias ideal uman".
|
Antonia Iliescu 12/15/2006 |
Contact: |
|
|
