Prin sita vremii - INTRE DOUA LUMI
Ne leganam ca-n vis intre doua lumi, intre prezent si trecut, intre lumea cea reala si cea a visurilor noastre, intre lumea concreta si cea a inchipuirii, intre tara mama si tara de adoptie.
Daca am avut cutezanta ‘sa ne luam lumea in cap’, in noua tara traim ‘prezentul’, concretul ‘azi’, iar din tara mama, ne-am luat ‘trecutul’, acel ‘ieri’ ca sa il retraim visand. Ca emigranti, viata noastra este mai buna, este mai rea decat a celor legati doar de un singur loc al existentei? Greu de spus. Adevarul se aseaza greu in matca si adesea viata se scrie dupa reguli ciudate. Viata emigrantului este mai deosebita, iesita de pe fagasul tiparelor stramosesti. Traim intr-o societate cu alte valori, asupra carora trebuie sa ne aplecam cu mai multa atentie si intelegere si sa ni le insusim, ca sa nu mergem contra curentului.
Traim sufleteste in doua tari si le iubim pe amandoua, caci nu exista o axa asiguratoare a suveranitatii setimentelor si facem mereu balansul intre cele doua lumi. Dar intre ‘trecut’ si ‘prezent’ este o zare de lumina, ca o punte, unde trairile noastre se intalnesc, se contopesc si dau nastere unui alt soi de viitor si a unei altfel de viata. E o viata care se primeneste continuu, traind un ‘prezent’ mai proaspat, cu mai multe noutati, chiar daca este castigat cu pretul unui tribut mai mare, cu o mai larga privire asupra lumii, cu alte orizonturi si alte intelesuri. Dar traim si un ‘trecut’, cu un inimitabil patos fara patima, mai frumos si mai indulcit, strecurat prin sita vremii. Retraim pe indelete amintirile, adevarate restituiri de viata.
Dar exista un anotimp, cel al sarbatorilor de iarna, cand amintirile nu mai au rabdare si dau navala nebuna impletindu-se cu un dulce si inocent fior. Acum apas pedala pe lumea anilor de inceput ai vietii, ai locului ivirii mele pe pamant care poarta in el sugestia nemuririi. Chiar daca nu as vrea sa ma cufund in trecut, n-am cum sa ma feresc, da el peste mine. Ce daca sunt mama sau bunica!? Dupa ce imi indeplinesc si aceste indatoriri, ramane partea mea de suflet care este numai a mea si zimbesc gandului strengar ce ma poarta in lumea copilariei si a amintirilor, adevarate scantei de viata.
Pentru mine, cele doua lumi, ‘prezent’ si ‘trecut’, nu mai tin cumpana dreapta. ‘Prezentul’ se micsoreaza din ce in ce si nu mai incape in el tot ce am de pus, iar ‘trecutul’ incepe sa fie tot mai larg si mai adanc, asemenea sacului fara fund care a inghitit mai multi ‘azi’ transformandu-i intr-un dens ‘ieri’. Amitirile se reconstruiesc intr-o arhitectura poetica, invaluite in usor mister, stand sub semnul unei subiectivitati traita din exterior, ca si cand propria-mi fiinta se priveste dinafara si constata tot soiul de intamplari care vin peste mine si carora nu ma pot opune.
Eu, cea de-acum, cu cea de atunci, suntem inseparabile, chiar daca la un moment dat una prevaleaza asupra celeilalte. Sufletul mi se leaga de imagini din trecut si le traiesc asemenea prezentului, incat, uneori cand revin la realitate, parca ma cuprinde o ameteala ca atunci cand ma ridic prea repede din pat. Traiesc trecutul ca un diandins al prezentului. Calatorind in trecut, toata fiinta mi se pune in miscare, ma scoate din lumea concreta a vietii zilnice si ma trimite in lumea mai larga a amintirilor. Memoria, ochiul interior, capacitatea mintala genereaza alte adevaruri, o lume mai deosebita decat realitatea pe care o traiestc indelung si in taina.
La fiecare Craciun ma asez langa brad, imi impodobesc gandurile cu amintiri sclipitoare, imi cufund sufletul in lumina de vis a copilariei si cu ochii uimiti ma regasesc in copilul de odinioara care credea pana in adancul fiintei lui ca vine Mos Craciun. N-am renuntat niciodata la Mos Craciun, nici atunci cand a fost inlocuit cu un impostor, iar stolurile de ingeri au fost alungate si il voi astepta pana voi ajunge in zarile de vis.
Alaturi de fratii mei, langa brad, le simt si acum prezenta parinilor nostri cu fata plina de fericire pentru fericirea noastra. Nu pot renunta la icoana parintilor nostri care vin din lumea zarilor senine langa brad ca sa ne vada cum il rasplatim pe Mos Craciun pentru darurile primite cu poeziile bine invatate si rostite fara rasuflare si cum ii cantam: ”Mos Craciun cu plete dalbe”.
Dar mirosul sarmalelor si al acelor preparate care in aceste zile stau pe masa noastra, cum ma imbrancesc la amintirea bunatatilor si tuica fiarta de pe masa din casa parinteasca, la `zaibarul` datator de sanatate, cu atmosfera de familie cu temeiuri stramosesti? Nu pot sa ma abtin si sa nu zic: Ce de bunatati facea mama acasa! Ce sarmale, ce caltabos, ce piftii, ce carnati, ce cozonac!… Si ce jambon stia sa faca tata! Afumat cu rumegus de lemn dupa ce era pus la sarat, apoi dat cu boia si usturoi. Ce ciuda aveam intotdeauna fiindca nu puteam sa ma satur pe deplin din nici un fel de mancare, caci trebuia sa las loc si celorlalte bunatati. Dar caldura domoala din casa data de focul scanteind printre lemnele duduind in soba! Dar traista cu bobarnaci…o mai simt parca si acum legata de gat! Simt parca gerul lipindu-mi narile si lupta cu nametii colindand din casa in casa…si mirosul fumului cazut din cosurile caselor, ori frumusetea lui urcand insurubat in calmul serii… si acea lume tihnita a satului de odinioara…
Ma trimite un gand de compasiune pentru oamenii care traiesc la Tropice pentru ca nu cunosc frumusetea si bucuria aspra a zapezilor in zilele de sarbatoare. Apoi gandul iarasi ma trimite in umbrele amintirilor. Le simt cum se strecoara tiptil, cum coboara in mine si se lipesc de eul meu. Surad lumii de frumuseti si de vis a amintirilor diafane si caut ca din aceasta panza ca de paianjan sa-mi fac un culcus in care sa stau ca-ntr-o dulce leganare intre lumea care a fost si ceea ce este.
Orice-as face nu ma pot sustrage trecului propriu. Dar parca prezentului ma pot sustrage? In goana masinii pe strazi, ori la plimbare cu catelusa Lory, imi sucesc capul in toate partile ca sa prind cat mai mult din farmecul podoabelor care imbraca in aceste zile, case, pomi, curti, magazine, freamatul cumparatorilor, promisiunea discreta a zilelor de sarbatoare care urmeaza…Casele din Canada au un vino-n-ncoa inimitabil, care arata ca oamenilor le pasa si le personalizeaza mai cu osebire in zilele de sarbatoare ale iernii imbracandu-le in lumini. Aceste lumini ma fascineaza si se confunda cu luminile din sufletul meu. Traiesc parca o alta viata cand vad bucuria oamenilor de a face cadouri, caldura si bunatatea cu care isi imbraca fiinta interioara, bucuria cu care fac urari...
Traind momentele prezentului, purtata pe aripile bucuriei zilelor de sarbatoare, nu ii uit nici pe cititorii mei fideli carora le aduc multumire, cu precadere celor care mi-au adresat cuvinte de apreciere si fac urarea traditionala cititorilor si colaboratorilor “Observatorului”, apreciatului nostru editor, tuturor romanilor si canadienilor:
SARBATORI FERICITE ! MERRY CHRISTMAS ! si LA MULTI ANI !
.
|
Elena Buica 12/12/2006 |
Contact: |
|
|
