Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae de Antim Ivireanul
Pentru căci iaste omul făcut de Dumnezeu, îndoit, de suflet cuvântătoriu si de trup simtitoriu are si bunătăt îndoite; sufletesti si trupesti. Si sunt bunătătile céle sufletesti 4: vitejiia, întelepciunea, dreptatea si curăteniia. Bunătătile céle trupesti încă sunt 4: tăriia, întregimea, fromosétia si sănătatea. Si dintr-acéste bunătăt ale sufletului si ale trupului nasc alte 4 bunătăt de obste: credinta, nădejdia, dragostea si smereniia.
Déci pe acéste patru bunătăt ca pe 4 temelii nemiscate, voiu să-mi întemeez vorba ce voiu să fac astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, înaintea dragostii voastre. Ce întâi voiu să vă spuiu, foarte pe scurt, a fiestecăruia bunătate, putérea si lucrarea ce are, pentru ca să se priceapă mai lesne célia ce voiu să grăesc, apoi vom întinde vorba înainte, de vom zice, după putintă, câte va aduce ceasul si ne va lumina Dumnezeu, de la carele cérem si ajutor. Ci vă pohtesc să ascultat cu dragoste, ca să aveti si plată de la Dumnezeu.
Credinta, după cum zice fericitul Pavel la 11 capete cătră evrei, iaste fiinta celor nădăjduite si lucrurilor celor ce nu să văd dovediri si fără de credintă nu iaste cu putintă nimeni să fie plăcut înaintea lui Dumnezeu, nici să se apropie de el. Si, pentru ca să vă încredintat cum că iaste cuvântul acesta adevărat, ascultat de vedeti că zice Hristos cătră apostoli la 16 capete ale lui Marcu: Mérget în toată lumea, propoveduit Evangheliia la toată zidirea si cela ce va créde si să va boteza, să va spăsi; iar cel ce nu va créde, să va osândi.
Iată dară că fără de credintă nu iaste cu putintă să ne mântuim si să stit că lăcasul ei iaste inima omului si viata ei, faptele céle bune, după cum zice apostolul Iacov: Că precum trupul omului iaste mort fărde suflet, asa si credinta iaste moartă, fărde fapte bune. Si nimeni să nu socotească în mintea lui cum că cu credintă singură să va mântui, de nu va face si fapte bune, că va gresi. Si iată că v-am spus, cu putine cuvinte, putéria credintii. Auzit si al nădejdii.
Nădéjdia iaste o îndrăzneală adevărată cătră Dumnezeu, dată în inima omului din dumnezeiasa strălucire, ca să nu deznădăjduiască niciodată de darul lui Dumnezeu, ci să fie încredintat cum că va lua, prin pocăintă, ertăciune păcatelor si verice altă cérere, sau trecătoare, sau vécinică. Si să încredintează si să adeverează nădiajdia aceasta în inima omului întâi cu ajutoriul si cu darul lui Hristos, că el iaste toată nădéjdia noastră, după cum zice apostolul Pavel cătră corinthéni: După porunca lui Dumnezeu, mântuitoriului nostru si domnul Iisus Hristos, al nădejdii noastre, că printr-însul luom toate, precum însus Hristos învată si zice: Si câte vet cére întru numele mieu, aceasta voiu face, ca să se mărească Părintele întru Fiiul. Si în darul acesta a lui Hristos, toată nădéjdia noastră să întemeiază.
Iată că ati înteles putérea nădejdii; să vă spuiu acum si a dragostii.
Dragostea încă iaste, după cum zice fericitul Pavel, mai mare decât credinta si decât nădéjdia, temeiul si vârful tuturor bunătătilor, caré unéste pre multi întru una si face cale cătră Dumnezeu tuturor celora ce o iubesc; caré dragoste singur Hristos o adeverează la 22 de capete ale lui Mathei, zicând că: Întru acéle 2 porunci, a iubi nestine pre Dumnezeu si pre aproapele său razimă toată légia si prorocii.
Ati înteles si putérea dragostii; să spuiu acum si a smereniei. Smereniia încă iaste sfârsitul, legătura si pecétea tuturor bunătătilor, căci că de ar face nestine toate bunătătile lumii si smerenie să nu aibă, toate-s pierdute, toate-s stricate, toate-s de nimica si osteneala lor iaste în desărt, pentru căci smereniia iaste maică tuturor bunătătilor. Si precum maica pune multă nevointă din fireasca dragoste ce are de hrănéste pre copiii săi, ca să-i crească si-i feréste de toate ca să nu li se întâmple vreo primejdie si-i va piiarde, asa si smereniia hrăniaste bunătătile de cresc si le feréste de toate primejdiile, ca să nu piară. Pentru căci păcatul cel dintâi si mai mare decât toate păcatele iaste mândriia, caré o au izvodit si au născut singur satana, carele era înger si să numiia Luceafăr, pentru multa lumină ce avea; care mândrie l-au surpat si l-au pogorât, cu toată ceata lui, întru céle mai de jos prăpăstii ale iadului. Si dintr-atâta lumină ce avea s-au făcut decât toate negrétele si decât toate întunérecile mai negru si mai întunecat si iaste să se osândească în véci nesfârsit pentru căci nu are tămăduială, nici vindecare rana lui, că fiind duh, nu are pocăintă.
Si cu acest păcat al mândriei, pentru multa lui zavistie, au însălat si pe ticălosul Adam, de l-au surpat din cinstea lui si l-au adus la moarte si l-au pogorât si pre dânsul în iad. Si precum păcatul mândriei au avut putére de au pogorât pre Luceafăr, până la céle mai de jos prăpăstii ale iadului, asa si bunătatea smereniei are mai multă putére decât mândriia; că au făcut pre singur Dumnezeu, carele iaste făcătoriul Luceafărului si s-au plecat atâta, cât au lăsat ceriurile si toată slava si lauda ce avea de toate puterile ceresti, de s-au pogorât pre pământ, si s-au făcut om si s-au smerit până la moarte, după cum zice fericitul Pavel, moarte de cruce; si s-au pogorât si până la iad de au scos pre Adam, cu tot neamul lui si l-au suit împreună cu dânsul la ceriu, unde au fost si mai înainte. Iară Luceafărul n-au putut să se mai sue, căci îl atârnă păcatul în jos.
Că păcatul să asamână pietrii si-i caută să meargă la maica ei, în pământ, de unde si iaste. Iar bunătatea să aseamână focului si iaste să meargă sus, în văzduh, unde-i iaste matca, că Dumnezeu iaste foc mistuitoriu si pară de foc suptire, precum l-au văzut prorocul Ilie. Si precum un om are în casa lui aur, argint, scule si alte haine si când iase din casă pune lacăt si încue, pentru ca să nu meargă vreun hot să i le fure, să se păgubească, asa si smereniia încue, ca un lacăt, toate bunătătile, ca să nu meargă hotul cel de obste, diavolul, să le fure si să va păgubi de osteneala ce-au făcut.
Si iată că, după putintă, cu scurte vorbe v-am spus putérea si lucrarea acelor 4 bunătăt, carele trebuiaste, cu totii cât le-at auzit, să le însemnat în inima voastră si să le păzit si, după putintă, să le si facet; si atunce vet fi fericit după cum zice Hristos: Fericit cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu si-l păzesc pre dânsul.
Pre acéste 4 bunătăt ce-am zis mai sus si v-am spus a fiestecăriia putérea si lucrarea, ca pre o piatră în patru féte, caré nu să poate misca s-au zidit tot sfintii si tot dreptii, ca niste întelepti, casa bunătătilor sale, si, după cuvântul Evangheliei: Să pogorî ploae si veniră râurile si suflară vânturile si loviră casa acéia si nu căzu, că era întemeiată pre piatră, care piatră iaste Hristos, după cum zice fericitul Pavel, dintru care întelepti si sfinti si drepti iaste unul si acest fericit si de-a pururea pomenit, marele Nicolae, arhiereul Mirelor Lichiei, făcătoriul de minuni, a căruia pomenire săvârsim astăzi, întru acest sfânt lăcas; carele stă deasupra muntelui beséricii ca o cetate păzită de Dumnezeu si întărită de toate patru părtile cu 4 tunuri duhovnicesti: cu credinta, cu nădéjdia, cu dragostia si cu smereniia. Si cu tunul credintii gonéste departe pre vrăjmasii beséricii, pe eretici; cu tunul nădejdii aduce pre cei deznădăjduit cătră Dumnezeu; cu tunul dragostei ajută celor săraci si lipsit; cu tunul smereniei sue pe cei păcătosi la ceriu.
Stă nemiscat în muntele credintii si al nădejdii si nu să poate ascunde; stă întemeiat în muntele dragostei si al smereniei si nu să poate pitula. Să véde de departe, că iaste la loc înalt; luminează ca o făclie aprinsă în casa Domnului, în curtile Dumnezeului nostru. Faptele lui céle bune strălucesc tuturor celor din casă, nu sunt ascunse sub obroc; luminează în toată lumea, ca lumina soarelui, minunile lui. Cunoscute-s de tot facerile lui de bine si milosteniile, primite-s de tot blândétele lui si să bucură tot de pomenirea lui, după cum zice Solomon: Lăudându-se dreptul, să veselesc noroadele. Îl mărturisesc pre dânsul adevărul lucrurilor, cum că iaste îndreptătoriul credintii si chipul blândetii si dascalul înfrânării, precum îl cântă besérica si pentru acéia au agonisit prin smerenie céle înalte si prin sărăcie céle bogate. Acesta au urmat dascalului si învătătoriului său Hristos, păstoriului celui bun si adevărat, care s-au pus sufletul pentru oi. Acesta au păzit porunca lui Dumnezeu desăvârsit si l-au iubit si pre dânsul si pre aproapele său, ca însus pre sine.
Îl dovedéste ajutoriul ce au făcut din destul de multi galbeni celor 3 fecioare, carele sta în cumpănă să-s piarză fecioriia lor; că întelegând sfântul cum că acel ticălos de tată al fételor, pentru ca să gonească sărăciia din casa lui, au socotit să chiiame în casa lui, pe Afrodita, adecă curviia si pentru ca să câstige putin aur si argint, ca să se poată chivernisi, au vrut să vânză fecioriia fételor lui. Si oftând cu amar din mijlocul inimii lui si plângând cu lacrimi fierbinti zicea: 3 fecioare, carele să văd ca 3 bunătăti ale raiului, vor să se schimbe si să se prefacă spre 3 răutăt ale iadului si pentru putin câstig vor să piarză o avutie caré iaste mai cinstită decât toate avutiile ce sunt ascunse supt munti, sau decât toate câte ocoléste toată lumea; si acea frumoséte luminată ca a soarelui iaste să-s piarză lumina si podoaba si să se facă scaun, sau să zic mai chiar cuib întunecatilor draci.
Deci acéstia ce am zis mai sus, întelegându-le sfântul, au zis în sine: ba, diavole, nu voiu lăsa să se lipsească ceriul de stéle frumoase ca acéstia, nu voiu să câstige iadul suflete atât de curate si flori asa de frumoase. Eu, o, dragoste mincinoasă, voiu să-t sfărâm săgetile, carele fără de rană omor; eu, Luceafărule, voiu să-t sparg toate mrejile si-t voiu piiarde tot viclesugul.
Asa au vorbit sfântul, apoi, pe urmă, după ce au ascuns soarele toate razele lui si s-au stins de tot lumina zilei între întunérecul noptii si când ceriul, de osteneală, au fost închis spre somn tot ochii lui, atâta cât nici luna nu priveghiia, nici una din stélele céle mai mici avea deschise tâmplele lor céle de argint, atunce ca când ar fi fost nu făcător de bine, ci ca un hot, aleargă cu mare grabă la acea săracă de casă si aruncând înlăuntru, nu zic odată, sau de doao ori, ci de trei ori, multi galbeni, au gonit cu aceasta sărăciia si tot răul si tot cugetul necuvios si au mântuit fecioria celor 3 fecioare din cursele diavolului.
Auzit-at fapta sfântului? Priceputa-t fierbinteala inimii lui spre a face bine? Înteles-at putéria dragostei cătră aproapele? Afle-să si acum vreunul, au din cei bogat, au din cei săraci, după ce va cunoaste lipsa si sărăciia fratelui său, crestinului, carele iaste aproapele său, să-i facă ajutor la nevoia lui, cu dragoste curată si fărde fătărie, de nu va avea putére cu bani sau cu altcevas, măcar cu un sfat bun, sau cu un cuvânt de mângâiare si nu numai eu, ci tot crestinii cei ce să tem de Dumnezeu, îl vor tinea întocma cu sfântul Nicolae si cu alti sfinti, că atâta iaste Dumnezeu de multemit si priimitor, cu multă dragoste de cel putin a aceluia ce o va face cu credintă si cu dragoste, ca si de cel mult a aceluia ce poate face.
Si putem lua pildă de pe cei doi filéri ai văduvei, că au fost priimit foarte de Hristos si de pe plata celor ce au lucrat în vie la ceasul al II, că li-au plătit ca si celor din ceasul cel dintâi. Că de am face cu acest mijloc bine vecinilor nostri, cum au făcut sfintii si cum ne învată sfintele Scripturi sau mai vârtos să zic, cum ne învată singur Hristos, carele iaste începutul si sfârsitul tuturor, oare ce bine socotit că am avea? Oare ce spor ni-ar da Dumnezeu în toate? Că zice prorocul David: Voia celor ce să tem de dânsul va face si rugăciunea lor va asculta. Oare n-am fi si noi drepti, n-am fi si noi sfinti? Că asa ne poruncéste Hristos: Faceti-vă sfinti, că eu sfânt sunt.
Cu fapte bune să face omul lăudat si sfânt, iară nu cu fapte réle. Nici nume vestit va putea să lase nestine, după moarte, cu răutăt. Iară noi acum, de facem vreodată cuiva vreun bine sau vreo îndemână, cât de putin, o facem mai mult cu fătărie, pentru ca să ne laude oamenii si de nu să va supune întru toate, după pohta noastră, vom să-i scoatem binele acela pe nas, împutându-i totdeauna si blestemându-l, îi zicem să-l osândească binele ce i-am făcut si ne lăudăm cătră unii si cătră altii.
Dară dascălul nostru Hristos nu ne învată asa, ci zice: când facem milostenie sau alt bine, să nu stie stânga ce face dreapta. Deci, cine va vrea să isprăvească desăvârsit si precum să cade acéste ce zic, aibă în loc de pământ dragostea, că acolea să va înrădăcina credinta, ca un copac si-s va da roada sa la vrémea sa, după cum zice David: că tot copacii si toate erburile, răzimând în pământ cresc si să măresc si-s dau roada, iar deaca nu razimă în pământ să usucă si pier. Asa si credinta, răzimând în dragoste créste si să măréste si face toate rodurile bunătătilor, căci pământul credintii iaste dragostea.
La céle zéce porunci ce-au dat Dumnezeu lui în muntele Sinaii, porunca cea dintâi si mai mare iaste pentru dragoste; că n-au zis să crezi în domnul Dumnezeul tău, ci să iubesti pre domnul Dumnezeul tău, din tot sufletul tău si din tot cugetul tău si din toată vârtutea ta si pre aproapele tău ca însut pre tine.
Si oare pentru ce au zis Să iubesti pre aproapele tău, ca însut pre tine? Pentru doao lucruri: una, pentru ca să arăt dragostea care au arătat si arată totdeauna Dumnezeu cătră tine si alta pentru căci fiestecare om să iubéste pre sine mai vârtos decât toate lucrurile si-s pohtéste cinstea si binele; si pentru acéia au zis să iubească cu acest mijloc pre aproapele său. Că să ferească Dumnezeu, când ti să va aprinde casa, sau când te vor năpădi niscai hot, vecinul tău cel de aproape va să vie să-t ajute, iar nu frate-tău sau altcineva din ruda ta, că aceia sunt departe; că cel ce iubéste cu dreptate, acela si créde. Că zice sfântul Ioann Bogoslovul: De va zice cineva că iubéste pre Dumnezeu si pre fratele lui îl uraste, mincinos iaste; că cel ce nu iubéste pre fratele lui, că l-au văzut (si-l véde totdeauna), dară pre Dumnezeu, că nu l-au văzut, cum îl va putea iubi? Pentru aceasta si domnul Hristos au zis cătră ucenicii lui: De pe aceasta vor cunoaste toti că-mi suntet ucenici, de vet avea dragoste între voi.
Dară acum, tu, ticăloase oame, te numesti crestin si ucenic lui Hristos? Dară unde iaste dragostea ce ai cătră fratele tău? Ce fel de ascultare faci dascalului si învătătoriului tău? Încailea zi că nu esti crestin, că-t faci mai multă osândă. Nu te nădăjdui că numai cu numele ce ai, de te numesti crestin, că te vei mântui, că zice Hristos: Nu cei ce-m zic mie Doamne, Doamne, vor întra întru împărătiia ceriului, ci cei ce fac voia mea. Voia lui Hristos nu iaste alta, fărnumai dragostea; si cel ce are dragoste cătră aproapele său si-i pohtéste binele, acela face toate poruncile lui Dumnezeu, că cel ce rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu si Dumnezeu într-însul, după cum zice Ioann.
Iară acum crestinii nostri atâta stau împotriva lui Dumnezeu, cât îl fac si mincinos si sfânta Scriptură zic că sunt basne si aflări omenesti. Si zic: dară cum voiu să iubesc pre vecinul mieu, că-m iaste vrăjmas? De vréme ce zici că-t iaste vrăjmas, nu te numi crestin; ce zi că esti un păgân si un om fărdelége si făr de obraz. Că stăpânu-tău Hristos ît poruncéste să iubesti pre vrăjmasii tăi si să le faci bine si tu îi stai împotrivă si nu vei să-l asculti. Dară nu-t iai seama că tu esti om si mâine, poimâine vei să mori si va să te mănânce pământul si viermii. Si de să va întâmpla să-t stea împotrivă sluga ta, sau argatul tău, nu te mânii pre dânsul si-l bat? Dară Hristos, că iaste dumnezeul cel adevărat si va să judece toată lumea, pentru neascultarea ce-i faci, oare socotesti că nu te va pedepsi si te va bate cu osânda în véci? Iară dară că nu-t iaste vrăjmas, vrăjmasul tău, ci mai vârtos priiaten, că te duce la bine, deaca vei face cum te învată Hristos; iară de nu vei face asa, ît esti tu însut vrăjmas si pierzător sufletului tău. Că de ar fi ascultat Adam porunca lui Dumnezeu, n-ar fi venit la atâta osândă neamul omenesc; si noi acum, de am asculta pe Hristos, n-am fi într-atâtea scârbe si nevoi.
Pavel apostolul zice la 13 capete cătră corinthéni: De voiu grăi, cu limbile oamenilor si cu ale îngerilor si dragoste să nu aibu, făcutu-m-am ca o aramă răsunătoare, sau ca o tobă băcăind; si de voiu avea prorocie si voiu sti tainele toate si toată întelégerea si de voiu avea toată credinta cât măgurile a le muta, iară dragoste să nu aibu, nimic nu sunt. Si de voiu da toată avérea mea si de-m voiu da trupul mieu să-l arz si dragoste să nu aibu, nimic nu folosesc.
Auzit-ai ce zice? Dară tu, căci urăsti pre fratele tău atâta cât nici în ochi nu vei să-l vezi, ci-i porti pizmă si-l zavistuesti pre la unii si pre la altii, ca să-i faci pagubă si să-l supui, să-l sărăcesti, tu, adevărat nu esti crestin, nici om pe pământ, ce esti singur Satana, carele au pârât pre Dumnezeu la Adam. Si care preot iaste acela de te ispoveduiaste si te lasă pre tine, cela ce pârăsti de te cumineci? Acela, adevărat, nu iaste preot, ci iaste singur Iuda si vânzător lui Hristos si nu i să va erta nici popei, nici aceluia, măcar de ar face câte alte bunătăt. Că zice Hristos: Milă pohtesc, iară nu jărtvă.
Pentru aceasta dară, iubitii miei întru Hristos frat si blagosloviti crestini, cât v-at adunat astăzi ca să prăznuiti si să vă bucurat de pomenirea sfântului, trebue, după cât va fi putinta a fiestecăriia, luând pildă de pe faptele sfântului, să ne asămânăm lui si să iubim întâi pre Dumnezeu, după cum iaste scris la porunca cea dintâi si pe aproapele nostru; să iubim pre vrăjmasii nostri si să le facem bine. Să cinstim pre părintii nostri, atâta pre cei ce neau născut, cât si pre cei sufletesti, carii sunt cuviosii călugări si cucernicii preot. Să ne ferim, din cât ne va fi putinta, de curvie, de betie, de zavistii, de vânzări, de apucări, de năpăsti si de alte multe ca acéstia că, sunt aflări ale începătoriului de răutăt ale diavolului, pentru ca să ne despartă de Hristos, Domnul nostru, si să-s bată joc de noi, după pohta lui. Si deaca vom păzi acéstia câte am zis, atunce vom fi crestini buni si adevărat ucenici a adevăratului Hristos Dumnezeu si făr de nici o îndoială să avem nădéjde bună că aici, întru această lume vom petréce viiată pacinică si făr de turburare, iară în cea viitoare ne vom bucura si ne vom veseli împreună cu sfântul Nicolae si cu toti sfintii, întru împărătia ceriului, caré cu totii să o dobândim, prin darul domnului nostru Iisus Hristos, a cărui milă rugăm să fie pururea cu voi. Amin.
|
Observator 12/6/2006 |
Contact: |
|
|
