Caiete de emigrant - “IARNA VRAJMASA”
“Afara ninge linistit / Si-n casa arde focul...” pentru noi toti, cei care intr-un moment de luciditate cauzata de disperare, ne-am facut bocceluta si-am napadit lumea mare, doinind despre tara noastra frumoasa, pangarita de micimea sufletului unora, ciumata de ideile catorva venetici vanitosi si inglodata-n minciuna-mit faurita din palavragelile noastre si-alor nostrii, fulguitul linistit e mila Autotputernicului pentru Vrasmasul din noi...ar zice un cronicar cu nasul taiat. Fiecare nu si-a dorit decat binele, inteles ca “ normalitate a unei vieti daruite de un Dumnezeu bun”. Fiecare insa am gresit supraestimand consecintele deciziei, pentru ca ne-a lipsit a treia dimensiune a inteligentei (cea ferecata-n divin) care ar face intelegerea deplina. Orbiti de suferinta si increzatori in luciditatea umana, ne-am aliniat dupa chiorul Imparat Norocul si ne-am intors de unde am plecat,, adica in nimicul Lumii Mari, neantul limbilor Babilonului, bantuit de vanitatea competitiei cu Creatorul, in justificarea setei de cunoastere binala , nu explicat ca pacat al curiozitatii instinctuale. In tinerete, prin liceu, cand visam ca o sticla de sampanie purtata-n buzunar de-un betiv extravagant si credeam in “nimicnicia mea” ca aveam tot ce trebuie ca sa devin maestrul dramaturgiei Romane, m-a impresionat o poveste pe care tare mult vroiam s-o transform intr-o piesa de teatru avangardista ; ceva similar cu “Fantana Turmelor” a lui Frederico Nehotaratul, sau “Rascoala in Asturii” de Albert Camus. Era povestea bazileului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025) Armeanul. A fost fiul lui Romanos al II-lea si nepot al Profirogentului. El i-a infrant definitiv pe Bulgari si pe tarul lor Samoila la Klici in Macedonia, pe valea raului Strumitza in 1014. Macelul a fost cumplit si razbuna o infrangere anterioara a lui Vasile de catre Samoila. Socant nu este insa acest razboi sau lupta ci cea ce i-a urmat. El a fost autorul primului genocid consemnat in detaliu de cronici impotriva unei populatii de semintie Turca, care mitologic a justificat razbunarea altei ramuri turcesti cea a seleugizilor, 900 de ani mai tarziu, prin cucerirea Constantinopolei. Cronica spune, ca vrand sa infranga cerbicia Bulgarilor (de-acum amestecati cu slavi, proto-romani si iliri) si sa le dea o lectie de ne uitat, Vasile al II-lea a hotarat ca cei 14000 de soldati ramasi in viata sa fie orbiti cu fierul rosu. La fiecare suta lasa doar unul, caruia ii cresta cu pumnalul un singur ochi. Acesta trebuia sa-i calauzeasca pe invinsi spre vetrele lor. Daca am pastra proportia, numarul acela de victimizati raportat la populatia estimata atunci a Pamantului, astazi ar fi uluitor si-aproape de neegalat, cu toata tehnica macelului modern. Imaginati-va vaile si drumurile Macedoniei si Bulgariei napadite de cohortele de nevazatori cu centurioni chiori, jelindu-se cu patetismul slavilor, blesteman Dumnezeul necrutator pentru suferinta nemasurata...Imaginati-va scena asta vazuta de la inaltimea unui copil de 4-5 ani caruia ii picurau in par lacrimile mamei sale cu obrajii zgariati, ce-si tinea palmele muncite pe umerii lui tineri...nu era o scena pentru un copil. Dar in lumea de atunci , jalea infrancea frica, pr care o transforma in ura plamadind setea de razbunare si insamanta in traditia celor ce vor venii dorinta exterminarii agresorului, norocos de data asta. Dupa mii de ani, chiar daca scopul si subiectul urii s-a estompat in uitarea obiectiva, sentimentul subconstient, transmis genetic, s-ar putea crede, devine confundabil cu instinctul si creaiaza Omul razboinic. Asta era dialectica mea personala atunci in anii de liceu. Eram un tanar bun, marcat de amintirea unui razboi ce abia se sfarsise, amintire mentinuta de propaganda vremii si traumele parintilor care inca nu-l uitasera. Acum, as vedea dramatizarea diferit. Piesa ar fi doar un consiliu de razboi al Bazileului invingator cu generali si sfetnicii sai. In orice timp istoric decizia orbirii a 14000 de oameni ar fi controversata. Daca moda de a reinterpreta elucubratiile epileptice ale evreului crestinat Nostradamus, generate de spaima apostaziei sale e impartasita de atatia, ma mira ca semnele facute cu ochiul de istorie trec neobservate. Deci consiliul dezbate, organizeaza si hotaraste. Replicile se-ntetesc in argumente, mentin, creiaza ori anihileaza principii crestine, umanitare, disputa legi sau teorii politice. Ca lo orice curte aprozii vestesc, mesangerii vin si pleaca. Vestile se-ncaleca cu rumorile. E si un bufon acolo, nebun si isteric, sau patetic filozofand. Lumea nu-l baga in seama. Insfarsit se hotaraste ceva, care nu poate fi auzit de public din cauza unei tirade a bufonului despre lume si viata...Pentagonul Bizantin isi inchide sesiunea de lucru...cortul consiliului se goleste. Ramane doar bufonul adormit pe-o melopee...noaptea trece...zorile isi resfira lumina pe panza cortului, iar pasarile incep sa ciripeasca...deodata un urlet ingrozitor sparge linistea “moi mati”. Bufonul incremeneste. Urletele se-nmultesc si-amplifica. Tremurand bufonul deschide fundalul care e de fapt intrarea-n cort... ...prin fanta intra soldati in toate uniformele pamantului, legionari Romani, falangisti Spartani, legionari Francezi, Dragoni, Wermacht, Sovieti, Englezi, Iniceri, Americani...toti cu gavane negre...si cate unul c-o lacrima de sange...Bufonul racneste discursuri in toate limbile...Si gata! “ O brad frumos, O brad frumos, Cu cetina tot verde...”
Sa ai un Craciun fericit Mihail, Vasile , Samoila, John, Jean si tu Ibrahim, stiti, ala mic de patru ani care a murit ieri la Najaf, udat in par de lacrimile ma-si la inmormantarea lui bunicu-sau, teroristul... Adorm cu gandul la discursul papei de la Regensburg...
George serb / Toronto
|
George Serb 12/5/2006 |
Contact: |
|
|