Aniversarea unei institutii a cãrtii românesti
Salonul de carte de la Iasi la o editie de sărbătoare
„În asemenea împrejurări festive îti dai seama că nici nu stii când a trecut vremea si s-a adunat deja atâta durată a unei fenomen devenit autonom si reprezentativ. Acum acest lucru se întâmplă institutiei numită Salonul International de Carte Românească, pe care-l organizează neîntrerupt de 15 ani, Biblioteca „Gh. Asachi” din Iasi. Realizăm astfel că acest salon a devenit el însusi o institutie culturală ce si-a creat personalitate, faimă si prestigiu si, mai ales, a stiut să si le păstreze si să justifice neslăbind nici un an energia cu care a pornit.
De fapt, de ce e atât de important acest salon si prin ce se deosebeste el de atâtea alte saloane si târguri de carte în care lumea se adună să afle ce s-a mai scris si s-a publicat în acel răstimp? Ca una ce particip de vreo câteva ani la editiile sale, pot avea aria de cuprindere a fenomenului si pot încerca să-l scrutez. E în primul rând vorba despre amploarea sa, cuprinderea editorială ce pare exhaustivă si care a solicitat adesea desfăsurarea concomitentă pe spatii paralele, oferind parcă imaginea unui zigurat mitologic în care fiecare si-a putut afla mediul adecvat spiritului său.
Sunt apoi acele personalităti ale Iasilor, urbis et orbis, ce s-au constituit – atrase fiind de priceperea persuasivă a gazdelor - ca într-un fel de neoficial comitet de sprijin si care si-au împărtit sarcina prezentării cărtilor ca să poată fi aprofundate si aduse la lumină, după meritul si interesul lor. Dar mai mult de atât, aceste prezentări au devenit, gratie elocintei si scânteierii de spirit a vorbitorilor, adevărate spectacole în sine, fascinante, luminiscente, contagioase, din cele ce produc senzatia de lărgire a mintii celor ce le ascultă savurându-le, încât fiecăruia i se pare că pleacă acasă mai destept decât a venit. Si cum să nu fie asa când vorbitorii ce se rânduiesc în zilele saloanelor rostuiesc, de fapt, o universitate liberă, în beneficiul tuturor participantilor. Oratori de mare clasă precum C. Ciopraga, Al. Husar, A.D. Rachieru, Valentin Ciucă, Ioan Holban, Dan Manucă, Ion Hadârcă, Mihai Cimpoi, ca să prelevez doar câteva exemple semnificative fără a avea pretentia de a-i cita pe toti cei din această stirpe, se întrec în a lumina în beneficiul celor prezenti - mereu mult mai multi decât numărul de locuri - cum se citeste o carte, spre a-i dezveli miezul de rouă fosforescentă în care se ascunde valoarea ei unică. Ei devin astfel niste adevărati profesori de citit într-o vreme în care deprinderea cititului pierde tot mai mult teren la concurenta cu audiovizualul.
La aceste saloane participă mereu oameni de carte românească de dincolo de granitele tării, acesta fiind un deziderat programatic al manifestării si astfel se creează posibilitatea de-a afla ce se întâmplă si în viata culturală a românilor al căror destin este de-a vietui între alte neamuri, lucru care nu e deloc usor si despre care majoritarii nu stiu prea multe, lacună ce poate fi compensată cu ajutorul acestui salon de carte. Acesti invitati de peste hotare au astfel posibilitatea de-a se încadra în miezul unui sincronism benefic care atenuează acea mereu invocată retardare culturală ce li se impută de către unii aroganti ce se consideră superiori doar prin ocazia nasterii între granitele tării. Asadar, în toamnele iesene, mereu scăldate în lumină arămie, de parcă si asta ar cădea în sarcina organizatorilor, ai posibilitatea de-a te întâlni cu prietenii „de-o făptură si de-o seamă” pe care altminteri nu ai, practic, unde să-i întâlnesti pe toti laolaltă si să te bucuri de deliciile comunicării în aceeasi limbă a culturii. În acest fel cele câteva zile ale salonului configurează la Iasi o mică Românie Mare, prin reprezentatii ei cei mai alesi, oamenii spiritului înalt.
Si nu numai atât, acest salon iesean a reusit în acesti ani să facă si „pui”, adică să ajute la organizarea unor „replici” teribil de apreciate, la Chisinău si la Cernăuti, adică acolo unde valoarea unor asemenea întâlniri ale cărtii vin ca o mană cerească în viata românilor de acolo vitregiti cronic de posibilitatea de comunica în cultura si spiritualitatea lor nativă.
Să nu uit nici atentia vigilentă cu care se marchează evenimente importante în viata cărtii românesti, precum aniversările semnificative ale creatorilor de text literar, fiind aici sărbătoriti cu asemenea prilejuri Nicolae Breban, Grigore Vieru, Vasile Tărâteanu, Shaul Carmel si altii, fapt ce se constituie în sine într-un gest de recunoastere si pretuire morală a unor asemenea oameni a căror sensibilitate funciară e infinit stimulată în asemenea mod. De fapt, salonul e, în general, o adevărată instantă de consacrare în sensul pe care-l acordă acestei sintagme sociologia culturală, căci premiile pe care le acordă juriile sale, alcătuite din personalităti redutabile si oneste sunt, desi nu consistente valoric, cu adevărat meritate si neatinse de suspiciunea vreunor masinatiuni de coterii literare si de conjunctură, cum se întâmplă, din păcate, atât de des în vremea noastră.
Adăugând aici si gentiletea ospitalitătii moldovenesti, păstrată si ea ca într-un relicvariu functional, gândul că vei fi oaspetele salonului îti luminează de cu multă vreme înainte cugetul cu bucuria unei sărbători asteptate la care ai regreta să nu fii prezent. E aproape un truism să adaug că acestea toate se datorează oamenilor care animă această fiestă a cărtii, gândind si pregătind tot anul desfăsurarea lui ca un grandios dar si armonios spectacol ce nu are cum să esueze. Acesti oameni la care mă refer sunt astăzi vrednicele directoare, Elena Leonte, Luana Troia si Catinca Agache - aceasta din urmă fiind de-acum profesionalizată în meseria de amfitrioană a salonului - secondate la unison de toti colaboratorii lor ce devin astfel mai mult decât bibliotecari: maestri de ceremonii. Si e minunat că la sărbătoare sunt mereu invitati si cei ce nu mai activează astăzi profesional la bibliotecă, fiind pensionati, dar care nu sunt ignorati si uitati ca pe aiurea, în virtutea sindromului „doar prezentul contează, trecutul nici n-a existat.”
În această vreme în care accentul importantei sociale cade acut pe laturile pragmatice ale existentei - ba chiar pe zonele ei cele mai de jos - salonul de la Iasi e o oază de cultură si spirit luminat pe care o dorim cu totii să fie cât mai îndelung dăinuitoare si să ne aline setea de frumos ce este uneori atât de apăsătoare. Asadar, felicitări tuturor celor implicati în organizarea si dăinuirea Salonului ce se potriveste atât de mult cu decorul princiar al Palatului Culturii, cu prilejul aniversării unei vârste adolescentine, dar care în cazul unei asemenea manifestări devine cu adevărat o performantă de tenacitate.
Să urăm deci Salonului iesean, după cutuma străveche, dar mereu proaspătă si vie: „Vivat, crescat, floreat!” „
*
Aceste rânduri le-am scris mai demult si au apărut deja publicate în culegerea aniversară (Salonul International de carte românească în viziunea participantilor, Iasi 1992-2006) a noii editii, a XV-a, ce s-a desfăsurat în această toamnă la Iasi. Cu acest prilej am putut să constat că nici la această editie cele scrise mai sus nu s-au dezmintit. Aceeasi rumoare sărbătorească, aceeasi forfotă de stup melifer, aceeasi densitate si elegantă a faptelor de cultură petrecute în cele câteva zile ale Salonului. Si, mai ales multe, foarte multe cărti care au fost înfătisate publicului, avid de a primi cartea si care, prin prezenta lui constantă, a răspuns, ca de fiecare dată, acestei strădanii de-a i se oferi acest tip de hrană spirituală concentrată. La un moment dat, având sarcina de-a modera, alături de Cătălin Bordeianu, desfăsurarea unui modul al programului - ce se petrecea în eleganta sală de arte si colectii speciale din Palatul culturii - si dând cuvântul vorbitorilor, i-am putut asculta din nou pe unii dintre acestia, de astă dată Al.Husar, Valentin Ciucă, Ion Hadârcă, (cărora li s-a adăugat, jună si sprintenă la minte si la cuvânt, Lucia Dărămus de la Cluj, si ea latinistă!) s.a. care cu totii au produs, iar si iar, acel efect special, atât de rar astăzi în lumea unor manifestări terne sau mediocre, tinând de spiritul umanist al vorbitorilor de altădată care, (parcă de la Cicero citire!), îndeplinesc fără gres cea mai grea îndeletnicire intelectuală, retorica perfectă, aceea actiune în care vorbitorul gândeste si exprimă simultan, fără timp de pregătire anterior, idei de pret, scânteietoare, valide, remanente în cugetele ascultătorilor. Dar mai mult de atât, logosul lor schimbă starea sufletească a acestora, le ridică într-un fel „temperatura afectivă” creând un fel de tonus spiritual special datorită căruia viata are parcă un alt pret si o altă încurajatoare menire. Iată una dintre aceste superbe – aparent! - gratuităti produse atunci. Profesorul Husar a prezentat cu o dexteritate hermeneutică fără fisură, argumentele pentru care seria de cărti din Colectia Carmina a Editurii Ars Longa, continând traduceri ale unor poeti români în limba latină semnate de către magisterul si universitarul latinist Traian Diaconescu (beneficiar în final al unui premiu!) este realizată impecabil, comparativ cu oricare altă traducere si constituie un culoar de trecere, înalt aristocratic, a marii noastre poezii (Eminescu, Blaga s.a.) către marea cultură a lumii care astfel poate avea acces la subtilitătile rafinate si originale ale acestei poezii pe care doar necunoasterea ei în lumea largă o privează de pretuirea meritată. Sau albumele de artă, prezentate de inegalabilul Valentin Ciucă fără de care nu „miscă„ nimic în această arie, încât, rămânând la limba latină, putem adapta si noi dictonul si zice: ”nihil sine Ciucă”! Doar la acest modul au fost lansate albumul Memoria acuarelei de Viorica Toporas (o suavă si evanescentă poezie a culorilor), si Albumul Ion Grigore, doi pictori de certă originalitate, ale căror portrete, nu din culori, ci din cuvinte, le-a făcut la rândul său, criticul de artă Valentin Ciucă. Dar în Salon au mai fost înfătisate si alte lucrări temeinice datorate acestui personaj multifunctional în aria spiritului, precum albumul Un secol de arte frumoase în Bucovina, apărut la Editura Art XXI s.a.
Un merit al organizatorilor a constat în a semnala si acum, ca si altă dată, bornele temporale importante atinse de unii dintre acesti venerabili seniori ai spiritului, precum Constantin Ciopraga la 90 de ani si Al.Husar la 85 de ani, dovedindu-se astfel prin repetitie, că gerontologia poate indica fără gres drept singur si sigur panaceu al tineretii vesnice, activitatea spirituală perpetuă. Acesta din urmă a beneficiat si de o carte specială, o biobibliografie aniversară realizată de dr.Catinca Agache, amfitrioana traditională a Salonului, care s-a ostenit să lumineze astfel, exact la timp, performantele existentiale ale acestui spirit multilateral: profesor universitar de elită a numeroase generatii formate în acest spirit elevat, filozof, , eseist si hermeneut, traducător, estetician, fost discipol al lui Tudor Vianu si, de fapt, un poet deversat în alte forme de exprimare, orator de fortă si de har, în totul, un model al intelectualului umanist, autor a 15 cărti de referintă si a sute de articole pe teme de o diversitate deconcertantă ale căror titluri, adunate laolaltă, vorbesc despre un mod de viată sau, cum se spune azi mai pretentios, un weltanschauung din care cititul si scrisul, adică aplecarea asupra cărtii si retrimiterea ei către lume constituie aproape o religie.
S-au lansat atâtea cărti încât e imposibil să citez măcar pe cele mai valoroase, ci doar, în mod aleatoriu, să consemnez prezenta câtorva, doar cu rolul pur jurnalistic de-a sugera diversitatea fenomenului: Avangarda literară românească si Experimentalismul românesc de Marin Mincu, (venit pentru prima oară la Iasi!), Arta obsesiei de Ion Hadârcă, Cartea Oscarurilor de Stefan Oprea, Viata ca o prefată de Constantin Coroiu, Termeni păstoresti în limba română de Ion Popescu Sireteanu, Avangarda rusă de Leo Butnaru, Călători cu fete umane de Tudor Parapiru, Femeile noptii de Madeleine Davidzon, Izvoarele artei de Al.Husar si multe, multe altele. Au fost prezenti oaspeti dragi, unii obisnuiti precum „desantul” de la Chisinău, cu vrednici bibliotecari condusi de Claudia Balaban si Alexe Rău, dar si cu poeti „de dincolo”: Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, universitarul filolog Mihai Dolgan si altii. Banatul sârbesc a fost prezent prin impozantul si bogatul în fapte culturale Ion Marina, din Voivodina, cernăutenii prin acad. Alexandrina Cernov, Vasile Tărâteanu, tânărul Vitalie Zâgrea (care a fost si premiat!) acestia din urmă aflati în febra pregătirilor pentru Salonul lor de la Cernăuti. Altii au venit pentru prima dată, precum cei din Israel, Madeleine Davidzon ori familia scriitorului I. Stir si altii. Din tară au venit rânduri –rânduri, reprezentati ai cărtii din mai toate zonele, editori, bibliotecari sau scriitori, suceveni, vasluieni, clujeni, botosăneni, gălăteni, brasoveni, timisoreni, (dar s-a simtit lipsa lui A. D. Rachieru, ubicuu altădată!) desigur si numerosi bucuresteni, iar scriitorii ieseni, mai toti, au trecut măcar pe la Palat în acele zile, cei care nu si-au făcut veacul zilnic pe acolo. S-au desfăsurat colocvii, precum cel profesional al bibliotecarilor, s-au vernisat expozitii, precum cele ale spiritualilor caricaturisti, Mihai Pânzaru-Pim si Viorel Corodescu-Cov, s-a derulat – sprintară - Ziua cărtii pentru copii la Teatrul pentru copii si tineret „Luceafărul”, s-au întâmplat spectacole si recitaluri, s-au prezentat reviste literare din multe colturi de tară si de dinafara ei, (asta în spatiul aferent breslei literare, adică la Casa cu absidă unde rezidă – prin reprezentantii ei! - obstea literară a Moldovei), s-a discutat despre problemele specifice, s-au întâlnit prieteni legati de aceleasi idealuri si convingeri, bucurându-se să constate că încă arată bine si mai scot cărti, s-au cunoscut cei ce nu se cunosteau decât din cărti si reviste, mirându-se să vadă cât diferă imaginea anteconstruită de cea reală, s-au schimbat adrese, idei, impresii, uimiri, multumiri si nemultumiri, controverse, într-un cuvânt, s-a COMUNICAT în chip cultural!
La un moment dat mi se părea că de atâta inteligentă si energie spirituală concentrată laolaltă în sălile somptuoase ale Palatului Culturii, ce se potriveste atât de bine cu acest fel de activitate, cineva care ar privi din depărtare arhicunoscutele turnuri ale Palatului le-ar putea vedea aureolate ca de un nimb de raze strălucitoare a căror iradiere ar putea să mai înfrumuseteze putin viata cotidiană actuală a orasului si a lumii, în genere, tot mai lipsită, vai! de frumusete si de armonie si-am înteles încă o dată de ce manifestarea de la Iasi nu e, pur si simplu, un târg de carte, ci cu adevărat un salon.
pentru Observatorul, Lucia Olaru Nenati
|
Lucia Olaru Nenati 12/2/2006 |
Contact: |
|
|
