Ganduri de adolescent - PARINTII
Ce inseamna Romania pentru mine? Cand ma gandesc la tara unde eu m-am nascut, ce amintire se naste in coltul mintii mele ?
Am plecat din Romania la 5 ani! Nu am fost la scoala in Romania, nu am invatat nici istoria nici geografia tarii mele. Sa va spun ca doina este cantecul meu de leagan, ca port tricolorul pe inima sau ca satul roman este paznicul sufletului meu, ar fi o minciuna!
Inseamna oare ca eu nu mai sunt romanca? Ce mi-a dat mie Romania, sau mai bine zis, ce am luat eu din Romania cand am pleacat?
Am stat si m-am gandit la aceste intrebari. Raspunsul a fost o revelatie petru mine: istoria, doina, satul, esenta Romaniei este cu mine si mereu va fi atat timp cat eu am… parinti.
Asa cum eu am o parte din mama si tatal meu, asa am o parte din tara care i-a facut pe ei si i-a imputernicit sa functioneze asa de bine si cu atat succes intr-o lume noua pentru ei, o lume care este acum a mea.
Parintii incearca sa puna o parte din identitatea, caracterul, si valorile lor in copii. Asa cum la 4 ani ma incaltam in pantofii mamei mele si mi-am pus margelele in jurul gatului, asa acum de multe ori imi pun valorile ei in jurul gandirii si interactiei mele cu alti oameni. Fiecare din noi am auzit: “semeni cu mama”, sau “esti leit tata”. La randul lor, parintii nostri au fost asemanati parintilor lor.
Ce se intampla cu acesti parinti ai nostri care decid sa paraseasca tara lor?
Fiecare parinte care pleaca in tari straine cu copiii lor pleaca cu speranta ca noi sa avem « o viata mai buna ». Dar uitandu-ma la mama si tatal meu, vad ca ei niciodata nu au lasat Romania in urma. Au luat cu ei fragmente din copilaria lor si a noastra, din pamantul unde au crescut: pamantul pe care l-au atins cu talpile goale fugind prin livezi, pamantul unde s-au indragostit prima data, unde si-au vazut copiii pentru prima oara, unde si-au ingropat parinitii, pamantul unde ne-au invatat pe noi sa facem primii pasi ca talpile noastre sa-l atinga si sa nu-l uitam. Romania i-a facut pe parintii mei si ei m-au facut pe mine. Eu port in minte si inima ce parintii mei mi-au pus.
Parintii transmit povesti, idei si traditii copiilor lor. La noi in casa, cind sora mea si eu eram micute, tata ne citea poeziile lui Mihai Eminescu si baladele lui George Cosbuc si tot asa tin minte cit de putin intelegeam din cuvintele acealea! Dar din cauza lui tata eu am revisitat acele poezi si balade acum si am vazut arta care el o vede in ele. Ori ca este drobul la Paste, colindatul la Craciun sau cozonacul pe care il face mama, poeziile lui tati mereu mi-au creat amintiri si niciodata nu m-au lasat sa uit.
Oricate limbi am invatat, parinti mei au insistat ca noi sa vorbim romaneste. Mama glumeste si zice ca trebuie sa fie sigura ca va putea vorbi cu nepotii ei intr-o limba pe care o intelege! Eu stiu ca atunci cand imi voi invata copiii sa vorbeasca romaneste, ii voi invata despre bunicii lor, fiecare cuvant va fi o taina si o descoperire despre tara bunicilor si parintilor lor. Prin ideile mele de viata, prin valorile mele, prin biserica mea, le voi impartasi o parte din Romania.
Este usor sa vedem un roman nascut in Canada si sa-l stigmatizam ca cineva care nu mai este roman. Ce ne face romani, nu se sterge si nu se uita numai pentru ca am plecat din Romania.
Vad in caracterul parintilor mei demnitate, rabdare, perseverenta, valori care le-au invatat in copilaria si viata lor, valori care au radacini in Romania si care, fara ca ei sa realizeze, vor fi ale mele.
Atat timp cat parinitii nostri au parinti in pamantul romanesc, atat timp cat ei au facut conectia cu Romania, ei mereu vor avea o parte din Romania in ei si vor pune acea parte in noi….ca noi, la randul nostru, sa o punem in copiii nostrii.
|
Adina Maria Constantinescu / Calgary 12/2/2006 |
Contact: |
|
|
