PE TEME DE EDUCATIE, Etapele dezvoltării ( I )
În numărul din februarie al “Observatorului”, abordam câteva probleme ale
educatiei în familie, cu accent pe climatul familial. Este stiut că, pe
măsură ce copilul creste, el trece prin perioade diferite de dezvoltare
fizică si comportamentală. Modificările respective necesită o adaptare
permanentă a atitudinii părintilor si a celorlalti educatori fată de
copil.
Celebrul medic pedagog italian Maria Montessori, al cărei nume îl poartă
si o organizatie scolară din orasul nostru, scria că trebuie să stim să
profităm, nici prea devreme, nici prea târziu, de fazele sensibile ale
dezvoltării copilului. Nu putem realiza aceasta decât urmărindu-i evolutia
cu mare grijă si respectând-o. Trebuie, într- adevăr, nu numai să-l tratăm
pe copil în functie de vârsta lui, dar să-l si ajutăm să străbată unele
perioade mai dificile, unele treceri mai grele; să-l ajutăm cu măsură
însă, pentru că dezvoltarea lentă a sistemului său nervos nu-i permite să
sară peste etape.
În raport cu aptitudinile si interesele copilului, se deosebesc, potrivit
majoritătii părerilor din literatura de specialitate, cinci mari perioade
de dezvoltare: de la 0 la 3 ani (perioada anteprescolară); de la 3 la 6-7
ani (prima copilărie, prescolaritatea); de la 6-7 la 10-11 ani (a doua
copilărie, vârsta scolară mică); de la 10-11 la 13-14 ani (preadolescenta,
pubertatea, vârsta scolară mijlocie) si de la 13-14 la 18-19 ani
(adolescenta, vârsta scolară mare).
Cifrele acestea sunt doar jaloane orientative, existând variatii
importante după sex (fetele se dezvoltă mai repede în preadolescentă),
după mediul geografic, social, după structurile biologice si psihice ale
fiecărui copil. Pe de altă parte, în cadrul fiecărei perioade, există o
succesiune de transformări neîntrerupte ale sistemului nervos, o
perfectionare continuă a functiilor sale, paralel cu dezvoltarea fizică
generală.
Tinând seama de faptul că în comunitătile românesti din Nord America sunt
multe familii tinere care au copii de toate vârstele cuprinse în
perioadele arătate mai sus, ne vom opri succint asupra fiecărei perioade
de dezvoltare.
Pentru început, ne oprim asupra primelor două perioade care alcătuiesc
împreună ceea ce întelepciunea populară românească numeste “cei 7 ani de
acasă”, socotind reusita în educatie de până la vârsta respectivă drept o
conditie pentru formarea sănătoasă a tânărului mai departe.
Copilul până la un an creste în înăltime si în greutate, cunoaste
senzorial lumea înconjurătoare prin gust si pipăit. El începe să se joace
cu obiectele îngrămădindu-le unele peste altele, pipăindu-le, aruncându-le
pe jos, băgând în gură orice obiect la care ajunge.
În mod normal, copilul se hrăneste cu laptele matern, apoi, pe la 5-6
luni, mixt (adăugându-se preparate speciale din cereale, din legume si
fructe, supe subtiri), pentru ca, pe la 10-12 luni să se poată renunta la
laptele matern. El nu are, pentru început, deprinderi igienice.
La 2-3 luni, copilul apare mai atent la ceea ce este în jurul lui-
zâmbeste, îsi priveste mama si pe ceilalti din preajmă, treptat începe să
se intereseze de obiectele întâlnite, ca si de tatăl său si de alte
persoane apropiate. Va apuca apoi obiectele oferite, se va târî în patru
labe, va sta în picioare. După un an, copilul se deplasează, merge din ce
în ce mai sigur, îsi ia singur jucăriile dorite. De asemenea, pronuntă
silabe, cuvinte izolate si începe să vorbească.
Părintii cunosc toate aceste lucruri în detaliu si stiu cum să actioneze
si de la cursurile de informare si instruire organizate pentru ei, asa cum
este cursul optional “Taking care of my baby” de la Toronto, ce se
adresează viitorilor părinti.
Important este, în primul rând, să se asigure, îndeosebi la această
vârstă, o stabilitate în educatia copilului, adică el trebuie să rămână în
grija acelorasi persoane - a mamei, a bunicilor, oricum să nu fie
încredintat succesiv unor persoane diferite, oricât de abilitate ar fi ele
în domeniul puericulturii. Aceasta deoarece copilul trebuie să
“recunoască” precis persoanele care-l îngrijesc, să poarte un adevărat
dialog al gesturilor si surâsului cu aceste persoane. Mama, bunicii sau
celelalte persoane care se ocupă în mod obisnuit de copil trebuie să-i
vorbească mereu în timp ce-l leagănă sau îl plimbă cu căruciorul, având
grijă să pronunte cuvintele corect si clar.
Obiectele, jucăriile oferite copilului la început nu trebuie să fie
sofisticate, ci simple dar variate ca formă si culoare, să nu fie
periculoase pentru copil - ascutite, prea grele sau prea mici (pericol
prin încercarea copilului de a le înghiti). Lucrurile nu trebuie să fie
asezate - la pat sau la cărucior - prea aproape în fata copilului, putând
provoca si întretine strabismul ochilor. Pe măsură ce copilul creste, la
obiectul prezentat trebuie să se asocieze cuvântul. Când copilul începe să
vorbească, să se insiste ca el să-si însusească un bagaj de cuvinte,
pronuntate corect, respectiv de cunostinte, să construiască apoi
propozitii simple.
În întreaga perioadă, trebuie urmărit dacă simturile copilului - auzul,
văzul - se dezvoltă normal, dacă el reactionează la semnalele noastre;
aceasta pentru a se face la timp eventualele tratamente si corectări. După
vârsta de un an, când copilul merge în picioare, el trebuie supravegheat
atent ca să nu umble la prize electrice, în alte locuri periculoase, la
diferite aparate, să nu se joace cu obiecte fragile, casabile.
Este timpul acum să fie învătat copilul să mănânce singur, să i se formeze
deprinderi igienice, să fie învătat să tină la curătenia corporală si
vestimentară.
Copilul va fi antrenat în jocuri de recunoastere a obiectelor si culorilor
pentru dezvoltarea spiritului de observatie, va asculta muzică
linistitoare, dar si antrenantă de pe casete speciale, destinate copiilor,
casete ce se pot cumpăra.
Către vârsta de 3 ani, părintii pot introduce în programul copilului
elemente de limba engleză, obisnuindu-l cu conversatii simple care să-l
pregătească pentru grădinită. Tinem seama de faptul că, încă de mici,
copiii pot învăta usor si altă limbă , în afara celei materne.
În această primă perioadă, trebuie să aibă loc si ceea ce putem numi
“întărcatul afectiv”. Mama trebuie ca, treptat, să-l lipsească pe cel mic
de mângâieri, de alintările însotite de cuvinte tandre, de purtatul în
brate, adică să se desprindă de legătura lor cvasitrupească. De obicei,
copilul suferă în fata acestor tendinte ale mamei, se simte cumva părăsit.
De aceea sunt necesare multă delicatete si răbdare, dragostea părintească
fiind adaptată vârstei copilului căruia i se arată că el se face “mare”.
Mama trebuie sprijinită si secundată în acest demers si de tatăl copilului
si, mai ales, de bunici.
În perioada a doua, a prescolaritătii, jocul este dominant, ca si imitarea
adultilor de către copil care creste în continuare fizic, senzorial si
psihic. El, copilul, manifestă încăpătânare, caută să-si afirme
personalitatea, fiind totodată acaparator (“totul este al meu”). Este o
vârstă caracterizată de nelinisti, de emotii si temeri - de pildă de
întuneric, de apă, de câini. De asemenea, este dominată de curiozitate si
imaginatie (perioada lui “Ce-i asta?”, lui “De ce?”, perioada demontării
obiectelor ca să le cunoască mai bine). Copilul începe să vorbească bine,
să povestească frumos. Dacă în perioada precedentă părintii au insistat,
prin dialog, asupra dezvoltării intelectuale a copilului si el a înteles,
de pildă, că un cuvânt - “mama” denumeste pe mama lui, dar si pe oricare
altă mamă, ridicarea la generalizare este usurată acum, pregătind gândirea
logică.
Fată de acest tablou comportamental, cu tact si răbdare afectuoasă, vom
începe să le formăm copiilor bunele deprinderi în sensul de a fi
sociabili, de a ajunge treptat să stie că nu toate lucrurile se cuvin lor.
Îi vom îndruma să fie prieteni cu alti copii de la grădinită si din
vecini, Nu ne vom arăta plictisiti să ne jucăm cu copiii; le vom răspunde
la toate întrebările în spiritul adevărului, în măsura în care ei sunt
capabili să-l înteleagă. Oricum, vom evita un limbaj de bebelus, ca si
zeflemiseala. Numai asa vom contribui la evolutia normală a copiilor ale
căror cunostinte si capacităti sporesc repede la această vârstă. Va trebui
să-i antrenăm pe copii în preocupări variate, să ne interesăm ce fac la
grădinită pentru a veni în completarea lucrului de acolo. Este important
să le punem la dispozitie carti cu imagini colorate si, pentru ultimul aqn
de grădinită, chiar cu usoare texte tipărite în limba engleză, să le cerem
să deseneze, să coloreze.
Este bine că urmăresc programe adecvate la T.V. si jocuri pe calculator,
dar copiii nu trebuie să se rezume la acestea în timpul liber. Vom face
plimbări cu copiii si-i vom încuraja să participe la micile excursii
organizate de grădinite. În timpul plimbărilor, le vom cere să observe
ceea ce este în jurul lor, îi vom învăta să gândească, le vom da
explicatii cauzale.
În privinta jucăriilor, vom evita ca băietilor să le cumpărăm doar
masinute, iar fetitelor doar păpusi. Copiii ar deveni astfel unilaterali
si, în parte, inactivi.. Le vom oferi jocuri distractive - si instructive
in acelasi timp, jocuri de constructii adecvate vârstei, ca si
mingi,trotinete, biciclete care-i vor stimula pe copii să facă miscare, să
facă sport; îi vom înscrie la cursuri de înot sau de alte sporturi
recomandate vărstei respective.
Cu deosebit tact, vom insista asupra formării bunelor deprinderi de
comportare civilizată la copii, căutând să punem bazele educatiei lor
morale; îi vom învăta să salute, să multumească, să se comporte frumos în
locurile publice, în vizite, să-si îngrijească hainele, jucăriile. O
atentie deosebită vom acorda si primelor elemente de educatie religioasă,
vorbindu-le despre Dumnezeu, învătându-i rugăciuni adecvate. Părintii vor
răspunde si cerintei copiilor de a se simti în sigurantă si nu-i vor
dezamăgi certându-se sau enervându-se în fata lor. Ei, părintii, trebuie
să fie aceiasi, egali, calmi, iubitori, ponderati, să nu treacă de la
admonestări la dezmierdări si invers în relatiile cu copiii. Procedând
astfel, vom asigura si o temeinică pregătire a copiilor pentru scoală,
deci pentru perioada următoare.
|
Toronto
S. Moraru 7/22/2002 |
Contact: |
|
|
