Moartea unui disident
Ne-a părăsit cel care a fost Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, un spirit ales, care a suferit pe parcursul întregii sale vieti, reusind însă să-si păstreze nealterată credinta si încrederea în Dumnezeu. Toti cei care l-au cunoscut cred că îsi amintesc de lumina si căldura pe care le radia întreaga sa făptură iar cei cărora le va lipsi de acum înainte si cu sigurantă vor fi multi acestia, să se gândească la profunda lui smerenie, la umilinta cu care a primit toate încercările vietii si să se bucure pentru că acum, cu sigurantă a primit cununa învingătorului. “Un martir în viată” al bisericii ortodoxe, a trecut la cele vesnice. A încetat din viată părintele Gheorghe Calciu - Dumitreasa, fost disident si luptător pentru drepturile românilor de pretutindeni. Născut la 23 noiembrie 1925, în Mahmudia, judetul Tulcea, Gheorghe Calciu a îndurat 21 de ani în închisorile comuniste, înainte de a pleca în exil în Statele Unite. Părintele a decedat în Statele Unite în urma unei grele suferinte, cu două zile înainte de împlinirea vârstei de 81 de ani. Gheorghe Calciu a fost unul dintre disidentii de marcă ai perioadei comuniste. După cum el însusi arată într-una dintre cărtile sale, “Războiul întru cuvânt”, Nicolae Ceausescu l-a considerat chiar dusmanul său personal. A fost închis între 1948 şi 1964. După amnistia generală, Gheorghe Calciu a urmat cursurile facultătilor de Filologie si Teologie. A încercat să obţină si un doctorat in teologie, dar autoritătile comuniste nu i-au dat voie să îsi sustină teza la sfârsitul cursurilor. S-a căsătorit cu Adriana Dumitreasa, sora unui alt fost deţinut politic, Ion Dumitreasa. A devenit profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucuresti, de la catedra căruia a continuat lupta împotriva sistemului. Predicile sale i-au atras, în 1979, o nouă condamnare de zece ani. Din acestia, ispăseste doar cinci, datorită valului de proteste ale reprezentanilor exilului românesc, Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma, dar si presiunilor venite din partea unor lideri mondiali, precum Margaret Thatcher, Ronald Reagan sau Papa Ioan Paul al II-lea.
Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa şi-a inţeles menirea de pastor de suflete in ambele dimensiuni: de truditor intru reinduhovnicirea semenilor si de luptător pe tăram social. Parintele Calciu este unul dintre acei luptatori anticomunisti care au marturisit credinta lor in ideea nationala si in Hristos, cu insăsi sangele lor. A indurat 21 de ani de inchisoare sub comunisti (1948-1964, 1979-1984), experimentand si furia iadului „reeducării“ din puscaria pentru studenti de la Pitesti. Numele sau este pomenit - cu respectul si mirarea starnite de cei care invie din morti in sens teologic – in scrierile despre „Infernul Pitesti“ ale regretatului Dumitru Bacu (1925-1997) si ale admirabilului Dumitru Gh. Bordeianu, doi dintre cei care au patimit alaturi de studentul medicinist - pe atunci - Calciu. In urma amnistiei generale din 1964, Gheorghe Calciu a fost eliberat. A urmat Filologia si Teologia, fiind investit cu harul preotiei. Ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucuresti, a continuat sa se „razvrateasca“ impotriva sistemului. Momentul in care isi asuma rolul de tribun acuzator la adresa regimului este 1 mai 1977, la daramarea Bisericii Enei din Bucuresti, pe locul careia se voia cladirea unei crasme. Predicile sale de la Biserica Radu-Voda, unde slujea, adresate in special tinerilor, i-au atras o noua condamnare abuziva, in 1979, care determina un val de proteste din partea exilului romanesc. In ajutorul sau se ridica Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma. Dupa intense presiuni internationale, in 1984 a fost eliberat, iar in 1985 i s-a impus sa paraseasca tara. In exil, departe peste Ocean, in Statele Unite ale Americii, unde i s-a acordat cetătenia de onoare si-a continuat lupta in numele lui Dumnezeu si eforturile pentru apararea intereselor romanilor, numarandu-se printre fondatorii Romfest - cea mai mare sarbatoare a romanilor de pretutindeni -, al carui Comitet International il conduce. A slujit, până la sfârsitul vietii, la Biserica Ortodoxă Română „Sfânta Cruce” din Alexandria, statul Virginia. Chiar din prefata volumului “Razboiul intru Cuvant” ai sa afli ca: „Toata viata acestui om de dupa tragicul episod piteştean a fost una de marturisire si de jertfa. El a masurat, in sufletul si carnea sa, distanta dintre iad si rai. Poate ca nimeni nu a mai reusit dupa Pitesti o victorie morala atat de pilduitoare si de nedezmintita. Pentru ca exista un caz Gheorghe Calciu, se poate afirma ca „experimentul Pitesti a esuat“. ”Razboiul intru Cuvant” este precedat de aparitia in tară a volumelor “Sapte cuvinte catre tineri” (1996), “Rugăciune si lumina mistică”, “Eseuri si meditatii religioase” (1998). Razboiul… contine, pe langa cele Sapte cuvinte catre tineri rostite in Postul Mare al anului 1978 (Chemare, Sa zidim biserici, Cer si pămant, Credintă si prietenie, Preotia si suferinta omenească, Despre moarte si inviere, Iertarea), un Cuvant către teologi (tot din 1978), precum si un nou cuvant din 1998, Hristos a inviat in inima ta!. In Addenda sunt incluse cateva scrisori, prefete si interviuri din perioada postdecembrista ale Parintelui Calciu. Textele dezvaluie caracterul de luptator al autorului, pentru care miza cea mai importanta este trezirea si canalizarea constiintelor tinere. Intr-o scrisoare catre Comité des Intellectuels pour l’Europe des Libertés (1978), Sfintia Sa enumera motivele pentru care a fost ostracizat. „Pentru ca am cerut libertatea de a putea predica fără nici un fel de oprelişti. Pentru ca am protestat impotriva demolarii bisericilor (…). Pentru ca am cerut scutirea teologilor de serviciul militar (...). Pentru ca am revendicat pentru crestini, tineri sau batrani, dreptul de a intră in monahism, lucru pe care Statul il interzice“. Pozitiile sale publice – exprimate in predici, scrisori si interviuri – se constituie intr-un amplu mesaj national construit pe mesajul crestin, in duhul traditiei ortodoxe, raportat indeosebi la tineri. Năzuintele Parintelui Calciu expuse in Războiul întru Cuvant… nu pot să rămană doar la conditia de mărturisiri, ci tintesc vertical spre a contura un model de comportament pentru tanăra generatie. Prin dispăritia părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, lumea bisericii suferă o grea pierdere, însă sufletul celui pe care multi l-au considerat a fi martir pentru Cristos, se află acum în bratele Creatorului. Dumnezeu să-l odihnească în Pace.
Pentru Observatorul, Rodica Elena Lupu
|
Rodica Elena Lupu 11/23/2006 |
Contact: |
|
|