Margareta Paslaru
Cele mai mari aripi
care-l ajută pe om să se-nalte
sunt gândirea si iubirea
“Acela ce s-a născut cu suflet de artist
simte profound durerile omenesti…
De aceea îsi foloseste darul
alinând suferintele altora, prin arta sa.”
Margareta
Ar fi necinstit să nu recunosc, fără pretentia de a fi un critic al altora, că Margareta Paslaru are o vocatie particulară, aceea a lucrului bine făcut, calitatea pe care multi dintre cei pe care îi cunosc o evidentiază doar la modul declarativ sau intentional. Ea, însă, o aplică sistematic, inclusiv asteptărilor ei de la oameni. Argumetele se găsesc în toată viata ei, expusă sau neexpusă în melodiile, filmele, în tot ceea ce a făcut până acum. Investitiile sale în ceilalti sunt prudente, nu pentru că firea ei este asa, ci pentru că simte si stie că totdeauna este timp si loc să dezvolti contacte umane cât mai aproape de armonie. Ascultându-i melodiile, remarcati că, în lumea ei nu există oameni răi sau culpabili de răutate. De parcă proiectul utopic de distributie echilibrată a fericirii a reusit, în sfârsit.
O astfel de fiintă a plecat din România. Nu contează nici când si nici cum. A plecat în lume si atât. Mobilul său a fost foarte uman: să-si facă o familie împreună cu sotul si de fiica ei. Un proiect ca atâtea altele ca ale atâtor altii dintre noi. Puteti spune că gestul ei a dorit să forteze destinul. Nu se sustine. Pentru că Pâslărita cum imi place mie să-i spun stia de atunci că destinul este constructie individuală sau de grup mic si că trebuie să te întrebuintezi serios ca să poti vorbi despre un destin. Bagajul emigrantei Margareta Pâslaru era sumar ca inventar, dar bogat în valoarea sa nedeclarată, o avere uriasă, un univers emotional extrem de elaborat si o sensibilitate acută a armoniilor. Existenta ei maritală, nu a suprapus straturi noi peste subconstient, ci a îngrosat tusele naturale ale experientelor sensibilitătii primare, copilăria. Elementele de cultură plastică, însusite prin convietuirea cu lumea artistică, i-au întărit încrederea în lumea simbolisticii armoniilor dintre lumină, culoare, formă. Ca solutie interpretativă a complexitătii lumii, la interfata dintre regnul uman si celelalte atribute ale vietii, sensibilitatea si acuitatea observatiilor i-au fost lui Margareta Pâslaru cele mai bune instrumente pentru a-si construi siesi un destin, alături de cei dragi stiind că, cele mai mari aripi care-l ajută pe om să se-nalte sunt gândirea si iubirea
O cunosc pe Margareta Pâslaru din copilărie. A fost si este ARTISTA mea preferată. “Lasă-mi toamnă pomii verzi”, cere ea într-una dintre frumoasele sale melodii, pe versurile poetei Ana Blandiana iar sâmbătă 18 noiembrie când am stat de vorbă cu ea, - cu prilejul lansării Cd-ului Margareta FOREVER, care cum este si firesc, a fost dedicate memoriei sotului său iubit, Gheorghe Sencovici - si asta dupa treizeci de ani, îmi confirmă că ceea ce i-a cerut ea toamnei s-a împlinit.
Era într-o frumoasă zi de vară, undeva, într-un orăsel din judetul Alba, în Cugir. Sala de spectacole a Casei de Cultură a devenit neîncăpătoare. Margareta Pâslaru ne-a delectate cu frumoasele sale melodii. Recitalul se terminase iar publicul nu o lăsa să părăsească scena. Am urcat împreună cu Monia - fetita mea care avea pe atunci trei anisori - pe scenă. Buchetul de flori era prea mare pentru ea si am însotit-o. O scurtă pană de curent, de care nu duceam lipsă pe atunci, s-a produs exact când era în apropierea lui Margareta, ceea ce a făcut-o pe micuta mea să-i prindă mâna. Lumina s-a aprins, Mrgareta a tresărit, dar numai pentru o clipă, atăt cât a durat delatfel si pana de curent iar când a văzut-o pe fetită s-a aplecat si a sarutat-o pe frunte excalmând: “Doamne, cât esti de scumpă! Parcă ai fi fetita mea!” Dincolo de caracterul oarecum protocolar al primei noastre întâlniri, am putut intuit în femeia pe care am cunoscut-o un stil aparte. Si asta s-a confirmat, pentru că, după atâtia ani si-a amintit ceea ce se întâmplase atunci pe scenă.
Faptul că iubitorii de muzică usoară adevărată nu au uitat-o pe Pâslărita s-a văzut în numărul mare de tineri si personae mature care au întâmpinat-o sâmbătă la România Plaza, librăria Diverta., acolo unde a dat sute de autografe. Generoasa ca de obicei, tot ceea ce s-a obtinut din vânzarea Cd-urilor, Margareta Pâslaru a donat Crucii Rosii.
Statisticile mentionează foarte multi români care s-au stabilit în diferite tări din Europa sau au traversat Oceanul, dar de ei, de succesele sau esecurile lor, nu s-a ocupat nimeni în mod sistematic si serios. Recunosc că abordarea sociologică a migratiilor colective este mai impresionantă si mai expresivă decât cea individuală, psihologică. Dar nimeni pare a nu fi interesat de ce pleacă si de ce sosesc oameni atât de diferiti, în diverse puncte ale lumii. Din păcate, nici emigrantii români nu sunt interesati de experientele altora, cu esecurile si succesele lor. Cum noi nu avem încă o scoală a “cum să reusesti în viată, oriunde ai fi”, este de presupus că pentru cei dispusi să ia viata de la capăt, în străinătăti, numai încrederea în ei, de multe ori supraevaluată, le asigură forta deciziei. În cazul Pâslăritei, situatia a fost cu totul diferită. A avut echilibrul si energia propriei personae drept tinte ale strămutării, pentru că în locul acela, încărcat de lipsuri si privatiuni, numit România anilor socialismului, căutarea echilibrului si conservarea sau sporirea energiei personale puteau fi delicte de constiintă. În plus, rădăcinile ei emotionale nu erau fixate într-un loc determinat, ci puteau să prindă oriunde exista o formă armonică de convietuire între om, natură si spirit.
Desi frecvent utilizată, metafora rădăcinilor omului nu si-a epuizat continutul de sensuri. Este aproape un truism să vorbim despre apartenentele nationale atunci când vorbim sau analizăm cutare sau cutare personalitate (în acceptia sa largă de persoană). Ce au oamenii diferit între ei atunci când îi raportăm la culturile din care provin? Cel mai sigur este să abordăm diferentele de mentalitate colectivă si modul diferit în care acestea influentează perceptia de sine a individului. Si mai sigur este să detectăm cât de eficient îl învată pe individ să fie independent respectivele culturi si matrici mentale. Problema independentei individuale, a se citi libertatea de a gândi si a simti neinfluentat, nu este nouă si nici neexplorată. Numai că românii nu au avut prea multe sanse de a cugeta la implicatiile acestui mod de viată. Abia acum, în ultimii ani, din ce în ce mai multi dintre noi au început să descopere potecile pe care se poate iesi din pădure către luminis. Să descopere virtutile individualismului (în sensul său benefic) si servitutile înmatriculării în gândirea multimii.
Din acest punct de vedere, Margareta Pâslaru este atipică, chiar dacă nu e singură în această categorie. Împlinirea si reusita s-au întâmplat, între oameni cu altă mentalitate. Poate că se va fi putut si aici, dar în mod sigur arăta altfel. Ea a reusit, acomodând, mai curând, mentalul străinilor la ea însăsi, decât pe ea acestuia. Puterea de a rămâne tu însuti este un exercitiu extreme de dificil, solicitant si periculos, de cele mai multe ori. Ei bine, artista noastră a răzbit acestei încercări. Ea se prezintă ca o fiintă nealterară de schimbarea solului în care a prins rădăcini. Puterea si rezistenta emotională a rămas intactă pentru că energia de a se găsi pe sine a sporit pe măsură ce greutătile, pe care nu le neagă, i-au bătut la usa cămării sufletului. În planul rădăcinilor emotionale, celelalte rude, colegii de scoală, de scenă, au rămas români, pentru că sunt fixati în rădăcinile lor si n-au îndrăznit niciodată să spere la universalitate.
Întâmplarea a făcut ca descoperirea lui Dumnezeu si a relatiei sinergetice a omului cu varietatea naturală a creatiei Sale, să aibă loc acolo departe peste Ocean. Sunt sigură că, în virtutea apartenentei la titul uman pe care-l reprezintă, Margareta ar fi avut aceste revelatii si printre noi, dar poate mult mai târziu. Dar nu s-a întâmplat asa.
Textul melodiilor abundă de constatări spontane care ne-o prezintă pe Margareta Pâslaru ca un rafinat observator al lumii în care trăieste si nu a lumii ca spectacol. Acesta este si unul dintre secretele reusitei acestui CD. Margareta a stiut tot timpul cine este si ce este, a vrut mereu să fie ea însăsi, indiferent de locul si tributul cerut de acesta. Si a intuit corect valoarea obiectivă a celorlalti, persoanele semnificative din viata ei, în raport cu propria subiectivitate. Numai asa, Margareta a putut să rămână lucidă si stăpână pe sine.
Muzica si arta au atras-o pe Margareta Pâslaru. Melodiile ei sunt nespus de frumoase, iubeste si culorile si plantele, si vietătile de prin poiană si mirosul acestora, dar nu pentru că a fost astfel educată. Ea a descoperit modul de lectură a naturii, incluzând aici si observatiile despre oameni.
Pot spune că ceea ce este Margareta astăzi, o româncă realizată în străinătate, nu este un produs al sansei, ci al modului în care si-a colectat, prin iubire, energia. A acceptat cu tolerantă tot ceea ce i-a fost potrivnic, i-a înteles pe toti cei care i-au trecut agresiv prin viată pentru că a avut întelepciunea de a primi lumea asa cum este. Iar această capacitate, atât de rară, s-a născut din iubirea timpurie pentru tot ce este creatie, are armonie si poate fi perfect în nisa sa ecologică. În momentul revelatiei divine, Margareta Pâslaru nu a venit cu temele nefăcute, ea stia doar că poate să iubească. Restul a venit de la sine.
Desi am avut de multe ori tentatia să-mi ilustrez părerea cu citate exemplare din textele melodiilor sale, am renuntat din motivul, lesne de înteles, că, în mod sigur, cei care le vor asculta vor aprecia valoarea lor muzicală.
Mă închin în fata Margaretei Păslaru pentru că valoarea cântecelor interpretate de ea s-a impus, a pătruns si a rămas în sufletele ascultătorilor, ar putea fi exemplu, cu beneficii considerabile, tinerilor. O voi păstra pentru totdeauna într-o cămărută a inimii mele pe Margareta Pâslaru, cea care a reusit de-a lungul întregii sale vieti si cariere artistice să aducă atâta bucurie si alinare semenilor. Margareta a fost si rămâne o stea.
Pentru Observatorul din Canada / Rodica Elena LUPU
|
Rodica Elena Lupu 11/23/2006 |
Contact: |
|
|
