Semnele vremurilor
Acum, la început de secol XXI, trăim în completă ilegalitate; si nu ne gândim aici la legea umană, ci la cea cosmică. Conform legii ciclurilor cosmice, umanitatea noastră nu ar mai trebui să existe, căci mânia zeilor a fost din nou trezită.
Asa cum abordarea morții ca subiect e considerată morbidă si se evită printr-o tacită auto-cenzură, tot asa a vorbi despre sfârsitul lumii este considerat ridicol si obsolit. Sigur, e altceva dacă discutăm despre moartea altora, asa cum e altceva dacă pomenim de moartea altor sisteme planetare sau de dispariția altor specii. De fapt, observăm un fenomen ciudat: cu cât sfârsitul lumii este mai aproape cu atât moartea intervine mai intens în atenția publicului. Nu există stire care să nu aibă ca element central un accident mortal, un incendiu, un uragan, o inundație sau o crimă; ba am putea spune că o stire nu e stire dacă nu conține moartea. Ar fi nedrept însă de a da vina pe manipulatorii mediei si de a-i acuza pe acestia de a fi morbidizat informația la care are dreptul publicul, când, în realitate, publicul însusi este avid după astfel de stiri.
Pe cât de gustate sunt vestile îmbăiate în sânge, pe atât de timid devine fiecare când trebuie să vorbească de propria-i moarte. Această timiditate se extinde dincolo de individ si ea se remarcă la fel de accentuat când e vorba de sfârsitul întregii umanități. Oamenii de azi preferă să se îmbete cu teorii bizare ce promit un progres continuu si o existență vesnică. Preferă să ridiculizeze orice aluzie la sfârsitul lumii, ascunzându-se după paravanul atât de convenabil si iluzoriu al perspectivei stiințifice. Si totusi, nu e greu de întrezărit adevărul. Asa cum omul se naste si moare, asa cum se scurg anotimpurile si fazele lunii, tot asa umanitatea noastră s-a născut si va trebui să moară. Singura concesie care ni s-a făcut, dacă o putem numi concesie, este ignorarea momentului când ne va suna ceasul.
Drumul unei umanităti ca a noastră poate fi jalonat de patru etape principale.
Împărtirea drumului în patru provine dintr-un simbolism geometric, căci asa cum pământul e cvasi-rotund, asa cum orbitele planetare sunt curbe închise, asa cum acele orologiului parcurg o circumferință, tot asa se poate considera o evoluție ciclică a lumii cu patru etape corespunzând celor patru sferturi ale cercului. Nu e nimic neobisnuit, căci în mod asemănător avem patru puncte cardinale ce împart un cerc în patru sferturi, si avem patru stații ale soarelui, două solstiții si două echinocții ce sunt figurate ca si punctele cardinale, sfertuind cercul.
Cei vechi au numit cele patru etape vârste si le-au considerat într-o ierarhie calitativ descendentă.
Singura concesie ce ni s-a făcut este că nu stim cât oxigen mai avem la dispoziție si nici momentul când se va sfârsi. Dar aceasta nu înseamnă că nu putem bănui si că nu se pot citi semnele vremurilor. Conform diverselor scripturi ortodoxe, omenirea îsi trăieste acum ultimele clipe; mai mult, după unele indicații, legate de durata precesiei echinocțiilor, umanitatea noastră ar fi trebuit deja să se stingă.
Si dacă citim cu onestitate semnele vremurilor întelegem că acum are loc ceea ce a prezis tradiția hindusă: Când domneste înselătoria, minciuna, inerția, somnul, răutatea, consternarea, supărarea, tulburarea, frica, tristețea, acesta se numeste Kali-yuga care este vârsta exclusiv tenebroasă (Bhagavata Purana); aproape cu aceleasi cuvinte se exprimă un martor al acestor vremuri întunecate: plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de invidie, de ucidere, de ceartă, de înselăciune, de purtări rele, bârfitori, pârâtori, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeți, trufasi, lăudărosi, născocitori de rele, nesupusi părinților, nesocotiți, călcători de cuvânt, lipsiți de iubire, lipsiți de milă.
Privind în jurul nostru, am putea descoperi toate aceste trăsături negative fără prea mare greutate. Numai că ultimul citat este dintr-o scrisoare a Sf. Pavel adresată romanilor acum două mii de ani (Rm 1:29-31).
Sf. Pavel a fost o figură cu totul aparte în tradiția crestină si funcția sa merită o atenție deosebită. Desi vom mai reveni, să spunem de acum că unul dintre semnele vremurilor este si faptul că astăzi există o încercare concertată de a bagateliza, chiar de a combate misiunea pauliciană. Spusele Sf. Pavel din scrisoarea sa către romani (pe care încă nu ajunsese să-i viziteze) descriu un tablou sumbru, foarte potrivit pentru finalul ciclului, si totusi lumea a mai supraviețuit după aceea încă două mii de ani. Este unul dintre argumentele omului modern: cei care se plâng de copiii neascultători, de decăderea moravurilor, de cresterea prețurilor, de intemperii, de guvern, de lipsa de educație, nu fac nimic nou; la fel se plângeau strămosii nostri pe vremea lui Platon sau a Sf. Pavel. Nil novi sub sole. Nimic nou sub soare; cu alte cuvinte, cei ce se plâng o fac deoarece asa e firea omului nu fiindcă omenirea cade tot mai jos si lumea agonizează.
Această argumentație este cel puțin curioasă. Pe de o parte, stiința modernă afirmă că omenirea are o vechime considerabilă, iar lumea noastră o vechime ce se măsoară în milioane de ani. Si cu fiecare nouă analiză, din cauza unei perspective liniare, această vechime se măreste. Pe de altă parte, urmele arheologice privind civilizațiile dispărute se reduc la câteva mii de ani, iar cele privind istoria cunoscută la si mai puțin. Fără prea multă grijă se combină cele două aspecte si se ajunge la un tablou fals al umanității prezente. În realitate, ceea ce se cunoaste cât de cât sigur despre istoria omenirii se reduce la perioada ultimei vârste, la Kali-yuga, respectiv la vârsta de fier de care pomenesc Hesiod si Ovidiu. Este aceeasi iluzie ca si cea privind suprafata pământului: pentru o zonă locală avem impresia că pământul este plat, căci putem înlocui arcul de cerc cu linia dreaptă tangentă la el; în acelasi mod, perioada istorică despre care vorbim este una locală, o perioadă foarte scurtă, corespunzând la ceea ce luând ca exemplu o butelie de oxigen am numi o unitate de volum, din cele zece totale, celelalte nouă fiindu-ne complet necunoscute.
De aceea ce spun Sf. Pavel si alți autori antici nu are de ce să ne mire. Ei trăiau, ca si noi, în aceeasi vârstă de fier căreia i se aplică previziunile din Bhagavata Purana. Perioada de două mii de ani este mult prea scurtă cam a treizecea parte din durata întregului ciclu pentru a se sesiza o diferentă spectaculoasă. Mai mult, civilizația greco-romană este cea mai apropiată ca mentalitate de cea modernă, si prin urmare, comparându-le, ne putem astepta ca diferentele să fie si mai greu de sesizat.
S-ar putea obiecta că acele vremuri păcătoase sunt demult oale si ulcele si noi nu avem nimic în comun cu ele. Dar astăzi omenirea si-a atras din nou mânia zeilor.
|
Athos 11/23/2006 |
Contact: |
|
|
