DREPTII TRAIESC LA UMBRA CRUCII
Dreptii traiesc la umbra crucii si au parte cel mai adesea de crucificare. Astfel li s-a intamplat tuturor martirilor neamului. Lui Horia, lui Iancu, lui Eftimie Murgu, lui Cicio Pop, lui Pop de Basesti, Memorandistilor, lui Iorga, lui Sever Bocu, lui Antonescu, zecilor de mii de romani, (nu valahi si nici moldo-valahi, cum le place unora sa ne spuna) ucisi in chinuri la Ip, la Traznea, episcopilor si preotilor schingiuti, omorati cu salbaticie in anii de ocupare samavolnica a Ardealului de Nord, liderilor partidelor istorice si cremei intelectualitatii romane dupa cel de al doilea razboi mondial. Am fost obligati, prin forta, sa recunoastem ca in Romania s-a produs holocaustul impotriva populatiei evreiesti. Istoricii n-au reusit sa convinga cu argumente, cu dovezi, nu cu speculatii, ca prigoana impotriva evreilor a capatat si monstruoasa infatisare de masacru al evreilor traitori in Romania. Am fost pusi alaturi de Germania hitlerista, de Italia fascista, de alte tari in care prigoana a capatat asemenea proportii. Spre condamnare si rusine vesnica! Dar, din 1941 si pana astazi, nici un guvern roman nu a cerut recunoasterea de catre Ungaria a holocaustului savarsit impotriva populatiei romanesti in Ardealul de Nord ocupat in urma unui dictat al Germaniei lui Hitler si al Italiei lui Mussolini. Nu erau statistici cu cei ucisi, nu erau martori credibili, nu erau documente? Ba erau cu asupra de masura. Numai ca in perioada comunista, sub conducerea lui Dej, prietenia romano-maghiara statea sub pumnul lui Stalin si al slugilor lui din conducerea partidului comunist roman: Dej, Luca, Pauker, Ghizela Vass, Teohari Georgescu etc. si nimeni si nimic nu o putea atinge. Mai mult decat atat, dr. Petru Groza a binecuvantat infiintarea regiunii autonome maghiare, ca garantie a fratietatii celor doua partide si popoare. Cei care au trait acele vremuri isi amintesc cat de usor puteai fi acuzat de nationalism si trimis in temnitele Aiudului, la Gherla, la Pitesti, Rahova sau in alte asemenea inalte scoli de "reeducare", de unde unii nu s-au mai intors iar dintre supravietuitori putini au mai avut taria sa-si pastreze credinta si sa-si reia lupta pentru ea. Nici mai tarziu, in vremea "comunismului-nationalist" al lui Ceausescu, cum, le place politologilor sa afirme, desi nationalismul lui "Ceasca" era de fatada, o spoiala care sa ascunda paranoica pofta de putere a lui si a sotiei sale, atacurilor venite din partea istoricilor maghiari iredentisti nu li s-a dat o replica hotarata, documentata, capabila sa convinga Europa si celelalte continente ca suntem pe deplin indreptatiti sa ne traim linistiti viata in cadrul hotarelor stabilite de Tratatul de la Trianon, ca o solutie nu pe deplin satisfacatoare pentru dorintele firesti ale romanilor, dar salutara pentru linistea continentului. Aduceti-va aminte de "Mustul care fierbe" al lui Goga si de filipicile lui Iorga publicate in "Neamul Romanesc", doi dintre marii nostri condieri, fosti prim-ministri, care in acesta ultima calitate si-au parasit ideile inflacarate de apararea neamului in fata pericolelor ce se cloceau la hotare, scufundandu-se in mocirla politica. Hitler si Mussolini iar mai apoi Hitler si Stalin au decis cat de mari sa fie halcile rupte din trupul tarii. Si tara a ramas ciuntita. Dupa 1989, vanturile noi care au inceput sa bata peste societatea romaneasca au avut parfumul ametitor al integrarii noastre intr-o Europa democratica, in care conflictele etnice deveneau de domeniul cosmarelor trecutului. Numai ca glasul irational al pretentiilor teritoriale acoperite de umbra trecutului n-a incetat sa se faca auzit. Zi de zi, luna de luna, an de an, olacarii maghiari, binecuvantati de ura pe care ne-o poarta noua, romanilor, popa Tokes, au batut drumurile Consiliului Europei, ale Statelor Unite, strigandu-si jelaniile impotriva unei Romanii surde la pretentiile secuilor si ale maghiarilor. Ca sa-si arate obrazul de europeni, membrii clasei politice dar mai ales ai "societatii civile" din Romania au negat insistent pericolul ce paste Transilvania, punandu-l sub semnul derizoriului, al bascaliei sau al unui nationalism desuet si retrograd, eventual de sorginte comunista. Creat, dupa cum a tot declarat public, pentru apararea drepturilor culturale si nationale ale populatiei maghiare din Romania, UDMR a negat mereu, in toti acesti ani, ca ar milita pentru autonomia Ardealului, lepadandu-se de aceasta idee ca dracul de tamaie. Vinovatii, dupa ei, erau capetele infierbantate, cateva la numar, ale acelor unguri care visau la cai verzi pe pereti si romanii nationalisti ce vedeau la tot pasul un pericol in fratii lor maghiari. Si iata ca UDMR a aruncat hlamida visinie cu care isi acoperise timp de 16 ani chipul angelic, negand orice program antiromanesc, si s-a aliat cu cel mai mare dusman al nostru, Lazlo Tokes, cu Consiliul National Secuiesc si Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania care cer Parlamentului European autonomie teritoriala. Reactia autoritatilor romanesti a fost pana acum nula, cum nula a fost ea mereu din 1990. Ce va fi, om apuca sa vedem. Vor convinge liderii maghiari uniti Parlamentul European de legimitatea cerintelor lor? Suntem pedepsiti de Dumnezeu sa fim partasi la ruperea Romaniei, dupa exemplul fostei Iugoslavii, al fostei URSS? Si cum ne vom mai apropia de mormantul martirilor despre care vorbeam la inceptul acestui text, stiind ca unii dintre ei, precum Raoul Sorban, ne-au prevenit, ne-au alarmat sa nu ne lasam adormiti de glasul de sirena al liderilor maghiari caci din momentul pronuntarii verdictului de la Trianon si pana astazi, ungurii, fie ei politicieni, istorici, scriitori sau simple persoane particulare, n-au incetat sa strige nedreptatea ce li s-a facut si sa ceara indreptarea ei. Scriind toate acestea deslusesc undeva, nu departe de mine ranjetul dispretuitor si acuzator al "filosofilor, politologilor, politicienilor, noilor intelepti europenisti, scriitorilor, gazetarilor", al tuturor celor care au aruncat in haul intunericului vechi si sfinte credinte, declarandu-le depasite, ba chiar nocive lumii acesteia fara Dumnezeu in care am intrat. L-am iubit si admirat pe marele istoric David Prodan, cel ce a avertizat asupra pericolului ce planeaza asupra Transilvaniei. Ma plec in fata memoriei lui Raoul Sorban, unul dintre Dreptii neamului romanesc, el insusi steag indoliat al Transilvaniei, cu nadejdea ca viata lui de calvar si opera lui impresionanta prin sinceritate si adevar ne vor bantui cugetele, obligandu-ne sa ne punem intrebari si mai ales sa nu stam cu mainile in san, sa ne aparam cu demnitate temeiurile reale ale istoriei noastre si tara in care ne-am nascut .
ION MARIN ALMAJAN
e-mail: ion.marin.almajan@gmail.com
|
ION MARIN ALMAJAN 11/16/2006 |
Contact: |
|
|
