Lumea pe dos - FLORI DE MINA
Placerea de a critica e mare printre romani. Nu ca ar fi mai putin mare la alte popoare, dar va spun sincer sunt mult prea ocupat cu propriul meu popor ca sa mai am timp de altii. De aceea e bine din cand in cand sa vedem si ceea ce ne bucura si ne face sa traim. Cam asta e filosofia mea cand ma duc in Romania, aceasta este ideea de baza a Observatorului, si in felul acesta putem vedea lumea mai crestineste.
In vara care a trecut am avut ocazia sa ma intalnesc cu un prieten de la Resita. Se numeste Doru Glavan si e un roman inimos care si-a pus in gand ca fiecare trebuie cumva sa contribuie la redresarea tarii. El a reusit sa infiinteze un post de radio. Radio Resita (105.6 Mhz) a debutat in 1996 si anul acesta aniverseaza 10 ani de reusite si lupte. Cunoastem cu totii proverbul romanesc « omul sfinteste locul », el se aplica astazi ca si ieri, oriunde in lume. Doru Glavan pune suflet in tot ce face si Radio Resita ii poarta amprenta. Ajuns la o audienta maxima, acest post de radio se preocupa de comunitatile mari si mici din zona Banatului, le asculta nevoile si ridica mereu probleme. Ne spunea Doru : « Radio Resita, ca post public, a fost proiectat, construit si consolidat cu pasiune si sacrificii, calauzit de crezul exprimat din primul moment : dragostea fata de oameni, frica de Dumnezeu si iubirea de tara ». Ce afirma el ne era familar, caci Observatorul promoveaza de 16 ani acelasi crez.
Desigur, eu sunt subiectiv, fiindca in fiecare an, la 25 iulie si la 15 august, zilele de nastere ale parintilor mei, Doru nu uita sa le ureze La Multi Ani la Radio Resita. Dar gestul acesta caracterizeaza omul si mare nevoie avem de oameni astazi!
Doru Glavan m-a invitat sa-mi arate sediul postului Radio Resita, sediu ce ilustreaza in toate detaliile lupta si eforturile sale intr-o Romanie inca atat de tulbure si bizantina. Mandria sa pentru ce a realizat nu e defel infumurare, ci as putea spune ca reflecta dragostea pentru romani. Afirm asta fiindca, in aceeasi zi, Doru mi-a fost ghid la un alt obiectiv uimitor : Ocna de Fier. Doru Glavan m-a condus cu aceeasi mandrie sa-mi arate realizarile unui alt roman autentic, realizari desigur necomercializate si prea putin cunoscute in tara.
La Ocna de Fier, intr-o casuta modesta, vietuieste Constantin Gruescu, tehnician miner. S-a nascut in comuna Dognecea, la 12 aprilie 1924, deci avea 82 de ani cand l-am cunoscut. Din 1945 a inceput sa colectioneze minerale si roci, « flori de mina ». Cand am intrat in casa lui Constantin Gruescu, transformata in muzeu, ne-a intampinat un barbat cu statura semeata, dar bland si intelept in vorbe. A fost o placere sa-i asculti povestile despre florile de mina si cum s-a straduit sa promoveze comorile romanesti pentru a fi cunoscute de cat mai multi. Fara sa vreau, am comparat vorbirea sa cu cea a politicienilor nostri si m-am cutremurat.
Colectia Gruescu contine peste 1500 de piese printre care o macla a cuartului unicat, « macla Gruescu ». Cand patrunzi in camera muzeu te cuprinde o sfiosenie instinctiva, o dorinta de smerenie in fata minunatiilor naturii si uiti imediat de uratenia zilnica creata de oameni neintregi. M-am plimbat printre minerale cu nume ciudate : rozete de tremolit, andradit, ludwigit, grossular, lemn opalizat, macla japoneza a cuartului, berilul, vezuvianul etc. Spunea Constantin Gruescu : « Titlul de colectionar serios presupune un sacrificiu, multa omenie. %n general, multi dintre colectionari devin – egoisti. Dar un colectionar trebuie sa fie calauzit de spiritul de a pune la dispozitia celor interesati colectia respectiva si in nici un caz sa nu tina ascunse bogatiile care fac parte din patrimoniul national ».
Am aici pe masa o bucata de cuart de la Constantin Gruescu. Cu glasul lui domol si tineresc imi explicase, asta-vara, misterele si puterile cuartului. Fiecare floare de mina, fiecare mineral avea o poveste vie. {tiam de mult ca « regnul mineral » nu e ceva mort, inert, asa cum « regnul vegetal » e viu si reactioneaza la muzica, de pilda. Dar numai acum, ascultand povestea depanata de Constantin Gruescu, am inteles cat de pline de viata sunt mineralele, cata personalitate au si cata iubire pot trezi. Caci Constantin Gruescu vorbea ca un indragostit, desi mi-am dat seama imediat ca iubirea lui pentru florile de mina ascundea o iubire mai profunda si mai pura: iubirea de glie, dragostea fata de pamantul romanesc. {tiu ca suna propagandistic ce spun acum, dar nu am alte cuvinte sa caracterizez cele ce am simtit. Constantin Gruescu e un roman autentic, un banatean autentic, si cand vorbeste se simte imediat ca nu enunta sloganuri ci exprima un crez launtric adevarat.
Am parasit casa venerabilului miner si am privit in jur. Muntii Banatului si intreaga zona parea plina de farmec. Mi-am dat seama ce bogata e Romania si am ras nervos, caci cazusem intr-un romantism rupt de realitate. Casa lui Gruescu de la Ocna de Fier m-a rupt de realitate, m-a dus intr-o tara de basm. {i a avut grija Doru Glavan sa ma aduca inapoi pe pamant. M-a condus pe drumuri diverse in acest peisaj si mi-a aratat delasarea si nepasarea si tot ceea ce cu totii cunoastem. Caci intr-adevar omul sfinteste locul si ideea ca guvernul va veni sa taie iarba din fata casei, sa pliveasca buruienile, sa curete si sa faca ordine este o utopie, ca sa nu zic altceva.
Stau si privesc, acum cand scriu, la cuartul primit de la Constantin Gruescu. Pare atat de pur, de miraculos. Gandul ma duce la Superman care s-a nascut din cuart si ma cuprinde tristetea. Este evident ca, in naivitatea si incultura lor, cineastii hollywoodieni au punctat aici un adevar esential. Iar secolul XXI nu face altceva decat sa ingroape cuartul sub mormane de moloz.
Tragedia secolului XXI are ca element esential lipsa victoriei. Succesul moral al teroristilor de astazi se bazeaza pe cateva elemente de bun simt. Va mai amintiti ca pe vremuri, dar si astazi, femeile in biserica trebuiau sa aiba capul acoperit cu naframa? Musulmanii nu au o lege diferita, doar ca ei considera ca tot timpul omul se afla ca intr-o biserica. S-au impotrivit Playboyului, filmelor pornografice, libertinajului, ateismului, profanarii celor sacre (vezi Da Vinci Code). Ganditi-va la educatia de la noi de la tara de acum cativa zeci de ani, e vreo diferenta ?
Dar tragedia este ca acesti teroristi si capi religiosi sunt mai mult sau mai putin demagogi, in fond niste criminali si avizi de putere ce se ascund dupa aceasta haina de bun simt. Cu alte cuvinte, daca Occidentul a luat-o pe panta profanarii (un preot catolic din Olanda se plangea ca in Europa de vest toti sunt atei), campionii redresarii s-au dovedit sa fie niste asasini ascunsi in faldurile religiei pe care astfel au intinat-o si pe care nu o mai inteleg.
Ma gandesc la puritatea cuartului, la odaia minunata a lui Gruescu si plansul mi se opreste. Cuartul e aici de o vesnicie. Noi…
|
Mircea Tamas 11/9/2006 |
Contact: |
|
|
