Pe urmele credintei
„Urcam spre Sihastria intr-o dimineata clara si rece de septembrie a anului 1980, strabatind cu pasul tara veche si intemeiata a Moldovei de Sus. Frumusetea de vin vechi si de lumina blind-ostenita a acelor locuri este greu de exprimat intr-un fel care sa nu ii falsifice fragranta. Cehov spunea ca la om totul trebuie sa fie frumos, hainele si obrazul, purtarea si sufletul. Aceasta vorba se potriveste Moldovei de Sus, unde totul e frumos si demn, de la straie si pina la inima. “ (H.R. Patapievici, Zbor in bataia sagetii)
A alege spatiul monahal, lipsit aparent de dinamism, pentru cele citeva zile de concediu, poate parea multora o idee depasita, care nu corespunde tendintelor manifeste in societatea contemporana. Ne lipseste agitatia cotidiana, ingroparea in mii de ocupatii marunte si adinc inradacinate in efemer. Sufletul: cine mai are timp de el, cind sint atit de multe alte lucruri importante... Un pic de liniste si intram in panica. Uscati in interior... Cerem doza de “drog”, o noua portie de fuga continua spre ceva nedefinit...
Ne-am intrebat vreodata de ce? De ce exista atitea lacase de cult? De ce tinerii aleg calea manastirii? Unii emit afirmatii usoare, incapabili fiind de a intelege o astfel de decizie : «A fugit de responsabilitati... Este usor sa alegi calugaria... Mai greu este sa tii piept necazurilor...». De partea cui sta insa Adevarul?
Imi aduc aminte cu drag vorbele unui prieten: « Manastirea Varatec a fost leaganul copilariei mele. Veneam aici in fiecare an in casa unei maicute. Liniste si pace...» Putini dintre noi pot face o astfel de afirmatie. Sa fim noi cei de vina ca nu am stiut sa discernem sau sa fie lipsa unei educatii religioase profunde?
Cu greu am imbratisat anul acesta ideea de a vizita manastirile din Arhiepiscopia Iasilor. Cind parintii mi-au sugerat acest lucru, i-am lamurit ca pe lista optiunilor mele pentru un “concediu reusit” pe ultimul loc se aflau, bineinteles, manastirile. Am fost la mare, dar am revenit cu dorinta de a face un tur de forta printre podoabele monahiei ortodoxe moldave. Singura zi alocata unui astfel de periplu a fost insa cea mai intensa. Trei saptamini de vacanta concentrate in doar 24 de ore. Pelerini pe urmele credintei...
Manastirea Agapia - ctitorita in anul 1647 - mi s-a infatisat inflorita, cu un aer molipsitor de vioi. Maicute roind peste tot, o atmosfera intima, miros de toamna tirzie scaldata in raze de soare. Chiliile imbracate in covoare de flori viu colorate confera locului un farmec unic. Ceea ce impresioneaza la Agapia este pictura interioara a bisericii. Realizata pe parcursul a trei ani, 1858-1861, opera apartine tinarului ucenic Nicolae Grigorescu (la acea vreme in virsta de 20 ani). Picturi ale aceluiasi autor se gasesc si in muzeul amenajat in curtea interioara a manastirii. Tot aici, covoarele tesute de maicute (secolele XVIII-IX-XX), obiectele de cult expuse ochiului cautator al vizitatorului se remarca prin finetea si maiestria cu care au fost lucrate.
Pasind pe aleea care duce spre biserica poti descoperi un alt muzeu , de data aceasta literar, inchinat scriitorului Alexandru Vlahuta. Agapia pare a fi, pentru multe personalitati care au poposit aici (lucru pe deplin confirmat in timp), un loc prielnic actului artistic, o sursa de pace si har, un martor tacut al procesului de refacere spirituala. Autorul “Medelenilor”, Ionel Teodoreanu, dar si fratele sau Alexandru, Ion Creanga, Ana Blandiana, I.L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, Geo Bogza – iata doar citeva talente care au calcat pragul Agapiei. Daca ajungeti aici nu uitati sa va faceti singuri o bucurie, parcurgind rindurile deosebite care se odihnesc pe paginile caietului de impresii.
Mi-am luat ramas bun. O iconita pe lemn, infatisind-o pe Sfinta Fecioara Maria cu pruncul in brate (zilnic imi opresc privirea asupra ei si respir parca din nou aerul „agapian“, atit de impregnat de prezenta lui Dumnezeu), o alta, avind drept motiv Briul Maicii Domnului (dar pentru un prieten) si din nou la drum.
15 august: la munte este inca cald. M-am gindit ca n-ar fi o idee tocmai rea sa revin anul viitor, atunci cind Manastirea Varatec (urmatorul punct pe harta spirituala schitata pentru acest pelerinaj) imbraca straie de sarbatoare. Anul nasterii acestui lacas de cult – 1785. Locatie – comuna Agapia, judetul Neamt.
Turnurile bisericii m-au emotionat: se inaltau semet in soare, incercind parca sa se contopeasca cu albastrul clar, pe alocuri presarat cu albul din nori, al vazduhului. Si inca ceva: in muzeul amenajat si ingrijit de maicutele de aici l-am reintilnit pe Grigorescu.
“Si pulbere tarina din tine se alege/Caci asta e-a lumii nestramutata lege./Nimicul te aduce/Nimicul te reia/Nimic din tine-n urma/Nu va mai raminea” (Veronica Micle, 4.VIII.1889). Mormintul poetei invadat de flori m-a intristat. Destin frint prea devreme...
Prima manastire de calugari din itinerarul nostru, Horaita, este izolata undeva in inima muntelui. Dupa parcurgerea unui drum forestier destul de lung si anevoios te intimpina niste ziduri inalte, parca de fortareata. Nici nu iti poti imagina ce este dincolo de rigiditatea acestor mormane de piatra. Departe de forfota lumii, un spatiu deschis, extrem de larg, imbalsamat in culori vii de floare si lumina generoasa. Un colt de paradis. Monumentalitate alba, constituita doar dintr-o singura incapere, biserica mi-a aparut inundata de soare, extrem de primitoare. Aveam sentimentul de “acasa”. Desi nici macar un colt nu a scapat miinilor talentate de pictor, paradoxal, aici totul creeaza impresia de spatiu intins, de deschidere. Nezarind nici un indicator de interzicere a fotografiatului am indraznit sa iau cu mine imaginea acestui interior binecuvintat.
Daca aveti timp, dar si disponibilitate fizica, incercati sa parcurgeti drumul de aproximativ 40 de minute care conduce spre Schitul Horaicioara.
1497. Ctitorie ce poarta semnatura lui Stefan cel Mare, Manastirea Neamt (avind hramul de Inaltarea Domnului), a jucat un rol decisiv de-a lungul timpului in promovarea culturii si a invatamintului romanesc. Se pare ca primul strat din pictura ce se odihneste pe peretii interiori ai bisericii (40,5 m lungime; 23 m inaltime) este din perioada marelui voievod (exista dovezi clare in acest sens). Extrem de multi vizitatori in acest spatiu. Timpul mult prea scurt. Am urcat in masina si am pornit din nou in aventura cunoasterii.
In drum spre Sihastria am intrat sa spunem o rugaciune in biserica Manastirii Secu. Frumusete ireala. Ma gindeam: cum am putut sta atit de mult, atit de departe de aceste spatii incarcate de har? Nu as mai fi plecat, gasisem liniste, prilej de meditatie, de introspectie. Trebuie sa revin (mi-am zis), sa-mi acord timp, sa-mi fac incarc sufletul si gindul de Dumnezeu.
“La Sihastria existau in 1980 doi omeni remarcabili: parintele Ioil si parintele Cleopa. Cleopa era un monah de o cu totul alta factura. Ca si Iorga, cu care de altfel semana si fizic, era incontrolabil in privinta citatelor. Cita mereu, din carti incredibil de obscure si care erau, majoritatea, manuscrise de nimeni citite, ingropate sub praful din bibliotecile minastirilor.
Cleopa te ingenunchea prin el si avea umilinta ironica de a te aduce in fata altarului spunind ca te-a ingenuncheat Dumnezeu. Totul in el era grandios: de aceea, ceea ce inspaiminta la el era lipsa de gaunosenie. Cleopa era maret si era plin.” (H.R. Patapievici, Zbor in bataia sagetii)
Nu imi imaginam ca voi mai intilni in acea zi binecuvintata de toamna ceva care-mi sa-mi para atit de imbibat de prezenta divina. Maretie impletita cu bun gust, spatialitate purtind pecetea unei arhitecturi moderne, Manastirea Sihastria (hram – Nasterea Maicii Domnului) m-a atras din primul moment. Locul acesta va constitui pentru mine tinta viitoarelor incercari de a ma regasi, de a dialoga cu Dumnezeu. Pelerini - din nou la drum...
Inainte de a ajunge la Schitul Sihla, daca esti obisnuit cu potecile de munte, te poti incumeta spre Schitul Daniil Sihastru. Am intilnit un calugar care ne-a spus ca materialele pentru construirea acestui lacas au fost carate cu spatele. Suferinta si rugaciune. Adevarata umilinta. Doar sapte frati traiesc si slujesc aici, izolati de tentatiile lumii, aproape de cer.
Ultima destinatie - Schitul Sihla. O bisericuta micuta in care abia daca incap zece suflete. Imbracat in straie de seara, schitul mi s-a parut intim. In razele lunii, pe aleile de munte din curtea interioara parca urcam o scara imaginara spre necuprisul cerului, spre Dumnezeu.
Anul viitor – un nou traseu: manastirile existente in Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor (Bogdana, Dragomirna, Humor, Moldovita, Putna, Rarau, Rasca, Schitul Sf. Ioan Iacob, Sfintul Ioan cel Nou, Slatina, Sucevita, Voronet). Albastrul de Voronet...
|
Iuliana Susnea 11/9/2006 |
Contact: |
|
|
