Calatoria incursiunilor literare ( V I )
Este de multe ori extrem de dificil sa intelegi anumite aspecte ale vietii, anumite subiecte ale umanitatii si sa incerci din rasputeri sa patrunzi tainele intelegerii si sa descoperi virtutile unor lumi consacrate si de mult semnate in filele uitate ale istoriei omenirii. Un astfel de subiect il constituie pentru mine sculptura si la un nivel mai amplu, insusi arta. Citeam acum o vreme un articol, oarescum ridicol prin titlu, intitulat "Intelectual in 10 carti" publicat in Cotidianul, despre recomandarile oferite de diversi oameni de litere sau jurnalisti in legatura cu ce ar putea fi parte din construirea unei culturi personale sau mai bine zis, care ar trebui pur si simplu luate ca niste inceputuri, niste sfaturi utile in stabilirea unei potentiale directii de formare personala. Aici il gasim pe d-l Alex Leo Serban cu urmatorul sfat:
"Este recomandabil sa poti recunoaste“ un tablou de Leonardo da Vinci fara a-l confunda cu unul de Rafael, unul de Picasso, fara a crede ca e Miró, o sculptura de Michelangelo versus una de Rodin, sau una de Brancusi, care e diferit de Henry Moore, un portret de Rembrandt, „altceva decit unul de Velázquez“ sau un peisaj de Gainsborough, care „nu e acelasi lucru cu unul de Turner“.
Interesant punct de vedere... Nu mi-am putut imagina niciodata de fapt cat, cum si in ce fel o sculptura iti poate transmite ceva, te poate lasa sa surprinzi simtirea, expresia, puterea, frumusetea sau complexitatea in cele mai alese forme, ajutand pe deplin la intelegerea sensului greu al creatiei.
Este impresionanta conditia umana a artistului si in genere a oricarui om daruit pasiunii, si mai ales a celor ce au parte de o daruire sa zicem neconditionata in fata actului creativ. Intr-un fel ei traiesc un soi de bucurie interioara unica si puternica si asa isi gasesc ei acea forta fara de margini ce ajuta nespus de mult in consacrarea destinului artistic. Dar ard puternic dominati de jarul pasiunii si ating sfere inalte ce ajung sa fie aproape neintelese. Aceasta predare in fata pasiunii iti cere insa si multe sacrificii, astfel ca de multe ori trebuie sa lasi la picioare alte iubiri sau incercari de intelegere si afectiune pe care le-ai putea nutri fata de orice altceva sau altcineva. Este adevarat oare ca pasiunea aduce cu sine o alta perceptie a ceea ce te inconjoara fara a realiza, constientiza insa de multe ori decat ulterior ca aceasta perceptie a existat?
Aceasta conditie umana poate fi definita ca fiind intr-o continua stare de agonie si extaz. Stari de altfel extreme, dar care se potrivesc foarte bine cu infatisarile pe care le poate lua umanitatea in forma sa artistica. Si gandind, incercand sa gasesc intelegere in aceasta viziune, realizez cat de putin pot sa ating aceste cunostiinte, cat de sumar pot sa apar in fata lumii, ma apasa o rusine surda si rosesc inlauntrul meu pentru lacunele artei si cunoasterii mele.
Calatoria din aceasta vara mi-a dat si ea un nou prilej de gandire si cugetare la aceasta lume a noastra ce ne inconjoara cu o nebuneasca varietate si valoare. Depinde doar de noi sa stim cum sa extragem aceasta esenta datatoare de cunoastere, intelegere, apropiere, daruire, pasiune, sau dragoste. Si de fapt realizarile necunoasterii iti revin de cele mai multe ori odata cu studierea si incercarea de aprofundare a altor subiecte. Italia e de data aceasta o destinatie de mult planuita si gandita si poate intr-un fel surprinzator de incarcata, complexa si neasteptata. Prilejul s-a ivit si am aruncat gandul in studiul cat posibil de amanuntit in legatura cu aceasta tara, istoria, obiceiurile si oamenii sai. De aici pana la sculptura oricine stie ca e doar o aruncatura de bat. Este o valoare imensa si greu de acumulat, ca sa nu mai vorbim de incercarea de a intelege procesul creatiei ce a fost traversat in materie de arta in aceasta tara.
Calatoriile literare pregatitoare m-au indreptat astfel spre destinatii ce au trait undeva in aceasta unica lume a literelor si ca prezenta fizica pe rafturile din biblioteca si care doar asteptau gestul galant dar greu de gasit al motivatiei lecturii - Agonie si Extaz de Irving Stone, Istoria Artei de Mihail Alpatov, Arta de Auguste Rodin, precum si alte ghiduri provenite de la libraria sau biblioteca locala.
Primele tinuturi vizitate au fost cele dominate de magia si maretia lui Michelangelo. O lume incatusata de o forta creativa ce a rasturnat si revolutionat arta si definitia artei. Intelegerea si viziunea oferita sculptorilor, pictorilor a impresionat, socat si transformat. Agonia si Extazul lui Irving Stone m-au determinat sa ma intreb din ce in ce mai mult cine esti tu Michelangelo Buonarroti, de unde ai devenit si cum ai avut atata putere sa ajuti la definirea sensului creatiei? De unde atata intelegere a conditiei umane? De unde atata forta creativa si apropiere instinctiva de Dumnezeu? In mod primar talentul este desigur fundamentul construirii viselor de piatra, si se aseamana la prima vedere cu o meserie bruta precum spunea si tatal sau cand auzise pentru prima data ca Michelangelo dorea sa se faca artist, dar ciocanul si dalta, pensula si culoarea, forma si dimensiunea au patruns cu mult, mult mai adanc in sufletul viu al blocurilor de marmura sau al peretilor de biserica dand Viata unor extraordinare capodopere.
Nascut pe 6 Martie 1475, Michelangelo a trait 90 de ani de cautari si regasiri, de lupte si impacari, de dragoste si ura, de intrebari si raspunsuri, intru totul 90 de ani de Agonie si Extaz. Citind aceasta carte devii extrem de fascinat de puterea de gandire a acestui om, de setea arzatoare ce ii chinuiau simturile, realizand ca Michelangelo a facut parte din categoria aceasta a celor nascuti sa traiasca din pasiune si patima, pentru el viata a avut o semnificatie aparte pe care multi dintre noi nu o vom putea intelege niciodata.
Ce este pasiunea? Pasiunea in mod cert ajuta la definirea clara si normala a unui individ, cei ce au parte de ea plutesc in lumi ce le redau o stare de beatitudine greu de gasit altfel si se apropie mai mult de o potentiala fericire. In acest prezent atotcucerit de prezenta internetului pasiunea inca traieste in multi dintre locuitorii acestei planete dar izvoraste din cu totul alte surse, alimentarea se face de multe ori virtual, intr-o lume pe care putini si-au putut-o imagina, inchipui. Pasiunea din pacate de multe ori a fost transferata cu tot cu om in acest loc inexistent unde poti intalni tot ce poate fi posibil pe lumea asta si care poate redefini cu usurinta sentimentul pasiunii.
Pot sa spun ca randurile lui Irving Stone au reusit sa-mi ofere o frumoasa lectie de cunoastere a sculpturii, a desenului, a ceea ce poate insemna o simtire de artist, o formare de artist, o schita in carbune, o incercare de fresca, o alegere de bloc de marmura, o privire si ascultare a vietii unei bucati de marmura, a unor tehnici de lucru si poate chiar si a izvoarelor de inspiratie ce pot sa erupa si sa se creeze si sa formeze ceea ce este ideea savarsirii unei opere de arta. Cartea de asemenea este si o excelenta lectie de istorie cu familia de Medici dominand o mare parte din pictura si sculptura de poveste, cu crancenul razboi dus cu biserica si credinta crestina ce s-a dovedit ca in trecut a putut lua forme adeseori apropiate de fanatism, desfrau dar si de pilon imens al sprijinirii lumii artistice ce a dus cu sine la aparitia acestui superb curent, Renasterea.
Dar parte din ceea ce m-a determinat sa scriu aceste randuri, chiar daca in prealabil am avut inspiratia de a deschide filele vietii lui Buonaroti asa cum au fost ele imaginate de Stone, a fost confruntarea si intalnirea fata in fata cu trei dintre actele sale creative, Pieta, Geneza si Judecata de Apoi, minunatele fresce din Capela Sixtina, precum si impunatorul Moise. Ceea ce am realizat ca fiind foarte important cand te afli fata in fata cu astfel de capodopere este intelegerea si interpretarea de care ai parte, si aceasta poate sa ajunga spre tine in doua ipostaze, una cea indrumata care iti poate fi oferita prin carti, brosuri, imagini sau chiar ascultata printr-un echipament audio la fata locului, si cealalta provenita din interpretarea proprie si simtirea ce-ti urca prin vine atunci cand te vezi fata in fata cu aceste opere de arta.
Astfel, esti pregatit launtric sa te confrunti cu ceva grandios si din start esti coplesit, pe urma pe masura ce te apropii incerci sa te debarasezi de aceasta subiectivitate launtrica si ajungi sa te transpui intr-o lume singulara si izolata de restul lumii, incerci din rasputeri sa atingi si sa patrunzi in mrejele si tainele creatiei si de multe ori ai impresia ca nu mai privesti o sculptura sau o pictura ci o lume cu totul aparte si poate chiar sa te imaginezi in lumea de atunci si de acolo a momentului in care maestrul a creat sau chiar a povestii si a personajelor ce au fost redate. Incerci sa gasesti locul comuniunii, conexiunii, dar poate ca de cele mai multe ori e doar o straduinta in zadar. Si totusi cu totul este coplesitor…
Mai apoi apare si cealalta latura care merita incercata, si anume dizertatia audio ce iti este oferita si care, nu neaparat intotdeauna, iti ofera o viziune consacrata si un inteles acceptat de lumea contemporana in privinta operei de arta. La Michelangelo cred ca multele din explicatii au fost bazate pe scrisorile ce exista intre el si alte personaje de la acea vreme, si este la fel de impresionant sa realizezi cu cata profunzime a atacat el orice subiect ce a fost apoi transpus in piatra sau fresca. Explicatia Pietei este una care iti cutremura sufletul si iti urneste lacrima cu usurinta.
Interesant acest aspect al influentei pe care a avut-o cresterea in mediul alb si dur al taierii in piatra oferita de familia lui adoptiva de la Settignano. Influentele combinate cu talentul inascut au dat foc gandirii creative si afinitatilor fata de arte a acestui om. Michelangelo a avut mereu aceasta capacitate de intelegere a sensului si implicatiilor izvorate din abordarea unei teme sau personalitati in toate sculpturile sau picturile sale. Cantarea, cerceta, citea, isi imagina si in final ajungea ca in momentul imbratisarii viziunii de piatra sau culoare sa lucreze cu o frenezie si o forta coplesitoare, mainile si mintea nu-i mai stateau o clipa locului, muncea 20 de ore pe zi, oprindu-se doar pentru a manca sau a dormi, si acestea facandu-le mai mult silit decat voit. Nu am putut intelege nici pana in ziua de azi cum acest iures nestavilit al artei nu s-a consumat rapid si la varste fragede, slaba banuiala fiind ca pasiunea a mentinut acest foc la nivel constant de flacara puternica.
Michelangelo si-a format sufletul de piatra serena de la familia sa adoptiva si de la asa numitii scalpellini, taietorii in piatra. A invatat ca piatra se supune in fata dragostei, ca piatra este stapanul si nu sculptorul, dar daca reusesti sa induci sentiment prin loviturile de dalta si ciocan piatra te asculta, se dezveleste in straturile ei cele mai frumoase si urmeaza formele naturale ce rezulta din comuniunea cu omul. Mai mult decat atat cred ca personajul nostru si-a deschis orizonturile gandirii spre chestiuni fundamentale fara de care poate ca un sculptor nu se poate forma intru totul: „Tot ce are sculptura mai fundamental este iluzia de a crea a treia dimensiune.” sau „Dumnezeu a fost primul sculptor, el a modelat prima figura: omul.”.
Tineretile lui Michelangelo au fost intai indrumate de catre maestrul Ghirlandaio care il accepta pe baiatul de numai 14 ani in atelierul sau de creatie alaturi de alti cativa ucenici in plina formare. Acolo s-au implinit primele contururi artistice si Michelangelo a facut un pas mai aproape de lumea artelor. Dar a ramas mereu un nelinistit, un neimpacat, asa cum de fapt a fost tot timpul de-a lungul vietii, si a cautat mereu mai mult, a incercat sa aduca noi viziuni si a ajuns pana la a copia si inlocui desene ale maestrului cu ale sale, care au fost lasate si trecute ca neobservate, ca un semn tacit de acceptare a talentului tanarului artist. Perioada petrecuta alaturi de Ghirlandaio, l-au format ca artist pentru multele aspecte de care avea nevoie din punct de vedere al tehnicilor de lucru, dar a si realizat tot mai mult ca va urma din plin calea redarii simtamintelor in tot ce va crea, in contrast cu maestrul sau care accepta si lucra in atelierul sau la aproape orice comanda primita de la florentini.
Poate ca unul din cele mai spectaculoase capitole de integrare a mintii in lumile artistice ale Florentei acelor ani este „Gradina de Sculptura”. Initierea adevarata a lui Mihcelangelo a inceput cu Ghirlandaio dar s-a transformat in destin sub indrumarea maestrului Bertoldo si a puternicei influente insuflata asupra sa de catre Lorenzo de’ Medici.
Te-ai gandit? Te-ai gandit vreodata ce minunat este sa stii ca a existat o perioada in istoria omenirii si a creatiei artistice care s-a numit Renastere? Ce n-as da sa putem sa avem si noi parte de un curent similar oriunde in lumea de astazi. Inceputurile Renasterii. Pe strazile flortentine se aud pasii lui Granaci si Michelangelo ce ajung la intrarea unei gradini, in care cei doi pasesc de parca ar fi inaugurat inceputurile adevarate ale scolii renascentiste. Sigur, initiatorul acestei scoli de sculptura cine altul decat Lorenzo, ucenicii aflandu-se sub indrumarea lui Bertoldo. Dar cum ai putea sa nu fii influentat si uimit in asteptari:
„Granacci il lua pe Michelangelo de mana si-l duse prin camerele din casino: una cuprindea colectia de camee, monede si medalii a lui Lorenzo, alta - opere ale tuturor artistilor care lucrasera pentru familia Medicilor: Ghiberti, care castigase concursul initiat de strabunicul lui Lorenzo de' Medici pentru usile Baptisteriului; Donatello, protejatul lui Cosimo de' Medici; Benozzo, Gozzoli, care zugravise portretele Medicilor in Pelerinajul magilor la Bethleem, o fresca din capela palatului lor. Tot aici se aflau planurile lui Brunelleschi pentru Dom, schitele lui Masaccio pentru capela Carmine, comori care-l uluira pe tanarul ucenic.”
Perioada renascentista a fost una de succes si a explodat in existenta datorita mai multor factori. A existat un anturaj favorabil de prezente umane ce apropiati fiind de puterea conducerii unui stat sau oras au incurajat aceasta iesire la lumina. Un astfel de om a fost si Lorenzo de’ Medici, Il Magnifico, care a fost laolalta un conducator ce a stiut sa tina oamenii de valoare aproape si dusmanii la mare departare sau inexistenti; se pare a fi fost un mare diplomat cu o imensa putere financiara dar cu statut de cetatean liber al Florentei, si cu o imensa dragoste fata de arte, initiatorul Academiei Platon, cel ce a deschis prima biblioteca publica europeana, incurajator a tot ceea ce era sculptura, pictura, poezie, libertate de gandire, intru totul o personalitate ce a adus cu sine asa numita „revolutie umanista”. Si Michelangelo a avut sansa de a ajunge sa lucreze sub obladuirea Magnificului. Uimirea si adanca tulburare l-au acompaniat in tinereti cand a pasit pentru prima data pe portile palatului Medici:
„Nu exista artist italian de valoare, de la Giotto sau Nicola Pisano, sa nu fie reprezentat. Marmuri de Donatello si Desiderio da Settignano, si Verrocchio, bronzuri de Bertoldo. Picturi atarnau in fiece anticamera, coridor, salon sau odaie de zi a familiei, in birouri sau dormitoare: Sfantul Paul, Piazza della Signoria, ale lui Masaccio, Batalia de la San Romano, Lupta balaurilor si a leilor de Paolo Uccello, Rastignirea de Giotto, pictata pe o masa de lemn, Madonna si inchinarea magilor de Fra Angelico, Nasterea lui Venus, Primavara, Bunavestire ale lui Boticelli. Se aflau acolo panze de Castagno, Fillippo Lippi, Pollaiulo si de multi altii, din Venetia si Bruges.”
In aceasta perioada istorica s-a ajuns de multe ori ca Florenta sa fie comparata cu o noua Atena. Personalitati ale gandirii umaniste precum Poliziano, Landino, Ficino, Pico della Mirandola incercau sa readuca la viata ceea ce altii faurisera cu succes inainte de nasterea crestinismului in cetatile Atenei sau ale Romei.
Prima instanta vie a extazului apare in viata lui Michelangelo sub indrumarea maestrului Bertoldo si influenta benefica a mediului renascentist din care si el facea parte. Fecioara cu Pruncul este adusa la viata dupa un impresionant studiu in carbune al semnificatiei acestui portret, tema care de altfel il va urmari pe Michelangelo de-a lungul vietii, Maria existand cu acea bucurie grea a constiintei fatalitatii, crucea rastignirii aparand in viziune si incercand sa-si faca loc prin marmura si resemnarea din ochii ei ce aduce o tristete greu de masurat dar ocrotita de Dumnezeu. Imaginand sau doar gandind la acest subiect ma infioara ideea incercarii transpunerii in piatra modelata cu dalta si ciocanul, si realizez ca acest om a mai avut parte de un alt simt, sau poate chiar mai multe, in comparatie cu ceilalti pamanteni.
Dar agonia nu intarzie sa apara in a contrasta vremurile de extaz si la scurta vreme de cand Michelangelo se bucura de o viata artistica la curtea familiei de Medici apare acest preot purificator care este imbratisat din toate partile de mai toti crestinii Florentei si tot acest asezamant creativ si artistic este zguduit din temelii de tunetele si condamnarile predicilor celui ce s-a numit Savonarola. Acest preot dominican a transformat ceea ce era un adevar, coruptia si imoralitatea slujitorilor bisericii catolice, intr-un calvar de nedescris, a ars carti, a distrus sculpturi si sfartecat picturi, a luptat in mod constant si diabolic impotriva curentului renascentist, si a instigat crestinatatea la o lupta violenta impotriva papalitatii si a introducerii unei reforme religioase purificatoare de pacate.
Andrei Lambert / Toronto
|
Andrei Lambert 11/7/2006 |
Contact: |
|
|
