Spiritul viu al tării
De la Tara la Tărtăria
De curând am revăzut filmul "Pe aripile vântului". Am înteles încă odată că tăria, în tot ceea ce facem, ne vine din pământul natal. Cuvintele "tărie" si "natal" poartă în ele povestea universului. Vechii indieni cercetau pozitia corpurilor ceresti (sau stele - tara în sanscrită) în functie de asezarea lunii - candre. În română, sanscritul "candre" are corespundent în candelă, candid si cadră de frumoasă, toate având legătură cu luna care luminează, pur, dar si frumos. Multi, dar mai ales orientalii au cântat luna în versuri. Tara se poate aborda din unghiul genezei lumii noastre, căci la început a fost gândul rostit prin cuvânt. Asa se face că Tara, pentru celti, înseamnă spatiul arhetipal al Irlandei, fără dimensiuni - si simbolizând unitatea ei. Alături de Tara se află Taranis, zeul galic al luptelor si puterii; numele său se traduce prin "tunet". În Regatul Hitit (mileniul III îHr. - 1200 îHr.) au existat doi zei: Tarhunda, al furtunii (fonetic seamănă cu Taranis, si ar putea fi tunetul care dă ploaie) si zeul Tarhunnas - al cerului de furtună. Surprinzător, desi separate ca spatiu, ele au aceeasi rădăcină si semnificatii apropiate. Miturile despre formarea lumii se bazează pe o mamă -Pământ, si un tată - Cer. Tunetul, însotitor al trăznetului, nu este decât o manifestare a energiei sonore ce însoteste o descărcare electrică din timpul unei furtuni. Fulgerul este o imagine a unui "ax al lumii" ce se înfige în pământ. O altă reprezentare a energieieste sarpele. La celti Tarasque este sarpele sau dragonul apelor, cel care produce inundatiile - care însotesc ploile torentiale cu tunete si fulgere. Aceeasi rădăcină are si Taras, fiul lui Poseidon, zeul apelor - considerat întemeietorul orasului Tarent sau Taras, în greacă, din Peninsula Italică (pe la 708 îHr. - cu o populatie ilirică). De asemenea Tartar, în conceptiile anticilor, era un element primordial - alături de Chaos, spatiul nelimitat dinaintea creeri lumii, Eros= iubire si Gaea= pământul nostru natal. Din unirea Tartarului cu Gaea s-a născut Typhon, un fel de monstru cu o sută de capete si acoperit de serpi. Este o imagine deformată a dragonului sau sarpelui, sau balaurului din mitologia noastră, ucis fie de Hercule în zona Herculane, unde există si o stâncă cu chip de om ce-i poartă numele, fie de Apolo. Interesantă este "geniala" afirmatie din DEX, în care "tartar" apartine mitologiei antice, dar are etimologie slavă – dar slavii au apărut în istorie în feudalism, deci după apusul antichitătii. Unii filologi încearcă să ne vitregească de un toponim vechi, poate de la "facerea lumii". Comform mitologiei, Tartar este un "loc de bronz", căruia Poseidon i-a construit porti si unde Uranus si-a închis copiii - ciclopii si titanii. Curios este că Tărtăria se află în apropiere de Zlatna, Călan, Hunedoara; după cum se stie si azi zona este o puternică "fortăreată" a exploatării si prelucrării metalelor. Cei care au încercat să descifreze celebrele tăblite descoperite acolo, au ajuns la concluzia că ele contin un mesaj scris adresat zeilor, transmis prin persoana în mormântul căruia au fost descoperite. Este posibil ca în acea zonă să fi existat un sanctuar, sau un loc cu totul deosebit, "o poartă spre zei" - si astfel mitul capătă si mai multă importantă.
În lucrarea lui Jinarajadasa, ca notă ocultă sunt prezentate, în niste tabele, perioadele de reîncarnare a două persoane, la 15.700 îHr. si la 6.700 îHr. în Tartaria. A doua dată se apropie de datarea tăblitelor de la Tărtăria (5.000 îHr. - cu 1500 ani înaintea celor din Sumer). Oare acest nume exista acum 17.000 de ani?... Putem vedea un sens comun al patriei la celti, irlandezi, hititi si români; la noi "tară" este mai apropiat de anticele Tara, Tartar si Taras. Poseidon - zeul care face "porti" Tartarului, si astfel deschide primele exploatări minere de cupru în Tartar, nu departe de Baia de Aramă. Iată de ce si fiul său poartă numele de Taras, iar Tartar este o repetare sau înseamnă Tara-tare, spatiu care prinde contur fizic fată de cel irlandez - care este doar un simbol arhetipal. Tara si tăranul (care ară pământul, tarina, si îsi îmormântează mortii în tărână), au o vechime atât de mare, încât n-au trebuit să "năvăvescă" romanii cu "terra si Tellus" - si abia apoi înaintasii nostri să le rostească. "Miezul" tuturor termenilor enumerati face legătura între „pământ” si activitatea „de a-l ara” - din tara, tarină, tăran si tărână; parcă "t" vine să întărească un adevăr divin, acela că pământul "întelenit" si pustiu a fost dăruit oamenilor pentru a-l transforma în Tară prin arat, ca apoi să-i culeagă rodul. De asemenea PI-TAR, cel care are grijă de pâine, pită, are corespondent în sanscritul pitr=tată, căci în orice familie patriarhală tatăl procură pâinea; poate că străbunii nostri nu trebuiau să astepte sosirea bulgarilor ca să rostească pită si pitar, cum ne "învată" DEX-ul.
De ce noi spunem "Tara" si nu "Tara"?... Poate pentru că în limba noastră, anumite notiuni delimitate (frecvent ascutite), contin litera T: tărusul înfipt în pământ pentru a delimita o tarină de alta, teapa si tinta (cui), dar si telul înalt, sau sunetul ascutit ca un târâit. Avem tărâm si tărm, unul cu sens general si altul ca delimitare a mării. De la Herodot stim că "cei mai numerosi după inzi erau tracii", iar ei îsi aveau originea în spatiul nostru, iar tara era Tracia. Terra, din care derivă unele din cele mai negative cuvinte (teroare si tenebre), a fost transmis latinilor de către troienii lui Enea, când au întemeiat Roma. Chiar troian înseamnă ridicătură de pământ; DEX-ul precizează că este o "întăritură primitivă din pământ a popoarelor antice", si cocluzionează: "probabil din slavă". Autorii DEX-ului, în "bunăvointa" lor ne-au luat până si cele mai dragi cuvinte, tară si tarină, lăsându-ne goi în propia noastră tarină - alăturându-se astfel unor numerosi străini, despre care Aaron Florian afirma în 1843 la Academia Mihăileană:"...schimbă-ti numele sau primeste pe acesta pe care ti-l dau eu, ridică-te si du-te din pământul pe care-l locuiesti, că nu este al tău.... Si într-adevăr , toate aceste cuvinte ni s-au zis de către străini: începutul ni s-a tăgăduit, numele ni s-a prefăcut, drepturile ni s-au călcat în picioare numai pentru că n-am avut constiinta nationalitătii noastre, numai pentru că n-am avut pe ce să ne întemeiem si să ne apărăm drepturile".
|
Camelia Tripon 11/7/2006 |
Contact: |
|
|
