Contrapunct in cotidian - JOCURI BINEFACATOARE
Copacii se golesc si luna noiembrie aterizeaza in sufletele noastre aducand cu ea tristetea lungilor nopti de sfarsit de toamna. Se spune ca pentru a goni gandurile rele e bine sa te gandesti la copilarie.
Banuiesc ca multa lume stie acest lucru si am impresia chiar ca in Canada sunt in mod special organizate un fel de jocuri, in care adultii sa se simta iar copii. Dar, sa fim drepti: ce copil se simte copil cand se joaca?
Jocurile sunt una din cele mai serioase activitati ale omului, fie el copil sau adult, iar strictetea regulilor si respectarea lor este impusa cu multa vigilenta!
Si tocmai in aceasta consta frumusetea jocurilor, in seriozitatea cu care sunt jucate.
Nu demult am avut ocazia sa asist la Collingwood, o mica statiune de munte nu departe de Toronto, la o competitie care nu numai ca mi-a adus aminte de jocurile din copilarie, dar mi-a confirmat ideea seriozitatii jucatorilor la toate varstele.
Competitia organizata in duminica de "Ziua Recunostintei" (Thanksgiving) era pentru cea mai buna placinta de mere. La 10h00 dimineata, intr-un imens cort care adapostea multe mese s-au prezentat competitorii cu placintele.
In Canada placintele cu mere nu sunt dreptunghiulare, ci rotunde si se numesc "apple pie". La 11h00 toata lumea putea vizita placintele puse una langa alta pe mese. Erau peste 40, una mai frumoasa si mai apetisanta ca alta. Ornate cu frunze de artar (simbolul Canadei), sau stegulete, sau cu felii de mere, sau modele facute din aluat, ele isi asteptau "judecata" si premiile. Toata lumea admira placintele, unii chiar cu ochi de specialisti. Am observat ca cei care studiau foarte atent placintele purtau niste insigne reprezentand un mar si am aflat ca erau membrii unei asociatii de iubitori de placinte de mere. Se cunosteau intre ei si vorbeau cu mare dezinvoltura despre ultimele retete sau carti de specialitate.
La 12h00 a venit un domn cu halat alb si tichie de bucatar insotit de doua doamne elegante si vesele. Ni s-a spus ca acesta era juriul care va delibera calitatea placintelor, drept care noi, cei din public, am fost dati afara din cort, comunicandu-se ca rezultatele vor fi anuntate pe scena din piateta la ora 14h00. Juriul era foarte prietenos cu publicul si pana a incepe deliberarea, am profitat si l-am intrebat pe seful culinar cum se face "judecata". Mi-a explicat ca in primul rand juriul va examina vizual placintele si li se vor da puncte pentru aspect. Apoi, din placinte urma sa se taie cate o felie ca sa se vada inaltimea ei, fermitatea pozitiei in care sta pe farfurie si alte asemenea detalii exterioare, care erau notate. Dupa aceea se trecea la aroma si, in cele din urma, la gust. Iar in ceea ce priveste gustul, ni s-a spus ca aluatul si umpultura sunt judecate separat. Aluatului i se dau puncte in functie de cat este de afanat, sfaramicios, tare, moale, etc, iar umplutura in functie de umezeala, culoare si ingrediente. }nfine, la gustarea finala se dau puncte pentru combinatia de gust aluat-umplutura. Cum se vede, un joc cat se poate de serios, o adevarata intreprindere!
Sincera sa fiu, am fost atat de curioasa de rezultatele finale incat la ora 14h00 am venit in piateta pentru ceremonia premiilor. Iar aici, jocul acestor copii mari s-a desfasurat in cea mai superba atmosfera de seriozitate. La ora anuntata, din cort au inceput sa fie transportate placintele si asezate pe niste mese instalate in acest scop pe scena. Pe urma, pe masa preziudiului au fost aduse si trofeele si a inceput ceremonia.
Prima care a luat cuvantul a fost presedinta juriului, una din cele doua doamne elegante, care, dupa cum am aflat, era insasi primarita localitatii Collingwood. Ea ne-a multumit pentru participarea la competitia anuala de placinte de mere (deci acolo oamenii se joaca in fiecare an!) si ne-a explicat pe larg cum a fost facuta notarea si deliberarea premiilor, marturisind ca ea insasi a invatat in juriu o multime despre placintele cu mere. Ne-a indicat ca notele cele mai mari le-au luat placintele cu ornament specific canadian. Dupa aceea ne-a explicat ca s-au dat premii tartelor foarte zemoase (n-as fi crezut ca asta e o calitate! Mie mi se parea dimpotriva, ca daca tarta e prea zemoasa, aluatul nu mai e crocant, dar nu aveam dreptate). Apoi a luat cuvantul seful culinar care ne-a comunicat ca va striga numele premiantilor. Premiul 3 l-a luat o doamna slaba, tanara si timida, premiul 2 o doamna pe care toata lumea o cunostea, probabil luase premii si in alti ani, iar premiul intai a fost atribuit unei persoane cu rotunjimi corespunzatoare meritului de a face prajituri bune! Printre participanti erau si baieti, unul se bucura ca placinta lui n-a luat premiu si ca o putea oferi publicului, caci asa era regula, placintele premiate au ramas pentru juriu, celelalte au fost distribuite, in feliute, multimii. Am mancat si eu din vreo trei placinte, nu prea aratoase, dar exceptional de gustoase!
Ma uitam la acesti oameni adulti, care, desi stiau ca se jucau, traiau momentul binefacator cu seriozitatea cu care o fac copiii. Henri Troyat (de la Academia Franceza) avea dreptate cand spunea:
"Chiar daca ai par alb, ai riduri, sau gafai cand urci scarile, in tine persista copilul si asa va fi, probabil, pana la ultima suflare!"
|
Veronica Pavel Lerner 11/5/2006 |
Contact: |
|
|
