Privitori ca la teatru ( III ) - …SI PUBLICUL CU FATA LA SCENA
Comedia “Sosesc deseara” de Tudor Musatescu aplaudata indelung de publicul spectator
Stimati cititori, asigurarea mea fata de regizorul acestui frumos spectacol, din foiletonul teatral publicat in numarul trecut al revistei noastre, ca voi viziona piesa, pentru a treia oara, si dintr-o sala plina de auditori, s-a implinit cu brio, cum se spune in teatru !
Ba inca, datoria reportericeasca m-a adus in eleganta sala a teatrului “Crescent” nu numai in acea frumoasa sambata de toamna , ci si a doua zi, deci pentru a patra oara.
Frumos, frumos succes de public la ambele reprezentatii, cu valuri de ras, cu aplauze la scena deschisa si, mai ales, cu un interes continuu pentru tot ce se intampla in micul “regat” al lui Olimpiu, batranul personaj din piesa, un fel de “voda” al cumpatarii, pornit sa indrepte aproapele nesatios sau viciat, printr-o droaie de ligi si societati.
Dar sa pastram rigorile unui interviu, sa aflam de graba raspunsurile mereu amanate, despre roluri si interpretare, despre colaborarea interpretului cu regizorul, despre contaminarea cu reactia salii etc., direct de la aceasta “minunata echipa”, cum a numit-o dl. Puiu Popescu, moderatorul “Cenaclui Observatorul”, sub egida caruia fiinteaza teatrul “Tudor Musatescu”!
Rep.: Sa dam intaietate doamnelor… Anisoara !
Dra. Oana Julieta Bardeanu: - O, rolul meu, la inceput, la repetitii, mi s-a parut foarte greu… Primul meu rol, ca si prima mea iubire pe care am jucat-o in piesa, cu toate urmarile ei dramatice, desi comedie, de lunga asteptare, de disperare, descoperind ca alesul vietii “m-a incantat cu migdale amare” si apoi s-a indragostit prosteste de alta, de frantuzoaica Lolotte, pana la, in sfarsit, la intoarcerea iubitului la mine, la adevarata iubire, sincera si neintinata… Despre reactia publicului din sala: treptat m-am eliberat de asa zisul trac de-nceput, am simtit cum spectatorii asculta cu interes, am prins curaj si am reusit sa joc ca la repetitia finala, poate mai bine ! M-am bucurat ca a fost, sa zic asa, un succes de echipa, ca piesa noastra a placut !
Rep.: - Si acum, mult aplaudata tantica si verisoara Adelaida !
Dna. Miorita Mihailescu – Molfetta : - Umbla o vorba printre colegii mei de la Facultatea de arhitectura, care s-a dovedit foarte adevarata in timp, anume, ca drumul in arta trece pe la arhitectura. Si nu putini am fost cei care, dupa absolvirea facultatii, am luat drumul artei, sub diferitele ei forme. Si eu, de cate ori mi s-a ivit ocazia, am imbratisat cu pasiune meseria de artist. Cand dl. regizor Stelian Constantin mi-a incredintat rolul Adelaidei, eu nu cunosteam piesa. Am descoperit acest colosal personaj, pe masura ce o citeam, si m-am indragostit pur si simplu de Adelaida. Un rol pe care l-am indragit imediat din toata inima! Am incercat sa creez un personaj vibrant si totodata actual, care adreseaza cu verva si “intelepciunea strazii” problema vesnic la moda a femeii : barbatul ! Marturisesc ca dragostea de scena si temperamental meu, impletite, ma rog, cu inspiratele inventii regizorale, au fost uneltele de care m-am folosit sa o sculptez pe Adelaida…As mai adauga ca, Adelaida fiind un caracter colorat, iar eu o iubitoare de culori, nu mi-a fost greu sa aleg o garderoba care sa-i sublinieze starile-i capricioase dealungul piesei. Pe Adelaida o voi purta mereu in suflet, intr-un loc drag, deoarece, alaturi de partenerii mei de joc, ne-a dat posibilitatea sa oferim spectatorilor o seara cu Musatescu de neuitat !
Rep.: Mama Zinca, “spintara ca o veverita si autohtona ca o mamaliga” !
Dna. Ecaterina Gavan : - Argumentul si provocarea regizorului ca este un rol manusa pentru mine, ca ma potrivesc, adica, personajului , asa cum la caracterizat Musatescu, m-au convins si am acceptat rolul. Apoi, cu asa zisele mici pretentii regizorale, de a fi, de a ma purta ca-n viata, am avut de luptat. Usor de spus si greu de indeplinit sa fii ca in viata, la repetitii sau… pe scena ! In cele din urma, publicul din sala, adevaratul judecator al “performantei” noastre de pe scena, se pare ca a gustat si hazul personajului jucat de mine, singural personaj in vesmant traditional, si asta ma face, acum, dupa spectacol, sa ma simt pe deplin multumita !
Rep.: - Iacata si “vesnica problema a femeii”, mult scarmanata, mult filozofata de Adelaida intr-o scena memorabila: barbatul, in general, personajul Puiu, in special!
Dl. Virgil Constantin Raban : - Eah, ingrat personaj, pana la un punct, mincinos, trecandu-si parintele prin toate sudorile cu tertipurile sale, ne mai vorbind de frivolitatea lui in dragoste… Pana la un punct, zic, pentru ca, in final, la modul sincer si radical spasit, m-am intors la “casuta noastra – cuibusor de nebunii, unde-ntai ne-am sarutat”, cum insinuiaza leit-motivul musical indragit de regizor! Ca interpret, ce sa va spun, este al treilea rol principal pe care-l joc si, intr-adevar, este pentru mine ceva special sa fiu pe scena, sa traiesc acest tip de emotie, emotia caracterului cladit caramida cu caramida dealungul repetitiilor. Ma bucur cand vad ca spectacolele noastre, vorbesc nu numai de trupa noastra, ci de toate trupele de aici si din tara, cand vad ca pot oferi un eveniment artistic, gustat, apreciat de romanii comunitatii noastre. In aceasta comedie, “Sosesc deseara”, am avut ocazia sa joc cu niste colegi prietenosi si, fara exagerare, talentati. Am mizat pe valoarea piesei, iar personajul meu cred ca a fost la nivelul astepatarilor, dupa felicitarile primite, nu numai de la prieteni si cunoscuti, dupa spectacole !
Rep.: - Iata-l si pe domnul Sache, dar nu cu o fata de “condamnat la moarte”, ci cu o mina inveselita !…
Dl. Cristi Tunariu : - A fost o experienta placuta sa joc in rolul lui Sache, trepadusul lui Olimpiu, care incearca sa ciupeasca un ban de ici si de colo. Pe scena am mai fost, in orasul meu natal, in Brasov si am ramas cu o pasiune nestinsa pentru teatru si film. Am o colectie bunicica de inregistrari, multe piese de teatru, in special comedii jucate de actorii nostri mari, asa am invatat de la ei, direct, cate ceva din secretele jocului actoricesc. Multumesc regizorului acestei piese ca a avut incredere in mine, desi nu fara niste probe de interpretare, de firesc, de dictie credibila, de degajare scenica. Sunt mandru ca am castigat proba si am pregatit rolul numai in 4-5 sapatamani, daca sapatamani se pot numi cele cateva ore a catorva zile pe sapatamana. Jocul meu a trecut si de exigentele salii, ca nu de florile marului au ras dumnealor si m-au aplaudat la scena deschisa !
Rep.: Si cateva vorbe de dupa cortina trasa in urma spectacolelor. Regizorul secund si managerul de scena !
Dna. Liane Ignatoiu: - Am intrat in aceasta echipa din dorinta de a participa la inca un proiect al regizorului Stelian Constantin. Cunoscand stilul sau si curioasa sa vad cum va impleti regia cu interpretarea unui rol principal, de lunga intindere, cum va mai combina tehnica teatrala cu cea cinematografica, m-am oferit sa-l ajut pe ultima suta de metri. Preluandu-i unele preocupari, atat la regie –ochiul din afara -, cat si la productie, la difuzare si reclama etc., l-am ajutat sa se concentreze pe definitivarea personajului sau, Olimpiu. Aceasta colaborare mi-a lasat o impresie generala de profesionalism si disciplina a repetitiilor, iar timpul petrecut cu echipa si in afara, pentru echipa, desi supra-aglomerat, a trecut usor si placut. Felicitari interpretilor si regiei pentru frumosul succes de sala obtinut !
Rep.: Dle Constantin, dupa atatea intrebari la care ati raspuns dupa repetitii, ce intrebari as cuteza sa va mai pun, si in ce calitate, de regizor sau de interpret al lui Olimpiu, acum dupa spectacole…?
Dl. Stelian Constantin: - Interpretului i-a pus suficiente intrebari sala si cred ca indelungata mea experienta teatrala si cinematografica a raspuns multumitor. Ca regizor… Vedeti, regizorul, dupa repetitii, nu mai exista, se ascunde in reusita actorilor sai, a colaboratorilor sai de la spectacol. Ca regizor nu-mi ramane decat sa le multumesc lor pentru entuziasta primire a piesei noastre de catre specatatori !
Rep.: Dle. Puiu Popescu, iata, dumneavoastra va revine misiunea, cred, placuta, de a incheia foiletonul nostru teatral, inceput prin cele doua avant-cronici inca din august !
Dl. Puiu Popescu : - Grupul “Observatorul” a acordat un interes special primei iesiri in lume a teatrului nostru cu piesa “Sosesc deseara” de Tudor Musatescu. Un succes de neuitat pentru echipa de teatru si implicit pentru cenaclul nostru. Un succes care indeamna si la alte planuri de viitor, dar despre aceasta vom vorbi intr-o alta cronica, in alt numar al revistei noastre. Deocamdata, felicitam din inima trupa pentru succesul repurtat, le dorim sa ramana uniti, ambitiosi, sa bucure comunitatea romaneasca din Toronto si cu alte piese, la acelasi nivel spectacular !
|
Ecaterina Dumitrescu 11/2/2006 |
Contact: |
|
|
